ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5481/2021

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 9 noiembrie 2020 sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, anularea măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani, măsură ce i-a fost comunicată prin actul nr. x, la data de 23.10.2020, emis de Inspectoratul Teritorial de Frontieră Sighetul Marmației, Sectorul Poliției de Frontieră Sighetul Marmației, PTF Sighetul Marmației.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 484 pronunțată în data de 30 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția de tardivitate, ca neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civilă nr. 484 pronunțată la 30 martie 2021 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În cuprinsul motivelor de recurs reclamanta a criticat sentința susținând că este nemotivată și că, judecătorul cauzei a interpretat greșit dispozițiile incidente.

Apărări formulate în cauză Intimatul-pârât a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat în principal excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea căii de atac ca nefondată și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 24 iunie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 11 noiembrie 2021. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității cererii de recurs, excepție invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare formulată în cauză, Înalta Curte apreciază că excepția este întemeiată, urmând să constate inadmisibilitatea recursului reclamantului, în considerarea argumentelor ce succed. Obiectul cererii de recurs de față îl reprezintă sentința civilă nr. 484 din data de 30 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin sentința menționată, instanța a respins excepția de tardivitate, ca neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, ca neîntemeiată. Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Din cuprinsul textelor de lege enunțate supra, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care legea specială aplicabilă sau C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. În cauza de față, reclamanta a formulat critici cu privire la adresa (dispoziția) nr. x din data de 23.10.2020 emisă de Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetul Marmației - Sectorul Poliției de Frontieră Sighetul Marmației, PTF Sighetul Marmației, prin care s-a dispus măsura interzicerii intrării în România. A solicitat anularea actului contestat și înlăturarea măsurii restrictive dispuse. Instanța de fond învestită cu acțiunea în anulare a soluționat cauza, verificând legalitatea actului contestat prin prisma dispozițiilor legale incidente, cuprinse în O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, norme speciale aplicabile în materie. Conform art. 106 3 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, forma în vigoare în perioada de referință, "Măsura de interzicere a intrării în România poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură. Contestația nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanței este definitivă". Așadar, Curtea de Apel București a analizat cauza pe fond și a pronunțat o soluție de respingere a acțiunii în anularea actului administrativ contestat, hotărâre care, astfel cum s-a evidențiat, este definitivă, în sensul că nu poate fi atacată cu apel sau recurs. Conform art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., "Sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului". În acest context normativ, Înalta Curte constată că sentința civilă nr. 484 din data de 30 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal este definitivă, iar recursul promovat de reclamanta A. împotriva acesteia este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". Totodată, se reține că prin jurisprudența sa Curtea Constituțională a statuat în mod constant în sensul că "24. (…..) sunt supuse recursului acele hotărâri judecătorești expres prevăzute de lege, iar o hotărâre judecătorească poate fi atacată numai cu acele căi de atac care sunt prevăzute de lege. Mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată. Totodată, art. 129 din Constituție prevede posibilitatea exercitării căilor de atac în condițiile legii, ceea ce nu implică obligativitatea stabilirii unor căi de atac împotriva tuturor actelor îndeplinite de judecător în cursul procesului, ci libera exercitare de către părțile interesate și Ministerul Public a căilor de atac prevăzute de lege" (Decizia nr. 569 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 913 din 16 decembrie 2014). Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind incident principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 din C. proc. civ., în aplicarea căruia va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantă. Totodată, în raport de soluția pronunțată asupra excepției inadmisibilității recursului, nu se va mai proceda la verificarea sentinței de fond din perspectiva criticilor invocate, analiza acestora fiind de prisos. În virtutea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul art. 457 alin. (1) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât, și va respinge recursul declarat de reclamantă, ca inadmisibil.