ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 24.10.2023

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

24.10.2023

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 24 octombrie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 123 din data de 18.02.2020 a Tribunalului Constanța, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2015, s-au dispus următoarele:

În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 18

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de către S.C. C. S.R.L. în campaniile 2008-2012), a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 3 ani. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) (dreptul de a desfășura orice activitate de accesare a fondurilor europene, direct ori prin interpuși) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani.

C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. (cinci acte materiale vizând eliberarea adeverințelor pentru cele cinci cereri formulate la APIA în campaniile 2008-2012) și a infracțiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (150 acte materiale vizând cele 150 contracte presupus falsificate), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (2) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) (dreptul de a desfășura orice activitate de accesare a fondurilor europene, direct ori prin interpuși) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) (dreptul de a desfășura orice activitate de accesare a fondurilor europene, direct ori prin interpuși) C. pen. din 1969, cu începere de la data rămânerii definitive a sentinței.

În baza art. 86

C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului și, în temeiul art. 86

C. pen. din 1969, s-a stabilit un termen de încercare de 5 ani, compus din durata pedepsei închisorii aplicate, la care s-a adăugat intervalul de 2 ani. S-a stabilit Serviciul de Probațiune Constanța ca organ de supraveghere a inculpatului.

În baza art. 86

C. pen. din 1969, a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune Constanța; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență. S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86

C. pen. din 1969, privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

Pedeapsa complementară va fi executată numai în cazul revocării suspendării executării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 18

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA în campaniile 2008-2012), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 3 ani. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) (dreptul de a desfășura orice activitate de accesare a fondurilor europene, direct ori prin interpuși) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) (dreptul de a desfășura orice activitate de accesare a fondurilor europene, direct ori prin interpuși) C. pen. din 1969, cu începere de la data rămânerii definitive a sentinței.

În baza art. 82 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și, în temeiul art. 82 C. pen. din 1969, s-a stabilit termen de încercare de 5 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

Pedeapsa complementară va fi executată numai în cazul revocării suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 lit. f) și art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (150 acte materiale vizând cele 150 contracte presupus falsificate), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 18

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (un act material vizând cererea formulată la APIA în campania 2008 de către A. în care s-a folosit contractul nr. x/15.04.2008), a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa închisorii de 10 luni. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. din 1969, cu începere de la data rămânerii definitive a sentinței.

În baza art. 82 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și, în temeiul art. 82 C. pen. din 1969, s-a stabilit termen de încercare de 2 ani și 10 luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 lit. f) și art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. (un act material vizând contractul nr. x/15.04.200), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 18

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA în campaniile 2008-2012), a fost condamnată inculpata S.C. C. S.R.L. la pedeapsa la pedeapsa amenzii de 100.000 RON și la pedeapsa complementară prevăzută de art. 53

alin. (3) lit. b) teza a II-a C. pen. din 1969 – suspendarea oricăror activități de accesare a fondurilor europene, direct sau prin interpuși, pe o durată de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Pedeapsa complementară se va pune în executare conform art. 499 C. proc. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 lit. f) și art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei S.C. C. S.R.L. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. (150 acte materiale vizând cele 150 contracte pretins falsificate), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. C). proc. pen.., au fost menținute măsurile asiguratorii (menționate la filele x din rechizitoriu) dispuse prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr. 1491/P/2013/24.09.2013.

În baza art. 397 C. proc. pen.., a fost admisă acțiunea civilă formulată de persoana vătămată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură.

În baza art. 1349, art. 1357 C. civ., au fost obligați inculpații A. și B., în solidar, către persoana vătămată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, la plata sumei de 1.809.551,69 RON, cu titlu de despăgubiri civile, vizând campaniile 2008-2012 urmare a cererilor formulate de inculpatul A., precum și la plata dobânzilor și penalităților calculate la data plății.

Au fost obligați inculpații S.C. C. S.R.L. și B., în solidar, către persoana vătămată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, la plata sumei de 2.606.274,15 RON, cu titlu de despăgubiri civile, vizând campaniile 2008-2012 aferente cererilor formulate de către inculpata S.C. C. S.R.L., precum și la plata dobânzilor și penalităților calculate la data plății.

