ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1003/2021

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții Organismul Intermediar Regional POSDRU Regiunea Sud – Est ("OIR"), Autoritatea de Management Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane ("AMPOSDRU") și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice ("MMFPSVP") au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

- anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 10894/08.08.2013 prin care s-a stabilit o creanță bugetară în cuantum de 1.094.693,3 RON;

- anularea Deciziei nr. 198/11.10.2013 emise de OIR, prin care a fost respinsă contestația formulată de C.;

- obligarea pârâtelor la plata în solidar a cheltuielilor ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Sentința de fond din primul ciclu procesual

Prin încheierea de ședință din data de 16.04.2014, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Autoritatea de Management Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane ("AMPOSDRU") și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice ("MMFPSPV"), pentru motivele arătate în considerentele încheierii.

Prin sentința civilă nr. 1964 din 20 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. și a Depozitarilor de Produse Congelate și Refrigerate din România – A., în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional POSDRU REGIUNEA SUD-EST, s-a anulat decizia nr. 198/11.10.2013 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 10894/08.08.2013, emise de pârât și s-a respins cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.3. Decizia de casare cu trimitere spre rejudecare

Prin decizia nr. 2266 din 23 septembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâtul Organismul Intermediar Regional Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud – Est împotriva sentinței civile nr. 1964 din 20 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

2.1. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția contencios administrativ și fiscal, la data de 12.05.2017, sub nr. x/2013*.

2.2. Soluția instanței de fond din al doilea ciclu procesual

Prin sentința civilă nr. 3598 din 10 octombrie 2017, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. și a Depozitarilor de Produse Congelate și Refrigerate din România – "A.", în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud-Est, ca neîntemeiată.

2.3. Decizia de casare în al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 1690 din 19 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de reclamanta A. și a Depozitarilor de Produse Congelate și Refrigerate din România – A. împotriva sentinței civile nr. 3598 din 10 octombrie 2017 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

II. Cererea de revizuire

2.1. Împotriva Deciziei nr. 2266 din 23.09.2016 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013 și a Deciziei nr. 1690 din 19.03.2020 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013 reclamanta A. și a Depozitarilor de Produse Congelate și Refrigerate din România – A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborate cu dispozițiile art. 509-513 C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia, schimbarea în tot a hotărârilor atacate, cu consecința respingerii recursului formulat de către OIRPOSDRU Sud-Est împotriva sentinței nr. 1964 pronunțată la data de 20.06.2014 de către Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în cauza nr. x/2013 și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 1964 din 20.06.2014 pronunțată de către Curtea de apel București – secția contencios administrativ și fiscal în cauza nr. x/2013.

În motivarea căii de atac, revizuenta a susținut că la data închiderii dezbaterilor, respectiv la termenul din 05.03.2020, Înalta Curte nu a ținut cont de argumentele expuse în cuprinsul notelor scrise, însoțite de un număr de 4 anexe.

În esență, în cuprinsul acestor note arăta Înaltei Curți atât despre faptul luării la cunoștință despre înscrisul emis de către Ministerul Fondurilor Europene sub nr. x/13.12.2019 și adresat către Direcția Generală Programe Europene Capital Uman, document pe care l-a atașat în copie notelor scrise ca Anexa nr. 1, cât și despre un număr de alte 3 hotărâri judecătorești pronunțate atât de către ÎCCJ – secția de contencios administrativ și fiscal, dar și de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu privire la chestiuni relevante față de obiectul cauzei de față.

Documentul emis de către Ministerul Fondurilor Europene sub nr. x/13.12.2019 nu reprezintă altceva decât o informare pe care ministerul o face către Direcția aflată în subordinea sa cu privire la "interpretarea prevederilor art. 21 alin. (23) și (26) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011…", precum și la deciziile CJUE pronunțate în cauzele nr. C-192/13P și respectiv C-140/15P, potrivit cărora "depășirea acestor termen atrage nulitatea actului emis (titlul de creanță).

