ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 292/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 292/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursurilor de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 19 februarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:
să o oblige pe pârâtă la îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul neconsemnat într-un înscris, dar expres stabilit între părți, respectiv la remedierea viciilor, neconformităților, imperfecțiunilor, executării improprii și lipsurilor de orice natură cu privire la instalațiile mecanice și electrice de la edificiul din Timișoara, str. x, denumit C.;
să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 17.010,29 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor neconforme, viciate, imperfecte, impropriu executate și cu lipsuri, remediate prin mijloacele proprii de către reclamantă;
să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1164-1166 și art. 1170 C. civ.
Prin încheierea din 27 iunie 2016, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins excepția necompetenței sale materiale.
Prin sentința civilă nr. 1169/PI din 19 decembrie 2016, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins excepția lipsei de obiect și excepția inadmisibilității acțiunii; a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; a obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâta, aceasta din urmă declarând apel și împotriva încheierii din 27 iunie 2016 a aceleiași instanțe.
Prin decizia civilă nr. 474/A din 17 septembrie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins ca nefondate apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței primei instanțe și apelul declarat de apelanta-pârâtă D. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) împotriva încheierii din 27 iunie 2016 și a sentinței primei instanțe.
Împotriva deciziei instanței de apel, A. S.R.L. a declarat recurs, prin care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.
Împotriva aceleiași decizii, D. S.R.L. a declarat recurs incident, prin care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă D. S.R.L. a depus întâmpinare la 7 ianuarie 2019, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului principal, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului principal ca nefondat.
Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare la 4 februarie 2019, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de recurenta-pârâtă și admiterea recursului său.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 8 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.
Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.
Recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin avocat, a depus cerere de renunțare la judecata recursului principal, la care a atașat împuternicire avocațială.
Examinând cu prioritate cererea de renunțare la judecata recursului principal formulată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 9 alin. (3) teza I C. proc. civ., "în condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri".
Art. 81 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "renunțarea la judecată sau la dreptul dedus judecății, achiesarea la hotărârea pronunțată, încheierea unei tranzacții, precum și orice alte acte procedurale de dispoziție nu se pot face de reprezentant decât în baza unui mandat special ori cu încuviințarea prealabilă a instanței sau a autorității administrative competente".
Totodată, potrivit art. 463 alin. (1) C. proc. civ., "achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre".
De asemenea, conform art. 464 alin. (2) C. proc. civ., "achiesarea expresă se face de parte prin act autentic sau prin declarație verbală în fața instanței ori de mandatarul său în temeiul unei procuri speciale".
În cazul reprezentării prin avocat, art. 126 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat prevede că, "pentru activitățile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistență juridică, acesta reprezintă un mandat special, în puterea căruia avocatul poate încheia, sub semnătură privată sau în formă autentică, acte de conservare, administrare ori dispoziție în numele și pe seama clientului".
Dovada mandatului acordat avocatului se face cu împuternicirea avocațială, conform art. 126 alin. (1) teza a II-a din Statutul profesiei de avocat.
În aplicarea acestor prevederi, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin avocat, a depus la dosar cerere de renunțare la judecata recursului principal, la care a atașat împuternicirea avocațială.
În cuprinsul acestei împuterniciri este menționat expres dreptul avocatului recurentei-reclamante de a redacta și semna cererea de renunțare la judecata recursului principal, fiind astfel făcută dovada existenței unui mandat special, conform art. 81 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 126 alin. (1) teza a II-a și alin. (3) din Statutul profesiei de avocat.
Fiind făcută dovada existenței unui mandat special pentru renunțarea la judecata recursului principal, rezultă că este îndeplinită cerința de formă impusă de art. 464 alin. (2) C. proc. civ. pentru achiesarea expresă la hotărâre.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 463 alin. (1), raportat la art. 464 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata recursului principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei instanței de apel.
Față de renunțarea recurentei-reclamante la judecata recursului principal, Înalta Curte va da eficiență dispozițiilor art. 472 alin. (2) C. proc. civ., aplicabile și în recurs conform art. 491 alin. (1) din același act normativ, motiv pentru care va constata ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-pârâtă D. S.R.L. împotriva aceleiași decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunțarea la judecata recursului principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 474/A din 17 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.
Constată ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-pârâtă D. S.R.L. împotriva aceleiași decizii.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 februarie 2020.