ÎCCJ, Decizia nr. 2/2024

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2024

Asupra recursului de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 2275 din 03 mai 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022 a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenta Eparhia Reformată din Ardeal împotriva deciziei nr. 4897 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Instanța de revizuire a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reținând că nu există triplă identitate de părți, obiect și cauză, în condițiile în care obiectul diferitelor dosare ce au fost indicate de părți atât în dosarul de recurs nr. x/2020, cât și în cel de revizuire, având nr. x/2022, privește decizii diferite emise de Comisia Specială de Retrocedare, în analiza unor cereri formulate de Eparhia Reformată din Ardeal, pentru imobile diferite pe care le-a solicitat a-i fi restituite.

În ceea ce privește puterea de lucru judecat, instanța de revizuire a observat că în cursul judecății în fața instanței de recurs, aceasta a fost invocată de către recurenta CSR, în raport de alte hotărâri judecătorești ce au dezlegat chestiunea litigioasă a calității de proprietar pentru titulara cererii de retrocedare, excepție asupra căreia instanța de control judiciar s-a pronunțat, astfel că nu poate fi repusă în discuție o statuare asupra acestui aspect, dispusă în condițiile în care nu s-a omis a se valorifica apărările formulate în cauză, referitoare la incidența puterii de lucru judecat în raport de alte litigii purtate între aceleași părți. În consecință, s-a pronunțat o soluție întemeiată pe acest efect al puterii de lucru judecat.

O astfel de posibilitate, de înlăturare din ordinea juridică a unei hotărâri, nu este însă permisă în situația în care deja, la pronunțarea sa, instanța de recurs a valorificat dezlegările anterioare ale chestiunii litigioase, doar pe considerentul că au fost descoperite și ale hotărâri judecătorești care statuează în sens contrar celor reținute anterior cu putere de lucru judecat.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, revizuenta Eparhia Reformată din Ardeal a declarat recurs solicitând admiterea acestuia și trimiterea cauzei în vederea rejudecării către completul de 3 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin memoriul de recurs, recurenta-revizuentă invocă incidența în cauză a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Recurenta arată că a solicitat revizuirea deciziei nr. 4897/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 25 octombrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2020, pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al altei hotărâri judecătorești definitive, conform art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Consideră că, în situația întrunirii triplei identități de părți, obiect și cauză, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat prevăzut de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. nici nu ar putea fi invocat, în cauză fiind incident efectul negativ conform art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.

Arată că, legiuitorul a dorit să permită revizuirea pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, fără cerința triplei identități, fiind suficientă existența unei părți comune între cele două litigii și comunitatea de chestiune litigioasă.

În esență, în cauză au fost invocate hotărâri prin care, prima dată, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit privitor la imobilele intabulate (inclusiv unele în aceeași carte funciară) pe numele aceluiași proprietar, în sensul că ele au fost naționalizate din proprietatea revizuentei, iar a doua oară că acestea au fost naționalizate din patrimoniul altei persoane juridice. Prima instanță a distorsionat conținutul vădit clar și neîndoielnic al cererii de revizuire, spre a specula chestiunea existenței sau inexistenței triplei identități, în timp ce se invocaseră hotărâri pronunțate între părți identice, și cu o chestiune litigioasă cvasi-identică.

În asemenea circumstanțe, consideră că în cauză a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind procesul echitabil, hotărârea pronunțată fiind lovită de nulitate, conform art. 174 din C. proc. civ., ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii.

Intimata Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Prin întâmpinare, intimata susține că instanța de revizuire a respins în mod corect cererea de revizuire, motivat de faptul că, în cauză, nu poate fi reținută încălcarea autorității de lucru judecat.

Susține că prin cererea de recurs, recurenta interpretează în mod greșit prevederile art. 431 C. proc. civ.. Mai arată că instanța de revizuire se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii mai întâi pronunțate și nu analizează considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate în alte cauze.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători

Analizând recursul dedus judecății, în limitele controlului de legalitate, raportat la criticile formulate și la prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru cele ce urmează:

Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză.

