ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2561/2020

Ședința publică din data de 16 iunie 2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 13.05.2016, sub nr. x/2016, reclamantele Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă - Lider de parteneriat și A. S.R.L. - Partener 1 în calitate de Partener 1 (denumiți în continuare, împreuna sau separat, Beneficiar) în cadrul Contractului de finanțare x aferent Proiectului "C.R.E.S.C - Competențe ridicate pentru eficiență sporită și calitate în domeniul serviciilor publice de ocupare", în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - OIPOSDRU MMFPSPV și Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane - AMPOSDRU, au solicitat anularea în parte a actului administrativ reprezentat de Scrisoarea standard de informare a Beneficiarului nr. 1911/RI/16.09.2015 emisă de Pârâtă OIPOSDRU MMFPSPV, înregistrată la Beneficiar sub nr. x/16.09.2015, aferentă Cererii de Rambursare a Cheltuielilor nr. 6 înregistrată la OIPOSDRU MMFPSPV sub nr. x/17.07.2015, în ceea ce privește nevalidarea la rambursare a cheltuielilor în valoare de 96.130 RON, reprezentând cheltuieli cu personalul implicat în implementarea proiectului, efectuate de Partenerul 1; constatarea caracterului eligibil al cheltuielilor în valoare de 96.130 RON solicitate prin Cererea de Rambursare nr. x și, în consecință obligarea pârâtelor la rambursarea și plata către Reclamante a sumei de 96.130 RON reprezentând cheltuieli eligibile efectuate de Reclamante în cadrul Proiectului x "C.R.E.S.C - Competențe ridicate pentru eficiență sporită și calitate în domeniul serviciilor publice de ocupare", respectiv cheltuieli cu personalul implicat în implementarea Proiectului, efectuate de Partenerul 1, obligarea Pârâtelor la plata dobânzii legale aferente cheltuielilor nevalidate si nerambursate în mod nelegal, calculată de la data comunicării Scrisorii standard de informare până la data plății efective a sumelor reprezentând cheltuieli eligibile refuzate la rambursare.

Soluția primei instanțe

Prin sentinței civile nr. 4017 din data de 13 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Admite excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice prin întâmpinare.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții Agenția Națională Pentru Ocuparea Forței de Muncă și A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Personelor Vârstnice-Organismul Intermediar Pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane-OIPOSDRU MMFPSPV și Ministerul Fondurilor Europene-Direcția Generală Autoritatea de Management Pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane -AMPOSDRU, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 4017 din data de 13 decembrie 2016, pronunțată de București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Agenția Națională Pentru Ocuparea Forței de Muncă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 193 alin. (1) C. proc. civ. și art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Astfel litigiul dedus judecății are ca obiect Contractul de finanțare cu numărul de identificare x încheiat de ANOFM In calitate de beneficiar si lider de parteneriat cu OIPOSDRU-MMFPSPV în vederea asigurării implementării proiectului "C.R.E.S.C - Competente ridicate pentru eficienta sporita si calitate in domeniul serviciilor publice de ocupare".

Reclamanta arată că în cauză pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile asumate, nevalidând la rambursare, urmare a interpretării eronate și abuzive a prevederilor legale incidente, cheltuielile în valoare de 96.130 RON, efectuate cu personalul implicat în implementarea Proiectului, de către reclamanta A. S.R.L., în calitate de Partener 1 în Acordul de parteneriat nr. 10236/08.07.2013.

Arătă că rambursarea respectivelor cheltuieli a fost solicitată anterior prin Cererile de rambursare (CR) CR3, CR4 si CR5, față de care OIPOSDRU-MMFPSPV a emis Scrisorile standard de informare a Beneficiarului (SSIB) aferente, prin care a refuzat să valideze și să ramburseze respectivele cheltuieli.

