ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 282/2023

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 22 septembrie 2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor:

I. Anularea următoarelor acte administrative cu caracter individual:

a) Procesul-verbal întocmit în data de 29 ianuarie 2015, la unitatea A., punctul de lucru din Brașov, str. x, încheiat de către B. și C., în calitate de reprezentanți ai/membri ai comisiei Ministerului Transporturilor;

b) Procesul-verbal întocmit în data de 29 ianuarie 2015, la unitatea A., punctul de lucru din Brașov, Lunga nr. 261, încheiat de către B. și C., în calitate de reprezentanți ai/membri ai comisiei Ministerului Transporturilor;

c) Nota nr. x din data de 3 februarie 2015, emisă de către Compartimentul medical al Ministerului Transporturilor, prin care s-a propus retragerea certificatului de agreare nr. x/14.02.2014;

d) Notificarea nr. x din data de 24 martie 2015, emisa de către Serviciul Medical, prin care s-a adus la cunoștință reclamantului sancțiunea aplicată;

e) Ordinul de aprobare și dispunere a sancțiunii propuse prin Nota nr. x din 3 februarie 2015 emisă de către Ministerul Transporturilor, act administrativ ce este menționat în Notificarea nr. x din data de 24 martie 2015 emisă de Serviciul Medical din cadrul Ministerului Transporturilor;

f) Răspunsul Ministerului Transporturilor din data de 22.04.2015, la Adresa nr. x/08.04.2015 prin care reclamantul a contestat decizia ce i s-a adus la cunoștință prin Notificarea nr. x din data de 24 martie 2015;

II. Suspendarea executării actelor administrative cu caracter individual, atacate la punctul 1 al prezentei cereri, conform dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea cauzei.

Pe parcursul judecății, reclamantul și-a modificat acest capăt de cerere, în sensul că a solicitat suspendarea în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare;

III. Obligarea pârâtului să depună la dosarul cauzei ordinul în baza căruia a fost emis Certificatul de agreare nr. x/14.02.2014 și ordinul în baza căruia a fost retras Certificatul de agreare nr. x/14.02.2014;

IV. Obligarea pârâtului la plata daunelor materiale produse reclamantului, ca urmare a retragerii certificatului de agreare a Cabinetului individual de psihologie A. și punerii în imposibilitate de a desfășura activitatea profesională în specialitatea psihologia transporturilor, în această formă de exercitare a profesiei;

V. Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de prezenta acțiune.

2.1. În primul ciclu procesual, prin sentința nr. 773 din 9 martie 2016, Curtea de Apel București a admis în parte actiunea formulată de reclamant, a anulat în parte procesele-verbale de constatare din 29.01.2015 aferente punctelor de lucru din Brasov, str. x si str. x emise de pârât, în ceea ce priveste constatarile privitoare la neafisarea programului de lucru pentru examinari siguranta transporturilor; a anulat în parte nota nr. x/03.02.2015 emisa de Ministerul Transporturilor, adresa nr. x/24.03.2015 si adresa nr. x/22.04.2015 emise de parat, în sensul ca a dispus inlocuirea sanctiunii administrative a retragerii pe o perioada de 4 ani a certificatului de agreare nr. x/14.02.2014, cu sanctiunea retragerii pe o perioada de 2 ani.

Instanța a respins capătul de cerere privind anularea ordinului de aprobare si dispunere a sanctiunii administrative, ca lipsit de obiect; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale, ca neîntemeiat.

De asemenea, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind suspendarea executării actelor administrative contestate și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în parte din taxa de timbru achitată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor și reclamantul A., iar prin decizia nr. 2372 din 8 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal:

(i) a respins recursul declarat de Ministerul Transporturilor împotriva sentinței antereferite, ca nefondat;

(ii) a admis recursul declarat de A. împotriva aceleiași sentințe, a casat în parte sentința recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea capătului de cerere privind daunele materiale.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 noiembrie 2019, sub dosar nr. x/2015, iar ulterior admiterii cererii de abținere, sub dosar nr. x/2019.

2.2. În al doilea ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 518/2020 din 1 iulie 2020, Curtea de Apel București:

(i) a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor;

(ii) a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 34.530 RON cu titlu de daune materiale.

Împotriva sentinței de fond, pronunțată în al doilea ciclu procesual, a declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (fost Ministerul Transporturilor), întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de acordare despăgubiri, ca neîntemeiată.

În opinia recurentului-pârât, sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, pentru a pronunța soluția de admitere a cererii de acordare a daunelor materiale solicitate de reclamant, instanța de judecată a reținut faptul că în urma retragerii certificatului de agreare a cabinetului individual aflat în discuție, acesta a fost pus în imposibilitate de a-și desfășura activitatea profesională în specialitatea psihologia transporturilor.

