ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.03.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1220/2019

HOTĂRÂRE
07.03.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1220/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Curții de Apel Timișoara, la data de 15.04.2015, reclamanta A. S.R.L., în insolvență, reprezentată legal de B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:

- anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/30.12.2013 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin - Activitatea de inspecție fiscală în ceea ce privește respingerea la rambursare a TVA în sumă de 1.644.429 RON;

- anularea Dispoziției nr. 60730.12.2013 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală;

- anularea Deciziei nr. 2863/965/26.11.2014 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, cu ocazia soluționării contestației formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere;

- obligarea pârâtei să ramburseze reclamantei suma de 1.644.429 RON, reprezentând TVA ce a fost respinsă la rambursare prin decizia de impunere;

- obligarea pârâtei la plata dobânzilor, în conformitate cu prevederile art. 124 din O.G. nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedura fiscală, cu modificările și completările ulterioare, de la data expirării termenului de 45 de zile, calculat de la data înregistrării decontului de TVA cu opțiune de rambursare, și până la data rambursării efective a sumei de 1.644.429 RON;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința civilă nr. 84 din 28 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea reclamantei.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea unor dispoziții străine de natura pricinii, dispoziții care nu reglementează dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugată.

De asemenea, s-a arătat că sentința a fost pronunțată cu nesocotirea prevederilor pct. 45, pct. 46 alin. (1), pct. 66 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 145, art. 146 și art. 153 din C. fisc.

2.1. Cu privire la excepția de netimbrare a recursului

Examinând cu prioritate regularitatea învestirii cu recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru datorată pentru soluționarea recursului formulat.

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.

În speță, se constată că recurenta-pârâtă nu a atașat la cererea de recurs dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013, în raport de motivul de casare invocat în cererea de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că obligația de achitare a taxei judiciare a fost comunicată prin citația emisă pentru termenul de judecată de la data de 7 martie 2019.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic, iar potrivit alin. (3) mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Cum dovada achitării taxei judiciare de timbru nu a fost atașată cererii de recurs, iar recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior, deși a fost încunoștințat despre obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în valoare de 100 RON, devin aplicabile dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. care arată că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e) și art. 486 alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborate cu art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul ca netimbrat.

Anulează recursul formulat de A. S.R.L., prin administrator judiciar B. împotriva Sentinței civile nr. 84 din 28 martie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 martie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-04-18
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2271/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2015 la data de 15 a
ÎCCJ
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2614/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 15 aprilie 2015, reclama
ÎCCJ 2019-04-18
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2270/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2015 la data de 3 apr
ÎCCJ 2019-10-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4485/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1 Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 14 aprilie 2015 reclamanta A. SRL în contradictori
ÎCCJ 2018-11-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3785/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția
Sursă