In urma contestațiilor formulate față de SSIB menționate, OIPOSDRU-MMFPSPV a admis contestația formulată împotriva SSIB aferentă CR5, urmând ca ANOFM, în calitate de beneficiar în Contractul de finanțare, să solicite la rambursare suma de 96.130 RON, rămasă nevalidată, printr-o cerere de rambursare suplimentară sau în următoarea cerere de rambursare.

In cauza, ANOFM a solicitat, prin CR6 validarea sumei menționate. Față de CR6, OIPOSDRU-MMFPSPV a emis SSIB nr. 1911/RI/16.09.2015, înregistrată la ANOFM sub nr. x/16.09.2015, depusă la dosarul cauzei, prin care a refuzat din nou să valideze și să ramburseze suma de de 96.130 RON, reprezentând cheltuieli efectuate de Partenerul 1 cu personalul implicat în implementarea Proiectului.

Urmare a demersurilor în consecință efectuate de ANOFM prin adresa înregistrată la OIPOSDRU-MMFPSPV sub nr. x/15.03.2016, respectiv prin adresa înregistrata la DGAMPOSDRU-MFE sub nr. x/15.03.2016, depuse la dosarul cauzei, a avut loc o intâlnire de conciliere la sediul ANOFM, la care au participat reprezentanții reclamantelor si reprezentanții OIPOSDRU-MMFPSPV, întâlnire în cadrul căreia părțile si-au prezentat punctele de vedere, fără a se identifica vreo posibilitate de soluționare pe cale amiabila a litigiului.

În conformitate cu art. 16 alin. (G) din Contractul de finanțare, în eventualitatea unui litigiu intre AMPOSDRU/OIPOSDRU si beneficiar, survenite în executarea sau în legătura cu executarea, interpretarea și în orice mod aplicarea acestui contract, se vor depune toate diligențele pentru soluționarea acestuia pe cale amiabilă. In situația în care nu se poate ajunge la o înțelegere pe cale amiabila în termen de 30 de zile de la data solicitării uneia dintre părțile contractante, litigiul se supune spre soluționare instanțelor judecătorești competente din România.

Întrucât litigiul dintre ANOFM, în calitate de beneficiar și lider de parteneriat și Partenerul 1 pe de o parte și pârâți pe de alta parte nu s-a putut soluționa pe cale amiabilă, a fost formulată și depusă la instanță cererea dedusă judecății.

Potrivit art. 193 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., avut în vedere de instanța de fond, sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta.

Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa ta cererea de chemare in judecata.

Reiterează reclamanta că litigiul dedus judecății are ca obiect un contract administrativ, respectiv Contractul de finanțare, în a cărui executare pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile privind evaluarea în mod corect, cu respectarea prevederilor legale incidente, a cererilor de rambursare a cheltuielilor efectuate de beneficiari în implementarea proiectelor finanțate prin POSDRU.

Pe cale de consecință, procedura prealabilă avuta în vedere de art. 193 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. nu poate fi decât cea prevăzută de lege, și anume Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare.

Or, Instrucțiunea nr. 103/18.03.2015, emisă de directorul general al DGAMPOSDRU-MFE reținută de instanța de fond a fi incidentă în ceea ce privește procedura prealabilă aplicabilă în cauza dedusa judecății, nu constituie un act normativ si, prin urmare, nu poate fi avută în vedere în sensul prevăzut de art. 193 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Pe de alta parte, Instrucțiunea nr. 103/18.03.2015, emisă de directorul general al DGAMPOSDRU-MFE nu poate prevala Contractului de finanțare, respectiv art. 16 alin. (6), care reglementează, procedura de soluționare a litigiilor survenite în executarea sau în legătura cu executarea, interpretarea și în orice mod aplicarea Contractului de finanțare.

Astfel, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004 care prevăd că plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile C. proc. civ. fiind aplicabile în mod corespunzător și trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7) al articolului menționat, care începe sa curgă, în cazul litigiilor legate de executarea contractului, de la data încălcării obligațiilor contractuale.

