ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3776/2020

Ședința publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 30.10.2017, sub număr unic de dosar x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituita la Nivelul Regiunii Timișoara, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună: anularea parțială a Deciziei nr. 126/20.04.2017, cu privire la suspendarea soluționării contestației formulate împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/15.11.2016, constatarea că fiind netemeinică și nelegală cauza de suspendare invocată de către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în decizia nr. 126/20.04.2017; obligarea instituției pârâte Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor la soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile de plată accesorii; suspendarea efectelor Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/15.11.2016; obligarea intimatei la plata cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze.

La termenul de judecată din data de 15.01.2018, reclamanta a formulat o precizare prin care a solicitat să se dispună anularea parțială a Deciziei nr. 126/20.04.2017, emisă de către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, cu privire la suspendarea soluționării contestației, să se constate că fiind netemeinică și nelegală cauza de suspendare invocată de către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, să se dispună obligarea instituției pârâte la soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile de plată accesorii nr. x/15.11.2016, în temeiul dispozițiilor art. 14 și următoarele din Legea nr. 554/2004, republicată, a contenciosului administrativ, coroborat cu prevederile art. 278 din Codul de procedura fiscală, să se dispună suspendarea efectelor ce le produce Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/15.11.2016.

Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscala în ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea efectelor Deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii nr. x/15.11.2016.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 3 din 15 ianuarie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timișoara, având ca obiect suspendarea executării Deciziei nr. 7062/15.11.2016 referitoare la obligațiile de plată accesorii, emisă de pârâta menționată, s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, având ca obiect anularea Deciziei nr. 126/20.04.2017, emisă de pârâtă, și obligație de a face.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, reclamanta societatea A. formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ceea ce privește soluția de respingere a executării Deciziei nr. 7062 din 15.11.2016 și în ceea ce privește soliția de anulare a Deciziei nr. 126 din 20.04.2017.

Recurenta apreciază că este îndeplinită condiția privind existența unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/15.11.2016 ce face obiectul prezentei cauze, emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Timișoara a fost calculată în sarcina societății suma de 4.008.174 RON constând 2.310.776 RON accesorii aferente impozitului pe profit și 1.697.398 RON dobânzi și penalități de întârziere aferente Taxei pe valoare adăugată.

Precizează recurenta că având în vedere cuantumul ridicat al debitului, o eventuală executare silită ar afecta în mod substanțial activitatea economică a societății, cauzând pierderi importante, ceea ce va conduce ca în final societatea să ajungă în incapacitatea definitivă de plată.

Concluzionează recurenta că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin recursul formulat de societatea recurentă în ceea ce privește soluția de anulare a Deciziei nr. 126/20.04.2017, se solicit admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, anularea parțială a Deciziei nr. 126/20.04.2017, privind soluționarea contestației formulate de A. S.R.L., împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 15.11.2016, emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii pentru suma de 4.008.174 RON.

Susține recurenta că societatea se află în procedura de insolvență, intimate-pârâtă fiind înscrisă, în tabelul preliminar al creanțelor cu o creanță bugetară într-un cuantum semnificativ. În opinia recurentei, întrucât pârâta a suspendat soluționarea contestației, lăsând nesoluționată situația litigioasă privind realitatea creanței DGRFP Timișoara, societatea se află în imposibilitate de a putea contesta veridicitatea sumelor înscrise în tabelul de creanțe, fapt cee ace afectează în mod evident atât intențiile societății de reorganizare, dar și configurația creditorilor societății.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul formulat de A. S.R.L. prin administrator judiciar B.. împotriva sentinței nr. 3 din 15 ianuarie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de suspendare a executării Deciziei nr. 7062/15.11.2016 referitoare la obligațiile de plată accesorii, este tardiv.

Conform art. 485 din C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

În speță, sunt incidente dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora hotărârea prin care se pronunță suspendare poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că sentința atacată a fost comunicată la data de 8 februarie 2018, condiții în care ultima zi în care putea fi declarat recursul era 14 februarie 2018, iar recursul a fost declarat la data de 16 februarie 2018, depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile.

Conform art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

Având în vedere aspectele prezentate, ce rezultă din actele dosarului, se constată că recursul nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, în cauză nerespectarea termenului prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, atrăgând aplicarea prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul cărora recursul va fi respins ca tardiv formulat.

În ceea ce privește recursul formulat de societate referitor la soluția de anulare a Deciziei nr. 126/20.04.2017, se constată că este nefondat în considerarea următoarelor argumente.

În cauza de față, recurenta-reclamantă reclamanta a formulat contestație administrativă împotriva Deciziei nr. 7062/15.11.2016, iar prin Decizia nr. 126/20.04.2017, intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de A. S.R.L. pentru cea mai mare parte din accesorii și a desființat actul de calcul accesorii pentru suma de 105.303 RON, ce urma a fi recalculată.

Prin cererea introductivă de instanță și prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că a atacat parțial decizia de soluționare a contestației, respectiv doar în ceea ce privește decizia de a suspenda contestația administrativă.

Recurenta-reclamantă susține că suspendarea soluționării contestației formulate împotriva deciziei de calcul accesorii s-a dispus de organul fiscal în considerarea existenței unui dosar penal care vizează debitul principal.

Or, așa cum corect s-a reținut, suspendarea s-a dispus în baza principiului accesorium sequitur principale. În mod judicios, organul fiscal de soluționare a contestației a reținut că nu se poate pronunța asupra legalității accesoriilor decât după ce va analiza legalitatea debitului principal. Într-adevăr, în cadrul Deciziei nr. 126/20.04.2017 se face referire la existența unui dosar penal, însă această referire este făcută în contextul stabilirii stadiului în care se află cealaltă contestație, care vizează debitul principal și care face obiectul dosurului nr. 1187/59/2017, aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara.

Așadar, suspendarea soluționării contestației a fost dispusă în temeiul dispozițiilor legale prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015 (soluționarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți), iar nu pe dispozițiile enunțate la lit. a). a aceluiași articol, cum în mod eronat susține recurenta-reclamantă.

Având în vedere dispozițiile anterior menționate, instanța de control judiciar constată că în cauză s-a realizat o corectă aplicare a principiului accesorium sequitur principale, întrucât soarta debitelor accesorii depinde de cea a debiteloPr principale, dat fiind că accesoriile sunt calculate exclusiv în considerarea neefectuării în termen a plăților taxelor și impozitelor.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă în ceea ce privește soluția de anulare a Deciziei nr. 126/20.04.2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul formulat de A. S.R.L. prin administrator judiciar B.. împotriva sentinței nr. 3 din 15 ianuarie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de anulare a Deciziei nr. 126/20.04.2017.

Respinge ca tardiv recursul formulat de A. S.R.L. prin administrator judiciar B.. împotriva sentinței nr. 3 din 15 ianuarie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de suspendare a executării Deciziei nr. 7062/15.11.2016 referitoare la obligațiile de plată accesorii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iulie 2020.