ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4975/2023

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.01.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" din București, anularea Ordinului Ministrului nr. 4457/11.07.2019, pentru inexistența plagiatului și menținerea titlului științific de doctor; suspendarea efectelor retragerii Ordinului nr. 4457/11.07.2019, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze; urmare a anulării Ordinului nr. 4457/11.07.2019 să se dispună și anularea Deciziei nr. 16877/15.03.2019 prin care Consiliul General al CNATDCU a validat în ședința din data de 28.02.2019 rezoluția de retragere a titlului științific de doctor în Științe militare și informații și de admitere a sesizării depuse la UEFSCDI nr. 2544/17.10.2018 și înregistrată la Ministerul Educației Naționale cu nr. 16877/19.10.2018, privind teza de doctorat a reclamantului, intitulată "Securitatea Informatică - factor determinant în buna funcționare a infrastructurilor critice" și conferit prin Ordinul Ministrului nr. 4360MD/30.07.2013, lucrare susținută în cadrul școlii doctorale aparținând Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul" din București. A mai solicitat să se constate inexistența plagiatului în ceea ce privește conținutul lucrării "Securitatea Informatică - factor determinant în buna funcționare a infrastructurilor critice"; obligarea pârâtelor la plata unor daune morale în cuantum de 50.000 RON, pentru prejudiciul de imagine adus în mass-media, generat de comunicatul ANIMV, prin calificarea reclamantului drept "fost ofițer SRI", "hoț", "plagiator"; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 295 din data de 18.02.2022, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată, formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, Unitatea Executivă Pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării și Academia Națională Mihai Viteazul din cadrul Serviciului Român de Informații Unitatea Militară 0198 prin Direcția Juridică, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 295 din data de 18.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea cererii în anularea Ordinului nr. 4457/11.07.2019 și, pe cale de consecință, să se dispună și anularea Deciziei nr. 16877/15.03.2019 a Consiliului General al CNATDCU; admiterea sesizării depuse la UEFSCDI sub nr. x/17.10.2018 și înregistrate la MEN sub nr. x/19.10.2018, în sensul de a se constata inexistența plagiatului; obligarea pârâtelor la plata unor daune morale în cuantum de 50.000 RON, pentru prejudiciul de imagine adus în mass-media. În motivarea recursului arată că la data de 30.07.2013, în baza propunerilor Instituțiilor Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat/Instituțiilor Organizatoare de Doctorat privind acordarea titlului de doctor, Ministerul Educației Naționale a emis Ordinul nr. 4360/30.07.2013 privind atribuirea titlului de doctor recurentului-reclamant, iar la data de 19.08.2013, Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" din București i-a emis Diploma de Doctor în domeniul științe militare și informații/military science and intelligence, diplomă acordată în baza susținerii examenului de doctorat, precum și în baza Ordinului nr. 4360/30.07.2013. Arată că lucrarea sa de doctorat a fost publicată în anul 2013 și a fost adusă la cunoștința publică, implicit prin depunerea exemplarelor în depozitul legal, cât și prin exemplarul de raft de la Biblioteca Națională a României; că ulterior a primit Invitația nr. x/05.05.2016, prin care i se aducea la cunoștință că lucrarea sa de doctorat a fost inclusă în procesul de analiză a stadiului de implementare a obiectivelor privind dezvoltarea capacității academice de cercetare la toate nivelurile organizatorice, fapt care a implicat modificarea de către recurent a anumitor similitudini din teza de doctorat, trimițând forma reajustată și finală rectoratului Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul" din București. Prin adresa nr. x/22.11.2018, transmisă recurentului prin e-mail la data de 23.11.2018, dar recepționată de acesta la data de 27.11.2018 i s-a adus la cunoștință în teza de doctorat există situații de similitudine prin: preluarea integrală sau parțială din texte de sursă, fără citarea sursei și menționarea autorului, fie în text, fie în bibliografie, punându-i-se în vedere să formuleze o poziție față de faptele imputate până la data de 28.11.2018. Arată că la data de 27.11.2018 a formulat răspuns, prin care a susținut că s-a conformat "informării orale făcute de Rectorul ANIMV și a retransmis teza de doctorat cu ajustările aferente, în mai 2016. Ulterior, a fost emis Raportul de analiză din 07.02.2019, din care rezultă că analiza s-a făcut asupra tezei de doctorat emise și susținute în anul 2013 (singurul exemplar aflat în depozitul legal al Bibliotecii Naționale), raport finalizat cu propunerea de retragere a titlului științific de doctor. Susține că aceeași analiză eronată a unei alte lucrări și aceeași propunere de retragere a titlului științific de doctor au fost