ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 610/2020

Ședința publică din data de 6 februarie 2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 04.10.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Munca (ANOFM) a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE) și Ministerul Muncii si Justiției Sociale (fostul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale si Persoanelor Vârstnice)-Organismul Intermediar Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane,

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 2361 din 14 iunie 2017, Curtea de Apel București a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a formulat recurs, întemeiat pe art. 483-502 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a reprodus susținerile din acțiune, expunând situația de fapt și reiterând motivele pentru care apreciază că actele atacate sunt nelegale.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, pentru nemotivare, apreciind că recurenta-reclamantă a reluat efectiv susținerile formulate prin cererea de chemare în judecată, care vizează fondul cauzei. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.1. Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentei-reclamante, rezultă că s-a rezumat la a reitera cuprinsul acțiunii, fără, însă, a evidenția niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

4.2. Verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată, motivare care să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 pct. 1-8.

4.3. Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute de textul legal, apte să conducă la casarea hotărârii recurate, alegațiile din cererea de recurs vizând elemente de fapt ale cauzei și reluarea susținerilor din cuprinsul acțiunii introductive de instanță.

Intercalarea unor afirmații, prin care arată că nu este de acord cu cele reținute de prima instanță, nu reprezintă critici de nelegalitate în sensul art. 488 C. proc. civ., recurenta limitându-se la a prelua integral argumentele prezentate prin cererea de chemare în judecată, fără, însă, a aduce nicio critică concretă considerentelor hotărârii recurate care să se poată încadra în articolul menționat.

Or, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată și reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a acțiunii nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinței, această neregularitate sancționându-se cu nulitatea.

4.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă împotriva sentinței nr. 2361 din 14 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2020.