ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1690/2020

Ședința publică din data de 19 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 09.12.2013, sub nr. x/2013, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții Organismul Intermediar Regional POSDRU Regiunea Sud - Est ("OIR"), Autoritatea de Management Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane ("AMPOSDRU") și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice ("MMFPSPV") au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

Prin încheierea de ședință din data de 16.04.2014, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Autoritatea de Management Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane ("AMPOSDRU") și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice ("MMFPSPV"), pentru motivele arătate în considerentele încheierii.

Prin sentința civilă nr. 3598 din 10 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud-Est, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 3598 din 10 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta A. .

În susținerea motivelor sale de casare, recurenta a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - prima instanță nu a motivat înlăturarea tuturor motivelor de nelegalitate a actelor atacate, susținute prin cererea introductivă, dar și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - sentința primei instanțe este dată că aplicarea greșită a normelor de drept material.

Se susține că prima instanță s-a rezumat la a cita definițiile pe care disp. art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 o dau noțiunii de "neregulă", precum și disp. art. 2 lit. u) din același act normativ o dau noțiunii de "sumă plătită necuvenit", menționând apoi regula potrivit căreia "orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obținut prin comiterea de neregulii".

Analiza instanței de fond cu privire la această chestiune a nerespectării principiului certitudinii juridice, a fost făcută fără, însă, a arăta în vreun fel că instanța ar fi avut în vedere argumentele expuse în cuprinsul paginilor 8-10 din cererea de chemare în judecată inițială, dar și în cuprinsul concluziilor scrise, în contradicție cu disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, recurenta susține că a arătat în cuprinsul cererii, că acest principiu al certitudinii juridice, constă din faptul că "aplicarea legii la o situație specifică trebuie să fie previzibilă", iar recurenta a solicitat în mod explicit (paragraful 33 al pag. 9 a cererii inițiale) ca instanța să aibă în vedere faptul că, anterior datei de 25.02.2013, emitentul Procesului-verbal contestat (OIR Sud-Est), printr-un act administrativ intrat în circuitul civil, a calificat aceste cheltuieli ca fiind eligibile și a dispus rambursarea lor către beneficiarii finanțării prin POSDRU.

Și, deși nu au apărut elemente noi, de natură să schimbe conținutul actului administrativ inițial, de aprobare a cheltuielilor, autoritatea publică (OIR Sud-Est) a emis Procesul-verbal nr. x/08.08.2013, act administrativ cu conținut contrar actului administrativ anterior emis de către același OIR Sud-Est, cu privire la aceleași cheltuieli.

În practica sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a statuat în repetate rânduri "principiul că o măsură nu poate fi modificată odată ce ea a fost adoptată de autoritățile competente constituie un factor esențial care contribuie la certitudinea juridică și la stabilitatea situațiilor juridice în ordinea juridică comunitară, atât pentru instituțiile comunitare, cât și pentru persoanele a căror situație juridică și de fapt este afectată printr-o decizie adoptată de aceste instituții". (a se vedea Cauza C80/89 BASF AG împotriva Comisiei).

Mai mult, CJUE s-a pronunțat în sensul că "importante considerații de certitudine juridică afectând toate interesele implicate, atât publice, cât și private, fac, în principiu, imposibilă redeschiderea problemei plății pentru trecut".

Curtea de Apel București, în analiza legalității măsurii declarării ca neeligibile a cheltuielilor cuprinse în procesul-verbal nr. x/08.08.2013, analiză pe care o face începând cu finalul paginii a 5-a a sentinței, mai întâi, în mod corect, a constatat că "potrivit art. 4 din contractual de finanțare, cheltuielile angajate pe perioada de implementare a proiectului sunt eligibile în condițiile stabilite de H.G. nr. 759/2007, de Ordinul comun al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului economiei și finanțelor nr. 3/185/2008, de Ghidul solicitantului, de contractul de finanțare, de instrucțiunile AMPOSDRU, precum și de alte dispoziții legale aplicabile."

Mai apoi, după ce instanța analizează conținutul dispozițiilor art. 16 și art. 9A alin. (12) lit. d) și f), din Contractul de finanțare, ajunge la următoarea concluzie: "Curtea constată că echipa de management și de experți pe termen lung trebuia stabilită precontractual, orice modificare a componenței acesteia fiind permisă doar în baza unei notificări a reclamantei aprobată de către pârât."

Cu privire la cele reținute de către prima instanță, referitor la cheltuielile cu remunerația expertului pe termen scurt D., arătă că suma de 9.038 RON reprezentând cheltuieli cu acest expert, reprezintă cheltuieli de salarizare a acestuia în lunile ianuarie - februarie 2013, pentru calitatea pe care o avea la acea dată, de expert pe termen scurt.

Pentru ocuparea poziției de expert pe termen scurt în implementarea Proiectului, nu era necesară o notificare prealabilă, niciuna dintre normele legale avute în vedere de către prima instanță, neprevăzând această obligație.

Ceea ce reține însă, în mod incorect instanța de fond, este faptul că această condiție nu ar fi mai fost respectată cu privire la expertul D., atâta timp cât ulterior, la 10.06.2013, acesta a fost Notificat pentru poziția de expert pe termen lung în implementarea proiectului.

Or, cu privire la perioada ianuarie - februarie 2013, condiția "pentru o perioadă de până la 6 luni consecutive.", avută în vedere de către instanță, a fost respectată în ceea ce îl privește pe domnul D..

