ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5005/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 12 noiembrie 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale și Ministrul Educației Naționale, obligarea pârâților la emiterea ordinului de revocare prin care să ia act de renunțarea sa la titlu științific de doctor, titlu ce i-a fost conferit prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 6468 din 7 decembrie 2011, act în temeiul căruia Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" a emis diploma de doctor nr. 1023 din 13 decembrie 2011.

Prin cererea înregistrată, la data de 28 noiembrie 2018, reclamantul și-a completat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale-Consiliul de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și Academia Națională de Informații solicitând suspendarea procedurii declanșate de Ministerul Educației Naționale - CNATDCU și Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" privind verificarea respectării standardelor de calitate sau etică profesională în ceea ce privește elaborarea tezei de doctorat cu tema "Corupția - risc major la adresa securității naționale", pe care a susținut-o în anul 2011 în cadrul Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul", obținând astfel titlul științific de doctor în științe militare și informații, până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Curții de Apel București.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 5531 din 27 decembrie 2018, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare, ca neîntemeiată, și a respins cererea de suspendare formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate cu consecința admiterii cererii de suspendare astfel cum a fost precizată și să se dispună suspendarea procedurii declanșate de CNATDCU și de Academia Națională de Informații privind verificarea respectării standardelor de calitate sau etică profesională în ceea ce privește elaborarea tezei sale de doctorat cu tema "Corupția - risc major la adresa securității naționale", inclusiv suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia Consiliului General al CNATDCU din data de 25 octombrie 2018 privind continuarea procesului de analiză a sesizării privind nerespectarea standardelor de calitate sau etică profesională în ce privește elaborarea tezei de doctorat menționate, până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2018

În motivarea recursului său, reclamantul susține că hotărârea atacată este pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu referire la aprecierea condiției privind prevenirea unei pagube iminente.

În acest sens, reclamantul arată că a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect suspendarea procedurii declanșate de CNATDCU și de Academia Națională de Informații privind verificarea standardelor de calitate sau etică profesională în ce privește elaborarea tezei sale de doctorat cu tema "Corupția - risc major la adresa securității naționale", inclusiv suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia Consiliului General al CNATDCU din data de 25 octombrie 2018 privind continuarea procesului de analiză a sesizării privind nerespectarea standardelor de calitate sau etică profesională în ce privește elaborarea tezei de doctorat menționate, până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2018

Prin sentința ce face obiectul prezentei căi de atac, prima instanța a dispus respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, apreciind că, deși în cauză a fost făcută dovada existenței unui caz bine justificat și a promovării plângerii prealabile, iminența producerii unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat nu ar fi fost "dovedită și demonstrată".

În acest sens, instanța de fond a reținut că îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu poate fi dovedită prin simplele susțineri în sensul că cercetarea efectuată de pârâți ar îngrădi accesul reclamantului la o funcție de conducere în cadrul Ministerului Public, întrucât prejudiciul invocat în acest sens, și anume prejudiciul material reprezentat de diferența dintre indemnizația unui procuror cu funcție de execuție și unul cu funcție de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu ar îndeplini, în opinia instanței de fond, condiția caracterului previzibil.

Motivarea acestei concluzii se fundamentează pe constatarea instanței că ocuparea unei funcții de conducere "nu are un caracter de certitudine, nefiind automată, ci depinde de rezultatul concursului organizat în acest sens. Mai mult, simpla menționare a unui prejudiciu, nu duce, de facto, la constatarea că exista o pagubă iminentă, cu atât mai mult cu cât, iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, iar simpla executare a unui act administrativ nu produce prin ea însăși o pagubă" (pag. 8 paragraful 34 din sentința recurată).

Recurentul reclamant critică hotărârea primei instanțe, apreciind că judecătorul fondului a impus, în mod nelegal, dovada unui prejudiciu cert, subsumat condiției pagubei iminente or ceea ce a invocat reclamantul, în dovedirea celei de a doua condiții de fond pentru admiterea cererii de suspendare a executării, este prejudiciul reprezentat de pierderea unei șanse reale, în accepțiunea dată de art. 1523 alin. (2) C. civ..

În concret, recurentul reclamant afirmă că prin continuarea cercetării efectuate de intimații pârâți, accesul său la o funcție de conducere în cadrul Ministerului Public îi poate fi îngrădit, întrucât simplele suspiciuni de nerespectare a standardelor de etică profesională, care ar plana asupra sa în cazul în care procedura de verificare CNATDCU ar continua, independent de împrejurarea că se face confuzie între încălcarea standardelor de etică profesională și cele de redactare a unei lucrări doctorale, ar putea fi de natură să restricționeze accesul la o asemenea funcție, potrivit normelor legale în vigoare.

