ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2614/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 15 aprilie 2015, reclamanta A. SRL prin administrator judiciar B. SRL a formulat acțiune împotriva pârâtelor Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și AJFP Caraș-Severin solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x din 30 decembrie 2013 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin - Activitatea de inspecție fiscală în ceea ce privește respingerea la rambursare a TVA în sumă de 1.611.315 RON; anularea Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. x din 30 decembrie 2013; anularea Deciziei nr. 2866/968 din 26 noiembrie 2014 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, cu ocazia soluționării contestației formulate împotriva deciziei de impunere ("decizia de soluționare a contestației"); obligarea pârâtei să ramburseze reclamantei suma de 1.611.315 RON, reprezentând TVA ce a fost respinsă la rambursare prin decizia de impunere; obligarea pârâtei la plata dobânzilor, în conformitate cu prevederile art. 124 din O.G. nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, de la data expirării termenului de 45 de zile, calculat de la data înregistrării decontului de TVA cu opțiune de rambursare, și până la data rambursării efective a sumei de 1.611.315 RON cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 326 din 24 noiembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara a respins,ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL societate în insolvență, prin administrator judiciar B. SPRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin, precum și cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta SC A. SRL în insolvență, prin administrator judiciar B. SPRL, solicitând:

- în principal, pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare;

- în subsidiar, pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., rejudecarea pricinii în fond;i admiterea acțiunii formulate

În dezvoltare motivelor de recurs invocate a arătat următoarele:

1.1. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., motivele de fapt dar mai ales cele de drept, pe care se întemeiază soluția, nu au fost prezentate nici măcar sumar de către instanța de fond.

Totodată, hotărârea nu este bazata pe dispozițiile Codul fiscal aplicabile în materia taxei pe valoarea adăugata, iar argumentele de fapt nu sunt proprii instanței de fond.

Argumentele ce alcătuiesc motivarea sentinței recurate sunt preluate cuvânt cu cuvânt (fiind modificate doar datele reclamantei și datele actelor administrative) - din Sentința civilă nr. 343 din 3 decembrie 2015, pronunțata în Dosarul nr. x/2015 (atașata prezentei), de către Curtea de Apel Timișoara, soluție pronunțată de un alt complet de judecata, ceea ce echivalează cu neîndeplinirea obligației instanței de fond de a motiva hotărârea prin expunerea rațiunilor care au condus la emiterea deciziei.

1.2. Lipsa administrării probelor utile și pertinente cauzei

Motivul casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare Curții de Apel Timișoara, decurge și necesitatea administrării probei cu expertiza fiscala.

Motivul pentru care această probă era utila soluționării cauzei, iar hotărârea instanței, dată fără administrarea acestei probe, este netemeinică, este acela că, după cum rezultă din raportul de inspecție fiscală, organele fiscale au făcut aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din C. fisc. și pct. 46 alin. (1) din Ordinul nr. 3055/2009, dispoziții care consacră principiul prevalenței economicului asupra juridicului, permițând autorității fiscale să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau să reîncadreze forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției.

În condițiile în care documentele furnizate de societate au fost ignorate de către autoritățile fiscale și în condițiile în care, prin raportul de inspecție fiscală, a fost efectuată, exclusiv, o analiză economică a operațiunilor economice, în baza cărora s-a exercitat dreptul de deducere a TVA, în vederea asigurării dreptului la apărare, administrarea probei cu expertiza fiscală era utilă și pertinentă soluționării cauzei.

Deși instanța de fond a arătat că o astfel de probă nu este utilă, întrucât va analiza conținutul actelor depuse, acest fapt nu s-a întâmplat, instanța de fond preluând în integralitatea situația reținută de organul fiscal.

2.1. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește respingerea argumentelor invocate, referitoare la nemotivarea deciziei de soluționare a contestației administrative Instanța de fond a înlăturat această apărare arătând că:

"Curtea o înlătură observând că această decizie cuprinde atât prezentarea stării de fapt cât și normele legale incidente. Împrejurarea că înainte de analiză în concret a argumentelor contestatoarei sunt prezentate punctele de vedere ale petentei și ale inspectorilor fiscali care au întocmit actele contestate nu conduce la concluzia unei nemotivări ori la concluzia lipsei argumentației proprii a organului de soluționare a contestației", menționează instanța de fond.

Instanța de fond a înțeles greșit că în privința lipsei motivării critica se referă la expunerea în partea introductivă a deciziei a punctelor de vedere ale părților din cauză administrativă. În realitate, s-a invocat lipsa unei motivări proprii a organului administrativ de soluționare care a înțeles că cerința motivării deciziei este îndeplinită prin simpla preluare a constatărilor inspectorilor fiscali.

Cerința unei motivări în fapt și în drept a deciziei de soluționare a contestației administrative este prevăzută expres de dispozițiile speciale ale art. 211 alin. (3) din C. proc. fisc., precum și de dispozițiile procedurale generale, aplicabile actului administrativ fiscal, în general, ale art. 43 alin. (3) lit. e) și f) din același act normativ.

Astfel, motivarea actelor administrative reprezintă o condiție de valabilitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligația de a indica în mod neechivoc elementele de fapt și de drept care au stat la baza soluției adoptate, atât pentru a putea fi cunoscute de destinatar și în funcție de care să își poată formula eventualele apărări, cât și pentru ca instanța de judecată să poată exercita un control efectiv al legalității actului. Doar obligația motivării tuturor actelor administrative poate funcționa ca o garanție a respectării legii și a ocrotirii drepturilor cetățenești.

De altfel, și în jurisprudența comunitară s-a reținut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și neechivocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și, de asemenea, să permită curților comunitare competente să efectueze revizuirea actului (cauza C - 367/1995).

