ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2337/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului - Organism Intermediar Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, solicitând: 1. Anularea Deciziei AM POSDRU nr. 65 din 02.08.2013 de respingere a contestației împotriva Procesului-verbal nr. x din 04.06.2013, comunicată în data de 27.08.2013;

Admiterea Contestației nr. 13160/04.07.2013 și anularea Procesului-verbal nr. x din 04.06.2013 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență privind Proiectul x - "Consolidarea patronatului și dezvoltarea capacității acestuia de a participa la procesul decizional", cod SMIS 9061;

Anularea creanței fiscale stabilite în sarcina sa de 498.174,73 RON;

Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1738 din 17 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii și Justiției Sociale și, în consecință, a respins cererea împotriva acestuia pentru lipsa calității procesuale pasive. A admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Justiției Sociale (fost Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice), Ministerul Educației Naționale - Direcția Generală Organismul Intermediar Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. A anulat Decizia AMPOSDRU nr. 65/2.08.2013 și Procesul-verbal de constatare nr. x/4.06.2013. A exonerat reclamanta de plata sumei de 498.174,73 RON. A obligat pârâții, în solidar, la plata sumei de 8650 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, din care 150 RON taxă judiciară de timbru, 2000 RON onorariu expert și 6500 RON onorariu avocat redus. 3. Cererile de recurs și soluția instanței de recurs Pârâtul Ministerul Fondurilor Europene a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii în totalitate, ca neîntemeiată. Pârâta Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman - Ministerul Educației a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a OI POCU-MEN în prezenta cauză, casarea sentinței atacate și exonerarea sa de obligația de restituire a sumelor menționate în hotărâre, inclusiv exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată. Prin decizia nr. 5599 pronunțată la 17 noiembrie 2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014 a fost admisă excepția tardivității recursului formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, invocată din oficiu. A fost respins recursul formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinței civile nr. 1738 din 17 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind tardiv. A fost respins recursul formulat de pârâta Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman - Ministerul Educației împotriva sentinței civile nr. 1738 din 17 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Totodată, în ședința publică din 17 noiembrie 2021, conform mențiunilor din practicaua sentinței, Înalta Curte a admis excepția tardivității recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene, invocată din oficiu, raportat la data comunicării sentinței atacate, la sediul indicat de acesta în ședința publică de la 19 aprilie 2019, respectiv data de 14.06.2019 și data depunerii recursului, prin mail, respectiv data de 2 iulie 2019 . 4. Contestațiile în anulare formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 5599 pronunțate la 17 noiembrie 2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal au formulat contestație în anulare Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Educației - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman. 4.1 Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a solicitat anularea hotărârii pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. În motivare, a arătat că instanța de recurs a apreciat că data comunicării sentinței atacate ar fi 14.06.2019 și că, față de această dată, termenul de declarare a recursului era împlinit la 02.07.2019. A menționat contestatorul că hotărârea apare ca fiind comunicată instituției prin serviciul poștal, fără ca pe plic să fie înregistrată vreo dată, ceea ce nu reprezintă culpa sa, fiind un fapt obiectiv, independent de conduita instituției. Astfel, contestatorul a arătat că singura dată de înregistrare a sentinței la registratura instituției este 18.06.2019, așa cum apare înscrisă pe dovada de comunicare a hotărârii, înregistrată sub nr. x/18.09.2019, neavând ca reper vreo altă dată la care să se raporteze, pentru a aprecia asupra termenului până la care se putea declara recursul, cu atât mai puțin să poată identifica data de 14.06.2019 reținută de instanța de recurs. În concluzie, contestatorul a solicitat instanței să constate că, fără a nega înscrisurile aflate la dosarul cauzei, procedura de comunicare a sentinței la sediul procesual ales, astfel cum a fost reținut în mod corect de instanța de fond și de recurs, a fost viciată din motive independente de voința sa. Totodată, a menționat că sentința a fost comunicată și fostului reprezentant legal al MFE, respectiv Ministerului Finanțelor Publice, la 24.06.2019 și, față de această dată, termenul de recurs s-ar fi împlinit la 10.07.2019, nefiind, nici în acest caz, în situația unei tardivități a formulării recursului. A mai susținut contestatorul că, în aprecierea împrejurărilor de fapt și de drept specifice cauzei, își găsește aplicabilitatea principiul in dubio pro reo, pentru inexactitatea informațiilor cu privire la data comunicării sentinței. 4.2 Ministerul Educației - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman a invocat faptul că instanța de recurs nu a analizat efectiv motivul de casare invocat de OI POCU - ME privind lipsa calității procesuale pasive în dosarul nr. x/2014. A arătat că, în judecarea recursului, instanța a apreciat eronat, în mod neîntemeiat asupra calității procesuale a părților: contractul de finanțare are ca semnatari pe reclamantul-intimat și AM POSDRU ca finanțator/reprezentant al finanțatorului; actele administrative atacate nu au fost emise de OI POCU-ME. Totodată, prin decizia nr. 5599/2021, Înalta Curte a generat în sarcina OI POCU-ME, în solidar cu ceilalți pârâți, obligația de plată a sumei de 8650 RON, cheltuieli de judecată către reclamant, obligație care generează un prejudiciu în sarcina contestatorului. În concluzie, a apreciat contestatorul că se impune anularea deciziei nr. 5599/2021, rejudecarea recursului și soluționarea cauzei în sensul admiterii acestuia, legiuitorul indicând în mod expres și neechivoc că dacă dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori, precum și dacă instanța a respins recursul fără a cerceta efectiv motivele de casare invocate de recurente, acest fapt poate constitui temei pentru exercitarea căii de atac a contestației în anulare, în baza art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ.

