ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 342/2022

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 09.11.2020 sub numărul de dosar x/2020, reclamantul A. a formulat contestație în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva măsurii interzicerii intrării reclamantului pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani (în intervalul 22.10.2020- 22.10.2025), măsură ce i-a fost comunicată prin actul nr. x, la data de 23.10.2020, emis de Inspectoratul Teritorial de Frontieră Sighetul Marmației, Sectorul Poliției de Frontieră Sighetul Marmației, PTF Sighetul Marmației, prin care a solicitat ca admițând prezenta să se înlăture/anuleze măsura dispusă împotriva sa și actul care o consemnează, constatând că aceasta este netemeinică și nelegală.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 451 din 1 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția tardivității, ca neîntemeiată. S-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră având, ca neîntemeiată. Hotărârea este definitivă.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate. În susținerea motivelor de recurs a arătat că hotărârea nu este motivată, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Din perspectiva motivelor circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că instanța a nesocotit prevederile art. 106 3 din O.U.G. nr. 194/2002, impunându-se admiterea recursului.

Apărările intimatului. Prin întâmpinarea depusă la data de 29.09.2021, intimatul pârât Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a invocat excepția inadmisibilității recursului în raport de dispozițiile art. 106 3 alin. (5) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 194/2002.

Considerentele și soluția Înaltei Curți Înalta Curte, analizând cu prioritate admisibilitatea căii de atac constată că recursul este inadmisibil, pentru următoarele considerente. Obiectul acțiunii introductive de instanță, constă în anularea deciziei nr. x/23.10.2020 prin care s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 106 3 alin. (2) coroborat cu art. 106 4 alin. (11) din O.U.G. nr. 194/2002, măsura interzicerii intrării în România a reclamantului pentru că aceasta nu a respectat scopul călătoriei, declarat la intrarea în România, măsura interzicerii fiind dispusă pentru o perioadă de 5 ani, respectiv pentru perioada 23.10.2020-22.10.2025. Prin sentința civilă recurată, acțiunea reclamantului a fost respinsă, reținându-se încălcarea regulilor de trecere a frontierei naționale. Principiul legalității căilor de atac este consacrat în art. 129 din Constituția României, potrivit căruia căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pot fi exercitate în condițiile legii. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, nefiind permisă altor mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesuale, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice. Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 106 ind. 3 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor din România, (5) Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură. Contestația nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanței este definitivă. Având în vedere cele de mai sus redate, în condițiile în care recurentul a formulat recurs împotriva unei sentințe care, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor din România este definitivă, se constată că recursul formulat este inadmisibil, hotărârea nefăcând parte din categoria celor supuse recursului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 457 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.