Astfel cum a decis Curtea Europeană de Justiție, amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz, o motivare insuficientă, sau greșită, este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actelor.

Mai mult decât atât, insuficiența motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare (cauza C - 41/1969). S-a mai reținut că o detaliere a motivelor este necesară și atunci când instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere, căci motivarea conferă actului transparență, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat și, în același timp, permite exercitarea de către curte a controlului jurisdicțional (cauza C - 509/1993).

În speță, motivarea în fapt și în drept a deciziei de soluționare a contestației (care, conform Codul de procedură fiscală, reprezintă actul ce poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ) este numai aparentă, în realitate aceasta constând în aceleași motive că și cele reținute de către organele de inspecție fiscală.

2.2. Sentința a fost pronunțată cu aplicarea unor dispoziții străine de natura pricinii, dispoziții care nu reglementează dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugată.

Instanța de fond face aplicarea, deși nu în mod explicit, a dispozițiilor art. 21 alin. (1) și alin. (4) lit. m) din C. fisc. și pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004, dispoziții potrivit cărora:

"nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităților desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte".

Deși instanța de fond menționează că nu aceste dispoziții au fost avute în vedere, întreaga motivare a sentinței se bazează pe aceste dispoziții, instanța analizând, la fiecare dintre operațiunile deduse judecății, condiția realității și necesității efectuării cheltuielilor prin specificul activității desfășurate.

Aceste dispoziții, plasate în Titlul II - "Impozitul pe profit" din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aplicabile exclusiv în această materie, au fost avute în vedere cu precădere de către instanța de fond - în detrimentul dispozițiilor legale incidente în materia TVA - constituind premisa respingerii acțiunii.

Or, în speță, inspecția fiscală efectuată a vizat numai taxa pe valoarea adăugată, nu și impozitul pe profit.

În mod nelegal a fost înlăturat dreptul de deducere al societății prin raportare la dispoziții legale din cadrul Titlului II - "Impozitul pe profit" din C. fisc., dispoziții străine de natura pricinii, în condițiile în care în această materie erau aplicabile exclusiv dispozițiile speciale ale art. 145 coroborate cu dispozițiile art. 146 lit. a) ale Cap. X - "Regimul deducerilor" din C. fisc.

2.3. Sentința a fost pronunțata cu nesocotirea prevederilor:

- pct. 45 din Normele metodologice de aplicare ale art. 145 din C. fisc. și pct. 66 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 153 din C. fisc.;

- art. 145 alin. (1), art. 145 alin. (2) lit. a), art. 146 alin. (1) lit. a) din C. fisc., pct. 46 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare ale art. 146 din C. fisc.

2.3.1. În conformitate cu prevederile pct. 45 din Normele metodologice de aplicare ale art. 145 din C. fisc., orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa pentru achizițiile efectuate de aceasta chiar și înainte de înregistrarea în scopuri de TVA din momentul în care această persoană intenționează să desfășoare o activitate economică. Intenția persoanei trebuie evaluată în baza elementelor obiective, cum ar fi faptul că aceasta începe să angajeze costuri și/sau să facă investiții pregătitoare necesare inițierii acestei activități economice.

Totodată, pct. 66 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 153 din C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, prevede că activitatea economică se consideră ca fiind începută din momentul în care o persoană intenționează să efectueze o astfel de activitate. Intenția persoanei trebuie apreciată în baza elementelor obiective, de exemplu, faptul că aceasta începe să angajeze costuri și/sau să facă investiții pregătitoare necesare inițierii unei activități economice.

Având în vedere aceste dispoziții, raportat la situația de fapt dedusă judecății, instanța trebuia să observe că:

- activitatea economică a reclamantei era începută încă de la data la care aceasta intenționa să desfășoare o astfel de activitate;

- intenția de a desfășura activități economice rezultă, în mod neechivoc, din angajarea de costuri pregătitoare, costuri care erau inerente dezvoltării unui parc eolian.

Deși instanța reține, la pagina 25 - ultim paragraf - din hotărâre, că "este necontestată împrejurarea că reclamanta a angajat costuri aferente unui proiect de dezvoltare a unui parc eolian în localitatea Mehadica, județul Caraș-Severin, cu o capacitate de aproximativ 48 MW, respectiv: costuri pentru serviciile de asistență juridică facturate de SCA. C. și Asociații; costuri pentru servicii dezvoltare proiect eolian facturate de SC D. SRL; costuri pentru servicii de consultanță și reprezentare a beneficiarului în relația cu operatorul de rețea în vederea obținerii avizului tehnic de racordare a parcului eolian, facturate de SC E. SRL; costuri pentru serviciile de pază stâlp/pilon de măsurare, respectiv pază sediu facturate de SC F. SRL București, respectiv de SC G. SRL București costuri pentru închiriere imobil facturate de SC H. SRL; costuri pentru serviciile de asistență și consultant pentru implementarea proiectelor de energie, facturate de SC I. SRL; costuri pentru serviciile de gestiune și administrare de proiecte, dezvoltarea și operarea unui pare eolian facturate de SC J. SRL; costuri pentru serviciile facturate de SC K. SRL, respectiv de SC L. SRL", nu ține cont de aceste costuri în soluționarea cauzei, când legea prevede foarte clar că tocmai angajarea costurilor pregătitoare investiției semnifică intenția reală de dezvoltare a parcului eolian, adică intenția de desfășurare a operațiunilor taxabile.

Semnificația juridică, în materia TVA, pe care o are angajarea de costuri pregătitoare investiției, nu este condiționată de finalitatea costurilor sau a demersurilor efectuate în vederea finalizării unei investiții, așa cum în mod greșit înțelege instanța de fond, neexistând nicio dispoziție din C. fisc. care să prevadă acest lucru. De fapt, nu există niciun temei legal care să susțină afirmația instanței că "Aceste demersuri, restrânse ca număr și costuri, nu fac dovada intenției reale de înființare a unui parc eolian [...]".

