ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 200/2024

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, la data de 16.11.2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. și intervenientul K. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Timișoara, au solicitat:

(i) obligarea pârâților la recalcularea salariului de baza brut lunar și a celorlalte drepturi aferente, precum și emiterea unei noi decizii de încadrare cu luarea în considerare a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești altor funcționari publici din cadrul aceleiași familii ocupaționale, începând cu data de 09.04.2015 și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu ale fiecărui reclamant, similar drepturilor salariale recunoscute funcționarilor publici din cadrul Curții de Apel Târgu-Mureș, Tribunalului Mureș, Tribunalului Harghita, Curții de Apel Galați, Tribunalului Galați, Tribunalului Brăila, Tribunalului Bacău, Tribunalului Neamț, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Constanța, etc.;

(ii) obligarea pârâților la plata drepturilor salariale restante, începând cu data de 09.04.2015, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv achitate și drepturile salariale cuvenite, calculate la nivelul maxim de salarizare pentru funcții similare aflate în plată în cadrul Compartimentelor Economico-financiar si Administrativ din cadrul Curților de Apel din țară;

(iii) obligarea pârâților la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente, începând cu data scadenței și până la momentul plății efective a sumelor cuvenite;

(iv) obligarea pârâților la actualizarea cu rata inflației, începând cu data scadenței și până la momentul plății efective a sumelor cuvenite.

2.1. Prin sentința civilă nr. 601 din data de 20 iunie 2023, Tribunalul Timiș – secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale absolute a Tribunalului Timiș și a declinat soluționarea acțiunii în favoarea Tribunalului Mehedinți.

În motivarea sentinței pronunțate, se precizează că, la momentul verificării competenței la primul termen de judecată, Tribunalul Timiș a invocat excepția necompetenței teritoriale absolute, prin raportare la faptul că reclamanții au înțeles să cheme în judecată în calitate de pârâtă Curtea de Apel Timișoara, devenind incidente

dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (2)

1

din C. proc. civ. potrivit cărora "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea (...)(2^1) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Apreciind că aceste prevederi reprezintă o derogare de la normele generale de competență, de ordine publică și sunt aplicabile inclusiv pentru situația în care calea de atac ar reveni spre soluționare vreuneia dintre părți, de vreme ce textul de lege se raportează exclusiv la circumscripția curților de apel, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 3) și art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu.

Față de împrejurarea că niciuna dintre părți nu și-a exprimat poziția procesuală cu privire la instanța în favoarea căreia s-ar impune declinarea soluționării prezentei cauze, în lipsa oricăror alte criterii în afara celor enumerate de art. 127 din C. proc. civ., soluționarea cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Mehedinți, ca instanță relativ apropiată geografic de domiciliul reclamanților și de sediul pârâtei.

2.2. Prin sentința civilă nr. 910 din data de 18 octombrie 2023, Tribunalul Mehedinți – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, la rându-i, excepția necompetenței teritoriale, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Timiș – secția contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În motivarea soluției astfel dispuse, Tribunalul Mehedinți a reținut că invocarea de către Tribunalul Timiș a necompetenței teritoriale s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., după primul termen de judecată. Totodată, a făcut referire la Decizia nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat asupra momentului invocării excepției de necompetență și asupra efectelor depășirii acestui moment.

Întrucât instanța inițial învestită, în fața căreia părțile au fost legal citate și au avut posibilitatea de a pune concluzii, a depășit termenul de invocare a excepției de necompetență teritrorială, fiind acordate patru termene de judecată în cauză, a apreciat că aceasta a rămas competentă să soluționeze litigiul.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie momentul până la care putea fi invocată excepția necompetenței teritoriale.

Potrivit art. 131 din C. proc. civ., "(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."

Pentru a statua cu privire la instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, Înalta Curte apreciază necesar a se verifica condițiile în care Tribunalul Timiș a invocat și soluționat excepția necompetenței sale teritoriale.

În urma verificării dosarului acestei instanțe, Înalta Curte constată că primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate este cel din data de 01.02.2023, când, potrivit încheierii de ședință aflate la dosar, Tribunalul Timiș a dispus amânarea cauzei spre a se proceda la citarea pârâtului cu un exemplar al cererii de intervenție formulate în cauză și cu mențiunea de a depune întâmpinare față de aceasta. Instanța nu a pus însă în discuția părților, la acel termen de judecată, excepția necompetenței sale teritoriale de soluționare a cauzei. Ulterior, în cauză au mai fost acordate alte termen de judecată, respectiv la data de 15 martie 2023, 5 aprilie 2023 și la data de 6 iunie 2023, când instanța a constatat încheiată cercetarea judecătorească și a reținut cauza spre soluționare, dispunând amânarea pronunțării la data de 20 iunie 2023. La această din urmă dată, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale absolute a Tribunalului Timiș și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.

În acest context, Înalta Curte observă că, termenul la care se referă prevederile art. 131 C. proc. civ. a fost cel din data de 01.02.2023, întrucât părțile au fost legal citate și, din piesele dosarului rezultă că, la respectivul termen, nu au existat impedimente pentru ca acestea să pună concluzii asupra chestiunii stabilirii competenței instanței.

Efectele neinvocării în termen a excepției necompetenței materiale au fost expres statuate în Decizia nr. 31/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, în sensul că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că, în prezentul regulator de competență, sunt relevante următoarele considerente din antereferita decizie interpretativă:

(...)

În concluzie, neverificarea competenței de către tribunal și nepunerea în discuție a excepție necompetenței materiale la termenul stabilit de art. 131 C. proc. civ., respectiv admiterea acestei excepții cu nerespectarea termenului legal, au ca efect consolidarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței învestite prin cererea de chemare în judecată, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., pe pârâta Curtea de Apel Timișoara și pe intervenientul K., în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.