A fost obligat inculpatul D. către persoana vătămată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură la plata sumei de 109.516,98 RON, cu titlu de despăgubiri civile, vizând campania 2008 în care s-a folosit contractul nr. x/15.04.2008, precum și la plata dobânzilor și penalităților calculate la data plății.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen.., au fost desființate contractele falsificate.

În temeiul art. 274 alin. (2), (4) C. proc. pen.., au fost obligați inculpații B., A. și S.C. C. S.R.L. la plata a câte 20.000 RON și inculpatul D. la plata sumei de 4000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Instanța de fond a reținut că, în drept:

Faptele inculpatului B. care, în calitate de primar al comunei Dobromir, i-a sprijinit pe inculpații A. și S.C. C. S.R.L. să obțină pe nedrept, folosind acte false, fonduri din bugetul Comunității Europene în suma totală de 3.243.283,44 RON, întrunește elementele constitutive a două infracțiuni prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 18

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen., fiecare cu 5 acte materiale, vizând 5 cereri formulate la APIA de către inculpatul A. și 5 cereri formulate de către S.C. C. S.R.L. pentru campaniile agricole 2008, 2009, 2010, 2011, 2012).

Fapta inculpatului A. care a obtinut pe nedrept, folosind acte false, fonduri din bugetul Comunității Europene în sumă totală de 1.809.551,69 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 18

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen. - 5 acte materiale vizând cele 5 cereri formulate la APIA pentru campaniile agricole 2008, 2009, 2010, 2011, 2012.

Fapta inculpatului D. de a-l ajuta, prin întocmirea în fals a contractului nr. x/15.04.2008 pe care inculpatul A. l-a folosit la APIA pentru a obține sprijinul financiar în campania agricolă 2008, în sumă totală de 109.516,98 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 18

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000, art. 5 C. pen.

Fapta inculpatei S.C. C. S.R.L. care a obținut pe nedrept, folosind acte false, fonduri din bugetul Comunității Europene în suma totala de 2.606.274,15 RON, întrunește elementele constitutive a două infracțiuni prev. de art. 18

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen. - 5 acte materiale (vizând 5 cereri formulate la APIA pentru campaniile agricole 2008, 2009, 2010, 2011, 2012).

Deopotrivă, instanța de fond a reținut că, în cauză, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale după cum urmează:

- pentru infracțiunea prev. de art. 253

C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. (cinci acte materiale vizând eliberarea adeverințelor pentru cele cinci cereri formulate la APIA în campaniile 2008-2012) și pentru infracțiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (150 acte materiale vizând cele 150 contracte presupus falsificate), reținute în sarcina inculpatului B.;

- pentru infracțiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (150 acte materiale vizând cele 150 contracte presupus falsificate), întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale, reținută în sarcina inculpatului A.;

- pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. (un act material vizând contractul nr. x/15.04.200), reținută în sarcina inculpatului D.;

- pentru savârșirea de către S.C. C. S.R.L. a infracțiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. (150 acte materiale vizând cele 150 contracte pretins falsificate).

Împotriva sentinței penale nr. 123/18.02.2021 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2015 au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București, inculpații B., A., D. și S.C. C. S.R.L.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța a solicitat menținerea soluției de condamnare pronunțată de prima instanță, prin înlăturarea aplicării deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și majorarea pedepselor aplicate de prima instanță, față de faptele comise și urmarea produsă.

Partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București a criticat admiterea în parte a acțiunii civile, solicitând acordarea integrală a despăgubirilor civile în cuantum de 4.636.534,55 RON, precum și acordarea accesoriilor fiscale.