Instanța de fond, atunci când reține că achiziția serviciilor trebuie justificată prin specificul activităților desfășurate, efectuează, în fapt, o analiză specifică impozitului pe profit care, dincolo de faptul că este nepertinentă în cauză, este și netemeinică.

În literatura de specialitate (Deductibilitatea fiscală a cheltuielilor cu serviciile prestate de către terți - Prof. univ. dr. Radu Bufan Facultatea de Drept și Științe Administrative Universitatea de Vest din Timișoara), această condiție a necesității efectuării cheltuielilor prin justificarea acestora prin specificul activităților desfășurate este o condiție pusă de legiuitor pentru a evita "apelul" la servicii prin care se transfera de fapt valoarea în folosul participanților la persoana juridică, adică la servicii care nu sunt necesare, care sunt prestate doar "pe hârtie".

Cu alte cuvinte, analiza acestei condiții (justificarea serviciilor prin specificul activității desfășurate) este utilă doar când se observă cu ochiul liber că suntem în prezența unor cheltuieli ce nu pot conduce nici măcar teoretic la obținerea unor venituri.

Se poate afirma, spre exemplu, că nu sunt necesare servicii de instruire în șlefuirea diamantelor la o societate cu profil auto (sau în domeniul energetic), întrucât este evident că achiziția acestor servicii nu va atrage niciodată venituri impozabile, însă în prezenta cauză nu ne aflăm într-o astfel de ipoteză, fiind de notorietate că serviciile achiziționate de recurentă sunt pertinente investiției constând în dezvoltarea și operarea unui parc eolian.

Este evident că, în dezvoltarea proiectului eolian, societății îi erau necesare serviciile de consultanță juridică, serviciile de consultanță tehnică pentru dezvoltarea unor proiecte eoliene (SC D. SRL), servicii de închiriere a sediului (H.), de contabilitate și consultanță fiscală (SC L.), serviciile de pază ale obiectivelor etc, servicii care asigurau respectarea cadrului legal și tehnic specific în sectorul proiectelor de energie din surse regenerabile și care erau, în același timp, menite să servească luării deciziilor de oportunitate în dezvoltarea proiectului, afirmație susținută prin concluziile Curții Europene de Justiție reținute în cauza C-110/94 (INZO), conform cărora:

- chiar și prima cheltuială de investiție în scopul unei activități poate fi considerată activitate economică în sensul art. 4 din Directiva a VI-a (în prezent art. 9 din Directiva 112/2006/CE) și, în acest context, autoritățile fiscale trebuie să țină cont de intenția declarată a persoanei de a desfășura activități care vor face subiectul TVA;

- când o autoritate fiscală a acceptat că o companie are statut de persoană impozabilă în sensul TVA, întrucât și-a declarat intenția de a desfășura activitate economică dând naștere la operațiuni taxabile, contractarea unui studiu de profitabilitate pentru activitatea dorită va fi considerată activitate economică, chiar dacă scopul este de investiga în ce măsură activitatea pe care compania dorește să o desfășoare în viitor este profitabilă;

- având în vedere principiul stabilității și neutralității TVA și cu excepția cazurilor de abuz sau fraudă, statutul de persoană impozabilă în sensul TVA nu poate fi retras retroactiv dacă, în urma rezultatelor studiului, persoana a decis să nu desfășoare activitatea respectivă și intra în lichidare;

- la paragraful 15 din cauza INZO se face trimitere la paragraful 22 din Cazul Curții Europene de Justiție C-268/83 (ROMPELMAN) Curtea susține că activitățile economice prevăzute la art. 4 alin. (1) din Directiva a VI-a pot consta în câteva tranzacții consecutive și aceste activități preparatorii, cum ar fi achiziția de bunuri, de proprietăți imobiliare, trebuie tratate ca reprezentând activitate economică.

Din analiza celor menționate anterior, se poate observa că s-a stabilit fără echivoc de către Curtea Europeană de Justiție, faptul că dreptul de deducere a TVA, exercitat de o persoană impozabilă pentru achiziții destinate unor operațiuni ce dau drept de deducere a TVA, nu poate fi anulat/refuzat parțial sau în totalitate, pe motiv că operațiunile ce dau drept de deducere nu mai ajung, din motive independente de voința persoanei impozabile, să fie efectuate.

Cu alte cuvinte, așa cum prevede expres și Codul fiscal, este esențial, pentru existența dreptului de deducere, intenția de a desfășura operațiuni economice (taxabile), nefiind reglementat un anumit termen în care operațiunile taxabile trebuie efectuate.

2.3.2. Sentința a fost pronunțată cu nesocotirea condițiilor prevăzute de art. 145 coroborate cu dispozițiile art. 146 lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Cu ocazia analizei fiecărei operațiuni în parte instanța face o analiză a condiției realității și necesitații efectuării cheltuielilor prin specificul activității desfășurate pentru ca, mai apoi, să concluzioneze - strict pe baza motivelor intimatelor, pe care le preia din cuprinsul deciziei de soluționare a contestației - că societatea, fie nu justifică necesitatea și realitatea serviciilor achiziționate, fie că există îndoieli cu privire la prestarea efectivă a serviciilor. Situația de fapt existentă trebuia să se raporteze la cadrul legal incident în prezenta cauză, respectiv:

(a) dispozițiile art. 145 alin. (1) din C. fisc., care stabilesc că dreptul de deducere ia naștere la momentul exigibilității taxei, (b) dispozițiile art. 145 alin. (2) lit. a) din C. fisc., care stabilesc că orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile;

(c) dispozițiile art. 146 alin. (1) lit. a) din C. fisc., care stabilesc că "Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

- pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să fie prestate în beneficiul său, să dețină o factură care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5)".

