ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova, reține următoarele:

Prin decizia penală nr. 691 din data de 21.04.2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A. și B..

S-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova împotriva sentinței penale nr. 87 din data de 18.06.2020 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2017.

S-a desființat, în parte, sentința apelată, și, rejudecând, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 5 din C. pen. cu privire la infracțiunile reținute în sarcina inculpaților A., B., C. și D..

S-au înlăturat dispozițiile art. 91 și următoarele din C. pen.

În baza art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) și art. 67 din C. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o durată de 2 ani, a următoarelor drepturi: a) dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; g) dreptul de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, care se va executa, în conformitate cu prevederile art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 60 din C. pen.

S-au înlăturat dispozițiile art. 91 și următoarele din C. pen.

În baza art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) a fost condamnată inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) și art. 67 din C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o durată de 2 ani, a următoarelor drepturi: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; g) dreptul de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, care se va executa, în conformitate cu prevederile art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 60 din C. pen.

În baza art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (7 acte materiale), a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor de 2 ani închisoare și pedeapsa de 9 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 1/3 din pedeapsa de 9 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., inculpatul să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) raportat art. 45 alin. (1) din C. pen., inculpatul să execute pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.

În baza art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (2 acte materiale).

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere stabilit, să respecte măsurile de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Gorj la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune, desemnat cu supravegherea sa; să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Gorj sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 90 de zile, la Primăria Bârsești (mun. Târgu Jiu) sau la Școala Gimnazială Bârsești (mun. Târgu Jiu).

În baza art. 96 alin. (1) din C. pen., s-a atras atenția inculpatei că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligația impusă ori stabilită de lege, instanța va revoca suspendarea sub supraveghere și va dispune executarea pedepsei.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) și art. 67 din C. pen. a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o durată de 2 ani, a următoarelor drepturi: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; g) dreptul de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, care se va executa, în conformitate cu prevederile art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpata C., pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul D. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată (2 acte materiale).

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere stabilit, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Gorj la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune, desemnat cu supravegherea sa; să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Gorj sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 90 de zile, la Primăria Târgu Jiu sau la Școala Gimnazială nr. 1 Târgu Jiu.

În baza art. 96 alin. (1) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligația impusă ori stabilită de lege, instanța va revoca suspendarea sub supraveghere și va dispune executarea pedepsei.

În baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul D. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen.

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și au fost obligați în solidar inculpații A., B., C. și D., la plata către aceasta a sumei de 177.780 RON, cu dobânzi și penalități prevăzute de codul de procedură fiscală, calculate după cum urmează: tranșa I în cuantum de 106.668 RON, de la data efectuării plății 27.08.2013 și până la data stingerii obligației; tranșa a II-a în cuantum de 71.112 RON, de la data efectuării plății 03.04.2015 și până la data stingerii obligației.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței, care nu contravin deciziei.

Prin decizia penală nr. 342 din data de 02.03.2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 432 din C. proc. pen. a fost admisă contestația în anulare formulată de contestatorii D. și C..

A fost respinsă cererea de extindere a efectelor contestației în anulare formulată de intimatul B., ca inadmisibilă.

A fost desființată, în parte, pe latură penală, decizia penală nr. 691/2021 a Curții de Apel Craiova numai în ceea ce privește soluțiile de condamnare privind pe contestatorii D. și C. și au fost anulate formele de executare întocmite cu privire la aceștia.

În baza art. 391 alin. (1) din C. proc. pen. s-a stabilit că deliberarea, redactarea și pronunțarea cu privire la apelul parchetului va avea loc la 20.03.2023.

Prin decizia penală nr. 913 din data de 04.05.2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022 în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova împotriva sentinței penale nr. 87 din data de 18.06.2020 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2017.

S-a desființat în parte sentința penală nr. 87/2020 a Tribunalului Gorj și rejudecând,

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților C. și D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate și ale deciziei penale nr. 691/2021 a Curții de Apel Craiova care nu contravin deciziei.

Împotriva deciziei penale nr. 913 din 04.05.2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casație la data de 26.05.2023 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Craiova.

Prin cererea de recurs în casație formulată, parchetul a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, admiterea recursului în casație și casarea deciziei atacate, întrucât în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale a inculpaților D. și C. - apreciindu-se ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei CCR nr. 358/2022 prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege mai favorabilă - fără a se avea în vedere că în cazul prescripției răspunderii penale Curtea Constituțională a României a pronunțat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 și nr. 358/2022), iar principiul supremației dreptului Uniunii Europene impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii.

În consecință, în opinia parchetului, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că una din infracțiunile ce fac obiectul cauzei aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, instanța trebuia să nu facă aplicarea prevederilor privind prescripția răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma Deciziei nr. 297/2018 a CCR.

Parchetul a arătat că, în cazul normelor privitoare la prescripție, principiul aplicării legii penale mai favorabile poate fi pus în balans cu cerințele echității substanțiale și că CEDO, cu privire la aplicarea art. 7 din Convenție, distinge între normele privind prescripția și cele care definesc infracțiunile și pedepsele care le sancționează. În același timp, CJUE consideră că neutralizarea efectului temporal al întreruperii termenului de prescripție poate crea un risc sistemic de impunitate în cauzele privind fraude grave aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene; în acest caz, instanța internă trebuie să lase neaplicată legea internă privind reducerea termenului prescripției speciale, cu excepția cazului în care neaplicarea legii interne mai favorabile determină o încălcare a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislații care impune condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii. În opinia parchetului, faptul că legiuitorul național prelungește un termen de prescripție cu aplicare imediată, inclusiv unor fapte imputate care nu sunt încă prescrise, nu aduce, în principiu, atingere principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, făcând trimitere la deciziile din cauzele C-105/14 (Taricco I) și C-42/17 (Taricco II).

Parchetul a susținut că orice act de procedură întocmit în intervalul de timp situat până la data de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) a produs efectul juridic prevăzut de dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Astfel, a precizat că în cauză au fost îndeplinite numeroase acte de întrerupere a cursului termenului general de prescripție.

În opinia parchetului, consecințele Deciziei CCR nr. 358/2022 și a Deciziei ICCJ nr. 67/2022 ar fi riscul sistemic de impunitate, nu doar pentru infracțiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene și de corupție, ci a tuturor infracțiunilor cu excepția celor imprescriptibile, înlăturarea termenului special de prescripție nereprezentând voința legiuitorului. A menționat că această cauză are legătură cu dreptul Uniunii Europene, în acest sens făcând trimitere la cauza Euro Box Promotion și alții (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 si C-840/19), paragraful 188 și 169 și, prin urmare, este necesară aplicarea dreptului Uniunii Europene și aplicarea legislației naționale privind prescripția răspunderii penale în acord cu normele acestuia.

Referindu-se la Hotărârea din 15 iulie 1964, Costa (6/64, EU:C:1964:66, p. 1158-1160), unde Curtea a stabilit principiul supremației dreptului comunitar, prin prisma jurisprudenței CJUE (Cauzele Tarico I și II și Euro Box Promotion) și având în vedere Ordonanța dispusă de Curte ca urmare a numeroaselor sesizări cu obiect asemănător (referitor la întrebările dacă neaplicarea Deciziilor CCR ar fi conformă dreptului comunitar și dacă lăsarea neaplicată a prevederilor naționale în materie de complete aduce atingere art. 49 paragraful 1 teza ultimă din Carta drepturilor fundamentale) - pentru evitarea riscului sistemic de impunitate este necesară aplicarea legislației naționale privind prescripția specială a răspunderii penale, făcându-se abstracție de interpretarea dată prin Decizia CCR nr. 358/2022.

Prin concluziile scrise formulate, inculpații D. și C. au solicitat respingerea recursului în casație declarat de parchet, cu motivarea că art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma modificată prin Decizia CCR nr. 297/2018 este lege penală mai favorabilă și se aplică retroactiv în speță, în acest sens fiind și Decizia nr. 67 din data de 25.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. S-a arătat că noțiunea de "risc sistemic de impunitate" nu este definită legal nici în legislația internă, nici în cea europeană sau internațională, acest concept fiind utilizat recent de CJUE în Hotărârea din 21 decembrie 2021, pronunțată în Cauza Euro Box Promotion și alții (C-357/19, C-379/19, C-811/19 si C-840/19), cauze ce au avut în vedere decizii ale Curții Constituționale care vizau norme de drept procesual (excluderea probelor administrate în procesul penal prin participarea Serviciului Roman de Informații, respectiv nelegala compunere a completurilor de judecată).

Inculpații au menționat că din jurisprudența CJUE (Cauza Taricco 2; Cauza C-42/17, M.A.S. si M.B., hotărârea din 5 decembrie 2017) nu reiese imperativul reglementarii unor termene de prescripție a răspunderii penale mai lungi de 5 ani, iar în Hotărârea pronunțată în Cauza Taricco II s-a subliniat că protecția intereselor financiare ale UE se consideră satisfăcută atunci când legea națională prevede termene de prescripție egale pentru infracțiunile ce aduc atingere intereselor naționale și infracțiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale UE. Inculpații au precizat că din prevederile art. 325 alin. (2) TFUE rezultă că pentru a combate frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, statele membre adoptă aceleași măsuri pe care le adoptă pentru a combate frauda care aduce atingere propriilor lor interese financiare, astfel că un regim al prescripției răspunderii penale nediscriminatoriu între faptele care aduc atingere intereselor financiare ale UE și faptele care vatamă intereselor financiare naționale este unul conform dispoziției comunitare referite.

În ce privește necesitatea prevalenței principiului supremației dreptului Uniunii Europene, invocată de parchet, inculpații au arătat că interpretarea dată prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 legislației naționale este compatibilă cu dreptul Uniunii Europene și cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene din prisma duratei termenelor de prescripție a răspunderii penale, care potrivit art. 12 alin. (2) și (3) din Directiva nr. 1371/2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (Directiva PIF) sunt de 5 ani, atunci când legislația națională nu prevede cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, ori de 3 ani atunci când sunt susceptibile de întrerupere termenele de prescripție.

În materia infracțiunilor care intră în aria de reglementare a Directivei PIF, termenele de prescripție prevăzute în dreptul intern sunt de 10 ani, respectiv 8 ani raportat la pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene (art. 18

1

-18

3

din Legea nr. 78/2000), infracțiunea de abuz în serviciu (art. 297 C. pen. raportat, după caz, la art. 308, art. 309 C. pen. ori art. 13

2

din Legea nr. 78/2000) ori infracțiunile de corupție (art. 289-292 C. pen. raportate, după caz, la art. 7 din Legea nr. 78/2000), superioare termenelor minime recomandate de art. 12 din Directiva PIF, astfel că inculpații au considerat că sunt satisfăcute standardele de protecție a intereselor financiare ale Uniunii Europene împotriva fraudelor grave care le aduc atingere.

Analizând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate nici remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, parchetul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., fiind constatată intervenirea prescripției răspunderii penale, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripție.

Înalta Curte reține că situația de fapt valorificată prin decizia recurată constă în aceea că:

Inculpata C. a ajutat la obținerea frauduloasă a fondurilor europene naționale de către beneficiarul A. Î.I., ajutor materializat prin consemnarea unor date nereale în cuprinsul următoarelor documente: Formularul E3.8-fișa de verificare în teren și planșa fotografică atașată acestuia din 20.09.2012, unde la punctele 5, 6 și 8, precum și la rubrica privind observațiile OJPDRP/SVT-DSC, unde cei doi funcționari au atestat că aspectele constatate pe teren corespund realității și Planului de Afaceri întocmit de solicitant (Plan de Afaceri denumit "Dezvoltarea exploatației agricole A. din localitatea Bumbești Pitic, județul Gorj").

Inculpatul D. a ajutat la obținerea frauduloasă a fondurilor europene naționale de către beneficiarul A. Î.I., ajutor materializat în consemnarea unor date nereale în cuprinsul următoarelor documente: Formularul E3.8-fișa de verificare în teren și planșa fotografică atașată acestuia din 20.09.2012, unde la punctele 5, 6 și 8, precum și la rubrica privind observațiile OJPDRP/SVT-DSC unde cei doi funcționari au atestat că aspectele constatate pe teren corespund realității și Planului de Afaceri întocmit de solicitant (Plan de Afaceri denumit "Dezvoltarea exploatației agricole A. din localitatea Bumbești Pitic, județul Gorj"); Formularul E4.1 – Raportul asupra verificării pe teren din 21.09.2012, în cuprinsul căruia D. a consemnat că exploatația agricolă A. este amplasată în localitatea Bumbești Pițic, județul Gorj, iar solicitanta deține adăposturi de animale care asigură creșterea în bune condiții a animalelor menționate, deci condițiile existente la fața locului permit realizarea investiției (în acest formular s-a concluzionat că cererea de finanțare îndeplinește din punct de vedere al verificării pe teren condițiile pentru a fi declarată eligibilă).

În ce privește cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, instanța de apel a constatat intervenită prescripția răspunderii penale, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripție.

În concret, curtea de apel a reținut că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaților este legea penală care nu mai conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, respectiv forma C. pen. aflată în vigoare în perioada cuprinsă între data publicării Deciziei nr. 297/2018, și anume 26 iunie 2018, și până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/30 mai 202, întrucât în acest interval de timp dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nu pot fi aplicate, urmare a constatării neconstituționalității acestora și a lipsei de intervenție a legiuitorului pentru modificarea lor, cu consecința inexistenței vreunui caz de întrerupere a cursului prescripției, în conformitate cu Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanței supreme – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Astfel, curtea de apel a constatat că inculpaților le este aplicabil termenul general de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. - respectiv 8 ani - termen stabilit când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.

Pentru a aprecia în acest sens, curtea a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul infracțiunii ce face obiectul judecății, în forma legii penale mai favorabile, respectiv forma legii noi, acestea fiind cuprinse între 2 și 7 ani închisoare.

Potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă la data săvârșirii infracțiunilor, în cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunilor de obicei, de la data săvârșirii ultimului act.

În speță, termenul de prescripție a răspunderii penale a început să curgă de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, respectiv datele de 20.09.2012 și 21.09.2012 și acest termen s-a împlinit la datele de 19.11.2020, respectiv 20.11.2020. Pentru stabilirea momentului la care s-a împlinit termenul de prescripție au fost luate în considerare și cele 60 de zile în care cursul prescripției a fost suspendat potrivit decretelor prezidențiale nr. 195/2020 și nr. 240/2020 prin care s-a instituit, respectiv s-a prelungit starea de urgență, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 120/2020 pentru completarea Legii nr. 304/2004.

În contextul celor arătate, Înalta Curte constată că termenele generale de prescripție a răspunderii penale în prezenta cauză pentru infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților D. și C., au început să curgă, conform art. 154 alin. (2) din C. pen. la datele de 20.09.2012 și 21.09.2012 și s-au împlinit la datele de 19.11.2020, respectiv 20.11.2020.

Examinând criticile formulate în recurs în casație, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanței supreme – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, se constată că acestea au caracter nefondat. Astfel, prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 din C. pen.

Printre altele, în considerentele hotărârii prealabile s-a arătat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale, în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 întrucât o eventuală combinare a dispozițiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Înalta Curte a reținut, de asemenea, că revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunțate, referitoare la natura dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, și a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în special, este incidentă și în speța de față. Curtea de Apel Craiova a valorificat incidența prescripției generale a răspunderii penale, ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, interpretând și aplicând normele de drept penal pertinente în concordanță cu dezlegarea obligatorie a problemei de drept ce a făcut obiectul hotărârii prealabile anterior menționate.

Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei pronunțate în dezlegarea unei chestiuni de drept și situația factuală definitiv reținută prin hotărârea instanței de apel și care nu mai poate fi cenzurată de instanța de casație, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile deduse judecății este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. de 8 ani și a început să curgă pentru infracțiunile de complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată la datele de 20.09.2012 și 21.09.2012, adică data consumării infracțiunilor.

De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituțional, legea penală mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanța de apel, respectiv C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022, nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripție generală s-a împlinit, în cauză la datele de 19.11.2020, respectiv 20.11.2020. Așadar, soluția de încetare a procesului penal este legală în raport de interpretarea obligatorie a instanței supreme.

Cu privire la invocarea hotărârii pronunțată de Curtea Europeană de Justiție, Marea Cameră, la data de 24 iulie 2023, în cauza C-107/23 se reamintește că, dată fiind natura juridică a recursului în casație, aceea de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 din C. proc. pen. acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalității deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare, nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunțării hotărârii recurate.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existența cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate atât sub aspect factual, cât și legislativ. Astfel, în cazul prescripției răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, în raport cu încadrarea juridică a faptelor și legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanța de apel, având în vedere eventuala incidență a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen în raport de cadrul normativ și interpretativ existent la data pronunțării deciziei.

Or, hotărârea Curții Europene de Justiție, Marea Cameră, în cauza C-107/23, a fost pronunțată la data de 24 iulie 2023, ulterior deciziei atacate, așadar, legalitatea soluției de încetare din data de 08 mai 2023 nu poate fi analizată în raport de această decizie.

Astfel, la momentul pronunțării deciziei atacate, în raport de calificarea în dreptul național a instituției prescripției ca fiind o instituție de drept substanțial, chestiune asupra căreia a statuat cu caracter obligatoriu instanța supremă prin decizia amintită, atrăgea incidența principiului legii penale mai favorabile, iar elementele de interpretare oferite prin Hotărârea pronunțată de Curtea Europeană de Justiție, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în Cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, cât și prin Hotărârea din 5 decembrie 2017, în cauza C-42/17, nu ofereau argumente pentru o eventuală înlăturare a jurisprudenței obligatorii menționate.

În acest sens, este relevantă statuarea din cuprinsul paragrafului 209 din hotărârea pronunțată la data de 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion, în cuprinsul căreia Curtea precizează expres că, în cauzele în care s-a dispus sesizarea prealabilă, sunt antamate cerințele care decurg din articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la un proces echitabil, situație în care nu poate fi opus un standard național de protecție a drepturilor fundamentale care să implice un risc sistemic de impunitate, instanța națională având obligația de a se asigura că infracțiunile ce intră în domeniul dreptului Uniunii fac obiectul unor sancțiuni penale care au un caracter efectiv și disuasiv. Curtea a subliniat, însă, că, în drept, ipoteza este distinctă de situația în care instanța națională ajunge să considere că obligația de a lăsa neaplicate dispozițiile naționale în cauză se lovește de principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este consacrat la articolul 49 din Cartă, situație în care nu este ținută să se conformeze acestei obligații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. și M. B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 61).

Or, în speță în raport de deciziile obligatorii amintite, era incidentă tocmai ipoteza avută în vedere de Curtea de Justiție la pronunțarea Hotărârii din 5 decembrie 2017, M. A. S. și M. B., C-42/17, (Taricco 2), prin care s-a statuat în sensul că "Articolul 325 alin. (1) și (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanței naționale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracțiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziții interne în materie de prescripție care intră sub incidența dreptului material național și care se opun aplicării unor sancțiuni penale efective și disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripție mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepția cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislații care impune condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii."

Acest raționament este reluat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și în considerentele Hotărârii pronunțate în cauza C-107/23, (paragrafele 95-125), Curtea concluzionând că instanțele române nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile instanței de contencios constituțional amintite, în pofida existenței unui risc sistemic de impunitate a unor infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în măsura în care deciziile se întemeiază pe principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, inclusiv a regimului de prescripție referitor la infracțiuni.

Elementul de noutate în interpretarea articolului 325 alin. (1) TFUE și articolul 2 alin. (1) din Convenția PIF a constat în aceea că aplicarea de către o instanță națională a standardului național de protecție care repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, trebuie considerat ca fiind de natură să compromită supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii, în sensul jurisprudenței amintite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion și alții, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, punctul 212).

Cât privește obligativitatea deciziei menționate care impune instanței naționale să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de pronunțarea Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, se observă că legea procesual penală în vigoare nu reglementează un remediu pentru situația în care o hotărâre judecătorească definitivă ar fi incompatibilă cu o interpretare ulterioară a dreptului Uniunii reținută de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Înalta Curte reține totodată că primează principiul securității raporturilor juridice și cel al autorității de lucru judecat, atât în ordinea juridică europeană, cât și în sistemele juridice naționale, Curtea de Justiție a Uniunii Europene statuând constant asupra necesității ca hotărârile judecătorești definitive să nu mai poată fi puse în discuție (Hotărârea din 30 septembrie 2003, Kobler, în cauza C-224/01), cu excepția situației în care normele de procedură interne aplicabile autorizează reexaminarea (Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, în cauza C-453/00 și Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti & C. Spa, în cauza C-213/13).

În concluzie, analiza privind cazul de recurs în casație se raportează, potrivit legii procesual penale române, la regulile de drept existente la data pronunțării deciziei în apel, Înalta Curte nefiind abilitată să reexamineze hotărârea definitivă atacată prin prisma compatibilității acesteia cu interpretarea ulterioară a dreptului Uniunii reținută de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova împotriva deciziei penale nr. 913 din data de 04 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de parchet vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova împotriva deciziei penale nr. 913 din data de 04 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2022.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație formulat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 noiembrie 2023.