Întrucât în prezent nu mai există o reglementare amănunțită cu privire la termene, condiții de fond și formă, dispozițiile art. 720

1

din C. proc. civ. de la 1865, cu modificările si completările ulterioare, care reglementau procedura concilierii, nemaifiind preluate in Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările ulterioare, în practica simpla corespondență dintre părți este de natură să facă dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile, termenele aplicabile fiind cele prevăzute de art. 7 alin. (6) lit. a)-e) din Legea nr. 554/2004.

Concluzionând, concilierea (procedura prealabila) avută în vedere de art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, a fost efectuată în termen de 6 luni de la nerespectarea de către pârâte a obligațiilor privind evaluarea în mod corect, cu respectarea prevederilor legale incidente, a cererilor de rambursare a cheltuielilor efectuate de beneficiari în implementarea proiectelor finanțate prin POSDRU, deținute potrivit Contractului de finanțare, nerespectare concretizata prin emiterea SSIB nr. 1911/RI/16.09.20l5, înregistrată la ANOFM sub nr. x/16.09.2015.

Cu respectarea termenului de 6 luni, anterior menționat, ANOFM prin adresa înregistrata la OIPOSDRU-MMFPSPV sub nr. x/15.03.2016 respectiv prin adresa înregistrata la DGAMPOSDRU-MFE sub nr. x/15.03.2016, a efectuat demersuri în vederea soluționării pe cale amiabila a litigiului. Întrucât, astfel cum am arătat, respectivele demersuri nu au condus la soluționarea pe cale amiabila a litigiului, reclamantele au formulat și depus, cu respectarea art. 16 alin. (6) din Contractul de finanțare, cererea dedusă judecății.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, intimatul-pârât Ministerul Muncii și Justiției Sociale a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă este nefondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica vizând încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 193 alin. (1) C. proc. civ. și art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru nedepunerea plângerii prealabile.

Soluția asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei nu a fost recurată de către pârât, astfel că a intrat în autoritatea de lucru judecat.

Înalta Curte reține că între Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane -Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă - OIPOSDRU ANOFM, delegat de către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - AMPOSDRU și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă s-a încheiat Contractul de finanțare nr. x, la care a fost parteneră și recurenta-reclamantă.

În esență, recurenta reclamantă a arătat că a încheiat contractul de finanțare nr. x, iar în executarea acestuia a fost emisă scrisoarea standard de informare a Beneficiarului nr. 1911/RI/16.09.2015, prin care a fost considerată neeligibilă suma de 96.239,72 RON, aferentă cererii de rambursare nr. x din data de 17.07.2015.

Înalta Curte reține că acțiunea vizând contestarea unui act administrativ unilateral sau a refuzului nejustificat al unei autorități publice de a soluționa o cerere sau de a efectua anumite operațiuni administrative se desfășoară potrivit regulilor contenciosului administrativ reglementat prin Legea nr. 554/2004, care se completează, potrivit art. 28, cu prevederile C. civ. și ale C. proc. civ. doar în măsura în care aceste acte normative nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime. Pe de altă parte, în situații specifice, acțiunea în contencios administrativ este supusă dispozițiilor din acte normative cu caracter special față de Legea nr. 554/2004, în cazul în care actele administrative contestate sunt emise în temeiul unor astfel de acte normative a căror reglementare derogă de la legea generală.

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic la speța de față, Înalta Curte constată că prezentul litigiu este guvernat de dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 66/2011, sub imperiul căreia a fost emis actul administrativ disputat, respectiv Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului nr. 1911/RI/16.09.2015, prin care a fost respinsă la validare suma solicitată de reclamantă cu titlu de rambursare a cheltuielilor eligibile. Se observă că, potrivit art. 46-51 din O.U.G. nr. 66/2011, procedura administrativă pentru soluționarea contestației derogă de la prevederile Legii nr. 554/2004, O.U.G. nr. 66/2011 având caracterul de lege specială în raport cu acest act normativ, situație în care dispozițiile ordonanței de urgență sunt aplicabile cu prioritate.