Apărările intimaților Intimatul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare formulate de Ministerul Educației. Totodată, a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului contestației Ministerului Educației - Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman.

Alte aspecte procesuale La termenul de judecată din 23 martie 2023, Înalta Curte a constatat că la dosarul cauzei există dovada calității de reprezentant a semnatarului contestației Ministerului Educației, la fila x fiind atașat ordinul nr. 172/14.02.2022 prin care doamnei B. i se conferă dreptul de a coordona, printre altele, direcția generală juridică, acesta fiind și temeiul în care a semnat contestația în anulare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând contestațiile în anulare, în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Prezentele căi de atac sunt formulate în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ., conform cărora: "(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: … 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;." Motivele contestației în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale. Ipoteza textului invocat de contestator, art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., vizează numai erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții greșite, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat etc. Fiind un text de excepție, noțiunea de "eroare materială" nu poate fi interpretată extensiv. Greșeala instanței de recurs trebuie să fie una de fapt și nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. În ceea ce privește contestația formulată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare." Art. 181 din C. proc. civ. prevede că "Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: (...) (2) când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește." Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Această sancțiune se aplică și în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ și absolut. Sancțiunea decăderii poate fi evitată în condițiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedește că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal și că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 din C. proc. civ. Totodată, termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor. Instanța de recurs a admis excepția tardivității recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene, invocată din oficiu, raportat la data comunicării sentinței atacate, la sediul indicat de acesta în ședința publică de la 19 aprilie 2019, respectiv data de 14.06.2019 și data depunerii recursului, prin mail, respectiv data de 2 iulie 2019 . Prin urmare, având în vedere că termenul legal de formulare a recursului prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004 a fost depășit, Înalta Curte a respins recursul formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinței civile nr. 1738 din 17 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind tardiv. Contestatorul a susținut că hotărârea apare ca fiind comunicată instituției prin serviciul poștal, fără ca pe plic să fie înregistrată vreo dată, ceea ce nu reprezintă culpa sa, fiind un fapt obiectiv, independent de conduita instituției; totodată, singura dată de înregistrare a sentinței la registratura instituției este 18.06.2019, așa cum apare înscrisă pe dovada de comunicare a hotărârii, înregistrată sub nr. x/18.09.2019, astfel că nu a avut ca reper vreo altă dată la care să se raporteze, pentru a aprecia asupra termenului până la care se putea declara recursul, cu atât mai puțin să poată identifica data de 14.06.2019 reținută de instanța de recurs. Înalta Curte constată că recurentul solicită, practic, a se da o altă interpretare dispozițiilor legale, invocând, astfel, aplicarea greșită a acestora, și nu o eroare materială. Dispozițiile art. 164 din C. proc. civ. sunt cele care prevăd că "(1) Dovada de înmânare a citației sau a altui act de procedură ori, după caz, procesul-verbal va cuprinde: a) anul, luna, ziua și ora când dovada a fost luată sau procesul-verbal a fost întocmit; (...)", iar cele ale art. 165, din același cod, prevăd că "procedura se socotește îndeplinită: 1. la data semnării dovezii de înmânare ori, după caz, a încheierii procesului-verbal prevăzut la art. 164, indiferent dacă partea a primit sau nu citația ori alt act de procedură personal; (...)", astfel că motivul invocat nu poate fundamenta admiterea contestației în anulare, în cauză instanța de recurs nesăvârșind o eroare materială în ceea ce privește calculul termenului pentru exercitarea recursului. Totodată, se observă că pe dovada de înmânare a sentinței apare data de 14.06.2019, aceasta fiind semnată de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței - C.. Potrivit art. 163 din C. proc. civ.: "Procedura de comunicare (1) Comunicarea citației se va face persoanei în drept să o primească, care va semna dovada de înmânare certificată de agentul însărcinat cu înmânarea… 5) Despre împrejurările arătate la alin. (3) agentul va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde mențiunile arătate la art. 164, acesta făcând dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat." Față de cele expuse anterior, susținerile contestatorului Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene sunt neîntemeiate, data comunicării sentinței fiind reținută în mod corect de instanță. În ceea ce privește contestația în anulare formulată de Ministerul Educației - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman, Înalta Curte reține că acesta a solicitat anularea deciziei nr. 5599/2021, rejudecarea recursului și soluționarea cauzei în sensul admiterii acestuia, susținând că legiuitorul a indicat în mod expres și neechivoc că dacă dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori, precum și dacă instanța a respins recursul fără a cerceta efectiv motivele de casare invocate de recurente, acest fapt poate constitui