ÎCCJ, Decizia nr. 178/2024

Ședința publică din data de 9 septembrie 2024

Asupra recursului de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 1870 din 2 aprilie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 2083 din 13 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca tardiv introdusă.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de revizuire a constatat că revizuirea a fost exercitată cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea procesual civilă, intervenind decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac.

Împotriva acestei decizii, revizuenta a formulat recurs, înregistrată la Completul de 5 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2024.

Prin memoriul de recurs, recurenta-revizuentă susține în esență că cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal și solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, a cererii de revizuire.

La 13 iunie 2024, recurenta a depus note scrise prin care reiterează susținerile conform cărora arată că a depus cererea de revizuirea în termen, dar și faptul că instanța de revizuire nu a avut în vedere schimbarea adresei sale de comunicare a actelor de procedură și că a aflat de decizia de revizuire pe cale "neoficială".

La 1 iulie 2024, intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivarea cererii, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului.

La 23 iulie 2024, recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea susținerilor prezentate prin întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte notează că prin cererea de recurs au fost formulate critici care pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. care vizează situația în care, prin hotărârea pronunțată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură îndeplinite cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Înalta Curte reține că recurenta-revizuentă a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a deciziei nr. 2083 din 13 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2015, întrucât aceasta ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 3560/21.09.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurenta-revizuentă, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, ultima hotărâre judecătorească, dintre cele pretins potrivnice, este decizia civilă nr. 2083 din 13 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

În consecință, data pronunțării deciziei nr. 2083 din 13 noiembrie 2020 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 13 noiembrie 2020, și s-a împlinit la 13 decembrie 2020, astfel cum s-a arătat mai sus.

Înalta Curte constată că, potrivit actelor dosarului, cererea de revizuire a fost formulată la 26 iulie 2022, conform ștampilei poștale de pe plicul aflat la fila x -verso din dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Așa fiind, Înalta Curte constată că cererea de revizuire pendinte nu a fost formulată în termen, fiind astfel depășit termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termen care a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 13 noiembrie 2020 și s-a împlinit la 13 decembrie 2020.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuentă la 26 iulie 2022, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanța de revizuire a reținut incidența în cauză a sancțiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte mai reține că termenul de formulare al căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, ci de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, prin raportare la dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că va respinge, ca nefondate, alegațiile recurentei referitoare la faptul că nu i-a fost comunicată hotărârea pronunțată în recurs.

Instanța de control judiciar arată, așa cum a statuat și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 416/2022, că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Totodată, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională (de exemplu, prin deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012, nr. 655/2014, nr. 722/2021, nr. 823/2022) a constatat că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit) s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde și reglementarea regimului căilor de atac, esențial fiind ca accesul la un tribunal și dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanța lor.

Cât despre problema pretinsei schimbări a domiciliului părții recurente-revizuente anterior pronunțării hotărârii supuse revizuirii, aceasta nu se circumscrie analizei motivului de revizuire invocat în precedent, ci poate privi o altă cale de atac având caracter extraordinar, în măsura în care ar implica o problemă de nelegalitate a procedurii de citare. În orice caz, partea recurentă nu a demonstrat în cauza de față că respectiva schimbare de domiciliu ar fi intervenit în mod real anterior pronunțării deciziei suspuse revizuirii.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 1870 din 2 aprilie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.