Mai exact, s-a reținut că în urma publicării pe pagina de internet a ministerului a listei unităților agreate în perioada 2014-2015 și avizate în anul 2015, la pct. 97 a fost menționată retragerea certificatului de agreare, pe o perioadă de 4 ani, A. cu punctele de lucru situate în mun. Brașov, jud. Brașov, unul pe str. x și altul pe str. x, motiv pentru care avizele psihologice eliberate de acest cabinet nu au mai putut fi utilizate de către beneficiarii serviciilor psihologice pentru funcțiile cu responsabilitate în siguranța transporturilor.

Consideră recurentul-pârât că această reținere a instanței de judecată este eronată, deoarece un act medical emis de o instituție care își desfășura în mod legal activitatea nu putea să aibă parte de o asemenea interpretare, în afară de cazul în care cabinetul ar fi desfășurat această activitate după ce i-a fost aplicată sancțiunea de furnizare a serviciilor prevăzute de actul constitutiv și actele normative în vigoare.

De asemenea, este greșită și reținerea instanței de fond că acestui cabinet i-a fost restrânsă activitatea de prestare a serviciilor psihologice deoarece activitatea pe siguranța transporturilor acoperea în acel moment aproximativ 60-70% din veniturile cabinetului. În plus, aceste aspecte nu au fost dovedite în cauză cu o expertiză contabilă, cu proba testimonială care să certifice procentul reprezentat de activitatea prestată în domeniul transporturilor sau cu documente contabile care să facă dovada veniturilor și a contravalorii acestor servicii (bonuri fiscale; chitanțe).

Simpla prezentare a unui tabel în care sunt înregistrate eventuale examinări psihologice realizate lunar, nu certifică în mod echivoc faptul că de același număr de solicitanți ar fi avut parte și în cazul în care acest cabinet funcționa la parametrii normali, anterior sancțiunii administrative de retragere a certificatului de agreare pe o perioadă de 4 ani.

Având în vedere cele prezentate, suma la care ministerul a fost obligat a o achita cu titlu de daune materiale nu se justifică, din moment ce, prin măsurile stabilite au fost limitate doar activitățile serviciilor în specialitatea psihologia transporturilor și nicidecum a întregului cabinet, care putea să asigure servicii în alte specialități altor beneficiari, potrivit actelor normative în vigoare și a actului constitutiv.

Prezintă relevanță în acest sens chiar informațiile prezentate de cabinet pe site-ul propriu, anume că acesta acoperă o paletă largă de servicii psihologice din diferite domenii pe lângă cele din psihologia transporturilor, cum ar fi cele din psihologia muncii și organizațională, psihologia aplicată în domeniul siguranței naționale, servicii psihologie clinică și consiliere psihologică la nivel național, de unde rezultă că toate susținerile reclamantului au fost făcute cu scopul vădit de a induce în eroare instanța de judecată, cu privire la daunele materiale solicitate și acordate de aceasta.

Prin urmare, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare la dosarul instanței de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

În esență, intimatul-reclamant a susținut legalitatea hotărârii instanței de fond și a apreciat nefondate criticile recurentului.

Acesta a punctat faptul că prejudiciul a fost dovedit cu înscrisuri iar pârâtul nu a contestat nici cuantumul și nici procentul de afectare al activității sale pe perioada suspendării, fiind tardiv să aducă în discuție administrarea unei probe tehnice

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Prin cererea formulată în temeiul art. 8 raportat la art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, odată cu acțiunea în anularea actului administrativ vătămător, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului minister la plata daunelor materiale produse acestuia, ca urmare a retragerii certificatului de agreare a Cabinetului individual de psihologie A. și punerii în imposibilitate de a desfășura activitatea profesională în specialitatea psihologia transporturilor, în această formă de exercitare a profesiei.

Învestită cu soluționarea cererii în fond după casare, prima instanță a constatat că cererea reclamantului de despăgubiri este întemeiată, motiv pentru care a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 34.530 RON cu titlu de daune materiale, reținând, în esență, că, dată fiind soluția pronunțată în primul ciclu procesual, menținută de Înalta Curte, în speță sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale, anume (i) anularea actelor administrative atacate (anularea în parte a proceselor-verbale de constatare din 29.01.2015 aferente punctelor de lucru din Brașov, str. x și str. x emise de pârât, în ceea ce privește constatările privitoare la neafișarea programului de lucru pentru examinări siguranța transporturilor, respectiv de anulare în parte a notei nr. x/03.02.2015 emisă de Ministerul Transporturilor, adresa nr. x/24.03.2015 și adresa nr. x/22.04.2015 emise de pârât și aplicarea, în final, a unei sancțiuni de retragere a certificatului de agreare nr. x/14.02.2014 pentru o perioadă de 2 ani) și (ii) imposibilitatea reclamantului, în urma emiterii unor acte administrative nelegale, de a-și desfășura activitatea.