temei pentru exercitarea căii de atac a contestației în anulare, în baza art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că sunt nefondate și nu poate primi argumentele invocate în susținerea contestației în anulare, întrucât modul în care instanța de recurs a analizat calea de atac promovată și aprecierile făcute asupra excepției calității procesuale pasive, respectiv interpretarea dispozițiile legale incidente și aplicarea lor la situația concretă din speță reprezintă, în mod evident, aspecte care privesc dezlegarea pe fond a pricinii, și nu erori materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. Erorile invocate de contestator, referitoare la faptul că instanța de recurs ar fi apreciat eronat în judecarea recursului asupra calității procesuale a părților nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestației în anulare întrucât exced voinței legiuitorului, care a conceput această cale extraordinară de atac drept una de retractare, și nu de reformare. De asemenea, constatând că în cuprinsul motivelor contestației în anulare sunt reiterate și argumente expuse în fața instanțelor de fond și de recurs, Înalta Curte apreciază că, în realitate, contestatorul tinde să obțină o reapreciere a probelor și o rejudecare a recursului, ceea ce excede controlului realizat de instanță pe calea contestației în anulare . O nouă apreciere a fondului cauzei contravine normelor procedurale interne, dar și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluționat definitiv nu poate determina redeschiderea acestuia, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel/recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, condiție care, în prezenta cauză, nu este realizată. Principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile în absența unui "defect fundamental" (cauza Mitrea contra României, hotărârea din 29.07.2008, cauza Lungoci contra României, hotărârea din 26.01.2006 etc). În ceea ce privește susținerile referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. referitor la omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra unuia dintre motivele de casare, trebuie precizat faptul că, pentru a fi incidentă ipoteza vizată de aceste dispoziții legale, este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de recurs, iar această omisiune să se fi produs din greșeală, textul referindu-se la omisiuni esențiale și involuntare în raport cu situația existentă la dosar în momentul pronunțării hotărârii. Numai nepronunțarea instanței de recurs asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare și, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, constituie temei pentru admiterea contestației în anulare, întrucât ceea ce a urmărit legiuitorul prin reglementarea acestei căi de atac este să asigure efectivitatea controlului judiciar exercitat pe calea recursului și nicidecum să pună la dispoziția părții interesate un remediu suplimentar pentru eventualele greșeli de judecată săvârșite de instanțele de recurs. Lecturând decizia atacată, se reține că instanța de recurs a constatat că, într-adevăr, prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe, pârâta Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman - Ministerul Educației Naționale a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa în prezenta cauză, iar instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției, însă această omisiune nu este de natură să schimbe soluția care se va pronunța în recurs, întrucât excepția este neîntemeiată. A reținut instanța de recurs că, chiar dacă pârâta Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman - Ministerul Educației Naționale nu este emitentul actelor administrative atacate în cauză, care privesc un contract de finanțare încheiat în cadrul Programului Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, organismele intermediare au atribuții delegate de la autoritatea de management pentru implementarea programului operațional aflat în gestiune, în baza dispozițiilor art. 31 din H.G. nr. 457/2008 și a Acordului de delegare de funcții privind responsabilitățile și atribuțiile părților în pregătirea implementării și în implementarea Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 în România, încheiat la data de 11.09.2008. Așadar, a apreciat instanța de recurs că a avut loc o delegare de competență în ceea ce privește derularea proiectelor privind Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, delegare prin care OI POCU-MEN (fost OI POSDRU - MECT) a dobândit o capacitate administrativă proprie. Prin urmare, analizând considerentele deciziei contestate, Înalta Curte constată că instanța de recurs a răspuns și acestui motiv invocat de recurent, iar faptul că nu a răspuns în sensul solicitat de acesta nu constituie motiv de contestație în anulare, textul legal sancționând neexaminarea motivelor de recurs, și nu eventualele erori de apreciere. Totodată, cu privire la susținerea că, prin decizia nr. 5599/2021, Înalta Curte a generat în sarcina OI POCU-ME, în solidar cu ceilalți pârâți, obligația de plată a sumei de 8650 RON, cheltuieli de judecată către reclamant, obligație care generează un prejudiciu în sarcina sa, se reține că contestatorul tinde la rejudecarea cererii de recurs, însă, un atare demers nu se circumscrie categoriei erorii materiale la care se referă dispoziția înscrisă în art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. Realizarea unei evaluări în coordonatele propuse de contestator ar echivala cu o nouă judecată în recurs, ceea ce ar fi de natură să aducă atingere autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârea atacată. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestațiile în anulare formulate de Ministerul Educației - Direcția Generală Organismul pentru Programul Operațional Capital Uman și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) împotriva deciziei nr. 5599 pronunțate la 17 noiembrie 2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014.