ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2028/2021

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26 mai 2020, sub nr. x/2020, urmare declinării de competență prin sentința civilă nr. 21/27.04.2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, a solicitat anularea actului administrativ nr. x din 23.02.2020 prin care i s-a aplicat măsura interzicerii intrării pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani, precum și suspendarea efectelor acestui act până la soluționarea procesului care are ca obiect procesul-verbal nr. x/23.02.2020, în baza căruia a fost dispusă.

Prin cererea depusă în ședința publică de la data de 26.06.2020, reclamantul A. a solicitat suspendarea judecății, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 iunie 2020, Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a judecății formulată de reclamantul A., reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 682 din 3 august 2020, Curtea de Apel București:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului ITPF Iași, respingând cererea formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a respins, ca neîntemeiate, atât contestația, cât și cererea de suspendare, formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Împotriva încheierii din 26 iunie 2020 și a sentinței civile menționate la pct. I.2 a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței atacate.

În ceea ce privește sentința atacată, se susține că instanța a încălcat norme de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, întrucât a dispus extra petita.

După prezentarea situației de fapt, recurentul-reclamant arată că, prin contestația împotriva actului administrativ nr. x/23.02.2020, emis de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, a formulat două capete de cerere, respectiv (i) anularea măsurii administrative și (ii) suspendarea măsurii interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani.

În cererea introductivă, a motivat, în fapt și în drept, doar primul capăt de cerere, cu privire la al doilea neexistând o motivare. Cu toate acestea, instanța, prin hotărârea pe care a pronunțat-o, pag. 8 și 9, motivează din "proprie inițiativă" prin prisma art. 14 din Legea nr. 554/2004, care impune întrunirea cumulativă a două condiții: cazul bine justificat și paguba iminentă. Or, această motivare nu corespunde exigențelor C. proc. civ., deoarece instanța nu poate să invoce, din oficiu, norme de drept de care reclamantul nu a înțeles să se folosească.

Și cu prilejul pronunțării încheierii din 26 iunie 2020, susține recurentul, instanța a încălcat norme de procedură a căror sancțiune atrage nulitatea.

Astfel, prin încheierea menționată, a fost respinsă cererea de suspendare, formulată de reclamant în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., fără ca instanța să furnizeze o minimă motivare în sensul soluției pronunțate. Chiar dacă este vorba despre o încheiere, având caracter interlocutoriu, ea trebuie să cuprinsă elementele unei hotărâri judecătorești, în condițiile în care, conform art. 414 alin. (1) C. proc. civ., aceasta poate fi atacată separat la instanța ierarhic superioară. Prin urmare, trebuie să fie recunoscut recurentului posibilitatea de a formula critici cu privire la argumentele instanței în ceea ce privește respingerea acestei solicitări.

4.1. Intimatul-pârât Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași a formulat întâmpinare, prin care, în prealabil, a solicitat să se constate că recurentul nu critică hotărârea instanței de fond prin care s-a stabilit că instituția pârâtă nu are calitate procesuală, aceasta rămânând definitivă, a invocat excepția tardivității formulării recursului, excepția lipsei de obiect a recursului, precum și excepția lipsei de interes în susținerea recursului formulat împotriva soluției de suspendare, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului formulat împotriva soluției de suspendare, precum și excepția lipsei de interes a recursului formulat împotriva soluției de suspendare, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 14 ianuarie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 31 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

6.1. Prin note scrise, înregistrate la dosar la 29 martie 2021, recurentul-reclamant A. a arătat că nu mai are calitatea de străin, întrucât a dobândit cetățenia română la 17 decembrie 2020, depunând dovada în acest sens, respectiv Certificatul de cetățenie nr. x din data de 17.12.2020, eliberat în temeiul Legii cetățeniei române nr. 21/1991, urmare depunerii de către reclamant a jurământului de credință față de România. În consecință, a apreciat că nu mai sunt întrunite condițiile pentru aplicarea măsurii interzicerii intrării în România.