realizate și de către Comisia de lucru a CNATDCU, potrivit procesului-verbal din 08.02.2019. Mai arată că la data de 19.02.2019, un evaluator desemnat în cadrul Comisiei de evaluare a tezei de doctorat a încheiat procesul-verbal din 19.02.2019, prin care a propus retragerea titlului de doctor; la data de 15.03.2019 a fost emisă de către Direcția Generală de învățământ Universitar - CNATDCU Decizia nr. 16877/15.03.2019, ce nu i-a fost comunicată conform legii, prin care s-a validat ședința din data de 28.02.2019, privind rezoluția de retragere a titlului de doctor, iar la data de 11.07.2019 s-a emis Ordinul nr. 4457/11.07.2019 de către Ministerul Educației Naționale, prin care i s-a retras titlul de doctor. Menționează că Ordinul nr. 4457/11.07.2019 nu i-a fost comunicat prin poștă, sau prin email ori prin executor judecătoresc, reclamantul luând Ia cunoștință de acesta la data de 01.08.2019 de pe site-ul CNATPCU. Precizează că prin Decizia Curții Constituționale nr. 364 din 08.06.2022 s-a decis că retragerea titlului de doctor poate fi făcută de Ministerul Educației doar în cazul în care acesta nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice. Susține că în speță, titlul său de doctor a intrat în circuitul civil și nu mai poate fi retras, întrucât se produce o gravă încălcare securității juridice, astfel că, așa cum reiese și din decizia instanței de contencos constituțional, nici instanța judecătorească nu mai are competența de a statua cu privire la fondul științific al tezei de doctorat elaborate, și nici autoritatea emitentă nu are competența de a reaprecia fondul științific al acesteia. Prin aceeași decizia s-a mai reținut că în caz contrar s-ar încălca principiul stabilității raporturilor juridice și s-ar crea insecuritate în circuitul civil. De asemenea, critică faptul că prin încheierea din 16.04.2021, instanța de fond a respins cererea completatoare ca tardivă, deși tardivitatea a fost invocată nelegal, câtă vreme la acea dată se formase cadrul procesual legal și câtă vreme nu i se comunicase Ordinul nr. 4457/11.07.2019 de retragere a titlului de doctor și nici documentația care a stat la baza emiterii acestuia În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța de fond nu a analizat cauza dedusă judecății în raport de situația de fapt, motiv pentru care a făcut o greșită aplicare a normelor de drept, întrucât instanța nu a ținut cont de aspectele semnalate atât în cererea modificatoare, cât și în concluziile scrise, încălcându-i dreptul la un proces echitabil prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția CEDO. Pe de altă parte, invocă lipsa regulamentului ANIMV în perioada 2010-2013, acesta fiind emis în anul 2019 și că în afara Regulamentului de organizare și funcționare al CNATDCU din 05.09.2012, în vigoare în perioada 07.09.2012-03.09.2016, Academia Națională "Mihai Viteazul" din București nu a avut norme sau vreun ghid prin care doctoranzilor să li se aducă la cunoștință normele de redactare a lucrărilor de doctorat. Invocă nelegalitatea Deciziei din 05.12.2018 privind numirea comisiilor de lucru a CNATDCU, precum și a Procesului-verbal din 05.12.2018 privind votul electronic asupra propunerilor privind numirea comisiilor de soluționare a sesizărilor de plagiat, precum și nelegalitatea comisiei și consiliului de analiză raportat la Regulamentul CNATDCU. Susține că nu există depuse la dosarul cauzei, documentele solicitate de instanță conform încheierilor de ședință din 09.06.2021 și din 08.09.2021, respectiv toată documentația care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 4457/11.07.2019, inclusiv rapoartele de verificare și documentația completă referitoare la cele invocate de către reclamant prin notele scrise depuse la dosar, respectiv tot setul de înscrisuri care au stat la baza analizării sesizării de plagiat. Mai arată că instanța a emis o adresă către Academia Națională Mihai Viteazul pentru a depune la dosar documentația completă, conform încheierii din data de 08.09.2021, a omis să facă această comunicare și către Ministerul Educației Naționale, deși în încheiere exista această obligație. Cu toate acestea, din cuprinsul încheierii din 03.11.2021 reiese că doar Serviciul Român de Informații a depus un set de înscrisuri, iar Ministerul Educației Naționale, nici la termenul din 03.11.2021 și nici la termenul din 12.01.2022, nu și-a îndeplinit obligația. În ceea ce privește nelegalitatea Deciziei din 05.12.2018 privind numirea comisiilor de lucru a CNATDCU, invocă lipsa declarației privind incompatibilitatea sau conflictul de interese a Prof. Univ. Dr. B., membru evaluator în comisia numită pentru soluționarea sesizării de plagiat. Susține nelegalitatea comisiei de lucru privind soluționarea sesizării de plagiat și sub aspectul nelegalității Declarației privind incompatibilitatea sau conflictul de interese, date de Prof. Univ. Dr. C. la 05.12.2018, cu încălcarea art. 2 alin. (2) lit. h) din Ordinul nr. 3482/2016, precum și a falsului în declarații prevăzut de art. 326 din C. pen., precum și în ceea ce privește