Dacă ar fi raportat situația de fapt - ce rezultă din numărul mare de înscrisuri depus la dosar - la dispozițiile legale incidente în materia dreptului de deducere a TVA, prima instanță ar fi trebuit să observe că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru exercitarea acestui drept, având în vedere că:

(a) Taxa pe valoarea adăugată era exigibilă, în conformitate cu prevederile art. 134

2

alin. (2) lit. a) din C. fisc., întrucât prestatorii de servicii (SCA C., SC D. SRL; SC E. SRL; SC F. SRL; SC G. SRL; SC H. SRL; SC I. SRL; SC J. SRL; SC K. SRL, respectiv de SC L. SRL) au emis facturi. Taxa pe valoarea adăugată a devenit exigibilă la momentul emiterii facturilor iar exigibilitatea TVA atrage, deopotrivă, obligația prestatorului de a colecta și vira TVA la bugetul de stat (în conformitate cu prevederile art. 156

2

alin. (2) coroborate cu prevederile art. 157 alin. (1) din C. fisc. ) și dreptul beneficiarului de a deduce taxa în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (1) și art. 156

2

alin. (2) din C. fisc.

Având în vedere că taxa era exigibilă, aceasta fiind colectată de prestatori și virată la bugetul de stat, refuzul acordării dreptului de deducere societății reclamante reprezintă o încălcare a principiului neutralității TVA, principiu consacrat de sistemul comun al TVA, aplicabil la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, potrivit căruia TVA trebuie să fie neutră, iar reclamanta, în calitatea sa de beneficiar al serviciilor prestate, nu trebuie să suporte în tot sau în parte sarcina acestei taxe. Exigibilitatea TVA nu este o condiție lipsită de importantă (paragraful 7 - pag. 27 din hotărâre), așa cum o tratează instanța, ci o condiție de fond esențială întrucât la momentul exigibilității prestatorii de servicii au colectat și virat TVA la bugetul de stat.

(b) Serviciile achiziționate au fost destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile.

În ciuda faptului că terminologia utilizată este specifică materiei impozitului pe profit și în ciuda faptului că nu este indicat temeiul juridic aplicabil, instanța de fond încearcă să contureze ideea că această condiție nu este îndeplinită.

Sunt rezultatul unei analize superficiale și nu întemeiate pe dispoziții legale și pe probe, așa cum ar fi fost firesc, afirmațiile instanței de fond, precum:

- "cererea de rambursare TVA aferentă costurilor menționate a fost respinsă, în esență, pe considerentul că reclamanta nu a dovedit intenția reală de dezvoltare a parcului eolian, majoritatea cheltuielilor fiind efectuate pentru consultanță ori închirieri de spații nefolosite de reclamantă, fără a demara demersuri concrete pentru punerea în aplicare a planului de afaceri;

- "doi dintre avocații Societății civile de avocați "C. și Asociații, respectiv M. și N., au și calitate de administratori ai reclamantei SC A. SRL; De asemenea, asociatul majoritar al reclamantei SC A., respectiv SC J. SRL este reprezentat de avocatul N., iar sediul reclamantei și sediul societății de avocați se afla la aceeași adresă; Or, aceste împrejurări, care denotă legăturile strânse dintre reclamanta și prestatorul de servicii juridice, implicarea directă a avocaților în constituirea societății, iar apoi în activitatea acesteia, precum și cuantumul ridicat al serviciilor juridice ridica serioase îndoieli cu privire la realitatea serviciilor pretins efectuate"

- "documentele prezentate de reclamantă nu sunt de natură a proba prestarea efectivă a serviciilor de consultanță, așa cum prevăd legile fiscale aplicabile, înregistrate în baza facturilor emise de E. SRL", etc.

Aspectul că nu s-au făcut demersuri concrete pentru punerea în aplicarea a planului de afaceri este greșit reținut de instanța de fond.

Într-adevăr, investiția nu era finalizată la data depunerii decontului cu suma negativă, însă această împrejurare nu are nicio semnificație juridică din moment ce nicio dispoziție de drept material fiscal nu impune finalizarea unei investiții într-un anumit termen și nici începerea derulării de operațiuni taxabile într-o anumită perioadă de la data finalizării investiției.

Însa, nefinalizarea investiției nu poate atrage, după sine, concluzia că nu s-au făcut demersuri concrete pentru punerea în aplicare a planului de afaceri. Dimpotrivă, costurile cu serviciile angajate pentru realizarea acestei investiții, costuri care sunt pertinente acestui gen de investiție, documentele care atestă un anumit progres al demersurilor juridice și tehnice efectuate în vederea obținerii tuturor autorizațiilor și avizelor necesare pentru funcționarea proiectului, dovedesc începerea punerii în aplicare a planului de afaceri.

Solicitarea organelor fiscale, preluată de instanța de fond, de a dispune, la momentul verificării fiscale, de toate autorizațiile și avizele necesare funcționării proiectului sau, mai bine zis, de a dispune de anumite avize și autorizații pe care încă nu le-a obținut, cu scopul de a preconstitui, cu orice preț, argumente pentru nerecunoașterea dreptului de deducere, este abuzivă și nelegală.

Reținerea că datorită "legăturilor strânse dintre reclamantă și prestatorul de servicii juridice, datorită implicării directe a avocaților în constituirea societății, iar apoi în activitatea acesteia, precum și cuantumul ridicat al serviciilor juridice se ridică serioase îndoieli cu privire la realitatea serviciilor pretins efectuate" este nelegală, întrucât niciuna dintre aceste împrejurări nu poate fi de natură, conform legii, să atragă respingerea dreptului de deducere.