Eroarea pe care prima instanță o face cu privire la pretinsa nerespectare a condiției "pentru o perioadă de până la 6 luni consecutive.", este continuată atunci când instanța face referire la "contractul nr. x/23.08.2011 ". Astfel, instanța de fond observă că durata de valabilitate a acestui contract de muncă este de la 24.08.2011 la 01.08.2013, și prezintă aceasta ca dovadă pentru nerespectarea condiției celor "6 luni consecutive", anterior menționate.

Recurenta insistă asupra faptului că în cuprinsul Contractului individual de muncă nr. x/23.08.2011, încheiat de recurentă cu dl. D., nu există nicio specificație cu privire la faptul că acesta, ar fi urmat să-și desfășoare activitatea cu privire la Proiectul "Transfer de bune practici" funcția/poziția ocupată de către dl. D., respectiv aceea de Asistent Manager, urma să fie desfășurată în activitatea curentă a Asociației recurente, fără a avea o implicare în implementarea Proiectului, iar pe parcursul implementării Proiectului însă, derularea activității de implementare a Proiectului a determinat alocarea resursei umane - dl. D., pentru a desfășura activități, pentru o perioadă de 2 luni de zile consecutive, în activitatea de implementare, fapt perfect legal prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la acea data.

Faptul că ulterior, din rațiuni ce țin de modul de derulare a activității de implementare a proiectului, a fost luată decizia Notificării domnului D., ca expert pe termen lung în implementarea Proiectului, nu atrage în niciun caz nelegalitatea măsurii de alocare a acestei persoane, în trecut, ca expert pe termen scurt, pentru 2 luni consecutive.

Cu privire la cele reținute de către prima instanță, referitor la cheltuielile cu remunerația expertului pe termen scurt E., arată că în analiza pe care instanța de fond o face cu privire la cheltuielile privind remunerația expertului pe termen scurt, E., Curtea de Apel face aceeași eroare precum cea făcută cu privire la expertul D..

Astfel, deși instanța constată în mod corect faptul că, între societatea B. (Partener în implementarea Proiectului) și d-na E., a fost încheiat contractul de muncă x, cu o durată contractuală pentru perioada 01.03.2011 - 30.08.2011, deci, cu durată inferioară celor "6 luni consecutive", totuși instanța constată corecta declarare a neeligibilității acestor cheltuieli.

Pentru a decide în acest fel, instanța arată că între aceleași persoane, după expirarea perioadei de valabilitate a Contractului de muncă x, a mai fost încheiat un Contract de muncă x.

Or, ceea ce prima instanță pierde din vedere este faptul că, în ceea ce privește prima perioadă contractuală (inferioară celor "6 luni consecutive"), d-na E. a avut calitatea de expert pe termen scurt, neexistând cu privire la aceasta, o obligație de notificare către OIR Sud-Est, conform disp. art. 9 A(14) din Contractul de finanțare (Anexa nr. 6 la cererea noastră inițială).

Ulterior însă, ca urmare a evaluării activității prestate de către d-na E., Partenerul B. a decis notificarea acesteia ca expert pe termen lung și contractarea acesteia pentru perioada 05.09.2011 - 31.03.2011, potrivit Contractului de muncă x.

Cu privire la cele reținute de către prima instanță, referitor la suma de 432.287,35 RON, reprezentând cheltuielile aferente activităților externalizate reprezentând servicii de consultanță în management, se arată că în hotărâre, instanța nu a făcut altceva decât să preia în totalitate concluziile eronate ce rezultă din Procesul-verbal nr. x/08.08.2013.

Recurenta susține că argumentația OIR Sud-Est este una eronată și are la bază interpretarea greșită a prevederilor contractuale și legale aplicabile în cauză, însă instanța de fond, din păcate, a preluat aceste 2 concluzii eronate, fără a demonstra o minimă aplecare privind argumentele prezentate.

Astfel: a. A. nu a avut obligația notificării OIR ca urmare a externalizării managementului.

Conform disp. art. 12 (1) din Contractul de finanțare, "orice modificare a Contractului se va face cu acordul ambelor părți prin aprobarea unei notificări sau prin încheierea unui act adițional".

Disp. art. 9 (14) și (16) din Contractul de finanțare prevăd cazurile în care transmiterea unei notificări sau încheierea unui act adițional de modificare a Contractului de finanțare sunt obligatorii. În celelalte cazuri, atunci când pe parcursul implementării Proiectului apar modificări minore ale cererii de finanțare sau ale bugetului estimat, nu este necesară obținerea acordului autorității publice, sub forma transmiterii notificării sau încheierii actului adițional.

Disp. art. 4 din Contractul de finanțare prevăd faptul că, cheltuielile angajate pe perioada de implementare sunt eligibile în condițiile stabilite, prin altele, de instrucțiunile AMPOSDRU.

Cu alte cuvinte, părțile au înțeles ca analiza eligibilității cheltuielilor să se facă cu luarea în considerare a instrucțiunilor AMPOSDRU, din perspectiva Contractului de finanțare.

În continuarea raționamentului juridic, precizează că la data încheierii contractului de management cu F., era în vigoare Instrucțiunea AMPOSDRU nr. 41 (a se vedea filele x al dosarului) care, în cuprinsul paragrafului 3 prevede că "Beneficiarul are obligația comunicării AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat numele contractorului responsabil de managementul proiectului", în cazul în care acesta decide unilateral să externalizeze această componentă.

Mai mult, paragraful 4 al aceleiași Instrucțiuni prevede că pentru decontarea cheltuielilor, Beneficiarul trebuie să prezinte următoarele documente: contractul de prestări servicii încheiat cu managerul de proiect; raport de activitate lunar; factura emisă de contractor și dovada efectuării plății de către beneficiar; procese-verbale de recepție a serviciilor prestate, dacă este cazul.