Prin recursul declarat împotriva soluției instanței de fond, pârâtul a formulat critici subsumate cazului de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la aplicarea greșită a art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, în sensul neîndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru repararea pagubei cauzate.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt fondate. Astfel, analizând existența condițiilor pentru angajarea răspunderii patrimoniale a recurentului-pârât, Înalta Curte consideră, contrar celor reținute de instanța de fond, că acestea nu sunt îndeplinite.

Reclamantul a solicitat repararea prejudiciului produs acestuia ca urmare a efectului abuziv al Notificării nr. 13.047/24.03.2015 transmisă de Ministerul Transporturilor și publicării pe site-ul ministerului a faptului că i-a fost retras certificatul de agreare, aspect ce rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată .

Prin respectiva notificare, reclamantului i s-a adus la cunoștință sancțiunea aplicată, respectiv a retragerii certificatului de agreare pentru examinări psihologice pe siguranța transporturilor nr. 97/14.02.2014, pe o perioadă de 4 ani.

Înalta Curte constată că actul vătămător – Notificarea nr. 13.047/24.03.2015 – a fost anulat în parte (împreună cu celelalte acte a căror anulare a solicitat reclamantul), prin hotărârile definitive pronunțate în dosarul nr. x/2015 (sentința civilă nr. 773 din data de 9.03.2016 a Curții de Apel București, menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2376 din data de 8.05.2019), în sensul că s-a dispus înlocuirea sancțiunii administrative a retragerii pe o perioadă de 4 ani a certificatului de agreare nr. x/14.02.2014, cu sancțiunea retragerii pe o perioadă de 2 ani.

Este real că Notificarea nr. 13.047/24.03.2015 a fost anulată în parte, însă, de vreme ce instanța de judecată a dispus în mod definitiv înlocuirea sancțiunii aplicate (retragerea certificatului pe 2 ani, în loc de 4 ani), înseamnă că sancțiunea retragerii certificatului pe 2 ani a fost considerată legală.

În acest context, Înalta Curte reține că nu este îndeplinită cerința referitoare la anularea actului administrativ nelegal și, prin urmare, nu există aplicarea abuzivă a Notificării nr. 13.047/24.03.2015, contrar susținerii reclamantului.

Cât privește prejudiciul, prima instanță a reținut că acesta a fost cauzat urmare retragerii certificatului de agreare, iar reclamantul nu a putut să examineze din punct de vedere psihologic personalul din siguranța în transporturi pentru perioada pentru care instanța de fond a dispus înlocuirea sancțiunii administrative a retragerii pe o perioadă de 4 ani a certificatului de agreare nr. x/14.02.2014, cu sancțiunea retragerii pe o perioadă de 2 ani.

În legătură cu acest aspect, Înalta Curte reține că prejudiciul material în sumă de 34.530 RON a fost solicitat de reclamant pentru o perioadă de 5 luni, începând cu data când retragerea certificatului de agreare și-a produs efectul (respectiv aprilie 2015) și până la data introducerii cererii de chemare în judecată (respectiv septembrie 2015), aspect ce rezultă tot din cuprinsul cererii de chemare în judecată .

Cum notificarea a fost emisă în martie 2015, iar perioada de 2 ani, pentru care sancțiunea retragerii certificatului de agreare a fost stabilită în mod definitiv, a expirat la data de 3.02.2017, după cum s-a reținut în decizia de casare, rezultă că pentru cele 5 luni pentru care s-au solicitat despăgubiri (aprilie – august 2015) nu există prejudiciu (pentru că reclamantul era în perioada de retragere a certificatului de 2 ani).

Deși nu este clar pentru ce perioadă s-au acordat despăgubirile de către instanța de fond, Înalta Curte observă că, în cauză, nu s-a făcut dovada că suspendarea/retragerea a durat mai mult de 2 ani, cât sancțiunea a rămas ca urmare a primului ciclu al judecății și, în plus, reclamantul a menționat și cuantificat în mod expres perioada și suma solicitată drept prejudiciu material (doar 5 luni, de la retragere și până la introducerea acțiunii). În acest context, apărările din recurs sunt lipsite de relevanță în recurs.

Prin urmare, nu este îndeplinită nici condiția existenței prejudiciului suferit de reclamant și, în mod evident, nici legătura de cauzalitate între actul presupus ilegal și prejudiciu.

În raport de aceste argumente, reține instanța de control judiciar că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea și interpretarea eronată a dispozițiilor art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, fapt ce reclamă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge cererea de acordare despăgubiri formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împotriva sentinței civile nr. 518 din data de 01 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Respinge cererea de acordare despăgubiri formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 ianuarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prinintermediul grefei instanței.