Pe de o parte, rezerva instanței, în privința realității prestării serviciilor, este total nefondată și nejustificată din moment ce exista la dosarul cauzei numeroase înscrisuri din care rezultă că aceste servicii au fost realmente prestate.

Pe de altă parte, este inexplicabilă atitudinea instanței, de a renunța la principiul legalității și de a se lasă guvernată de aparențe din cauza unor relații, de altfel legitime, dintre prestatorul de servicii juridice și recurentă.

Nici achitarea unor sume de bani, care, în opinia instanței de fond, ar fi într-un cuantum prea ridicat, nu reprezintă un motiv legal pentru înlăturarea dreptului de deducere.

Astfel, controlul nivelului prețurilor este impus la pct. 49 din Normele de aplicare a art. 21 alin. (4) lit. m) C. proc. fisc., numai în cazul în care se aplică regulile prețurilor de transfer, în materia impozitului pe profit sau în cazul ajustării bazei de impozitare a TVA, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) lit. e) din C. fisc., astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 8/2013, începând cu 1 februarie 2013.

În orice alte situații, este aplicabil principiul non-imixtiunii în gestiune care interzice administrației fiscale să critice deciziile de gestiune ale întreprinderii.

Or, în speța de față, nu se poate pune în discuție aplicarea normelor cu privire la ajustarea bazei de impozitare a TVA pentru simplul fapt că organele de inspecție fiscală nu au efectuat o astfel de ajustare în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) lit. e) din C. fisc., astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 8/2013, începând cu 1 februarie 2013.

Ca atare, aspectele reținute de instanța, de genul ca sumele achitate de către societate sunt prea mari, aspecte care ar fi avut relevanta doar dacă ar fi fost ajustată baza de impozitare a TVA la nivelul pieții, nu pot fi reținute ca fiind temeinice și legale.

Contrar susținerilor instanței, serviciile achiziționate au fost destinate, în totalitate, construirii unui parc eolian în Comuna Mehadica, investiție care generează operațiuni taxabile cu TVA, iar hotărârea a fost dată cu nesocotirea condițiilor prevăzute de art. 145 coroborate cu dispozițiile art. 146 lit. a) ale Capitolului X -"Regimul deducerilor" din Titlul VI - "Taxa pe valoarea adăugată" din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Astfel, serviciile achiziționate constând în: servicii de asistență juridică în vederea obținerii avizelor și autorizațiilor necesare construirii și operării capacității de producere a energiei din surse regenerabile; servicii de consultanță, de reprezentare în relația cu operatorul de rețea și/sau alte persoane/entități având legătura cu proiectul în vederea obținerii de către beneficiar a avizului tehnic de racordare; servicii de administrare parcuri eoliene; studii de soluție pentru racordarea parcului eolian la sistemul energetic; analize de vânt, amplasamente de turbine pentru eficientizarea randamentului parcului etc. sunt pertinente și, deopotrivă, inerente unei astfel de investiții.

Intenția de a desfășura o activitate economică, respectiv că serviciile au fost achiziționate în folosul operațiunilor taxabile este dovedită de documentele întocmite de prestatorii de servicii sau emise de autorități ca urmare a prestării serviciilor, dintre care, exemplificativ, menționează următoarele:

- documente legate de autorizarea societății (certificat de înmatriculare, certificat de înregistrare în scopuri de TVA); documente cadastrale; informări și analize a dispozițiilor legale în vigoare ce reglementează regimul zonelor de protecție și siguranță aferente capacităților energetice - centrale eoliene; modele contracte; decizii; corespondență electronică în limba română, engleză și franceză conținând păreri și opinii motivate în legătură cu prevederile legale, informări și materiale trimise/primite către/de la ceilalți consultanți, experți în legătură cu proiectul derulat; conținutul actelor normative actualizate la zi, care au incidență cu energia eoliană și proiectul în derulare; memorandumuri de informare; conținutul-cadru al documentației PUZ, dezvoltare/construcție proiect parc eolian în limba franceză, note informative, contractele și actele adiționale încheiate cu furnizorii de bunuri și servicii, acte emise de către prestatorul serviciilor juridice - SCA C. și Asociații (documente ce însumează peste 2000 de pagini);

- activitatea prestatorului de servicii - E.- care a presupus reprezentarea reclamantei în cadrul procedurilor reglementate prin Hotărârea nr. 90/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public și normativelor secundare în domeniu adoptate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei; prezentarea studiului de soluție pentru racordarea la sistemul energetic a unui ansamblu de parcuri eoliene cu o putere de 672 MW, anexat notei explicative date de către administratorul societății (anexa la raportul de inspecție fiscală), în cuprinsul căreia se menționează parcul eolian din comuna Mehadica, capacitate dezvoltată de A.;

- obținerea avizelor și autorizațiilor, depuse la dosarului cauzei, respectiv: avizul CTES nr. 15/2013 emis de Consiliul Tehnico-Economic și Științific CTES al CNTEE Transelectrica SA se menționează expres parcul eolian cu o putere estimată de 18 MW dezvoltat de A. în localitatea Mehadica, jud. Caraș-Severin; certificatul de urbanism stâlp măsura nr. 371 din 20 decembrie 2010; documentația tehnică pentru Autorizația de Construcție nr. 1730a din 15 martie 2011; aviz O. nr. x din 26 ianuarie 2011; studiul geotehnic din 4 decembrie 2010; Avizul de mediu nr. 120r din 13 ianuarie 2011: Autorizație de construcție stâlp nr. 34 din 6 aprilie 2011: Avizul P. nr. 236 din 5 din 20 ianuarie 2011; Certificatul de urbanism parc eolian 372 din 20 decembrie 2010 și prelungirea acestuia în 20 decembrie 2011.