6.2. La termenul de judecată din data de 31 martie 2021, Înalta Curte a dispus scoaterea din citativ a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri, constatând, totodată, că excepțiile invocate de acesta rămân neanalizate.

6.3. În ședința publică de la aceeași dată, recurentul-reclamant A. a invocat excepția lipsei sale de interes în susținerea recursului promovat, întrucât, între timp, a dobândit cetățenia română.

II. Soluția instanței de recurs

La termenul de judecată de astăzi, 31 martie 2021, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, asupra excepției tardivității recursului declarat împotriva soluției de suspendare și excepției lipsei de interes în susținerea recursului formulat împotriva soluției de suspendare, invocate prin întâmpinare de intimatul-pârât IGPF, precum și asupra excepției lipsei de interes a recurentului-reclamant în susținerea propriului recurs.

Dând prevalență dreptului de dispoziție al părții recurente, reglementat de art. 9 C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța mai întâi asupra excepției lipsei de interes a recurentului-reclamant în susținerea propriului recurs.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că recursul declarat de reclamantul A. împotriva soluției de suspendare respectă termenul de 5 zile.

Examinând, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. aplicabil și în recurs, excepția lipsei de interes a recurentului-reclamant în susținerea propriului recurs, Înalta Curte constată că este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiție de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs, iar conform art. 33 același Cod, interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. I.1 din prezenta decizie, demersul procesual declanșat de reclamantul A. se referă în principal la anularea actului prin care i s-a aplicat măsura interzicerii intrării pe teritoriul României pentru o anumită perioadă de timp.

În cauză, prin nota-raport nr. 521.730/23.02.2020, pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, prin conducătorul său, a propus, în conformitate cu art. 106

3

coroborat cu art. 103

4

alin. (11) și (12) și cu art. 8 alin. (2) lit. b)

1

din O.U.G. nr. 194/2002, instituirea măsurii de interzicere a intrării în România împotriva reclamantului pe o perioadă de 5 ani (23.02.2020 - 22.02.2025), pentru că a încălcat regimul vamal.

Reclamantul a solicitat anularea acestei măsuri, solicitare respinsă, însă, de instanța de fond, ca neîntemeiată.

Nemulțumit de soluție, reclamantul a promovat prezentul recurs, interesul său, în calitate de cetățean străin (respectiv al R. Moldova), fiind să obțină anularea măsurii dispusă împotriva sa de a i se interzice intrarea pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani.

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, prin noțiunea de "străin" se înțelege persoana care nu are cetățenia română, cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European ori cetățenia Confederației Elvețiene.

Înalta Curte reține că, potrivit susținerilor recurentului-reclamant A. și înscrisurilor pe care le-a depus la dosarul de recurs (certificat de cetățenie nr. x/17.12.2020 eliberat reclamantului de Ambasada României la Chișinău, cu ocazia depunerii jurământului său de credință față de România și certificat de naștere eliberat pentru reclamant la 5.02.2021 de Consiliul Local al Sectorului 1), acesta a dobândit cetățenia română la data de 17.12.2020.

La momentul înregistrării recursului declarat de reclamantul A. din prezenta cauză, respectiv la 17.11.2020, era viabil interesul acestuia în promovarea căii de atac de care a înțeles să uzeze, cât timp nu dobândise cetățenia română.

Cum, în momentul de față, recurentul-reclamant A. nu mai are calitatea de străin în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, fiind cetățean român, se constată că interesul pentru susținerea recursului împotriva încheierii din 26 iunie 2020 și a sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare și de anulare a măsurii de interzicere a intrării reclamantului pe teritoriul României nu mai este actual.

Așadar, în condițiile în care O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România nu i se mai aplică recurentului-reclamant, de vreme ce a obținut cetățenia română, interesul acestuia în solicitarea de suspendare și de anulare a măsurii interzicerii intrării sale în România, nu mai subzistă.

Pentru considerentele arătate, constatându-se că este întemeiată excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de recurentul-reclamant, Înalta Curte va respinge recursul, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Dată

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 26 iunie 2020 și a sentinței civile nr. 682 din 3 august 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2021.