În aceeași ordine de idei, recurentul-reclamant arată că dispozițiile Legii nr. 303/2004 instituie condiția conduitei morale ireproșabile pentru promovarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că în situația în care ar exista unele suspiciuni cu privire la nerespectarea standardelor de etică profesională se poate considera că această condiție nu ar fi îndeplinită.

Sub un al doilea aspect, în ceea ce privește consecințele de ordin material, recurentul reclamant arată că prejudiciul material pe care îl poate suferi în cazul în care cercetarea CNATDCU ar continua este reprezentat de diferența dintre indemnizația unui procuror cu funcție de execuție și unul cu funcție de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, existând o diferență de 4.218 RON/lună între salariul cuvenit unui procuror cu funcție de execuție cu o vechime în funcție de peste 20 ani și cel cuvenit procurorului general adjunct, care îndeplinește aceleași condiții de vechime.

Or, susține recurentul reclamant că diferența de 4.218 RON lunar dintre cele două categorii de salarii, raportate la valoarea netă a acestora, este de natură să facă dovada că, în mod incontestabil, neexercitarea unei funcții de conducere va fi în mod incontestabil de natură a-i produce un prejudiciu, egal cu suma anterior menționată, în fiecare lună.

Față de aceste considerente, pe larg dezvoltate în cererea de recurs, reclamantul solicită casarea Sentinței civile nr. 5531 din 27 decembrie 2018 și, în consecință, admiterea cererii de suspendare, astfel cum aceasta a fost formulată.

Examinând recursul de față, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurentul reclamant a solicitat instanței de contencios administrativ suspendarea procedurii declanșate de Ministerul Educației Naționale -Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" privind verificarea respectării standardelor de calitate sau etică profesională în ceea ce privește elaborarea tezei de doctorat cu tema "Corupția- risc major Ia adresa securității naționale", pe care a susținut-o în anul 2011 în cadrul Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul", obținând astfel titlul științific de doctor în științe militare și informații, până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2018, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Soluționând cererea formulată de reclamant, prima instanță a constatat că este îndeplinită în cauză condiția cazului bine justificat, apreciind strict în raport de considerentele paragrafului nr. 56 al deciziei Curții Constituționale nr. 624/2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 că renunțarea la titlul de doctor ar conduce la încetarea activității privind verificarea respectării standardelor de calitate sau etică profesională în ceea ce privește elaborarea tezei de doctorat.

Însă, referitor la cea de-a doua condiție, a prevenirii unei pagubei iminente, instanța fondului reține că reclamantul nu a administrat niciun fel de probe de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale, greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care procedura administrativă ar fi continuată.

Îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că cercetarea efectuată de pârâți îi îngrădește accesul la o funcție de conducere în cadrul Ministerului Public. Reclamantul susține în îndeplinirea acestei condiții că prejudiciul material produs este reprezentat de diferența dintre indemnizația unui procuror cu funcție de execuție și unul cu funcție de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Curtea constată însă că un astfel de prejudiciu invocat de reclamant nu îndeplinește condiția caracterului previzibil, expres menționat în art. 2 lit. ș) menționat mai sus. Aceasta deoarece, ocuparea unei funcției de conducere de către reclamant nu are un caracter de certitudine, nefiind automată, ci depinde de rezultatul concursului organizat în acest sens. Mai mult, simpla menționare a unui prejudiciu, nu duce, de facto, la constatarea că există o pagubă iminentă, cu atât mai mult cu cât, iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, iar simpla executare a unui act administrativ nu produce prin ea însăși o pagubă.

Cele două condiții, prin modul restrictiv-imperativ în care sunt reglementate, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența "unui caz bine justificat" și a "iminenței producerii pagubei".

În consecință, chiar dacă se constată că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, împrejurare analizată în considerentele de mai sus și dovedită prin probele administrate în cauză, instanța fondului consideră că cererea reclamantului nu poate fi primită, ca urmare a împrejurării că nu este îndeplinită în mod cumulativ și cea de-a doua condiție de admisibilitate a suspendării, privind existența pagubei iminente.