declarația privind incompatibilitatea sau conflictul de interese dată de Prof. Univ. Dr. D., anterior datei de numire a comisiei de lucru prin decizia din 05.12.2018. În ceea ce privește nelegalitatea procesului-verbal din 05.12.2018 al comisiei de lucru sub aspectul inexistenței semnăturii electronice, arată că Prof. Univ. Dr. C. nu avea niciun motiv să semneze electronic, cât timp a semnat olograf declarația privind incompatibilitatea sau conflictul de interese, în aceeași situație fiind și ceilalți doi membri ai comisiei. Prin urmare, semnătura electronică conform art. 2 alin. (2) lit. i) din Ordinul nr. 3482/2016, nu există, procesul-verbal emis fiind nelegal. Pe cale de consecință, și Procesul-verbal din data de 05.12.2018 este nelegal în integralitate. În ceea ce privește nelegalitatea procesului-verbal din 08.02.2019, arată că a luat la cunoștință de existența și conținutul acestuia la data de 01.08.2019, de pe site-ul CNATDCU. De asemenea, arată că acest proces-verbal se referă la două lucrări disctincte, în partea introductivă la teza de doctorat a recurentului - "Securitatea Informatică - Factor determinant în buna funcționare a infrastructurilor", iar în partea dispozitivă se dispune că se confirmă suspiciunile de plagiat cu privire la teza de doctorat cu titlul "Studiu strategic privind Asia Centrală în contextul securității internaționale". Referitor la nelegalitatea Deciziei nr. 16877/15.03.2019, arată că aceasta nu i-a fost comunicată conform prevederilor legale, iar pe de altă parte, în respectiva decizie se fac trimiteri doar la numărul membrilor care au votat, fără a se face mențiunea cu privire la numărul de membri prezenți și care au votat prin videoconferință, întreaga analiză fiind făcută, după cum reiese din expunerea situației de fapt, doar asupra tezei din anul 2013. Mai arată că nu s-a menționat încălcarea codului de etică, respectiv indicarea surselor de documentare și datele de identificare ale acestora cu privire la care există similitudini, fără citarea sursei și menționarea autorului, în condițiile în care în Regulamentul CNATDCU nu există nicio prevedere legală care să consfințească forma unei decizii de sancționare, prin urmare, față de conținutul unui act administrativ unilateral care intră în circuitul civil, Decizia nr. 16877/15.03.2019 nu întrunește elementele esențiale pentru a produce efectele juridice prezumtive. Susține că termenul de 10 zile pentru contestarea deciziei Consiliului CNATDCU curge de la data comunicării și publicării acesteia, așa încât exista obligativitatea de comunicare și a documentelor care au fundamentat decizia Consiliul general al CNATDCU, documente care nu i-au fost comunicate. Invocă nelegalitatea Ordinului nr. 4457/11.07.2019 sub aspectul neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 2 din Anexa 2 a Ordinului nr. 3482/2016, privind condițiile sesizării, respectiv sesizarea cu privire la suspiciunea de plagiat trebuia să conțină o motivare argumentată a sesizării cu exemple concrete, cu privire la plagiat, copii ale documentelor consultate, cu indicarea surselor de documentare și a creditelor aferente, documente care nu au fost atașate sesizării din speță. Consideră că, față de acest aspect, sesizarea nr. 2544/17.10.2018, urmare a neîndeplinirii condițiilor legale, trebuia clasată. Referitor la raportul de similitudini din 24.09.2018, arată că valoarea coeficienților CSI - 38,83% este din resursele internetului, fiind în mare parte preluări din texte cu caracter juridic, care nu presupun existența plagiatului, sens în care invocă art. 4 alin. (1) lit. "d) din Legea nr. 206/27.05.2004. Cu privire la Raportul de analiză nr. x/16.11.2018, arată că la dosar au fost depuse trei variante ale acestuia, cu același număr de înregistrare și aceeași dată, însă într-o variantă este semnat de membrii comisiei, cu semnătură indescifrabilă, cuprinde linkurile: https:/www.x.com/ro/conceptul-de-criminalitate-informatică și este datat 2014, iar o altă variantă cuprinde link-ul http:/www.x.ro/root/studii/iosud/rezumate_teze/2016/toma/rezumat_toma.pdf și este datat 2016. În altă variantă este semnat de Șeful comisiei juridice prin reprezentant General de brigadă E., fără a avea menționate cele două linkuri, iar la rubrica observații scrie în mare parte că sursa este redată la bibliografie; în a treia variantă este un tabel cu numărul de cuvinte preluate, iar la rubrica observații este menționat: "Preluare fără citare, cu schimbări minore față de textul sursă". Subliniază că aceste aspecte contrazic orice suspiciune de plagiat cât timp reclamantul și-a scris teza de doctorat în intervalul 2010-2013, când a susținut și lucrarea de doctorat, sens în care invocă reaua-credință a pârâtelor, ce reiese din invocarea unor baze de date legislative nesusceptibile de plagiat și lucrări datate ulterior, respectiv 2014, 2016. Mai mult, deși în Raportul de similitudini din 24.09.2018 este stipulat că acesta trebuie analizat de o persoană autorizată, nu există nicio persoană autorizată care să fi făcut interpretarea acestui