ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2713/2023

Ședința publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, inițial la Judecătoria Alba Iulia sub dosar nr. x/2017, declinată ulterior la Tribunalul Alba, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. să se dispună rezilierea contractului de prestări servicii nr. x/05.10.2015 și obligarea acesteia la restituirea sumei de 94.161,62 RON, achitată cu titlu de avans, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1321 și art. 1635 C. civ.

Prin cererea reconvențională formulată, pârâta-reclamantă reconvențională a solicitat obligarea reclamantului-pârât reconvențional la plata profitului pe care l-ar fi realizat ca urmare a derulării și finalizării contractului de prestări servicii, în sumă de 90.000 RON, precum și plata cheltuielilor de judecată.

La data de 26 aprilie 2018, reclamantul a depus la dosar o precizare de acțiune prin care a menționat că temeiul juridic al cererii de modificare a acțiunii introductive este art. 35 C. proc. civ. și art. 1321 C. civ., precum și faptul că își reduce pretențiile față de pârât la suma de 80.125,62 RON.

Prin sentința civilă nr. 105/COM/2019, pronunțată în dosar nr. x/2017 de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență a fost anulată ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamanta reconvențională S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional A..

A fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L..

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L. și s-a constatat că a încetat, urmare a denunțării unilaterale, contractul de prestări servicii nr. x/05.10.2015.

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 54.798 RON, reprezentant parte din avansul achitat și să plătească acestuia suma de 7330,91 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ce constau în taxa judiciară de timbru.

Au fost compensate cheltuielile de judecată ce constau în onorariul experților.

S-a luat act de declarația reclamantului de a solicita pe cale separata cheltuielile ce constau în onorariul de avocat și s-a dispus respingerea cererii pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecat ce constau în onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. S.R.L..

Prin decizia nr. 292/2020 din 23 septembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței nr. 105/COM/2019 pronunțată de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență în dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei decizii, revizuenta B. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 224/2021 din 13 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a fost respinsă cererea de revizuire formulată de B. S.R.L..

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs revizuenta B. S.R.L., întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În argumentarea motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că motivarea instanței de fond privind inaplicabilitatea în speță a prevederilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ. atrage incidența motivului de recurs evocat, întrucât instanța a declarat admisibilă cererea de revizuire, deși dispune respingerea acesteia pe fond, motivarea privind în esență tot aspecte de admisibilitate.

In acest context, susține recurenta că instanța nu a procedat la analiza efectivă a motivelor de revizuire, context în care, nepronunțându-se pe fondul cauzei sunt aplicabile dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că, hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Conform art. 509 pct. 1 C. proc. civ., constituie motiv de revizuire încălcarea principiului disponibilității prin hotărâri definitive în sensul în care, instanța s-a pronunțat în alte limite decât acelea în care a fost învestită cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată.

Potrivit prevederilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii.

Acest motiv de revizuire îl constituie nesocotirea de instanță a principiului disponibilității, care guvernează procesul civil. Astfel, conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar potrivit art. 22 alin. (6) - judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel. Încălcarea acestor reguli presupune "extra petitia", "minus petitia" și "plus petitia", remedierea unei asemenea greșeli realizându-se pe calea revizuirii.

Noțiunea de lucru cerut, cuprinsă în art. 509 pct. 1 C. proc. civ., include și situația în care instanța era obligată să se pronunțe din oficiu asupra unei chestiuni, indiferent dacă părțile au formulat sau nu o cerere expresă și a omis să o facă.

La instanța de fond și prin motivele de apel a fost invocat în mod expres art. 1203 din C. civ., respectiv dreptul de a denunța unilateral contractul reprezintă o clauză neuzuală, ceea ce înseamnă că respectiva clauză nu va produce efecte decât în măsura în care aceasta este acceptată în mod expres, în scris, de către cealaltă parte contractuală.

Instanța de fond și de apel nu s-au pronunțat asupra criticii privind aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 1203 C. civ.. In cauză, nu exista o acceptare în scris a denunțării unilaterale a contractului, aspect care nu a fost analizat de către instanța de apel.

Cel de al doilea motiv de revizuire privea nepronunțarea instanței în ceea ce privește nerestituirea prestațiilor în cazul contractelor cu executare succesivă sau continuă după începerea executării construcțiilor - cerere formulată la instanța de fond și în apel.

In acest sens, se susține că instanța de fond a calificat contractul ca fiind un contract cu executate succesivă și în acest context nu s-a pronunțat cu privire la admisibilitatea restituirii prestațiilor și nici dacă suntem în prezența unui termen de preaviz rezonabil. In speță, revizuenta și-a manifestat întreaga disponibilitate de a relua lucrările și de a termina construcția casei, însă a refuzat modificarea contractului încheiat între părți, întrucât nu exista nici un temei faptic sau legal care să justifice diminuarea prețului.