Așadar, având în vedere că actul adițional și notificarea de modificare nu sunt prevăzute printre documentele justificative, coroborat cu prevederile paragrafului 3 citat anterior, este fără echivoc faptul că rambursarea acestor cheltuieli nu este condiționată de încheierea unui act adițional/unei notificări de modificare, comunicarea către OIR fiind cu titlu informativ.

În sprijinul acestor argumente, recurenta menționează Instrucțiunea AMPOSDRU nr. 60/11.05.2012 (ulterioară încheierii contractului de management) care instituie obligativitatea inițierii unei notificări, respectiv încheierii unui act adițional, în cazul în care se decide externalizarea serviciilor de management. Instrucțiunea 60 bis a clarificat faptul că Instrucțiunea 60 nu se aplică retroactiv.

Cu alte cuvinte, anterior emiterii Instrucțiunii 60 de către AMPOSDRU, beneficiarii nu au avut obligația notificării externalizării serviciilor de management.

Recurenta arată că A. nu a avut obligația notificării încheierii contractului de management întrucât nu a operat modificări ale capitolelor bugetare.

Prin Ordinul nr. 1527/2010 pentru aprobarea unor precizări suplimentare aplicabile contractelor de tip strategic sau de grant semnate de beneficiarii de finanțare nerambursabilă din Programul operațional sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" în perioada 2008-2010 ("Ordinul nr. 1527/2010") s-a permis beneficiarilor POSDRU externalizarea anumitor servicii în limita a 49% din valoarea proiectului.

Conform art. 3 din Ordinul nr. 1527/2010, "în cazul în care modificările produse de implementarea noilor mecanisme generează modificări ale bugetului proiectului, beneficiarii vor înainta către AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat notificări de modificare a bugetului, în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii notificărilor pentru modificarea clauzelor contractuale de către beneficiar".

Conform art. 9 (14) și (16) din Contractul de finanțare, beneficiarul are obligația inițierii unei notificări/act adițional, în cazul în care intervin modificări ale bugetului estimat, în limita, respectiv, peste, 15% între capitole bugetare. Cu alte cuvinte, transferurile între subcapitole bugetare, în limita aprobată pentru respectivul capitol bugetar, nu reprezintă modificări ale bugetului de natură să genereze obligația notificării OIR sau încheierii unui act adițional.

Cererea de finanțare are 4 (patru) capitole bugetare: resurse umane, participanți, alte tipuri de costuri și cheltuieli administrative, iar Contractul de management din data de 01.08.2011 nu a modificat alocările pe capitole bugetare, cheltuielile de management fiind în continuare încadrate în capitolul Alte tipuri de costuri, așa cum au fost prevăzute în justificarea cererii de finanțare parte integrantă a Contractului de finanțare.

Față de norma legală indicată mai sus și prin raportare la prevederile Contractului de finanțare, este evident că, în cazul în care externalizarea serviciilor de management nu a produs modificări ale capitolelor bugetare, nu este necesară transmiterea notificării/încheierea actului adițional.

Aceasta este și opinia AMPOSDRU care în Adresa nr. x/19.03.2012 (a se vedea Anexa nr. 7 la cererea noastră inițială) a precizat că "în cadrul Anexei 2 - Bugetul proiectului, punctul 7.2 "valoare activități externalizate" nu reprezintă o linie bugetară în sine, elementele de cost cuprinse aici fiind deja luate în calcul o dată, în cadrul liniei bugetare "Alte tipuri de costuri".

Cu privire la cele reținute de către prima instanță, referitor la suma de 257.290 RON, reprezentând cheltuielile privind servicii de organizare de seminarii, arătă că încă de la începutul referirii pe care prima instanță o face la acest aspect (pag. 7, paragraf ultim):"Aceleași statuări sunt relevante și în privința sumei de 257.290 RON", aceasta cu trimitere la statuările pe care prima instanță le-a făcut în privința cheltuielilor aferente activităților externalizate reprezentând servicii de consultanță în management, concluzii pe care însă recurenta le consideră a fi eronate.

Practic, din interpretarea coroborată a celor reținute de OIR, rezultă că autoritatea de control reproșează recurentei, A., faptul că aceasta ar fi operat modificări între capitolele bugetare fără să fi notificat autoritatea în acest sens.

Așa cum a expus și mai sus, prin intrarea în vigoare a Ordin nr. 1527/2010 li s-a dat beneficiarilor posibilitatea de a subcontracta anumite activități din cadrul Proiectului. În situația în care subcontractarea generează modificări ale bugetului, beneficiarii trebuie să notifice autoritatea în acest sens (art. 3 din Ordinul nr. 1527/2010).

Recurenta apreciază că, prin modificări ale bugetului, se înțeleg acele modificări ale sumelor alocate pentru fiecare capitol bugetar. Referitor la subcapitole, adică justificarea bugetului, modificările sumelor prognozate nu constituie modificări ale bugetului, dacă suma alocată respectivului capitol rămâne nemodificată.

Prin Ghidul solicitantului din anul 2010 s-a prevăzut că "detalierea și justificarea bugetului este cu caracter orientativ. în implementare sunt acceptate modificări ale valorilor unitare estimate și detaliate, aferente capitolelor bugetare, fără a fi necesară întocmirea de notificări sau acte adiționale".

Așadar, recurenta - beneficiar, a procedat la solicitarea spre rambursare a cheltuielilor efectuate în baza unui contract de achiziție publică legal întocmit, cheltuieli pe care le-a inclus în linia bugetară "Alte tipuri de costuri", așa cum s-a solicitat prin Ghidul solicitantului.

Includerea acestor cheltuieli în linia bugetară "Alte tipuri de costuri" nu a determinat modificarea cuantumului alocat acestei linii, astfel că nu se impunea transmiterea unei notificări, cum în mod greșit a apreciat autoritatea de control.

Cu privire la cele reținute de către prima instanță, referitor la "pretinsa încălcare" a principiului proporționalității de către OIR Sud-Est, critică formulată prin cererea inițială, se arată că instanța de fond înțelege să citeze disp. art. 2 lit. n) din aceeași O.U.G. nr. 66/2011, subliniind prin caractere italice "ținând seama de natura, frecvența și impactul financiar al acestora asupra proiectului", pentru a arăta criteriile pe care înțelege să le aibă în vedere pentru a verifica respectarea, în speța de față, de către OIR Sud-Est, a principiului proporționalității.

În opinia recurentei, prima instanță nu a realizat o analiză cu privire la acuzele nedovedite pe care OIR Sud-Est le face împotriva sa în cuprinsul Procesului-Verbal, prin această exprimare, constată (fără temei) o pretinsă vinovăție pe care recurenta ar avea-o deja cu privire la acest fapt.

Procedând astfel, instanța de fond arată încă o data părtinirea de care dă dovadă în beneficiul pârâtului, considerând deja vinovată pe recurentă pentru o "suspiciune" pe care echipa de control a reținut-o.

Dincolo de faptul că, prima instanță nu are în vedere și celelalte dispoziții legale prevăzute cu referire la această chestiune de aceeași O.U.G. nr. 66/2011, într-un mod inexplicabil, girează măsurile nelegale/excesive pe care pârâtul OIR Sud-Est Ie-a luat împotriva recurentei.

Se mai susține că disp. art. 6 alin. (4) din același act normativ stabilește în sarcina autorității obligația de a respecta principiul proporționalității, astfel "în aplicarea prevederilor alin. (1) și având în vedere principiul proporționalității, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a face reduceri procentuale din sumele solicitate la rambursarea/plata finală, reprezentând cheltuieli efectuate și declarate de beneficiari, în situația în care constată neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială a Indicatorilor/obiectivelor proiectelor finanțate din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora, pentru care beneficiarii și-au angajat răspunderea realizării, în perioada de implementare a contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanțare nerambursabilă ori a altor tipuri de contracte multianuale, cu excepția cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internațional prevăd altfel". Alineatul următor stabilește că reducerile se vor realiza în funcție de gradul de atingere a indicatorilor/obiectivelor, în funcție de procedurile specifice.

Or, în operarea corecțiilor financiare OIR Sud-Est nu a ținut cont de aceste prevederi legale, iar prima instanță a girat măsurile nelegale dispuse de către OIR Sud-Est.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, arătând că soluția primei instanțe îndeplinește toate condițiile de legalitate, în cauză nefiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.., impunându-se respingerea cererii de recurs.

Cu privire la primul motiv de recurs, privind principiul de drept comunitar privind certitudinea juridică, după cum a reținut în mod corect prima instanță, "pe lângă procedura în baza căreia, la momentul analizării cererilor de rambursare, sunt excluse cheltuielile considerate neeligibile (art. 6-9 din O.U.G. nr. 66/2011), actul normativ în materie stabilește și o altă procedură menită să permită recuperarea sumelor plătite necuvenit ca urmare a acceptării spre rambursare (art. 17-45), doar în acest fel putând fi respectat principiul antereferit: orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obținut prin comiterea unei nereguli".

Contrar suținerilor recurentei, se arată că la baza emiterii titlului de creanță a stat Nota de control DLAF nr. 7/473/CD/08.11.2012. Or, potrivit prevederilor art. 21 alin. (3) și alin. (25) din O.U.G. nr. 66/2011, într-o atare situație autorității competente în gestionarea fondurilor europene îi incumbă obligația organizării activității de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare. În speță, o echipă de control din cadrul OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est a procedat la verificarea documentară a cazului de suspiciune de neregulă înregistrat sub nr. x/20.11.2012 și a constatat că mai multe cheltuieli acceptate inițial și rambursate beneficiarului sunt neeligibile.

În cauză sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 11 alin. (3) din contractul de finanțare, conform cărora "în cazul sumelor plătite necorespunzător de către AMPOSDRU, beneficiarul are obligația de a restitui sumele respective în termen de 15 zile de la data transmiterii referatului de restituire de către AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat în conformitate cu dispozițiile legale". În strânsă legătură cu această obligație a beneficiarului sunt și cele stipulate la art. 9 lit. A) alin. (20) și 21 din contractul de finanțare (astfel cum a fost modificat prin notificarea nr. x/11.01.2011), potrivit cărora "beneficiarul are obligația de a pune la dispoziția AM/OIRPOSDRU, Autorității de Certificare și Plată, Autorității de Audit, Departamentului de Luptă Antifraudă, Comisiei Europene, Curții Europene de Conturi și/sau oricărui alt organism abilitat să verifice modul de utilizare a finanțării nerambursabile, la cerere și în termen, documentele și/sau informațiile solicitate și să asigure toate condițiile pentru efectuarea verificărilor la fața locului", precum și "să acorde dreptul de acces la locurile și spațiile unde se implementează sau a fost implementat proiectul, inclusiv accesul la sistemele informatice și să pună la dispoziție documentele solicitate privind gestiunea tehnică și financiară a proiectului, atât pe suport de hârtie, cât și în format electronic".

În această ordine de idei, față de referirile recurentei la principiul certitudinii juridice și jurisprudența C.J.U.E., este de reamintit că aceeași Curte europeană a stabilit regula că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obținut prin comiterea unei nereguli (C-199/03, pct. 15), statul fiind în măsură să solicite beneficiarului rambursarea finanțării acordate (C-465/10, pct. 32).

Prin următoarele două motive de recurs dezvoltate, A. susține că instanța de fond a reținut greșit cu privire la experții D. și E. că au fost experți pe termen lung, aceștia fiind implicați inițial în implementarea proiectului ca experți pe termen scurt, situație în care A. nu avea obligația de a notifica OIR.

Față de susținerile recurentei privind cei doi experți, subliniază faptul că, la verificarea administrativă a cererii de rambursare nr. x (CR.1), OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est a solicitat A. dovada notificării experților G., D. și E. ale căror CV-uri nu au fost depuse nici in etapa de contractare la dosarul proiectului și nici ulterior semnării contractului. În urma clarificărilor solicitate, A. a depus un document justificativ cu același număr de înregistrare la DG-AMPOSDRU 6869/17.08.2010 (nr. înregistrare OIR nr. 7424/19.03.2012) dar cu un conținut diferit față de documentul inițial aflat la dosarul proiectului, care includea și notificarea celor 2 experți români, G. si D., iar ulterior, cu privire la acești experți a susținut că s-ar încadra în categoria experților pe termen scurt.

Mai mult, la data de 25.10.2011, A. a inițiat actul adițional nr. x de modificare a contractului, înregistrat la OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est cu nr. 16722/25.10.2011, prin care solicita modificarea secțiunilor "Managementul proiectului" și "Graficul de implementare al proiectului" din Cererea de finanțare și notifica "demararea procedurilor de externalizare a managementului de proiect". OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est a analizat modificările ce făceau obiectul actului adițional nr. x și, în vederea aprobării acestui act, a solicitat clarificări prin adresele nr. x/11.11.2011 și nr. y/23.12.2011 cu privire la membrii echipei de management si a experților pe termen lung implicați in derularea proiectului: E., D., G. și H. (dar și cu privire la mențiunea din actul adițional referitoare la "demarare a procedurilor de externalizare a managementului de proiect").

La data de 14.06.2012 A. a solicitat "anularea procesului de verificare și aprobare a actului adițional nr. 2" (astfel că nici experții nu au fost introduși în implementare și nici secțiunile "Managementul proiectului" și "Graficul de implementare al proiectului" din Cererea de finanțare nu au fost modificate), adresa fiind înregistrată la OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est sub nr. x/14.06.2012.

Prin notificarea nr. 5, înregistrată la OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est sub nr. x/18.10.2012, A. a solicitat completarea echipei de experți pe termen lung cu expertul E., însă OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est a respins Notificarea nr. x/18.10.2012 prin adresa nr. x/29.10.2012.

Rezultă așadar, fără niciun fel de dubiu, așa cum a reținut și instanța de fond, că acești experți fac parte din categoria experților pe termen lung, iar încercarea de a-i prezenta ca fiind experți pe termen scurt denotă intenția A. de a evita obținerea acordului OIR POSDRU Regiunea Sud-Est cu privire la introducerea acestor experți în categoria experților pe termen lung.

Prin cel de-al patrulea motiv, A. susține, cu privire la suma de 432.287,35 RON, că instanța a reținut greșit faptul că A. avea obligația notificării OIR ca urmare a externalizării managementului, sens în care arată că "beneficiarii nu au avut obligația notificării externalizării serviciilor de management", cu atât mai mult cu cât încheierea contractului de management nu a operat modificări ale capitolelor bugetare.

Recurenta susține că la data încheierii contractului de management cu F. era în vigoare Instrucțiunea nr. 41 care, în cuprinsul paragrafului 3 prevede că "beneficiarul are obligația comunicării AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat numele contractorului responsabil de managementul proiectului".

Prin raportare la prevederile contractului de finanțare, acest argument nu se suține. Instrucțiunea nr. 41 emisă de AMPOSDRU la data de 04.02.2011 stabilește regulile specifice privind implementarea proiectelor pentru care beneficiarii au optat pentru externalizarea managementului de proiect, nicidecum nu aduce modificări obligațiilor prevăzute în contractul de finanțare (art. 9A alin. (12), (14), (16) și art. 12) referitoare la modificările contractuale.

Atâta vreme cât Cererea de finanțare este anexă a contractului de finanțare, iar în secțiunile: managementul proiectului și Pachetul de finanțare a proiectului sunt informații clare referitoare la managementul proiectului și la sumele bugetate pentru această activitate, informații care au fost evaluate la momentul evaluării cererii de finanțare, Beneficiarului A., nu-i este recunoscut dreptul de a aduce modificări acestei anexe fără aprobarea anterioară a Autorității de Management/OIR.

Mai departe, Instrucțiunea nr. 60/11.05.2012 (ulterioară încheierii de către A. a contractului de servicii de management) vine în sprijinul celor susținute anterior, în sensul că nici Instrucțiunea 41 și nici Instrucțiunea nr. 60 nu exonerează beneficiarii, care decid și solicită externalizarea managementului de proiect, de la obligațiile prevăzute în contract cu privire la solicitarea aprobării pentru orice modificare contractuală.

Prin cel de-al cincilea motiv, recurenta susține că soluția instanței de fond cu privire la cheltuielile aferente serviciilor de organizare de seminarii, în sumă de 257.290 RON, ar fi eronată.

Cu privire la acest aspect, se arată că A. a transmis Notificarea nr. x/14.03.2012, înregistrată la OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est sub nr. x/19.03.2012 prin care a modificat numai subcapitolului 7.2 din Bugetul proiectului - Valoare activități externalizare la suma de 1.056.600 RON, detaliată astfel: 17.000 RON servicii audit financiar; 803.000 RON contract management; 38.550 RON servicii organizare evenimente, incluzând închiriere locație, catering, transport și cazare participanți; 85.000 RON achiziție servicii publicitate-elaborare (editing), tipărire materiale informative și promoționale; 13.050 RON realizare și mentenanță pagină web proiect; 100.000 RON servicii traducere și translație.

Ulterior, prin adresa nr. x/17.01.2013, ofițerul de verificare cheltuieli a solicitat A.:

"Justificați unde se regăsește, in bugetul proiectului, cheltuiala aferenta serviciilor organizare vizita de studiu", iar A. a răspuns prin adresa nr. x/24.01.2013, înregistrata la OIR cu nr. x/28.01.2013, arătând că:

"referitor la cheltuiala aferentă serviciilor de organizare a vizitei de studiu, aceasta se regăsește si ea (ca si cheltuiala aferenta serviciilor de organizare seminarii - n.n.) în bugetul proiectului la subcapitolul bugetar 7.2. valoare activități externalizate, la care face referire Notificarea cu nr. de înregistrare 46/14.03.2012", fără să țină cont de faptul că valoarea activităților externalizate este bugetată la cap. 3. Alte tipuri de costuri și că la sublinia "Servicii de organizare evenimente ('închiriere locație, catering, transport, cazare participanți) este prevăzuta doar suma de 38.550,00 RON.

Având in vedere faptul ca A. nu a solicitat transferurile de sume de la cap. 2 Participanți, la cap. 3. Alte tipuri de costuri, suma de 745.460 RON (care include și valoarea de 257.290 RON), ce depășește valoarea de 38.550,00 RON fără TVA, stabilită prin Notificarea 46 aprobata in 21.03.2012, a fost considerată neeligibila în cadrul proiectului, motivat de încălcarea de către A. a art. 9A alin. (14), lit. d) si art. 12 alin. (1) din Contractul de finanțare, precum si a prevederilor H.G. nr. 759/2007 art. 2 alin. (1) lit. c).

Prin ultimul motiv de recurs, A. critică soluția pronunțată pe fond cu privire la principiul proporționalității, argumentând că instanța de fond a înțeles parțial eronat această chestiune.

Or, intimata precizează că potrivit art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, corecțiile financiare se stabilesc doar "în cazul în care se constată nereguli determinate de abaterile prevăzute în anexă, în aplicarea de către beneficiari a prevederilor privind procedurile de achiziție, în raport fie cu reglementările naționale în vigoare în domeniul achizițiilor publice, fie cu reglementările comunitare aferente programelor cărora le sunt aplicabile alte prevederi decât cele ale Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 34/2006*), aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, fie cu procedurile specifice/instrucțiunile de achiziții aplicabile beneficiarilor privați". Doar în această situație se emit note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, urmând că, potrivit art. 27 alin. (2) și (5), "valoarea creanței bugetare să se determine prin aplicarea de corecții financiare, ale căror rate sunt stabilite prin hotărâre de Guvern", iar "pentru alte abateri care nu sunt definite în anexă, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene aplică corecții financiare, în concordanță cu principiul proporționalității sau, acolo unde este posibil, prin analogie cu abaterile identificate în anexă".

În al doilea rând, fiind de acord că în situația recurenților se aplică dispozițiile generale ale art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 referitoare la principiul proporționalității, OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est a ținut cont, la momentul stabilirii cuantumului creanței bugetare afectate de nereguli, de natura și gravitatea neregulilor constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acestora.

Astfel, echipa de control a constatat existența mai multor tipuri de nereguli, de natură a justifica declararea ca neeligibile în totalitate a cheltuielilor afectate de aceste nereguli: inducerea în eroare a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene prin prezentarea unui document înregistrat sub același număr, însă cu un conținut diferit, solicitarea cheltuielilor pentru licențe office ce nu au fost prevăzute în cererea de finanțare, efectuarea unor cheltuieli cu nerespectarea cererii de finanțare și bugetului proiectului (anexele 1 și 2 la contractul de finanțare), etc.

Față de natura acestor nereguli, instanța de fond a reținut corect că sancțiunea juridică aplicabilă nu poate consta decât în declararea ca neeligibile a cheltuielilor în discuție, neputând fi aplicabile în acest caz reduceri procentuale sau corecții financiare (spre exemplu lipsa notificării sau notificarea tardivă a unor experți pe termen lung conduce la neeligibilitatea cheltuielilor cu salariile acestora până la data aprobării notificării; plata cheltuielilor cu licențe office ce nu au fost prevăzute ca tipuri de cheltuieli în cererea de finanțare se sancționează cu neeligibilitatea acestor cheltuieli, etc.)

II. Soluția instanței de recurs

Un prim argument de nelegalitate se referă la incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit acestui text de lege, casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă și nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept, sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligație esențială, a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii.

Prin urmare, textul legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Astfel, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, și de altfel ea se circumscrie și noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

Pe de altă parte, tot atât de adevărat este că în jurisprudența sa privind încălcările aduse art. 6 para. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în repetate rânduri că, în general instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate in litigii (hot. CEDO Van de Hurk c. Olandei, și hot. Perez c. Franței).

Circumstanțiind aceste aspecte teoretice la speța dedusă judecății, se observă că, în cauză recurenta a invocat motivul de casare de mai sus din perspectiva faptului că prima instanță nu a analizat argumentele invocate de parte referitoare la nerespectarea de către OIR Sud-Est a principiului de drept comunitar privind certitudinea juridică.

În concret, recurenta susține că a invocat pe larg în cuprinsul cererii de chemare în judecată și în concluziile scrise faptul că anterior datei de 25.02.2013, emitentul Procesului-verbal contestat (OIR Sud-Est), printr-un act administrativ intrat în circuitul civil, a calificat aceste cheltuieli ca fiind eligibile și a dispus rambursarea lor către beneficiarii finanțării prin POSDRU, însă instanța de fond s-a rezumat la a cita definițiile pe care disp. art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 o dau noțiunii de "neregulă", iar disp. art. 2 lit. u) din același act normativ, o dau noțiunii de "sumă plătită necuvenit", menționând apoi regula potrivit căreia "orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obținut prin comiterea de neregulii".

Contrar opiniei recurentei, Înalta Curte observă că în conținutul hotărârii judecătorești atacate, prima instanță a analizat detaliat argumentele privind incidența în cauză a principiului certitudinii juridice. Susținerile recurentei în sensul că motivele sale de nelegalitate nu au fost analizate din perspectiva menționată, nu pot fi reținute, deoarece instanța de fond a precizat, suficient de clar, că în cauză nu pot fi incidente considerentele principiului certitudinii juridice, în contextul în care "pe lângă procedura în baza căreia, la momentul analizării cererilor de rambursare, sunt excluse cheltuielile considerate neeligibile (art. 6-9 din O.U.G. nr. 66/2011), actul normativ în materie stabilește și o altă procedură menită să permită recuperarea sumelor plătite necuvenit ca urmare a acceptării spre rambursare (art. 17-45), doar în acest fel putând fi respectat principiul antereferit: "orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obținut prin comiterea unei nereguli,,.

Această abordare este împărtășită și de instanța de control judiciar, iar aprecierile recurentei referitoare la faptul că, deși inițial chetuielile au fost apreciate ca fiind eligibile printr-un act administrativ intrat în circuitul civil, ulterior au fost considerate ca grevate de neregulă, ceea ce încalcă principiul menționat, nu pot fi primite.

Astfel, atât clauzele contractuale, cât și dispozițiile legale instituie, în sarcina autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, obligația de a recupera de la beneficiar cheltuielile afectate de nereguli, chiar dacă acestea au fost inițial acceptate și rambursate. În acest sens, sunt relevante prevederile art. 11 alin. (3) din contractul de finanțare, conform cărora "în cazul sumelor plătite necorespunzător de către AMPOSDRU, beneficiarul are obligația de a restitui sumele respective în termen de 15 zile de la data transmiterii referatului de restituire de către AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat în conformitate cu dispozițiile legale".

Așadar, chiar dacă inițial autoritatea a rambursat anumite cheltuieli potrivit contractului de finanțare, în urma efectuării de verificări ulterioare și a constatării unor nereguli, aceste sume trebuie rambursate, aspect reținut frecvent și de jurisprudența CJUE.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurenta a precizat că în legătură cu suma de 432.287,35 RON, reprezentând cheltuielile aferente activităților externalizate reprezentând servicii de consultanță în management, prima instanță nu a făcut altceva decât să preia în totalitate concluziile eronate ce rezultă din Procesul-verbal nr. x/08.08.2013, pe care a înțeles să îl critice pentru nelegalitate.

Din verificarea acestor susțineri se observă că instanța de fond a emis propriul raționament în privința sumei indicate de recurentă, iar împrejurarea că acesta a coincis cu cel al intimatei nu expune hotărârea pronunțată vreunui viciu care să fie sancționat cu casarea pentru încălcarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cea de-a doua abordare a cererii de recurs se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respecitv atunci când instanța a interpretat sau aplicat greșit normele de drept material.

Un prim aspect de critică se referă la cele reținute de către prima instanță, referitor la cheltuielile cu remunerația expertului pe termen scurt D..

Recurenta încearcă să acrediteze ideea că expertul de mai sus a deținut în cadrul proiectului, mai întâi o poziție de expert pe termen scurt - ianuarie- februarie 2013-, iar ulterior de expert pe termen lung conform Notificării nr. 6 înregistrată la OIR POSDRU SE cu nr. 9271/10.06.2013.

O asemenea poziție procesuală nu poate fi confirmată de instanța de control judiciar, având în vedere că activitatea unui expert în cadrul unui proiect trebuie privită în mod unitar, neputând fi fracturată în funcție de interesele de moment ale părții. Pe de altă parte, așa cum legal a reținut și prima instanță, recurenta a depus la dosar contractul nr. x/23.08.2011 din care rezultă fără dubiu împrejurarea că expertul D. a fost angajat pe un interval superior celui de 6 luni, respectiv 24.08.2011-01.08.2013.

Așadar, acest contract infirmă susținerile recurentei potrivit cărora acest expert ar fi desfășurat activități ca expert pe termen scurt în perioada lunilor ianuarie - februarie 2013, neputând fi decupată această perioadă din întregul activității derulate de acest expert așa cum s-a dovedit mai sus.

Recurenta mai arată în conținutul recursului său că acest contract indicat mai sus, nu poate fi avut în vedere deoarece nu se referă la activitățile derulate de expert în cadrul proiectului în discuție, ci în calitate de angajat al asociației recurente.

Pe scurt, recurenta arată că inițial expertul D. a desfășurat activități ca expert pe termen scurt în perioada ianuarie- februarie 2013, iar ulterior a fost notificat ca expert pe termen lung începând cu luna iunie 2013, aspect perfect legal din perspectiva contractului de finanțare.

Aceste argumente nu pot fi primite, deoarece sunt infirmate de probele dosarului, din care rezultă cu certitudine că expertul a derulat activități pentru proiectul în discuție pe toată perioada angajării sale, aspect dovedit de adresa nr. x/17.08.2010 care conține CV-ul acestui expert, dar și fișa postului aflată la dosar fond.

Aceeași este și situația expertului E., pentru care, de asemenea, nu a fost respectată obligația de notificare. În legătură cu situația acestui din urmă expert, prima instanță a observat corect că, deși au fost încheiate două contracte, intenția părților privind prestarea activităților, în perioada 01.03.2011 - 31.03.2013, este evidentă, chiar dacă între cele două contracte x și x s-a interpus o durată de întrerupere de 5 zile.

De altfel, instanța de fond a constatat corect că "echipa de management și de experți pe termen lung trebuia stabilită precontractual, orice modificare a componenței acesteia fiind permisă doar în baza unei notificări a reclamantei aprobată de către pârâtă", iar prin notificarea nr. 5, înregistrată la OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est sub nr. x/18.10.2012, recurenta a solicitat completarea echipei de experți pe termen lung cu expertul E., însă OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est a respins Notificarea nr. x/18.10.2012 prin adresa nr. x/29.10.2012.

Deosebit de relevantă sub aspectul celor consemnate mai sus este și împrejurarea că pentru rambursarea cheltuielilor cu salariile experților implicați în implementarea proiectului în perioada 01.03.2011-16.12.2011 și 17.12.2011-30.04.2012, recurenta a anexat cererilor de rambursare nr. x și 2 lista experților pe termen lung din care fac parte D. și E., fiind așadar evidentă intenția acesteia de angajare a celor doi experți pe termen lung, iar demersurile efectuate pentru a demostra contrariul au fost adoptate doar pentru a evita obligația de notificare.

În privința cheltuielilor aferente activităților externalizate reprezentând servicii de consultanță în management, recurenta a susținut că nu avea obligația notificării, deoarece nu a operat o modificare a contractului de finanțare în conformitate cu prevederile art. 9 (14) și (16) din Contract.

Concret, se arată că A. nu a avut obligația notificării încheierii contractului de management întrucât nu a operat modificări ale capitolelor bugetare.

Relevant sub acest aspect este faptul că în cererea de finanțare recurenta a precizat expres că activitatea de management va fi asigurată, pe întreaga perioadă de implementare a contractului, de către experți ai acesteia. Prin urmare, așa cum just a statuat și instanța de fond, cheltuielile cu personalul au fost bugetate în cadrul primului capitol-resurse umane.

Prin urmare, pentru ca respectivele cheltuieli să se regăsească la capitolul al III-lea- alte tipuri de costuri, așa cum a suținut recurenta era necesară o redistribuire a capitolelor bugetare, ceea ce presupunea, în mod cert acordul autorității. De altfel, o atare solicitare a fost formulată de recurentă, însă notificarea nr. x/19.03.2012 a fost respinsă de către intimată, ceea ce confirmă concluziile de mai sus.

Ca atare, este evident că implementarea de către recurentă a noilor mecanisme privind externalizarea managementului de proiect au produs modificări atât cererii de finanțare cât și bugetului proiectului (Anexele 1 și 2 la Contract), fiind necesar acordul autorității sub forma încheierii unui act adițional.

Tot în legătură cu acest subiect, a fost invocată Instrucțiunea AMPOSDRU nr. 41 în vigoare la data semnării contractului, potrivit căreia "Beneficiarul are obligația comunicării AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat numele contractorului responsabil de managementul proiectului", în cazul în care acesta decide unilateral să externalizeze această componentă.

În acest sens, recurenta apreciază că, spre deosebire de Instrucțiunea AMPOSDRU nr. 60/11.05.2012 (ulterioară încheierii contractului de management) care instituie obligativitatea inițierii unei notificări, respectiv încheierii unui act adițional, în cazul în care se decide externalizarea serviciilor de management și care nu se aplică retroactiv, în Instrucțiunea care se aplică prezentului contract, nu era necesară notificarea și nici acordul autorității prin încheierea unui act adițional.

Cele două Instrucțiuni AMPOSDRU invocate de recurentă nu se aplică însă în prezenta cauză, de vreme ce părțile au stabilit obligații contractuale certe, pe care recurenta era obligată să le respecte.

Concret, se observă că Instrucțiunea nr. 41 emisă de AMPOSDRU la data de 04.02.2011, invocată de recurentă stabilește regulile specifice privind implementarea proiectelor pentru care beneficiarii au optat pentru externalizarea managementului de proiect. Așadar, acest act administrativ nu poate aduce modificări obligațiilor prevăzute în contractul de finanțare (art. 9A alin. (12), (14), (16) și art. 12). Acesta este și motivul pentru care actul adițional nu era cuprins printre documentele justificative prevăzute de aceeași Instrucțiune nr. 41, recurenta pornind raționamentul său de la o premisă greșită și invocând norme care nu se apică situației juridice verificate în speță.

În concluzie, așa cum corect a statuat și prima instanță, atâta vreme cât cererea de finanțare este anexă a contractului, iar în secțiunile "managementul proiectului și pachetul de finanțare" sunt informații clare referitoare la modalitatea de derulare de managementului