În prealabil dezlegării motivului de casare invocat de recurentul reclamant la adresa Sentinței civile nr. 5531 din 27 decembrie 2018, Înalta Curte constată că intimații pârâți nu au declarat recurs împotriva hotărârii, considerentele cu privire la existența cazului bine justificat intrând astfel în puterea lucrului judecat. În consecință, analiza prezentei instanțe vizează strict problema îndeplinirii condiției privind prevenirea unei pagube iminente.

În acest sens, Înalta Curte constată fondată aprecierea primei instanțe, potrivit căreia recurentul reclamant nu a demonstrat îndeplinirea condiției privind necesitatea prevenirii unei pagube iminente, astfel că soluția de respingere a cererii de suspendare este conformă prevederilor art. 15 raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În accepțiunea legiuitorului, prin pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public(art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004).

În cauza de față, recurentul reclamant încearcă să demonstreze îndeplinirea condiției pagubei iminente prin posibilitatea pierderii șansei de a ocupa o funcție de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în contextul continuării cercetărilor întreprinse de Ministerul Educației Naționale -Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" privind verificarea respectării standardelor de calitate sau etică profesională în ceea ce privește elaborarea tezei de doctorat și, prin aceasta, pierderea sumei ce reprezintă diferența dintre indemnizația unui procuror cu funcție de execuție la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cea aferentă funcției de procuror general adjunct la aceeași unitate de parchet.

Înalta Curte subliniază faptul că nu orice vătămare a unui drept sau interes legitim privat poate fi invocată de subiectul de sezină în cadrul procedurilor reglementate prin dispozițiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul instituind aceste măsuri provizorii numai în considerarea protecției subiectului de sezină împotriva consecințelor grave și greu de reparat pe care le poate genera executarea unui act administrativ a cărui nelegalitate este manifestă, ușor de constatat și la o simplă cercetare a acestuia.

O atare concluzie decurge din însăși rațiunea reglementării legale a instituției suspendării judiciare a executării actului administrativ, suspendarea având un caracter excepțional, în considerarea faptului că executorialitatea este de esența actelor administrative și o consecință a prezumției de legalitate de care se bucură orice act administrativ.

Astfel cum s-a arătat anterior, recurentul reclamant invocă, circumscris condiției pagubei iminente, vătămarea unui interes legitim privat, acela al dobândirii unei funcții de conducere la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, vocația sa de acces la o astfel de funcție fiind susceptibilă de a fi alterată de suspiciunile de plagiat generate prin cercetările întreprinse de cei doi pârâți cu privire la elaborarea tezei de doctorat a recurentului reclamant.

Sub acest aspect este evident că verificarea întreprinsă de Ministerul Educației Naționale - Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" nu echivalează cu constatarea încălcării standardelor de calitate sau etică profesională de către recurentul reclamant în ceea ce privește elaborarea tezei sale de doctorat, o astfel de concluzie putând fi trasă numai după finalizarea acestor verificări.

În altă ordine de idei, instanța de control judiciar apreciază că este în interesul recurentului reclamant să demonstreze inexistența oricărei abateri de la rigorile academice pentru că stoparea verificărilor desfășurate de intimații pârâți, numai în considerarea renunțării la titlul academic obținut, nu poate avea nicidecum consecința înlăturării suspiciunilor de plagiat lansate în mediul public la adresa recurentului reclamant, ci, dimpotrivă, este susceptibilă să amplifice astfel de îndoieli.

În ceea ce privește prejudiciul reprezentat de diferența de ordin salarial învederată de recurentul reclamant, Înalta Curte subliniază că, în mod constant, în jurisprudența instanțelor de contencios administrativ s-a apreciat că diminuarea patrimoniului subiectului de sezină, ca efect al executării actului administrativ, nu poate constitui temei pentru suspendarea executării actului administrativ fără a se administra dovezi ori a fi relevate indicii temeinice cu privire la consecințele grave și dificil sau imposibil de reparat în cazul executării sau continuării executării actului administrativ.

Or, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, este evident că diferența de 15% dintre cele două indemnizații, avându-se în vedere cuantumul acestor indemnizații, nu poate fi susceptibilă de a fi calificată ca o pagubă materială, dificil sau imposibil de reparat în viitor, recurentul neputând susține că este lipsit de o parte considerabilă a veniturilor de ordin salarial.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că, în cauză, nu a fost demonstrată îndeplinirea condiției privind necesitatea prevenirii unei pagube iminente, va respinge, ca nefondat, recursul civil de față, soluția primei instanțe reflectând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 5531 din 27 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2019.

GGC - LM