Ca atare, în speță vor fi avute în vedere prevederile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora:

"(1) Decizia de soluționare a contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac. (2) Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.".

În raport de textul de lege anterior citat, Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ și fiscal poate fi învestită doar cu o acțiune formulată împotriva deciziei de soluționare a contestației administrative, legiuitorul nereglementând posibilitatea formulării unei acțiuni directe împotriva titlului de creanță sau de obligare a autorității la rambursarea unei cheltuieli respinse printr-un act administrativ emis în temeiul O.U.G. nr. 66/2011. În cauză, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a parcurs procedura contestației administrative formulate împotriva Scrisorii Standard de Informare a Beneficiarului nr. 1911/RI/16.09.2015, ci s-a adresat direct instanței de judecată cu o acțiune în obligarea pârâtei la plata sumei de 96.239,72 RON. Or, atât timp cât reclamanta nu are deschisă calea acțiunii directe, prin care să solicite obligarea autorității la plata sumei refuzată prin scrisoarea standard de informare, orice astfel de demers judiciar încalcă prevederile imperative ale art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, iar inadmisibilitatea poate fi constată de instanța de judecată, din oficiu.

Chestiunea litigioasă a inadmisibilității acțiunii este privită de recurenta-reclamantă dintr-o perspectivă eronată, ca o problemă ce ține de lipsa plângerii prealabile formulate în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 193 C. proc. civ., deși, în speță, inadmisibilitatea vizează nefolosirea de către reclamantă a unui mijloc procedural prevăzut de O.U.G. nr. 66/2011, respectiv a unei căi de atac administrative pe care legiuitorul a avut-o în vedere la edictarea normei. Caracterul obligatoriu al procedurii prealabile rezultă din norma specială, respectiv art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, care se coroborează cu art. 193 alin. (1) din C. proc. civ., stabilind o condiție de exercițiu a acțiunii în contencios administrativ constând în formularea contestației administrative, condiție a cărei nerespectare poate fi invocată pe calea excepției de ordine publică, inclusiv de instanța de judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, motivul de recurs privitor la încălcarea prevederilor art. 193 alin. (2) C. proc. civ.

Nefondate sunt și criticile prin care recurenta a invocat lipsa obligativității parcurgerii procedurii contestației administrative.

Argumentele reclamantei s-au întemeiat pe concluzia că rambursarea cheltuielilor a fost solicitată anterior prin cererile de rambursare CR3, CR4 și CR5, (contestația înregistrată la OIPOSDRU sub nr. x/11.12.2014 împotriva SSIB CR3 si contestația înregistrată la OIPOSDRU sub nr. x/23.12.2014 împotriva SSIB CR4, nr. 1068/16.04.2015 împotriva SSIB CR5) față de care OIPOSDRU-MMFPSPV a emis scrisori standard de informare a beneficiarului prin care a refuzat să ramburseze respectivele cheltuieli. Totodată, reclamanta arată că OIPOSDRU-MMFPSPV a admis contestația formulată împotriva CR5, urmând ca reclamanta, în calitate de beneficiar să solicite la rambursare suma de 96.130 RON, rămasă nevalidată, printr-o cerere de rambursare suplimentară sau în următoarea cerere de rambursare.

