Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.01.2022
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 342/2022

HOTĂRÂRE
25.01.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 342/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 451 din 1 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-02-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1057/2022
Ședința publică din data de 23 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 09.11.20
ÎCCJ 2021-11-10
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5440/2021
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înr
ÎCCJ 2021-11-11
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5481/2021
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 9 noiem
ÎCCJ 2021-06-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3320/2021
Ședința publică din data de 2 iunie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a
ÎCCJ 2021-01-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 27/2021
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, se
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă