ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1308/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 17 mai 2016 sub nr. x/2016, reclamanta Fundația "A." în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Fondurilor Europene, a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 20.030,57 RON, reprezentând diferență TVA plătită, aferentă cheltuielilor eligibile, în cadrul proiectului "Economia Socială - O șansă pentru persoanele cu dizabilități intelectuale", contract de finanțare nerambursabilă x; a dobânzilor fiscale prevăzute de art. 124 alin. (2) raportat la art. 120 alin. (7) C. proc. fisc. din 2003, respectiv, după 1 ianuarie 2016, prevăzute de art. 174 alin. (5) C. proc. fisc. , calculate atât la suma datorată, pe care pârâții trebuie să o plătească, cât și la suma achitată cu întârziere, începând din 10 septembrie 2012 până la data plății efective (0.04% pe zi până la 28 februarie 2014, 0.03% pe zi de la 1 martie 2014 până la 31 decembrie 2015 și 0.02% pe zi de la 1 ianuarie 2016). Astfel, solicită obligarea pârâților la plata următoarelor sume reprezentând dobânzi fiscale: 3.086,27 RON, reprezentând dobânzi fiscale calculate asupra sumei de 20.411,85 RON, pentru perioada 10 septembrie 2012 - 23 septembrie 2013 și 8.821,45 RON, reprezentând dobânzi fiscale calculate asupra sumei de 20.030,57 RON, pentru perioada 10 septembrie 2012 - 5 mai 2016;

De asemenea, solicită și obligarea pârâților la plata dobânzilor fiscale, calculate asupra sumei neachitate de 20.030,57 RON, până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 270 din 31 octombrie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal:

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Fundația "A.", în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Fondurilor Europene;

- a respins acțiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, ca fiind pronunțată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

- a obligat pârâtul Ministerul Fondurilor Europene să plătească reclamantei suma de 20.030,57 RON reprezentând diferență TVA plătită, de rambursat, conform contractului x; respectiv la plata dobânzilor fiscale după cum urmează:

- 8.821,45 RON, reprezentând dobânzi fiscale calculate asupra debitului achitat de 20.030,57 RON, pentru perioada 10 septembrie 2012 - 5 mai 2016; precum și în continuare, până la data plății efective.

- 3.086,27 RON, reprezentând dobânzi fiscale calculate asupra sumei de 20.411,85 RON, reprezentând TVA restituită cu întârziere către reclamantă, pentru perioada 10 septembrie 2012 - 23 septembrie 2013;

- a obligat pârâtul Ministerul Fondurilor Europene la plata sumei de 300 RON cheltuieli de judecată - taxă de timbru, către reclamantă.

Împotriva Sentinței nr. 270 din 31 octombrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca fiind neîntemeiată.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, a formulat următoarele critici:

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea celor doi pârâți la plata către reclamantă a sumei de 20.030,57 RON, reprezentând diferența TVA pentru cheltuielile eligibile plătite cât și a dobânzilor fiscale calculate atât la suma datorată, pe care aceștia ar fi trebuit să o primească, cât și la suma achitată cu întârziere, consideră că, din întregul material probator administrat în cauză, rezultă în mod evident faptul că cererea de rambursare TVA nr. 6 fost procesată de către Organismul Intermediar Regional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Vest.

Totodată, din corespondența depusă la dosarul cauzei (Adresa nr. x din 30 mai 2016), rezultă că actele care constituie temeiul cererii de chemare în judecată au fost emise de către o altă autoritate publică, astfel că prima instanță a pronunțat o hotărâre în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesual pasivă.

Prin cea de-a doua critică, a susținut că hotărârea a fost pronunțată fără citarea în cauză a autorității care a emis actele administrative contestate, respectiv a Organismului Intermediar Regional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Vest.

Astfel, deși intimata-reclamantă din prezenta cauză a înțeles să solicite admiterea cererii de chemare în judecată doar în contradictoriu cu recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene, instanța de fond avea obligația ca, în temeiul art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. să pună în dezbaterea părților împrejurarea întregirii cadrului procesual cu autoritatea care a procedat la analiza cererii de rambursare TVA nr. 6.

Or, față de cele anterior menționate, este evident faptul că o astfel de acțiune formulată de către intimata-reclamantă este inadmisibilă și în mod greșit a fost soluționată de instanța de fond prin admiterea în parte a acesteia.

În ceea ce privește aprecierea instanței de fond cu privire la faptul că cererea intimatei-reclamante de restituire a întregii sume ce a făcut obiectul cererii de rambursare TVA nr. 6 este întemeiată, arată că intimata-reclamantă Fundația "A." a încheiat, în calitate de beneficiar, contractul de finanțare nr. x, având ca obiect acordarea finanțării derulării proiectului "Economia socială-o șansă pentru persoanele cu dizabilități intelectuale".

Potrivit prevederilor contractuale, astfel cum au fost modificate prin actele adiționale încheiate între aceasta și pârâta Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, art. 7 alin. (22) Rambursarea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului și rambursarea finală, "AMPOSDRU va restitui categoriilor de beneficiari prevăzuți la art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009, cu modificările și completările ulterioare, privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, sumele aferente contravalorii taxei pe valoarea adăugată plătite, aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului".

La alin. (21) al aceluiași articol este prevăzut că, "în vederea restituirii TVA plătite aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului, Beneficiarul va transmite AM/OI responsabil, o Cerere de restituire a contravalorii TVA plătite aferentă cheltuielilor eligibile, însoțită de un borderou cuprinzând documentele justificative pentru bunurile și serviciile achiziționate."

Totodată, la art. 4 din Contractul de finanțare-Eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului, este prevăzut că, "cheltuielile angajate pe perioada de implementare a proiectului sunt eligibile în condițiile stabilite de: H.G. nr. 759/2007, de Ghidul solicitantului, de prezentul contract, de instrucțiunile AMPOSDRU, precum și de alte dispoziții legale aplicabile."

Prin Adresa nr. x din 11 aprilie 2013, formulată de către reclamanta din prezenta cauză, aceasta a transmis documentele justificative aferente cererii de rambursare TVA nr. 6, pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2012 - 30 iunie 2012.

Ca urmare a acestei adrese, a fost achitată către reclamantă suma de 38.804,43 RON, conform OP nr. x din 20 septembrie 2013.

În ceea ce privește suma nerambursată solicitată prin cererea de rambursare TVA nr. 6, care face obiectul prezentei acțiuni, astfel cum rezultă din borderoul anexat Adresei nr. x din 11 aprilie 2013, aceasta se referă la TVA aferentă facturii fiscale nr. x din 16 iulie 2012, furnizor SC B. SRL.

Deși prima instanță a apreciat că în mod nejustificat Organismul Intermediar Regional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Vest nu a avizat la plată întreaga sumă solicitată de intimata-reclamantă prin cererea de rambursare TVA nr. 6, interpretarea dată de instanța de fond prevederilor Manualului Beneficiarului POSDRU 2007 - 2013 este una eronată.

Potrivit prevederilor acestuia, "sunt eligibile cheltuielile angajate în perioada de implementare a proiectului și plătite ulterior, aceste cheltuieli putând fi introduse în cererea de rambursare intermediara/finala doar după plata acestora. Fac excepție de la această regulă doar cheltuielile aferente serviciilor de audit financiar extern, care pot fi plătite ulterior transmiterii cererii de rambursare finală."

Astfel, rațiunea pentru care suma de 1.639,99 RON nu a fost autorizată la plată de către Organismul Intermediar Regional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Vest nu a fost depășirea perioadei de implementare a proiectului la momentul solicitării cererii de rambursare TVA nr. 6, ci faptul că, factura nr. x din 16 iulie 2012, reprezentând contravaloarea serviciilor de audit, nu trebuia cuprinsă în cadrul acestei cereri de rambursare.

Astfel, factura pentru care recurenta-pârâta din prezenta cauză nu a rambursat TVA aferentă a fost emisă la data de 16 iulie 2012.

Or, atâta vreme cât din chiar solicitarea intimatei-reclamante de rambursare a TVA rezultă că cererea de rambursare TVA nr. 6 a fost aferentă perioadei 1 aprilie 2012 - 30 iunie 2012, în mod corect a apreciat recurenta că pentru factura fiscală nr. x din 16 iulie 2016, TVA nu este eligibil.

Referitor la aprecierea instanței de fond cu privire la faptul că cererea de rambursare cheltuieli nr. 6 și 7 din cadrul proiectului ar fi fost aprobate la data de 18 octombrie 2012 și 21 martie 2013, fapt pentru care nu se poate primi apărarea pârâtului potrivit căreia din suma de 40.442,42 RON reprezentând TVA de restituit în baza cererii de rambursare TVA nr. 6 a fost refuzată la plată doar suma de 1.639,99 RON, arată că instanța învestită cu soluționarea pe fond a cauzei a făcut o confuzie în ceea ce privește cererile de rambursare cheltuieli din proiect și cererile de rambursare TVA aferente acestor cheltuieli din proiect.

Astfel, din probele administrate în cauză de însăși intimata-reclamantă, respectiv centralizatorul cererilor de rambursare TVA depus la dosarul cauzei, ceea ce a fost aprobat la data de 18 octombrie 2012 și 21 martie 2013, au fost cererile de rambursare TVA nr. 5 și 6 și în niciun caz cereri de rambursare cheltuieli eligibile aferente proiectului.

Ca atare, este evident că temeiul în baza căruia instanța de fond și-a motivat soluția pronunțată pornește de la un raționament eronat, care a condus la pronunțarea unei soluții greșite.

Un alt motiv de critică privește modalitatea de soluționare a cererii de acordare a dobânzilor pentru plata cu întârziere și în integralitate a cererii de rambursare TVA nr. 6.

Din prevederile Manualului Beneficiarului POSDRU 2007 - 2013, invocate chiar de instanța de fond, rezultă că, pentru a fi restituit TVA aferent cheltuielilor eligibile din proiect, beneficiarii trebuie să prezinte cererea însoțită de documente justificative care atestă efectuarea cheltuielilor și documentele de plată în copie, borderou cuprinzând documentele justificative, balanța de verificare lunară în care să se regăsească suma solicitată la plată privind TVA.

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv corespondența electronică din data de 10 aprilie 2013, intimatei-reclamante i-au fost solicitate de către reprezentanții Organismului Intermediar POSDRU Regiunea Vest depunerea unor documente justificative pentru a putea fi procesată cererea de rambursare TVA nr. 6.

Ulterior, la data de 11 aprilie 2013, intimata-reclamantă a răspuns solicitării organismului intermediar, comunicând documentele justificative solicitate.

Ca atare, de vreme ce însăși intimata nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi rezultau din încheierea contractului de finanțare la momentul depunerii cererii de rambursare TVA, apare eronată o decizie de acordare a dobânzilor de la momentul la care, în opinia acesteia, s-a împlinit termenul prevăzut la art. 7 alin. (22) din Actul adițional nr. 2.

Față de aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza, respingerea acțiunii formulate, în principal ca fiind inadmisibilă și, în subsidiar, ca fiind neîntemeiată.

4 Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea formulată, intimata pârâtă Ministerul Muncii și Justiției Sociale a solicitat respingerea recursului formulat, arătând că instanța de fond, în mod corect a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (actualul Minister al Muncii și Justiției Sociale, conform H.G. nr. 12/2017), și a respins acțiunea formulată de reclamantă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

4.2 Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă Fundația "A." a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului pârât Ministerul Fondurilor Europene, arătând că în mod corect a obligat prima instanță Ministerul Fondurilor Europene, la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, întrucât prin O.U.G. nr. 9 din 26 februarie 2014 s-au aprobat unele măsuri de eficientizare a sistemului de gestionare a instrumentelor structurale și conform art. 1 și art. 3 din acest act normativ.

Ministerul Fondurilor Europene are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, substituindu-se în drepturile și obligațiile care decurg din contractele în care Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, prin Autoritatea de management pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane", au fost părți, așa cum este în cazul de față.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii formulate, arată că Organismul Intermediar Regional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Vest nu a fost parte a contractului de finanțare și nu are calitate procesuală în acest litigiu. Faptul că Autoritatea de management pentru Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" și-a delegat, pentru eficientizarea activității, o parte din atribuțiile ce țineau de executarea contractelor de finanțare către organismul local, nu constituie un just temei pentru a conferi acestui terț calitatea de parte a contractului. Cererile de restituire au fost depuse atât la AMPOSDRU, cât și la OIRPOSDRU, în funcție de delegările de atribuții survenite în timpul implementării proiectului, plățile fiind efectuate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, așa cum reiese și din extrasele de cont depuse la dosarul de fond care atestă plățile efectuate în contul subscrisei de către MMFPSPV.