raport sau a celui din 16.11.2018, fapt ce atestă lipsa de validitate a celor două rapoarte, precum și a sesizării și confirmării plagiatului. Susține că doctoratul a fost susținut în anul 2013, în virtutea rigorilor prevăzute de Regulamentul CNATDCU în vigoare în anul 2013, iar retragerea titlului de doctor s-a făcut în mod abuziv cu aplicarea altor dispoziții legale, respectiv Ordinul nr. 3482/24.03.2016. Referitor la legalitatea O.U.G. nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, în vigoare de la data de 21.07.2019, nerespectarea principiului bicameralismului și a unității sesizării, arată că CNATDCU în anul 2019 a analizat o formă nerevizuită a lucrării, cea din 2013, fără a lua în calcul buna sa credință de a se conforma dispozițiilor legale, revizuind pasajele cu similitudini, măsura luată fiind nelegală și netemeinică, deși conform art. 146 2 din Legea nr. 139/2019 privind aprobarea O.U.G. nr. 4/2016, diploma de doctor este revocată sau anulată prin hotărârea definitivă a unei instanțe judecătorești. Mai arată că, întrucât titlul de doctor este accesoriu diplomei de doctor, diploma de doctor fiind o condiție sine qua non a acordării titlului academic, Diploma de doctor nr. 1430/19.08.2013 își produce în continuare efectele, nefiind anulată sau revocată în mod definitiv de nicio instanță judecătorească, astfel că anularea titlului de doctor este abuzivă și nelegală. În ceea ce privește nelegalitatea Ordinului nr. 4457/11.07.2019, arată că acesta este nemotivat, iar pe de altă parte, acesta nu i-a fost comunicat recurentului. Precizează că prin comunicatul ANIMV în care reclamantul a fost calificat drept "fost ofițer SRI", "hoț", "plagiator", i s-a adus un prejudiciu de imagine, motiv pentru care solicită obligarea pârâtelor la plata unor daune morale în cuantum de 50.000 RON. Mai invocă intervenirea prescripției extinctive a răspunderii civile și administrative a reclamantului, în condițiile în care redactarea tezei de doctorat a început în anul 2010, iar în perioada 2010-2013 a participat la nenumărate sesiuni de comunicări științifice și a publicat articole care fac parte din teza de doctorat. În acest sens, invocă Decizia nr. 19/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul învestit cu soluționarea recursului în interesul legii, referitoare la dispoziția tranzitorie a art. 201 din Legea nr. 71/2011, prin care s-a reținut că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi reprezintă facta pendentia, ca situații juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data apariției acesteia; că legiuitorul a optat să supună legii vechi prescripțiile începute și neîmplinite la data de 1 octombrie 2011; că nu se pot atașa unui fapt trecut alte consecințe juridice decât cele prevăzute de legea atunci în vigoare. Consideră că pentru identitate de rațiune, soluția care se impune este aceea că pentru prescripțiile începute anterior intrării în vigoare a C. civ. nu pot fi aplicate noile dispoziții procedurale. Cu privire la prescripție, arată că aceasta se aplică de la data de 19.10.2010, data începerii studiilor doctorale, or, până la data sesizării înregistrate la UEFISCDI sub nr. x/17.10.2018 au trecut 8 ani, prin urmare, prescripția extinctivă a răspunderii era deja împlinită, atât în materia plagiatului, în contextul Legii nr. 206/2004, cât și în contextul Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor. Pe de altă parte, arată că de la data aprobării Raportului profesorului coordonator, F., respectiv de la data de 10.06.2013, când teza de doctorat a intrat în circuitul civil, prin publicarea și depunerea în depozitul legal al Bibliotecii Naționale, până la data sesizării asupra suspiciunii de plagiat, 17.10.2018, au trecut mai bine de 5 ani, motiv pentru care, în lipsa unui termen special de prescripție pentru plagiat, se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, coroborat cu dispozițiile reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 449/2015, pct. 27, în privința prescripției răspunderii administrative. Prin urmare, termenul începe să curgă de la data presupusei săvârșiri a plagiatului, 19.10.2010, astfel că până la data formulării sesizării 17.10.2018, răspunderea asupra plagierii tezei din 2013 era prescrisă.

Apărările formulate în cauză. 4.1. Intimatul-pârât Ministerul Educației a formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate, ca temeinică și legală. Arată că anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 681/2011 era în vigoare H.G. nr. 567/2005 privind organizarea și desfășurarea studiilor universitare de doctorat, care prevedea, de asemenea, că teza de doctorat trebuie să conțină elemente de originalitate; că la dosar există dovezi care confirmă existența plagiatului; că teza de doctorat poate fi analizată indiferent de perioada elaborării acesteia, astfel cum este stipulat în Legea nr. 1/2011, originalitatea și caracterul inovativ fiind esențiale în acordarea titlului de doctor, fiind principii esențiale pentru acordarea acestui titlu; că nu se poate reține intrarea în