Mai susține recurenta, că instanța nu s-a pronunțat cu privire la incidența normelor legale care reglementează contractul de antrepriză, în acest sens, fiind invocat faptul că, contractul încheiat între părți are caracteristicile unui contract de antrepriză, situație în care sunt incidente dispozițiile privind încetarea contractului reglementate de art. 1870 - 1873 C. civ.

Conform art. 1873 C. civ., dacă antreprenorul nu poate începe sau continua executarea contractului din cauza neîndeplinirii fără justificare de către beneficiar a propriilor obligații, antreprenorul este îndreptățit să obțină rezoluțiunea ori rezilierea contractului, cu daune-interese, dacă este cazul, iar în contextul textului de lege evocat intimata invocându-și propria culpă nu poate să invoce și să obțină restituirea prestațiilor executate.

În raport cu aceste susțineri, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Prin întâmpinarea depusă la 5 noiembrie 2021, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 3 februarie 2022, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin încheierea pronunțată la 17 decembrie martie 2022, a admis în principiu recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 224/2021 din 13 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă și a acordat termen la data de 19 mai 2022, cu citarea părților.

La termenul din 19 mai 2022, cauza a fost suspendată, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Înaltei Curți.

Prin încheierea din 25 mai 2023 a fost menținută măsura suspendării recursului dispusă prin încheierea din 19 mai 2022

Recurentul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, fixându-se termen de judecată la data de 14 decembrie 2023.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta B. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În acest context, recurenta susține că motivarea instanței de fond privind inaplicabilitatea în speță a prevederilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ. atrage incidența motivului evocat, întrucât instanța a declarat admisibilă cererea de revizuire, deși dispune respingerea acesteia pe fond, motivarea privind în esență tot aspecte de admisibilitate.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conținutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a CEDO s-a apreciat că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, în măsura în care rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecății a fost examinată în mod efectiv.

Motivarea este, așadar, un element esențial al hotărârii judecătorești, o garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reținute întrucât instanța și-a expus într-o manieră clară și convingătoare argumentația de fapt și de drept, raționamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluției de respingere a cererii de revizuire, context în care nu se poate reține critica recurentei referitoare la o presupusă motivare contradictorie.

Aceasta deoarece, instanța a respins motivat excepția inadmisibilității invocată de către intimat pe considerentele că sintagma cuprinsă în art. 509 alin. (1) C. proc. civ. fără ca modalitatea de soluționare a excepției invocate să denote implicit necesitatea admiterii cererii de revizuire.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Așadar, pentru ca susținerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită. Or, dată fiind soluția pronunțată cu privire la o cale extraordinară de atac și motivarea acesteia, criticile recurentei nu pot privi analiza aplicării unor norme de drept material, ci doar a unor norme procedurale, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că, prin decizia care a făcut obiectul revizuirii, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticii privind aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 1203 C. civ., context în care apreciază că, prin raportare la efectul devolutiv al apelului, noțiunea de lucru cerut include și situația în care instanța era obligată să se pronunțe din oficiu asupra unei chestiuni, indiferente dacă părțile au formulat sau nu o cerere expresă.

Această critică este nefondată, având în vedere că prin hotărârea revizuită s-a apreciat în mod corect faptul că pentru a se reține că instanța nu s-a pronunțat pe ceva ce s-a cerut este necesar ca aceasta să fi omis să soluționeze un capăt de cerere, mai exact nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere formulate, indiferent dacă ele au caracter principal, accesoriu sau incidental și nu asupra unui motiv de apel.

Mai susține recurenta, referitor la dispozițiile art. 1203 C. civ., că în cauză nu exista o acceptare în scris a denunțării unilaterale a contractului, iar acest aspect nu a fost analizat de către instanța de apel. Totodată, recurenta reiterează faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la critica privind inadmisibilitatea restabilirii prestațiilor într-un contract cu executare succesivă sau la incidența normelor legale care reglementează contractul de antrepriză.

În acest context, se poate observa că motivele formulate în cadrul cererii de revizuire au vizat aspecte de fond ale pricinii, ce nu au putut fi examinate în calea extraordinară de atac, având în vedere că, de fapt, revizuenta și-a exprimat nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanța de apel. Astfel cum s-a reținut în mod corect de prima instanță, argumentele invocate de revizuentă nu se circumscriu motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care are în vedere nepronunțarea asupra unor capete de cerere, nu asupra unor critici punctuale pretins a fi formulate în calea de atac. Criticând în realitate motivele care fundamentează soluția pronunțată în calea de atac, partea urmărește reformarea acesteia și nu un veritabil demers de retractare.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 224/2021 din 13 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 224/2021 din 13 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2023.