Pe fondul cauzei, arată că, așa cum corect a reținut instanța de fond, obiectul acțiunii este reprezentat de refuzul nejustificat al paratului - parte a contractului din care s-a născut obligația de plată, de a restitui parțial valoarea TVA-ului aferent cheltuielilor eligibile efectuate cu implementarea proiectului.

Pârâtul nu a contestat faptul ca sumele plătite cu titlu de TVA, pentru cheltuielile eligibile din cadrul proiectului, se impun a fi restituite. Cererile anterioare au fost aprobate, în speță fiind vorba doar despre restituirea integrala a TVA conform celei de 6-a cereri de restituire.

Instanța de fond a constatat că prin extrasul de cont din 23 septembrie 2013 s- a efectuat o plata de 38.084,38 RON, însă aceasta reprezintă și TVA aferent celei de-a 5-a cereri de restituire TVA, în cuantum de 18.392,58 RON, iar diferența de 20.411,85 RON reprezintă suma achitata în contul celei de-a 6 cereri de restituire, care viza totalul de 40.442,42 RON. Rezultă clar că a rămas neachitată diferența de 20.030,57 RON.

Acest înscris atestă în mod cert că valorile TVA solicitate prin cele doua cereri, corespund cererilor de rambursare a cheltuielilor eligibile aferente, nr. 6 și 7 din cadrul proiectului, cereri ce au fost aprobate de OIRPOSDRU la datele de 18 octombrie 2012 și respectiv, 21 martie 2013. Pentru aceste considerente instanța de fond a respins apărarea pârâtului că din suma de 40.442,42 RON, ca valoare a TVA de restituit conform celei de-a 6-a cereri de restituire, a fost refuzata la plata doar TVA-ul de 1639,99, aferent facturii x/16 iulie 2012, atâta timp cât valoarea debitului aceleiași facturi, de 6.833,33 RON, apare ca fiind rambursată la plata ca și cheltuiala eligibila aferenta proiectului.

Mai mult, motivația pârâtului cum că nu putea fi restituit și TVA-ul aferent acestei facturi, pentru faptul aceasta a fost emisa ulterior perioadei avuta în vedere prin cererea de restituire TVA nr. 6 (1 aprilie - 30 iunie 2012), nu este întemeiată în raport cu specificul serviciilor prestate potrivit mențiunilor acestei facturi, respectiv, servicii de audit prestate de către de SC B. SRL, în timpul implementării proiectului, conform Contractului încheiat cu reclamanta nr. 42 din 19 ianuarie 2010.

Acest motiv nu justifica refuzul de plată al TVA-ului aferent facturii, întrucât caracterul derogatoriu al plații cheltuielilor pentru servicii de audit financiar extern rezulta și din interpretarea prevederilor Notei din Manualul Beneficiarului POSDRU 2007 - 2013, care consacra regula eligibilității cheltuielilor angajate în perioada de implementare a proiectului și plătite ulterior, cheltuieli care pot fi solicitate prin cererile de rambursare doar după plata acestora, și totodată, stipulează în mod expres excepția de la aceasta regula, numai în cazul serviciilor de audit financiar extern, care pot fi plătite și «ulterior transmiterii cererii de rambursare finală».

Referitor la dobânda aferenta acestei sume, arată că termenul de plata este stipulat în prevederile art. 7 alin. (22) din Actul adițional nr. x la Contractul de finanțare, potrivit cu care «AMPOSDRU va efectua plata contravalorii taxei pe valoarea adăugată plătite, aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului, în termen de maxim 45 de zile de la data înregistrării cererii de restituire la AMPOSDRU/OIRPOSDRU. Or, câtă vreme cererea de restituire TVA nr. 6 a fost înregistrată la OIRPOSDRU sub nr. x din 27 iulie 2012, termenul de plată de 45 de zile expira la data de 10 septembrie 2012, iar prima tranșă din plată de 20,411,85 RON, a fost efectuată la data de 23 septembrie 2013, deci cu o întârziere de peste 1 an.

În speța este vorba despre o obligație fiscala, regimul TVA fiind reglementat în mod expres de dispozițiile Codul fiscal, astfel ca aspectele procedurale sunt guvernate de dispozițiile Codul de procedură fiscală, în speța, art. 124 alin. (1) Codul de procedură fiscală.