circuitul civil, în condițiile în care pentru a susține conferințele respective, recurentul-reclamant nu avea nevoie de titlul de doctor. De asemenea, precizează, contrar celor susținute de către recurent, că Ministerul Educației a depus la dosar toată documentația care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 4457/11.07.2019, în copie certificată pentru conformitate cu originalul. Referitor la: nelegalitatea Deciziei din 05.12.2018 pentru lipsa declarației privind incompatibilitatea sau conflictul de interese a prof. univ. dr. B., nelegalitatea declarației privind incompatibilitatea sau conflictul de interese a prof. univ. dr. C. și a prof. univ. dr. D.; nelegalitatea procesului-verbal din 05.12.2018 pentru lipsa semnăturii electronice; nelegalitatea Ordinului nr. 4457/11.07.2019 sub aspectul neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 2 din Anexa 2 a Ordinului nr. 3482/2016 și pentru nemotivare, precum și intervenirea prescripției extinctive a răspunderii civile și administrative a recurentului-reclamant, intimatul-pârât arată că aceste critici au fost formulate prin cererea completatoare, depusă la data de 03.02.2021, care a fost respinsă de către instanța de fond, ca tardivă. 4.2. Intimatul-pârât Serviciul Român de Informații – U.M. 0198 București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței recurate. Intimatul-pârât arată că în ceea ce privește titlul de doctor al recurentului-reclamant, nu s-a făcut dovada că acesta ar fi intrat în circuitul civil, în condițiile în care potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 364/2022, pct. 25, indicată prin cererea de recurs, actele sunt considerate a fi intrate în circuitul civil când au generat drepturi subiective garantate de lege, respectiv când au general raporturi juridice distincte. Consideră că în mod corect instanța de fond a respins cererea completatoare ca fiind tardivă. Mai arată că este neîntemeiată cererea ce vizează obligarea sa la plata de despăgubiri pentru neîndeplinirea cumulativă a condițiilor angajării răspunderii civile delictuale, respectiv în absența caracterului ilicit al faptei prin raportare la cadrul juridic aplicabil, în absența vinovăției, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 2 mai 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 1 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor și a apărărilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Ordinului Ministrului nr. 4457/11.07.2019, pentru inexistența plagiatului și menținerea titlului științific de doctor; anularea Deciziei nr. 16877/15.03.2019 prin care Consiliul General al CNATDCU a validat în ședința din data de 28.02.2019 rezoluția de retragere a titlului științific de doctor în Științe militare și informații și de admitere a sesizării depuse la UEFSCDI nr. 2544/17.10.2018 și înregistrată la Ministerul Educației Naționale cu nr. 16877/19.10.2018, pentru teza de doctorat a reclamantului, teză intitulată "Securitatea Informatică - factor determinant în buna funcționare a infrastructurilor critice" și conferit prin Ordinul Ministrului nr. 4360MD/30.07.2013; să se constate inexistența plagiatului în ceea ce privește conținutul lucrării "Securitatea informatică - factor determinant în buna funcționare a infrastructurilor critice"; obligarea pârâtelor la plata unor daune morale în cuantum de 50.000 RON, pentru prejudiciul de imagine adus de către acestea în mass-media, generate de comunicatul ANIMV, prin calificarea reclamantului drept "fost ofițer SRI", "hoț", "plagiator"; obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea dedusă judecății, iar împotriva acestei soluții a declarat recurs recurentul-reclamant. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că la termenul de judecată din 1 noiembrie 2023 a luat act de susținerile reprezentantului recurentului-reclamant în sensul că nu își însușește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizând criticile referitoare la respingerea de către instanța de fond a cererii completatoare, ca tardivă, astfel că Înalta Curte nu va analiza și nu se va pronunța asupra acestui motiv de casare. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin Ordinul nr. 4457/11.07.2019 s-a dispus retragerea titlului de doctor în științe militare și informații, acordat recurentului-reclamant prin Ordinul nr. 4360 MD din 30.07.2013. Prin Decizia nr. 16877/15.03.2019, Consiliul General al CNATDCU a validat în ședința din data de 28.02.2019 rezoluția de retragere a titlului științific de doctor în Științe militare și informații și de admitere a sesizării depuse la UEFSCDI nr. 2544/17.10.2018, înregistrată la Ministerul Educației Naționale cu nr. 16877/19.10.2018. În acest sens, se reține că Ordinul nr. 4457/11.07.2019, contestat de reclamant, a fost fundamentat în drept pe prevederile: - art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare; - art. 69 alin. (6) din Anexa la H.G. nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările și completările ulterioare; - art. 25 din Anexa nr. 2 la Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 3482/2016, cu modificările ulterioare. De asemenea, la emiterea ordinului anterior menționat au fost avute în vedere Raportul Comisiei de lucru, validat de Consiliul general al CNATDCU în ședința din data de 28.02.2019 și Decizia nr. 16877/15.03.2019, prin care Consiliul General al CNATDCU a validat în ședința din data de 28.02.2019 rezoluția de retragere a titlului științific de doctor în Științe militare și informații și de admitere a sesizării depuse la UEFSCDI nr. 2544/17.10.2018, înregistrată la Ministerul Educației Naționale cu nr. 16877/19.10.2018. Potrivit prevederilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educației naționale nr. 1/2011: "În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică și management universitar sau de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan (…) b) retragerea titlului de doctor." În speță se impun a fi reținute și următoarele prevederi din Legea nr. 1/2011, în vigoare la momentul de referință: Art. 310 – "Constituie abateri grave de la buna conduită în cercetarea științifică și activitatea universitară: a) plagierea rezultatelor sau publicațiilor altor autori." Art. 317 – "(1) Orice persoană poate sesiza unitatea/instituția de învățământ cu privire la săvârșirea unei fapte ce poate constitui abatere disciplinară. Sesizarea se face în scris și se înregistrează la registratura unității/instituției de învățământ." Art. 324 – "Pentru abaterile de la buna conduită în cercetare-dezvoltare ale personalului din cadrul instituțiilor de învățământ superior, constatate și dovedite, Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării stabilește aplicarea uneia sau mai multora din următoarele sancțiuni: (...) d) retragerea titlului de doctor." În ceea ce privește critica referitoare la intrarea în circuitul civil a ordinului privind atribuirea titlului de doctor, în ceea ce îl privește, Înalta Curte constată că în cursul judecării cauzei în recurs, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 364 din 08.06.2022, ale cărei considerente au fost invocate și prin cererea de recurs, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educației naționale nr. 1/2011 sunt constituționale, în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice, relevante fiind următoarele considerente: "25. Curtea subliniază că, în contextul Deciziei nr. 624 din 26 octombrie 2016, intrarea actului administrativ în circuitul civil și producerea de efecte juridice nu se realizează prin simpla emitere a ordinului de atribuire a titlului de doctor, ci dacă acesta a generat la rândul său raporturi juridice distincte. (…) 26. Textul criticat reglementează retragerea titlului de doctor, indiferent dacă actul respectiv a intrat sau nu în circuitul juridic și a produs sau nu efecte juridice. Din moment ce organul emitent îl desființează pentru motive anterioare emiterii sale [nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională], această retragere are natura juridică a unei revocări. Însă principiul revocabilității actelor administrative nu este unul absolut, el cunoaște și excepții, printre acestea numărându-se și actele administrative individuale care au intrat în circuitul civil și au generat drepturi subiective garantate de lege, care nu pot fi revocate, ci doar anulate de o altă autoritate decât cea emitentă. În consecință, întrucât titlul de doctor și diploma de doctor care au intrat în circuitul civil și au generat drepturi subiective garantate de lege se încadrează în această categorie, ele nu pot fi revocate. 27. Retragerea titlului de doctor – act administrativ – care a intrat în circuitul civil și a generat drepturi subiective garantate de lege nu poate lua forma revocării dispuse de instituția emitentă, ci pe cea a anulării, sens în care Curtea, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, paragraful 51, a impus exigența ca aceasta să se realizeze exclusiv de o instanță judecătorească. Nu este suficient ca doar anularea diplomei să fie realizată de instanța judecătorească, pentru că această operațiune este una formală, o consecință firească a desființării titlului. Prin urmare, indiferent de denumirea lor, actele administrative, odată intrate în circuitul civil, se anulează de instanța judecătorească, și nu de instituția emitentă, tocmai pentru că ele nu mai pot fi revocate. 29. Curtea reține că trebuie realizată o diferențiere între, pe de o parte, anularea titlului de doctor de către instanța judecătorească și, pe de altă parte, controlul judecătoresc cu privire la revocarea acestui titlu de către organul administrativ emitent. Cele două situații evocă ipoteze distincte, conturate după criteriul intrării în circuitul civil și a producerii de efecte juridice. 30. Rezultă că, în cazul în care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, atât titlul de doctor, cât și înscrisul constatator pot fi desființate numai prin hotărâre judecătorească, pentru că, altfel, dacă se lasă la îndemâna instituției emitente a actului desființarea titlului, se imprimă și se induce o insecuritate asupra raportului juridic deja stabilit. 