Or, intenția de a desfășura o activitate economică este un element esențial pentru existența dreptului de deducere a TVA, evaluabil, conform legii, în funcție de angajarea de costuri iar nu în funcție de finalitatea costurilor.

Instanța de fond a ignorat pur și simplu acest element esențial al cauzei, apreciind că se impune implementarea propriu-zisa a proiectului de dezvoltare a parcului eolian.

Un ultim aspect constă în faptul că argumentele învederate au fost susținute și de către un expert independent (desemnat de către instanța de fond să efectueze o analiză a situației de fapt fiscale într-o cauză similară), care a concluzionat că nu există niciun dubiu că serviciile achiziționate de către reclamantă sunt în scopul operațiunilor taxabile și, pe cale de consecință, în mod corect s-a exercitat dreptul de deducere al TVA (raportul de expertiză întocmit se află depus la dosarul de fond).

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului,

Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei, ca nefondat, arătând în motivare că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.:

1.) Cu privire la prima critică, susține că sentință atacată a fost motivată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, motivele pentru care Curtea de Apel Timișoara a dispus respingerea acțiunii au fost redate pe larg, începând cu pagina 24, până la pagina 31, fiind analizate susținerile părților, expusă situația de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, indicate motivele de fapt și de drept care au dus la respingerea acțiunii formulate reclamantă și menținerea ca temeinice și legale actelor administrativ fiscale emise de pârâte.

2.) Cu privire la cea de-a doua critică, consideră că în mod corect și legal instanța de fond a respins cererea reclamantei de probațiune cu expertiza fiscală, având în vedere faptul că, raportat la obiectivele indicate de reclamantă, proba nu era utilă soluționării cauzei.

Primele două obiective vizează starea de fapt, necontestată de organul fiscal, privind înregistrarea unor cheltuieli în contabilitate, în timp ce celelalte obiective vizează însuși fondul cauzei, respectiv interpretarea prevederilor legale, atribuție care îi revine în mod excluși judecătorului.

3.) Cu privire la cea de-a treia critică, arată că sentința a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor dreptului material.

De asemenea, intimata-pârâtă arată că își menține punctul de vedere exprimat în Decizia DGRFP Timișoara nr. 2866/968 din 26 noiembrie 2014, de respingere a contestației formulată de reclamantă îi procedură prealabilă ca neîntemeiată, reiterând motivele invocate pe fondul cauzei prin întâmpinarea depusă în fața Curții de Apel Timișoara.

În fapt, reiterează că prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x din 30 decembrie 2013, emisă de AJFP Caraș-Severin în baza constatărilor din R.I.F. nr. F-CS 119 din 30 decembrie 2013, s-a stabilit în sarcina reclamantei TVA suplimentar în sumă de 1.611.315 RON, dispunându-se, pe cale de consecință, respingerea la rambursare a acestei sume.

Împotriva titlului de creanță reclamanta a formulat contestație în procedură prealabilă, aceasta fiind depusă la AJFP Caraș-Severin la data de 14 februarie 2014. DGRFP Timișoara a fost sesizată de AJFP Caraș-Severin și în aceste condiții, DGRFP Timișoara - Serviciul de Soluționare Contestații a procedat la soluționarea contestației, fiind emisă Decizia ni 2866/968 din 26 noiembrie 2014 prin care s-a dispus respingerea contestației împotriva Deciziei de impunere ni F-CS 152 din 30 decembrie 2013 privind TVA respinsă la rambursare în sumă de 1.611.315 RON. Totodată, să dispus disjungerea petitului vizând anularea Dispoziției privind măsurile nr. 56 din 30 decembrie 2013, fiind transmis în temeiul art. 209 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, actualizată, spre competentă soluționări AJFP Caraș-Severin, în calitate de organ emitent.

Cu privire la afirmațiile reclamantei referitoare la o pretinsă lipsă a motivării deciziei de respingere a contestației, arată că acestea sunt vădit nefondate, luând în considerare că decizia cuprinde motivele de fapt și cele de drept care au format convingerea organului competent de soluționare, fiind astfel respectate cerințele art. 43 alin. (2) lit. e) și f) și cele ale art. 211 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, actualizat.

În al doilea rând, referitor la afirmațiile reclamantei privind netemeinicia deciziei de soluționare a contestației, arată că și acestea sunt nefondate, având în vedere următoarele:

Cauza supusă soluționării are ca obiect stabilirea dreptului reclamantei de exercitarea a dreptului de deducere a TVA în sumă de 1.611.315 RON, și implicit, de rambursarea TVA, în condițiile în reclamanta nu aduce elemente noi care să combată constatările organului de inspecție fiscală din actul atacat, iar argumentele prezentate în susținere nu sunt în măsură să dovedească intenția societății reclamante de desfășura în viitor o activitate economică care să dea naștere la operațiuni taxabile din punctul d vedere al TVA.

Obiectul inspecției fiscale a fost soluționarea decontului cu sume negative de TVA înregistrat sub nr. x din 19 iulie 2013, inspecția fiscală cuprinzând perioada 5 martie 2010 - 30 iunie 2013.

Organul de inspecție fiscală din cadrul AJFP Caraș-Severin, prin Decizia de impunere nr. x din 30 decembrie 2013 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite; emisă în baza R.I.F. nr. F-CS 119 din 30 decembrie 2013, nu a acceptat la deducere TVA în sumă totală d 1.611.315 RON aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate, cu consecința respingerii TVA solicitată la rambursare, urmare a constatării faptului că până la finalizarea inspecției fiscale reclamanta nu a făcut dovada concretizării intenției de a realiza proiectul de dezvoltare a unui parc eolian.