A mai susținut revizuenta că în ședința din 05.03.2020, după acordarea cuvântului asupra recursului, reprezentantul A. a început prin a susține argumentele expuse în cuprinsul notelor scrise, atașate la dosar la termenul din 23.01.2020, arătând că ÎCCJ, respectând principiul priorității dreptului comunitar, se cuvine a da eficiență dezlegărilor pe care CJUE le-a dat prin hotărârile pronunțate în cauzele nr. C-192/13P și respectiv C-140/15P și jurisprudența recentă a secției de contencios administrativ și fiscal a ÎCCJ, făcând trimitere la Decizia nr. 1031/2019, însă președintele completului de judecată a cenzurat susținerile cu privire la aceste chestiuni, solicitându-i să se limiteze la motivele de recurs expuse în cuprinsul cererii de recurs.

Revizuenta a arătat că, procedând în acest fel, Înalta Curte nu a înțeles să aibă în vedere principiul priorității dreptului comunitar asupra dreptului intern, prevăzut de dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, art. 5 Noul C. civ., art. 4 C. proc. civ.

Această jurisprudență a CJUE relevantă pentru speța de față, a fost confirmată în mai multe rânduri de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum reiese în special din Hotărârea din 22 octombrie 2014, Spania/Comisia (C-429/13 P, EU:C:2014:2310), din Hotărârea din 4 decembrie 2014, Spania/Comisie (C-513/13 P, nepublicată, EU:C:2014:2412), din Hotărârea din 24 iunie 2015, Germania/Comisie (C-549/12P și C-54/13 P, EU:C:2015:415), așa cum se reține în paragraful 115 al Hotărârii pronunțată de către CJUE în cauza C-140/15 P Comisia Europeană – Regatul Spaniei.

Acest fapt arătat este reținut chiar de către Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 1031/2019 pronunțată în cauza nr. x/2015 despre care a arătat și pe care a atașat-o ca Anexa nr. 4 la note scrise din data de 23.01.2020.

A mai arătat că în cuprinsul Deciziei nr. 1690 din 19.03.2020, Înalta Curte nu a reținut, în niciun fel, faptul invocării de către A. a dezlegărilor date de către CJUE în cuprinsul hotărârilor pronunțate în cauzele C-140/15P și C-192/13P prin prisma priorității dreptului comunitar.

2.2. Apărările formulate în cauză

Intimatul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud-Est a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, excepția tardivității formulării cererii de revizuire, iar pe fondul cererii a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării cererii de revizuire împotriva Deciziei nr. 2266/23.09.2016 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. x/2013 a susținut că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de o lună și curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii, în acest sens pronunțându-se ÎCCJ prin Decizia nr. 45/12.12.2016, devenită obligatorie potrivit art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.. Or, a arătat intimata Decizia nr. 2266/23.09.2016 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. x/2013 a rămas definitivă la data de 23.09.2016, iar în cursul lunii mai 2017 hotărârea a fost comunicată recurentei A..

Referitor la excepția inadmisibilității cererii de revizuire, intimata a arătat că, raportat la argumentele prezentate de revizuentă, în mod corect ÎCCJ la termenul din data de 05.03.2020, cu ocazia închiderii dezbaterilor, a pus în vedere apărătorului recurentei să se limiteze la susținerea recursului declarat împotriva sentinței pronunțate în urma rejudecării cauzei, deci implicit doar a motivelor invocate cu ocazia cererii de recurs.

Cu privire la invocarea de către revizuentă a dezlegărilor date de către CJUE în cuprinsul hotărârilor pronunțate în cauzele C-140/15P și C-192/13P, a arătat că hotărârile invocate fac trimitere la respectarea termenului privitor la adoptarea de către Comisia Europeană a unei decizii privind corecțiile financiare, termen prevăzute în mod clar în cuprinsul Regulamentelor (CE) nr. 1164/1994 al Consiliului din 16.05.1994 de creare a Fondului de coeziune, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1264/1999 al Consiliului din 21.06.1999 și prin Regulamentul (CE) nr. 1265/1999 al Consiliului din 21.06.1999 și Regulamentul (CE) nr. 1386/2002 a Comisie din 29.07.2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1164/1994 și nici într-un caz la respectarea termenelor stabilite în privința emiterii proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Aceste prevederi se aplică strict în raportul dintre Comisia europeană și statul membru.