Prin urmare intimatei-reclamante i se cuvin dobânzile fiscale aferente sumei achitate cu titlu de TVA, de 20.411,85 RON începând cu data scadentei, respectiv, 10 septembrie 2012 și pana la data achitării, 23 septembrie 2013, dar și dobânzile aferente diferenței neachitate de 20.030,57 RON, calculate începând cu aceeași data a scadentei, până la data formulării acțiunii, precum și în continuare, până la data achitării efective a acestei diferențe.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 17 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 27 februarie 2019.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, trebuie amintit că excepția lipsei calității procesual pasive a paratului MMPSP a fost tranșată de prima instanță prin încheierea de ședința din 19 septembrie 2016, ocazie cu care s-a constatat ca numai pârâtul Ministerul Fondurilor Europene justifica legitimare procesual pasivă în cauza, raportat la dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 9/2014.

Pe fond, prima instanță a reținut că paratul datorează reclamantei diferența de 20.030,57 RON cu titlu de TVA solicitat prin cea de-a 6-a cerere de restituire formulată în cadrul proiectului, întrucât, din perspectiva probelor administrate în cauza și a prevederilor contractuale incidente, se relevă un refuz nejustificat al paratului de plata a acestei sume. De asemenea, a mai reținut că pârâtul datorează și dobânda aferenta acestei sume, solicitată și calculată de reclamantă potrivit prevederilor Codului de procedura fiscală, în vigoare în perioada respectiva, dar și a dobânzii datorate pentru prima transa din plata, în suma de 20,411,85 RON, achitata cu întârziere, la data de 23 septembrie 2013, în raport cu termenul de plată stipulat în art. 7 alin. (22) din Actul adițional nr. x la Contractul de finanțare.

Recurentul pârât a criticat hotărârea primei instanțe pe motiv că nu a fost introdus în cauză emitentul actelor administrative contestate, respectiv Organismul Intermediar Regional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Vest, având în vedere faptul că prezentul litigiu s-a născut ca urmare a procesării în mod eronat și cu întârziere a cererii de rambursare TVA nr. 6. de către această autoritate.

În acest context, trebuie observat că prin Notele de ședință înregistrate la dosar în primă instanță, Ministerul Finanțelor Publice a relevat că reprezintă Ministerul Fondurilor Europene, în baza unui mandat legal ce derivă din dispozițiile O.U.G. nr. 6/2013, modificate prin art. V din O.U.G. nr. 107/2013, fără a cere, în temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004, introducerea în cauză și a altor autorități sau fără a critica cadrul procesual stabilit referitor la părți.

Într-adevăr, așa cum a reținut și prima instanță, cererile anterioare ale reclamantei privind restituirea TVA-ului au fost aprobate de OIRPOSDRU Regiunea Vest, însă, acest organism a acționat în temeiul unor competențe delegate de către AMPOSDRU - autoritate de management responsabil cu gestionarea proiectelor strategice. În temeiul dispozițiilor legale care au reglementat transmiterea calității procesuale și preluarea rolului de Autoritate de Management pentru Programul operațional sectorial al pârâtului Ministerului Fondurilor Europene, Înalta Curte apreciază că este corect cadrul procesual referitor la părți, stabilit în prima instanță.

Potrivit stării de fapt stabilite de prima instanță, suma solicitata cu titlu de TVA prin cea de-a 6-a cerere de restituire, în cuantum de 40.442,42 RON, a fost restituită doar parțial, confirmând susținerea reclamantei în sensul că din această sumă s-a achitat doar 20.411,85 RON, rămânând de plată diferența de sumă de 20.030,57 RON.

În concret, prima instanță a constatat că potrivit extrasului de cont din 23 septembrie 2013 pârâta a efectuat o plata de 38.084,38 RON - dosar, însă acesta reprezintă și TVA aferent celei de-a 5-a cereri de restituire TVA, în cuantum de 18.392,58 RON (cerere de restituire nr. x din 27 aprilie 2012, formulată pentru perioada 1 ianuarie - 31 martie 2012, dosar) diferența de 20.411,85 RON, reprezentând suma achitata în contul celei de-a 6 cereri de restituire, care viza totalul de 40.442,42 RON (cerere de restituire nr. x din 25 iulie 2012 formulata pentru perioada 01.04 - 30.06.2012, dosar), rămânând așadar neachitata diferența de 20.030,57 RON din această sumă.