Inculpații B., A., D. și S.C. C. S.R.L. au solicitat pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal pentru toate infracțiunile reținute în sarcina lor, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale; cu privire la latura civilă a cauzei, s-a invocat greșita admitere acțiunii civile, solicitarea principală fiind de respingere a acțiunii civile; în subsidiar, s-a solicitat respingerea acțiunii civile față de inculpatul B., care nu a beneficiat de subvenții, nu a întocmit documentațiile, ci doar le-a avizat, astfel că nu i se poate reține o contribuție la producerea prejudiciilor.

Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelanți, precum și din oficiu, conform art. 420 C. proc. pen.., instanța de apel a constatat următoarele:

Prin încheierea din data de 12.01.2023 s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru inculpați, după cum urmează:

- pentru inculpatul B., din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 18

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 18

- pentru inculpatul A., din infracțiunea prev. de art. 18

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 18

- pentru inculpatul D., din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 18

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (un act material vizând cererea formulată la APIA de inculpatul A. în campania 2008).

Schimbarea încadrării juridice a fost determinată de faptul că, în ceea ce privește aceste infracțiuni, prejudiciile reținute prin actul de sesizare, dar și de către prima instanță se situează sub pragul valoric de 2.000.000 RON, astfel că nu se justifica reținerea formei agravate a infracțiunii prev. de art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Conform art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. În alin. (3) se prevede că, dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au produs consecințe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

Potrivit art. 183 C. pen., prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 RON.

În cazul infracțiunii reținute în sarcina inculpatului B., în calitate de complice, constând în cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de inculpatul A. în campaniile 2008-2012, prejudiciul reținut este de 1.809.551,69 RON, aferent plăților efectuate de APIA în cele cinci campanii agricole. La fel, același prejudiciu este aplicabil și în cazul infracțiunii reținute în sarcina inculpatului A., în calitate de autor al faptei menționate anterior.

În cazul infracțiunii reținute în sarcina inculpatului D., în calitate de complice, constând într-un act material (vizând cererea formulată la APIA de inculpatul A. în campania 2008), prejudiciul reținut este de 109.516,98 RON.

Prima instanță a apreciat că legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, care în art. 145 prevedea că "prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 200.000 RON sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice."

În cazul inculpaților B. și A., urmare reținerii C. pen. din 1969, apărea ca justificată reținerea formei agravate prev. de art. 18

alin. (3) din Legea nr. 78/2000, prejudiciul fiind de peste 200.000 RON, dar prin aplicarea noului C. pen., ce va fi reținut ca lege penală mai favorabilă, nu mai este incidentă forma agravată prev. de alin. (3) al art. 18

din Legea nr. 78/2000, dat fiind că prejudiciile sunt sub 2.000.000 RON.

În cazul inculpatului D., în mod greșit prima instanță a reținut forma agravată prev. de aliniatul 3 al art. 18

din Legea nr. 78/2000, dat fiind că, indiferent de legea penală aplicabilă, prejudiciul fiind de 109.516,98 RON, nu erau îndeplinite cerințele pentru reținerea formei agravate, prejudiciul fiind sub pragul valoric de la care legea penală stabilea că o faptă a produs consecințe deosebit de grave.

Astfel, s-a justificat schimbarea încadrării juridice, prin eliminarea formei agravate, pentru infracțiunile și inculpații menționați anterior.

Instanța de apel a constatat că s-a împlinit termenul prescripției răspunderii penale pentru toate infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, în condițiile aplicării noului C. pen., care este legea penală mai favorabilă.

Infracțiunea de prev. de art. 18

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000, în forma actuală, este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani și 6 luni. Astfel, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru această infracțiune este de 10 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., având în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea mai sus menționată.

Infracțiunea de prev. de art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în forma actuală, este pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Astfel, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru această infracțiune este de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., având în vedere limitele speciale de pedeapsă.

Infracțiunea prev. de art. 322 C. pen. este pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă. Astfel, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru această infracțiune este de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., având în vedere limitele speciale de pedeapsă.

Inculpații B., A. și S.C. C. S.R.L. sunt acuzați că au comis infracțiunile cel târziu până la finalul anului 2012, motiv pentru care termenul prescripției răspunderii penale se calculează de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (2) C. pen., respectiv de la finalul anului 2012.