Reclamanta consideră că modul în care echipa de inspecție fiscală a analizat legalitatea deducerii TVA pentru aceste servicii în raport de prevederile legale este complet eronat. Astfel, așa cum a precizat, prevederile legale în materie de TVA nu conțin trimiteri specifice cu privire la modul în care trebuie analizată modalitatea de exercitare a dreptului de deducere a TVA, acesta fiind rolul organului de inspecție fiscală care trebuie să determine situația de fapt fiscală relevantă pentru acordarea deducerii TVA, în conformitate cu art. 105 din C. proc. fisc. Având în vedere conținutul specific al serviciilor prestate, reclamanta consideră că la analiza modului în care aceste achiziții de servicii sunt realizate în scopul operațiunilor taxabile echipa de inspecție fiscală trebuia să analizeze scopul economic pentru care aceste servicii au fost achiziționate.

Reamintește că TVA aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate este compusă din:

- 654.013 RON pentru serviciile de asistență juridică facturate de SC C. din București;

- 476.519 RON pentru servicii de consultanță și reprezentare a beneficiarului în relația ci operatorul de rețea în vederea obținerii avizului tehnic de racordare a parcului eolian, facturate de SC E. SRL București;

- 275.024 RON pentru serviciile de asistență și consultanță pentru implementarea proiectelor de energie, în toate etapele de execuție ale acestora până la obținerea autorizației de construire facturate de SC I. SRL;

- 86.240 RON pentru servicii dezvoltare proiect eolian facturate de SC D. SRL București;

- 11.966 RON pentru serviciile de gestiune și administrare de proiecte, dezvoltarea și operarea unui parc eolian facturate de SC J. SRL, respectiv SC Q. SRL;

- 48.960 RON pentru închiriere imobil facturate de SC H. SRL București;

- 25.307 RON, respectiv 20.702 RON, pentru serviciile de pază stâlp/pilon de măsurare respectiv pază sediu facturate de SC F. SRL București, respectiv d SC G. SRL București;

- 12.584 RON pentru alte achiziții de bunuri și servicii de la diferiți furnizori interni (din care 1.469 RON, respectiv 10.593 RON, pentru serviciile facturate de SC K. SRL respectiv de SC L. SRL).

l. Referitor la TVA în sumă de 654.013 RON aferentă serviciilor de asistență juridică, facturate de SC C. din București:

Organul de inspecție fiscală a constatat că societatea reclamantă nu a făcut dovada intenției de a dezvolta un parc eolian în scopul realizării de venituri impozabile din punct de vedere a TVA, și, drept urmare, nu a acordat drept de deducere pentru TVA în sumă de 654.013 RON, aferent unor servicii facturate de SC C. din București, servicii de asistență și reprezentare juridică în legătură cu structurarea și dezvoltarea până la stadiul de permise, avize și autorizații a unui proiect de parc eolian, în baza Contractului de asistență juridică nr. 658 din 17 decembrie 2010 (și a Actelor adiționale nr. x din 20 decembrie 2010, nr. y din 3 ianuarie 2012 și nr. z din 1 august 2012, servicii care au ca obiect acordarea de servicii de asistență și reprezentare juridică în legătură cu structurarea și dezvoltarea până la stadiul de permise, avize și autorizații a unui proiect de parc eolian.

În susținerea contestației formulate în procedură prealabilă, reclamanta a invocat faptul că relațiile comerciale derulate între societate și SC C. sunt realizate în baza contractului de asistență juridică nr. 658 din 17 decembrie 2010 și a Actelor adiționale nr. x din 20 decembrie 2010, nr. y din 3 ianuarie 2012 și nr. z din 1 august 2012, al căror obiect de activitate îl reprezintă acordarea de servicii de asistență și reprezentare juridică în legătură cu structurarea și dezvoltarea până la stadiul de permise avize și autorizații a unui proiect de parc eolian. Iar dacă obiectul contractului nu face distincție care parc eolian urmează a se desfășura serviciile de asistență, fiind folosită expresia «[...,] a unui parc eolian», fără particularizarea zonei în care s-a concesionat terenul, reclamanta menționează că organului de inspecție fiscală i-au fost puse la dispoziție documente din care rezultă fără echivoc că societatea, în primă etapă, pentru demararea investiției a identificat terenul în com. Mehadica, jud. Caraș-Severin, și a încheiat cu primăria contracte de asociere și superficie. De asemenea, se susține că societatea a încheiat cu Consiliul Local Mehadica contractul nr. El6 din 27 septembrie 2010 pentru concesionarea unui teren în com. Mehadica, jud. Caraș-Severin, pe o durată de 49 ani, obținând astfel dreptul de utilizare al terenului în vederea dezvoltării unui parc eolian. Fișele de timp reprezintă justificarea serviciilor prestate aferente fiecărei facturi și cuprind întreaga perioadă a lunii din 1 - 30 iar factura este emisă la începutul lunii conform înțelegerii părților, stipulate în contract. De asemenea, documentele prezentate conțin informații complete cu privire la lucrările realizate, tipul acestora, orele lucrate, tariful orar. Societatea reclamantă susține că a prezentat toate justificările necesare probării naturii serviciilor prestate și este total lipsit de relevanță în justificarea deduceri TVA a acestor servicii prestate, momentul emiterii facturii. Reclamanta afirmă că este profund injustă și abuzivă constatarea organului de inspecție fiscală de a solicita pentru prestările de servicii și alte documente din care să reiasă că acestea sunt operațiuni preliminare care oferă garanția finalizări ansamblului energetic.