31. Având în vedere cele expuse, art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011 încalcă art. 21 și 52 coroborate cu art. 1 alin. (5) din Constituție cu referire la exigențele constituționale privind limitele principiului revocabilității actului administrativ individual, fiind constituțional numai în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice. 32. Prin urmare, este exclusă competența autorității publice emitente de a retrage titlul de doctor care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, această competență revenind instanței judecătorești, sesizate în condițiile legii generale în materie, respectiv Legea nr. 554/2004. În acest caz, retragerea îmbracă forma anulării actului, caz în care instanța va verifica numai legalitatea parcurgerii procedurii de conferire/atribuire a titlului de doctor și de emitere a diplomei de doctor, fără a avea competența de a evalua ea însăși calitatea lucrării, nivelul științific al acesteia sau caracterul științific al activității deținătorului titlului de doctor." Efectele deciziei Curții Constituționale se produc cu privire la toate situațiile juridice neepuizate la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial. Situația actului contestat de reclamant nu era definitivată la data de 24.08.2022, când s-a publicat în Monitorul Oficial decizia nr. 364/2022, ordinul atacat fiind supus contestării în procedura judiciară desfășurată în fața instanței de contencios administrativ, aflată în faza procesuală a recursului; așadar, la momentul verificării legalității actului, instanța de recurs are obligația de a ține cont de statuările Curții Constituționale din cuprinsul deciziilor publicate în Monitorul Oficial. În esență, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 364/2022, retragerea titlului de doctor se poate dispune, în condițiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, doar în ipoteza în care acesta nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice. În speță, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant s-a prevalat de dispozițiile acestei decizii, în contextul în care a apreciat că actul prin care i s-a acordat titlul de doctor a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice în ceea ce îl privește, având în vedere că lucrarea de doctorat a fost publicată în anul 2013 și adusă la cunoștința publică; că a fost invitat la conferințe și s-a semnat ca dr. A.. Contrar acestor alegații, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a făcut dovada intrării în circuitul civil a respectivului act, în condițiile în care simpla publicare a tezei de doctorat sau aducerea acesteia la cunoștința publică ori faptul că recurentul-reclamant s-a semnat cu titlul de "doctor" nu au condus la producerea de efecte juridice care să determine intrarea în circuitul civil a actului. Astfel cum a reținut și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 364 din 08.06.2022 (pct. 25), intrarea actului administrativ în circuitul civil și producerea de efecte juridice nu se realizează prin simpla emitere a ordinului de atribuire a titlului de doctor, ci doar dacă acesta a generat la rândul său raporturi juridice distincte. Or, în speță, asemenea raporturi juridice distincte nu au fost generate de aspectele invocate de către recurent. De asemenea, nu se poate reține nici că participarea recurentului la conferințe ar fi fost generatoare de raporturi juridice distincte, câtă vreme pentru a susține conferințele respective, recurentul nu avea nevoie de titlul de doctor, respectiv nu s-a făcut dovada faptului că titlul de doctor ar fi fost cel care a stat la baza invitării sale de a participa la respectivele conferințe. O altă critică formulată prin cererea de recurs se referă la faptul că, deși a refăcut teza de doctorat în anul 2016, comisia a analizat tot lucrarea sa din 2013. Critica este nefondată, în condițiile în care ceea ce urma a se analiza de către Comisia de lucru a CNATDCU era teza în baza căreia a primit titlul de doctor, și nu o teză refăcută, căci nu se poate dobândi titlul de doctor în 2013 pe o teză refăcută în 2016. Sub acest aspect, se constată că prin invitația din data de 05.05.2016, Consiliul științific al Academiei Naționale de Informații Mihai Viteazul, recurentul-reclamant a fost solicitat să se prezinte la sediul instituției pentru a i se comunica rezultatele verificărilor, iar prin adresa din 22.11.2018, recurentului-reclamant i s-a solicitat de către Academia Națională de Informații Mihai Viteazul să formuleze o poziție cu privire la constatarea unor situații de similitudini, constând în preluarea integrală sau parțială din texte sursă, fără citarea sursei și menționarea autorului, fie în text, fie în bibliografie. Prin urmare, prin niciun act nu i s-a comunicat recurentului-reclamant să retransmită teza de doctorat refăcută, întrucât ceea ce trebuia analizat era teza în baza căreia recurentul a obținut titlul de doctor, după cum au procedat în mod corect instituțiile abilitate, și nu o altă