De asemenea, a solicitat să se constate existența autorității de lucru judecat asupra dezlegării date de instanța de recurs în dosarul r. x/2013 prin Decizia nr. 2266/23.09.2016, hotărâre rămasă definitivă, prin care s-a tranșat aspectul privind respectarea termenului legal prevăzut de art. 21 alin. (23) și 25 din O.U.G. nr. 66/2011 la emiterea PV nr. 10894/08.08.2013, cât și a Deciziei nr. 198/11.10.2013.

III. Cu privire la cererea de revizuire

3.1. Examinând cu prioritate excepția tardivității invocată de Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud – Est, conform dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, cererea de revizuire formulată de A. și a Depozitarilor de Produse Congelate și Refrigerate din România - A. împotriva deciziei nr. 2266 din 23 septembrie 2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013, fiind tardiv formulată, raportat la considerentele ce urmează:

Revizuirea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

(2) Sunt supuse revizuirii, pentru motivul prevăzut la alin. (1), și hotărârile definitive care nu evocă fondul.

Termenul în care cererea de revizuire circumscrisă acestui temei de drept putea fi formulată este cel prevăzut de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive și se soluționează de urgență și cu precădere".

În cauză, Înalta Curte constată că decizia nr. 2266 din 23 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013 a fost comunicată revizuentei A. și a Depozitarilor de Produse Congelate și Refrigerate din România – A. la data de 18 august 2014, potrivit dovezii existente la fila x (dosar nr. x/2013, vol. I).

În raport cu modul de calcul al termenelor de procedură socotite pe luni, prevăzut de art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., termenul de exercitare a revizuirii s-a împlinit la data de 18 septembrie 2014.

Or, în speță, revizuenta A. și a Depozitarilor de Produse Congelate și Refrigerate din România – A. a comunicat prin poștă cererea de la data de 22 iunie 2020, fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 24 iunie 2020, cu nerespectarea termenului prevăzut în mod imperativ de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ. "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Sancțiunea nulității poate fi evitată în condițiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedește că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal și că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ.

Termenul de decădere poate suporta, așadar, o repunere în termen în condițiile art. 186 C. proc. civ., iar aceasta presupune formularea unei cereri exprese, de către parte, cu indicarea motivelor împiedicării și într-un interval de timp de la data încetării acestora, în speță, revizuenta neformulând o astfel de cerere.

Având în vedere aceste aspect, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, revizuenta neaflându-se în situația prevăzută de art. 186 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele anterior relevate și în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 513 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. și a Depozitarilor de Produse Congelate și Refrigerate din România - A. împotriva deciziei nr. 2266 din 23 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013 ca tardiv formulată.

3.2. Cererea de revizuire formulată de revizuenta A. și a Depozitarilor de Produse Congelate și Refrigerate din România – A. împotriva Deciziei nr. 1690 din 19.03.2020 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013

Analizând decizia atacată, în raport cu motivele invocate, în apărările formulate de intimată, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este nefondată.

Înalta Curte constată că prezenta cale de atac extraordinară este întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, care reglementează un caz de revizuire specific materiei contenciosului administrativ constând în încălcarea, prin hotărârea definitivă atacată cu revizuire, a priorității dreptului unional, prevăzut de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituție.

Calea extraordinară de atac prevăzută prin această reglementare reprezintă mijlocul procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Înalta Curte reține că simpla invocare a prevederilor de drept unional și a practicii CJUE nu este de natură a determina incidența cazului de revizuire reglementat de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, căci acestea trebuie să se afle în legătură cu problema de drept supusă analizei în decizia atacată cu revizuire.

Instanța de revizuire constată că, prin cererea întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, revizuenta invocă o încălcare a dreptului unional în rezolvarea chestiunii litigioase privind interpretarea termenului prevăzut de art. 21 alin. (23) și (25) din O.U.G. nr. 66/2011 de efectuare a verificării și de emitere a proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare. Or, această chestiune a fost analizată și dezlegată definitiv în primul ciclu procesual de către instanța de recurs, prin decizia nr. 2266 din 23 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, iar nu în al doilea ciclu procesual, prin decizia atacată cu revizuire.