Aceste susțineri au fost considerate ca nefondate de către organul de soluționare contestației, întrucât:

- obiectul contractului nu face distincție la care parc eolian urmează a se desfășura serviciile de asistență, fiind folosită expresia:

"[...] a unui parc eolian", fără particularizarea zonei în care s-a concesionat terenul;

- facturile întocmite de societatea prestatoare sunt emise în primele zile ale lunii, iar fișei de timp (care ar reprezenta justificarea la modul general pentru serviciile prestate aferente fiecare facturi) cuprind întreaga perioadă a lunii din 1 - 30;

- fișele de timp prezintă activitățile prestate la modul general (pregătirea documentelor secretariat corporativ, pregătire împuterniciri, declarații, cereri, atestări documente, redactări documente, asistență în fața autorităților publice), fără ca acestea să conțină descrierea concretă; serviciilor pretins a fi executate de prestator, data exactă când s-a efectuat, timpul de lucru alocat fiecărei prestații în parte de către prestator. Acest cadru general de prezentare a serviciilor se regăsește înscris pe fișele de timp de la o lună la alta, având astfel un caracter repetitiv, fără prezentarea în mod clar și concis a operațiunilor desfășurate;

- existența de neconcordanțe între valoarea facturilor emise de către prestator și fișele din timp anexate la facturile de servicii, respectiv valoarea serviciului prestat conform fișelor de timp calculate conform formulei - timp lucrat - tarif orar - este diferită de valoarea facturată, fapt pentru care nu se justifică valoarea facturată;

- unele fișe de timp conțin numele administratorilor SC L. SRL, M. și N., ca fiind reprezentanți a SC C., în calitate de avocați și care ar fi prestat o serie de servicii pentru societate, fapt ce se suprapune cu atribuțiile pe care le au, în calitate de administratori la SC A. SRL

În consecință, pentru prestările de servicii s-au prezentat documente din care nu reiese că sunt operațiuni preliminare care oferă garanția finalizării ansamblului energetic în scopul obținerii de venituri și astfel, nu se poate demonstra că achizițiile de servicii sunt destinate realizării unor viitoare operațiuni taxabile din punct de vedere al TVA.

Organul de inspecție fiscală a constatat că societatea reclamantă nu a făcut dovada intenției de a dezvolta un parc eolian în scopul realizării de venituri impozabile din punct de vedere a TVA, și, drept urmare, nu a acordat drept de deducere pentru TVA în sumă de 476.519 RON pentru serviciile de administrare de proiecte constând în dezvoltarea și operarea unui parc eolian facturate de SC E. SRL, în baza Contractului nr. x din 8 august 2011 și Actele adiționale nr. x din 8 august 2011 și nr. 2.

În susținerea contestației formulate în procedură prealabilă, reclamanta a invocat faptul că la analiza modului în care aceste achiziții de servicii sunt realizate în scopul operațiunilor taxabile echipa de inspecție fiscală trebuia să analizeze scopul economic pentru care aceste servicii au fost achiziționate. De asemenea, a susținut că, doar ca urmare a întocmirii documentațiilor necesare și ca urmare a susținerii acestora de către colaboratorii autorizați și specializați, cu care a încheiat contract pentru prestarea acestor servicii, a putut obține acte și avize emise de administrația publică centrală.

Organul de inspecție fiscală a reținut:

- avizul prezentat, care nu mai este valabil, se referă la un grup de centrale electrice eoliene dispecerizabile, având o putere totală de 555 MW, în jud. Caraș-Severin, obiectiv care nu face obiectul contractului încheiat între societăți, notele tehnice analizează cumulat parcurile la nivelul jud. Caraș-Severin, respectiv ansamblul CEE 555 MW, și nu parcul eolian din Mehadica de 48 MW;

- în conținutul acestora este menționat faptul că pentru racordarea la rețele este nevoie de întăriri care implică costuri suplimentare, iar "nerealizarea acestor întăriri de rețele conduce la imposibilitatea racordării la RET a ansamblului de CEE 555 MW", fapt ce a ridica suspiciuni organului de inspecție cu privire la dezvoltarea unui parc eolian de o asemenea capacitate;

- mai mult, Avizul nr. x/2013 emis la data de 21 ianuarie 2013 are o valabilitate de 60 de zile, drept pentru care societatea reclamantă a fost întrebată prin Nota explicativă care este motivul pentru care nu s-a întreprins nicio acțiune în vederea obținerii unui nou aviz tehnic de racordare, dar și de data aceasta s-a evitat răspunsul și s-au atașat la Nota explicativă trei adrese emise de Transelectrica către alte societăți. Avizul CTES nr. 15/2013 este emis pentru ansamblul CEE 555 MW și nu pentru ansamblul 48 MW parc eolian din comuna Mehadica. De asemenea, în Nota explicativă se specifică faptul că a fost schimbat furnizorul de turbine, fapt care nu se constată din niciunul din documentele anexate și nici nu se argumentează care este motivul pentru care a fost necesară această schimbare;

- conform art. 12 din H.G. nr. 90/2008 în vederea obținerii avizului tehnic de racordare solicitanții anexează la cererea de racordare următoarele documente: avizul de amplasament în copie, datele tehnice și energetice caracteristice locului de producere sau de consum al utilizatorului certificatul de urbanism în termen de valabilitate, în copie; planul de situație la scară, cu amplasarea în zona a locului de producere/consum; actul de proprietate sau orice alt înscris care atestă dreptul de folosința asupra terenului, pentru care se solicită racordarea, în copie; autorizația de construire a obiectivului, în termen de valabilitate, în copie; studiul de soluție pentru racordarea la rețeaua electric; și care conform art. 14 alin. (3) din același act normativ se elaborează de către operatorul de rețea și se plătește de solicitant; organul de inspecție fiscală a constatat faptul că societatea nu a prezentat nici unul din documentele prevăzute de lege cu privire la amplasarea parcului eolian în zona Mehadica com. Mehadica, cu o capacitate de 48 MW (cf. contract) și nici alte documente relevante în vedere; demarării unor acțiuni de obținere a avizului;

- deși în Nota explicativă se menționează c