Examinând criticile dezvoltate în susținerea recursului, în sensul că instanța de revizuire a interpretat în mod greșit prevederile art. 431 alin. (2), coroborate cu cele ale art. 430 alin. (2) și prin raportate la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea se circumscriu în realitate motivului de casare statuat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și vor fi înlăturate pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 din C. proc. civ., potrivit căruia:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Rațiunea reglementării acestui caz de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât sub aspectul efectului negativ, cât și al celui pozitiv al lucrului judecat, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 din C. proc. civ.

În ceea ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ..ce statuează în sensul că: "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Se reține că, în cauză, revizuenta a solicitat revizuirea deciziei nr. 4897 din data de 25 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de recurs.

În susținerea acestei cereri s-a arătat că a fost tranșată chestiunea litigioasă din cauză, cu referire la același imobil, în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a pronunțat decizia nr. 4157/2022; revizuenta a mai indicat și alte decizii, precum decizia nr. 1166/2022, decizia civilă nr. 1671/2021, prin care instanța supremă a respins recursurile înaintate de Comisia Specială de Retrocedare, în cauze care priveau imobile în ale căror cărți funciare figura înscris "Colegiul Reformat Bethlen din Aiud".

Revizuenta a arătat că obiectul litigiilor anterioare a vizat același imobil ca cel din noul dosar, că ulterior pronunțării acestor hotărâri judecătorești, Comisia Specială de Retrocedare a și emis deciziile nr. 9695 din 31 august 2021 și nr. 10336 din 14 iulie 2022, prin care a dispus retrocedarea în natură sau prin echivalent a unor imobile, astfel încât hotărârile Înaltei Curți de Casație și Justiție menționate anterior generează efectul pozitiv al autorității de lucru judecat prin considerentele lor.

Instanța supremă, raportat la datele speței, constată, în primul rând, că hotărârile pretins contrare nu îndeplinesc cerința identității de obiect prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, se reține că obiectul diferitelor dosare ce au fost indicate de recurenta-revizuentă atât în dosarul de recurs nr. x/2020, cât și în cel de revizuire, având nr. x/2022, privește decizii diferite emise de Comisia Specială de Retrocedare în analiza unor cereri formulate de recurenta-revizuentă Eparhia Reformată din Ardeal, de restituire a unor imobile distincte.

În aceste condiții, rezultă că între respectivele litigii nu a existat identitate de obiect, aspect de natură să atragă inadmisibilitatea revizuirii, din perspectiva efectului negativ al lucrului judecat.

Pe de altă parte, Înalta Curte mai reține că, potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii.

În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ și efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio) doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, ce valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, doar dacă au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, întrunirea triplei identități nu se impune, fiind necesară și suficientă identitatea de părți.

Înalta Curte observă că ceea ce s-a valorificat în decizia a cărei revizuire s-a solicitat în cauză este puterea de lucru judecat cu privire la calitatea procesuală activă a titularului cererii de restituire, din perspectiva calității acestuia de proprietar al bunului solicitat sau continuator al său, într-una din formele cu valoare juridică de transmitere a calității de proprietar.

Din această perspectivă, se observă că în cursul judecății în fața instanței de recurs, a fost invocată de către recurenta CSR puterea de lucru judecat, în raport de alte hotărâri judecătorești ce au dezlegat chestiunea litigioasă a calității de proprietar pentru titularul cererii de retrocedare, excepție valorificată în noul cadru procesual de instanța a cărei hotărâre se solicită a fi revizuită.

Or, așa cum a reținut și instanța de revizuire, se constată că hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a primei decizii, ci dimpotrivă, a valorificat-o, în condițiile în care, incidența puterii de lucru judecat în raport de alte litigii purtate între aceleași părți a fost verificată în cel de-al doilea proces.

În acest context, nu se poate susține că există posibilitatea reverificării dezlegărilor date în cea de-a doua cauză și prin intermediul revizuirii întemeiate pe contrarietate de hotărâri.

De altfel, cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat izvorăște chiar din natura juridică a instituției revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare și nu o cale de reformare, instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, instanței de revizuire nu îi este permis să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a valorificat autoritatea de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, iar nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cadrul căreia instanța de revizuire nu este chemată să cenzureze o judecată anterioară, astfel cum se solicită în cauză.

În caz contrar, s-ar încălca tocmai autoritatea de lucru judecat rezultând din cea de-a doua hotărâre, ceea ce nu poate fi primit.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Eparhia Reformată din Ardeal împotriva deciziei nr. 2275 din 03 mai 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2024.