Drept urmare, recurenta-reclamantă a formulat cererea de rambursare nr. x suplimentară, care a fost respinsă prin Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului nr. 1911/RI/16.09.2015. Recurenta-reclamantă a susținut că această din urmă scrisoare de informare nu mai trebuia să parcurgă procedura contestației administrative, date fiind deciziile de soluționare a contestației formulate împotriva scrisorii de informare anterioare și s-a adresat instanței de contencios administrativ pentru a obține obligarea pârâtei la plata sumei solicitată prin cererea de rambursare nr. x suplimentară.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (6) din contractul de finanțare - Dispoziții finale din contractul de finanțare, în eventualitatea unui litigiu între AMPOSDRU/OI POSDRU ANOFM și beneficiarul ANOFM, survenit în executarea sau în legătură cu executarea, interpretarea și în orice mod aplicarea acestui contract, se vor depune toate diligențele pentru soluționarea acestuia pe cale amiabilă, iar în situația în care nu se poate ajunge la o înțelegere pe cale amiabilă în termen de 30 (treizeci) de zile de la data solicitării uneia dintre părțile contractante, litigiul se supune spre soluționare instanțelor judecătorești competente din România, art. 5 lit. D) alin. (15), (Rambursarea cheltuielilor), s-a prevăzut că: "în urma verificării administrative a cererii de rambursare, AMPOSDRU/OI POSDRU va informa beneficiarii asupra sumei validate, a motivelor care au determinat nevalidarea anumitor cheltuieli, precum și asupra posibilității de contestare."

Prin art. 8.26 din Instrucțiunea nr. 103/18.03.2015 ce descrie procesul ce trebuie urmat de către beneficiarii proiectelor finanțate prin POSDRU, proiecte de tip grant, strategic și ajutor de minimis, în vederea solicitării prefinanțării, rambursării cheltuielilor și implementării activităților propuse prin proiecte, prevede:

"Beneficiarii pot contesta deciziile OI/OIR care privesc aspecte ale procesului de implementare a proiectelor POSDRU (acte adiționale, notificări, scrisori standard de informare privind validarea cheltuielilor aferente unor cereri de rambursare, rapoarte ale misiunilor de verificare, etc.), în termen de 5 zile lucrătoare de la data transmiterii de către OI/OIR a Scrisorii de informare".

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond: "contestația reglementată de art. 8.26 din Instrucțiunea nr. 103/2015 reprezintă un caz special de procedură prealabilă."

Or, în mod evident, cât timp reclamanta nu a contestat Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 1911/R//16.09.2015, prin care a fost respinsă la validare suma (re)solicitată, nici procedura concilierii nu îi era aplicabilă.

În raport de aceste împrejurări, nu i se poate imputa reclamantei faptul că a urmat o procedură de conciliere prevăzută explicit prin Instrucțiunea nr. 103/2015, însă aceasta este o procedură subsecventă și condiționată de contestația administrativă împotriva actului care exprimă refuzul de plată a sumelor solicitate la rambursare, altfel acțiunea reclamantei este susceptibilă de a fi respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile, lucru care s-a și întâmplat.

În plus, câtă vreme Instrucțiunea nr. 103/2015 nu aduce nicio excepție de la regimul de contestare în ceea ce privește cererile de rambursare, iar reclamanta a procedat la formularea de contestații administrative anterior împotriva celorlalte scrisori de informare, nu există nicio rațiune pentru care această etapă a contestației nu a mai fost urmată în cauza de față.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, atât timp cât Ghidul solicitantului și Instrucțiunea nr. 103/2015 nu prevăd norme derogatorii în cazul cererilor de rambursare suplimentare, și în cazul Scrisorii Standard de Informare a Beneficiarului nr. 1911/R//16.09.2015, emisă ca urmare a depunerii cererii de rambursare nr. x, beneficiarul avea obligația să urmeze procedura contestației administrative, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

Pentru motivele expuse, Înalta Curte constată că procedura contestației administrative formulate împotriva Scrisorii Standard de Informare a Beneficiarului nr. 1911/R//16.09.2015 de respingere a cererii de rambursare nr. x era obligatorie, iar lipsa parcurgerii acesteia atrage inadmisibilitatea acțiunii prin care se urmărește obligarea directă a autorității pârâte la plata sumei refuzate, astfel încât soluția instanței de fond cu privire la admiterea excepției inadmisibilității acțiunii este legală, urmând a fi menținută.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Agenția Națională Pentru Ocuparea Forței de Muncă împotriva sentinței civile nr. 4017 din data de 13 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenția Națională Pentru Ocuparea Forței de Muncă împotriva sentinței civile nr. 4017 din data de 13 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2020.