teză, refăcută trei ani mai târziu. În consecință, instanța de fond a reținut în mod corect că reclamantul a obținut titlul de doctor în Științe militare și informații prin Ordinul nr. 4360MD/30.07.2013, astfel încât varianta de teză analizată a fost cea din 2013, întrucât nu se poate dobândi un titlu de doctor în anul 2013 cu o teză refăcută în anul 2016, respectiv în mod corect întreaga analiză a fost făcută doar asupra tezei din anul 2013, fără a fi avute în vedere reajustările, modificările și actualizările făcute de reclamantul A. în intervalul aprilie-mai 2016, iar argumentele pe care încearcă să le antameze reclamantul sunt lipsite de logică juridică, nefundamentate pe nicio prevedere legală și oferă o viziune complet eronată asupra aplicării corecte a dispozițiilor incidente în cauză. Tot în mod corect a reținut instanța de fond că normele procedurale aplicabile la momentul emiterii ordinului contestat, respectiv art. 50 alin. (2) din Codul studiilor universitare de doctorat, aprobat prin H.G. nr. 681/2011, și art. 1 din Anexa 2 la Regulamentul de organizare și funcționare al CNATDCU, aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3482/2016, prevăd expres și fără echivoc că verificarea existenței plagiatului se poate face indiferent de data susținerii tezei și acordării titlului, iar actele normative care consacră, în materie, posibilitatea retragerii titlului de doctor pentru nerespectarea standardelor de etică și calitate indiferent de intervalul de timp scurs de la data acordării titlului și susținerii tezei nu au fost înlăturate din ordinea juridică, astfel că, la fel ca administrația, instanța este ținută să aibă în vedere aceste aspecte și să constate că în mod corect au fost aplicate de pârât, ca fiind parte a dreptului pozitiv. În ceea ce privește menționarea în procesele-verbale din data de 08.02.2019, întocmite de către prof. univ. dr. C. și de către membrii Comisiei de lucru a CNATDCU a lucrării recurentului-reclamant, dar și a unei alte teze de doctorat, cu un alt titlu, acest aspect nu este de natură să conducă la anularea actului, fiind vorba de o eroare materială. Pe de altă parte, Înalta Curte constată împrejurarea că aspectele privind: nelegalitatea Deciziei din 05.12.2018 pentru lipsa declarațiilor privind incompatibilitatea sau conflictul de interese a prof. univ. dr. B., a prof. univ. dr. C. și a prof. univ. dr. D.; nelegalitatea procesului-verbal din 05.12.2018 pentru lipsa semnăturii electronice; nelegalitatea Ordinului nr. 4457/11.07.2019 sub aspectul neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 2 din Anexa 2 a Ordinului nr. 3482/2016 și pentru nemotivare, precum și intervenirea prescripției extinctive a răspunderii civile și administrative a recurentului-reclamant, au fost formulate prin cererea completatoare, depusă la data de 03.02.2021, respinsă de către instanța de fond prin încheierea din data de 16.04.2021, ca tardivă, reținându-se că reclamantul a solicitat modificarea cererii introductive după primul termen de judecată la care a fost legal citat, iar pârâții nu și-au exprimat acordul expres pentru această modificare. Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a criticat respingerea de către instanța de fond, ca tardivă, a cererii completatoare/adiționale, critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., însă la termenul de judecată din data de 01.11.2023, Înalta Curte a luat act de susținerile reprezentantului recurentului-reclamant în sensul că nu își însușește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizând criticile referitoare la respingerea de către instanța de fond a cererii completatoare. Astfel, criticile formulate de către reclamant prin cererea completatoare, respinsă de către instanța de fond ca tardivă, nu pot fi valorificate în recurs câtă vreme s-a renunțat la susținerea acestui capăt de cerere și câtă vreme soluția de respingere ca tardivă a cererii completatoare a rămas definitivă. Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că aceste critici nu au fost analizate pe fond de către prima instanță, ci au fost invocate prin cererea completatoare, ce a fost respinsă ca tardivă, iar ulterior au fost invocate prin cererea de recurs, motiv pentru care acestea nu pot fi cercetate în recurs și din perspectiva faptului că obiectul cererii de recurs îl reprezintă, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., verificarea legalității sentinței recurate. Prin urmare, instanța de control judiciar nu poate proceda la analiza unor aspecte ce nu au fost supuse analizei instanței de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de argumentele și apărările formulate de părți în faza procesuală a fondului. Aceasta pentru că judecata în recurs este circumscrisă limitei efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, așa cum se prevede în cuprinsul dispozițiilor art. 494 C. proc. civ. cu referire la art. 478 alin. (2) și (3) din același cod. Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 295 din 18 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.