Revizuenta este nemulțumită de modul de interpretare și aplicare în cauză a normelor de drept unional și a jurisprudenței CJUE privind nerespectarea termenelor prevăzute de dispozițiile art. 21 alin. (23) și (25) din O.U.G. nr. 66/2011, analizată prin prisma hotărârilor pronunțate în cauzele C-140/15P și C-192/13P, pretinzând că instanța care a pronunțat decizia supusă revizuirii nu a ținut cont de argumentele expuse în cuprinsul notelor scrise atașate cu privire la respectarea principiului priorității dreptului comunitar.

Or, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., (1) în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul, iar potrivit alin. (3) al aceluiași text de lege, după casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

Astfel, în al doilea ciclu procesual, rejudecarea cauzei a avut loc în limitele stabilite prin decizia de casare din primul ciclu procesual, respectiv decizia nr. decizia nr. 2266 din 23 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal.

Prin această decizie, argumentul referitor la nerespectarea termenelor prevăzute de prevederile art. 21 alin. (23) și (25) din O.U.G. nr. 66/2011 a fost definitiv tranșat, constatându-se că atât procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergența nr. 10894/08.08.2013, cât și decizia nr. 198/11.10.2013 sunt emise cu respectarea termenului legal, astfel încât nu mai putea fi repusă în discuție nici în rejudecarea fondului și nici în soluționarea căii de atac declarată în al doilea ciclu procesual.

Prin urmare, acest aspect fiind soluționat definitiv și cu forță obligatorie, nu mai poate fi reiterat în rejudecarea cauzei după trimitere, astfel că Înalta Curte nu putea analiza aspectele invocate de revizuentă, limitându-se la a cerceta motivele acțiunii inițiale, astfel cum a fost formulată de către reclamantă.

În concluzie, chestiunea litigioasă nu a fost tratată pe fond prin decizia supusă revizuirii, aceasta fiind tranșată prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual.

Argumentele reținute fiind strict de ordin procedural, în sensul că autoritatea de lucru judecat se opune reiterării unui motiv de nelegalitate a actelor administrative care a fost deja rezolvat în primul ciclu procesual, în cauză nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Reanalizarea problemei cu privire la modul de interpretare și aplicare în cauză a normelor de drept unional și a jurisprudenței CJUE privind nerespectarea termenelor prevăzute de dispozițiile art. 21 alin. (23) și (25) din O.U.G. nr. 66/2011 nu ar putea avea loc decât cu încălcarea principiilor autorității de lucru judecat și securității raporturilor juridice, care constituie elemente fundamentale ale preeminenței dreptului care trebuie să guverneze ordinea juridică într-un stat de drept.

În acest sens s-a pronunțat și CJUE prin hotătârea pronunțată la data de 16 martie 2006 în cauza Rosmarie Kapfererc. Schlank & Schick GmbH, C-234/2004, prin care a decis că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicții naționale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârșită prin hotărârea în cauză.

Curtea a reținut că principiul autorității de lucru judecat are o importanță deosebită atât în ordinea de drept comunitar, cât și în cadrul ordinii juridice a fiecărui stat membru, fiind o garanție a stabilității raporturilor juridice.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepția tardivității invocată de Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud – Est și va respinge cererea de revizuire formulată de A. și a Depozitarilor de Produse Congelate și Refrigerate din România - A. împotriva deciziei nr. 2266 din 23 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013, ca tardivă, și în temeiul art. 513 C. proc. civ., reținându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge cererea de revizuire formulată de A. și a Depozitarilor de Produse Congelate și Refrigerate din România - A. împotriva deciziei nr. 1690 din 19 martie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității invocată de Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud – Est.

Respinge cererea de revizuire formulată de A. și a Depozitarilor de Produse Congelate și Refrigerate din România - A. împotriva deciziei nr. 2266 din 23 septembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, ca tardivă.

Respinge cererea de revizuire formulată de A. și a Depozitarilor de Produse Congelate și Refrigerate din România - A. împotriva deciziei nr. 1690 din 19 martie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, ca nefondată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 18 februarie 2021.