Înalta Curte împărtășește concluzia în sensul că pârâtul nu putea refuza restituirea TVA-ul aferent acestei facturi, pentru simplul fapt ca aceasta factura a fost emisa ulterior perioadei avuta în vedere prin cererea de restituire TVA nr. 6 (1 aprilie - 30 iunie 2012) - având în vedere specificul serviciilor prestate potrivit mențiunilor acestei facturi, respectiv, servicii de audit prestate de către de SC B. SRL în timpul implementării proiectului, conform Contractului încheiat cu reclamanta nr. 42 din 19 ianuarie 2010.

Așadar, paratul datorează reclamantei diferența de 20.030,57 RON cu titlu de TVA solicitat prin cea de-a 6-a cerere de restituire formulata în cadrul proiectului, întrucât plata cheltuielilor pentru servicii de audit financiar extern au caracter derogatoriu, așa cum rezultă din Nota din Manualul Beneficiarului POSDRU 2007 - 2013, care consacră regula eligibilității cheltuielilor angajate în perioada de implementare a proiectului, stipulând, cu titlu de excepție, că serviciile de audit financiar extern pot fi plătite și "ulterior transmiterii cererii de rambursare finală".

Recurentul pârât a criticat hotărârea primei instanțe și în ceea ce privește obligarea sa la plata dobânzilor legale, arătând în acest sens că prima instanță a reținut în mod greșit că reclamanta are dreptul la dobânzi de la momentul la care s-a împlinit termenul prevăzut la art. 7 alin. (22) din Actul adițional nr. x În acest sens a arătat că din probatoriul administrat în cauză, respectiv corespondența electronică din data de 10 aprilie 2013, rezultă că intimatei-reclamante i-au fost solicitate de către reprezentanții Organismului Intermediar POSDRU Regiunea Vest depunerea unor documente justificative pentru a putea fi procesată cererea de rambursare TVA nr. 6, documente depuse de aceasta la data de 11 aprilie 2013.

Prima instanță a reținut că nu a fost respectat termenul de plată stipulat în prevederile art. 7 alin. (22) din Actul adițional nr. x la Contractul de finanțare, potrivit cărora "AMPOSDRU va efectua plata contravalorii taxei pe valoarea adăugata plătite, aferenta cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului, în termen de maxim 45 de zile de la data înregistrării cererii de restituire la AMPOSDRU/OIRPOSDRU". În acest sens a constatat că cererea de restituire TVA nr. 6 a fost înregistrată la OIRPOSDRU sub nr. x din 27 iulie 2012, termenul de plata de 45 de zile expira la data de 10 septembrie 2012, iar prima tranșă din plata de 20,411,85 RON, a fost efectuată la data de 23 septembrie 2013, deci cu o întârziere de peste 1 an.

Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentului pârât, în sensul că însăși intimata nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi rezultau din încheierea contractului de finanțare la momentul depunerii cererii de rambursare TVA, întrucât o asemenea apărare nu a fost analizată de prima instanță, iar stabilirea culpei reclamantei în depunerea documentelor justificative ar impune efectuarea unor verificări de fapt incompatibile cu etapa recursului, în care se urmărește examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacat cu regulile de drept aplicabile.

În acest context, analizând capătul de cerere privind plata dobânzilor, prima instanță a reținut că pârâtul nu a invocat nicio situație obiectiva care ar fi condus la restituirea cu întârziere a TVA, cum ar fi cea prevăzută de paragraful 2 al alin. (22) al art. 7 din cadrul Actului adițional nr. x, respectiv, formularea unei cereri de restituire incomplete sau cu erori materiale, caz în care avea obligația de a notifica remedierea deficientelor, iar procesul de restituire a TVA se suspenda pana la completarea dosarului sau corectarea erorilor.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile privitoare la eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului, stabilite de H.G. nr. 759/2007, de Ghidul solicitantului, contractul de finanțare și de instrucțiunile AMPOSDRU, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nefiind incident în cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este neîntemeiat, în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, raportat la și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței nr. 270 din 31 octombrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 martie 2019.

Procesat de GGC - LM