Inculpatul D. este acuzat că a comis infracțiunile cel târziu până la finalul anului 2008, motiv pentru care termenul prescripției răspunderii penale se calculează de la finalul anului 2008.

Deși prima instanță a reținut că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, instanța de apel a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale, potrivit noului C. pen., pentru toate infracțiunile.

Sub acest aspect, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., care au făcut obiectul controlului de constituționalitate prin deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022.

Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituționale.

În considerentele deciziei s-au reținut următoarele: "Curtea constată că, prin efectele pe care le produce, Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituționalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", Curtea a sancționat unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau.

Pe de altă parte, Curtea observă că atât o parte a practicii judiciare, cât și o parte a literaturii de specialitate, plecând de la conținutul paragrafului 34 al deciziei anterior menționate, au apreciat, prin analogie cu dispozițiile din vechiul C. pen., că, în ceea ce privește cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză, aceasta își produce efectele numai în cazul oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal (...)

Tocmai având în vedere sfera de competență a legiuitorului, Curtea constată că, în paragraful 34 al Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, a evidențiat reperele comportamentului constituțional pe care legiuitorul, iar nu organele judiciare, avea obligația să și-l însușească, acesta, în temeiul art. 147 din Constituție, fiind obligat să intervină legislativ și să stabilească clar și previzibil cazurile de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. De altfel, prin aceeași decizie, Curtea a indicat ca punct de reper inclusiv jurisprudența Curții Federale de Justiție (Bundesgerichtshof - BGH), care a afirmat în jurisprudența sa că dispozițiile de drept penal care reglementează întreruperea termenului de prescripție se interpretează ca excepții atent definite și, prin urmare, nu se pretează la interpretări extinse; așadar, instanțele obișnuite nu pot, pe propria răspundere, să dezvolte legea prin analogie (conform Deciziilor Curții Federale de Justiție în materie penală, Entscheidungen des Bundesgerichtshofs în Strafsachen - BGHSt 28, 381 382; BGH, Ordonanța din 29.09.2004 - 1 StR 565/03; Ordonanța din 16.06.2008 - 3 StR 545/07; Ordonanța din 10.08.2017 - 2 StR 227/17).

Or, Curtea observă că, prin tăcerea legiuitorului, identificarea cazurilor de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale a rămas o operațiune realizată de către organul judiciar, ajungându-se la o nouă situație lipsită de claritate și previzibilitate, situație ce a determinat inclusiv aplicarea diferită la situații similare a dispozițiilor criticate (fapt confirmat prin constatarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a existenței unei practici neunitare). Astfel, lipsa de intervenție a legiuitorului a determinat în sarcina organului judiciar necesitatea de a se substitui acestuia prin conturarea cadrului normativ aplicabil în situația întreruperii cursului prescripției răspunderii penale și, implicit, aplicarea legii penale prin analogie (...)

Așa fiind, Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancționate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018. Astfel, deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale.

În consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale."

Instanța de apel a reținut că din conținutul deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 se desprind următoarele:

- art. 155 alin. (1) C. pen., supus controlului de constituționalitate, a avut următorul conținut: "Cursul termenului prescripției penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză";

- prin decizia instanței de contencios constituțional nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31);

- decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 a avut natura uneia simple/extreme, întrucât instanța de contencios constituțional a sancționat unica soluție legislativă reglementată prin dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. (aspect statuat prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluția legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) și aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72);

- de la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 C. pen. (decizia nr. 358/2022, paragrafele 73, 74);

- ulterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, textul art. 155 alin. (1) C. pen. a avut următorul conținut: "Cursul termenului prescripției penale se întrerupe prin îndeplinirea" (decizia nr. 358/2022, paragraful 76);

- prin decizia instanței de contencios constituțional nr. 358/2022 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., reținându-se că norma supusă controlului de constituționalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară și previzibilă în absența intervenției legiuitorului (paragrafele 60, 75).

Urmare deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 au fost modificate dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., prevăzându-se "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului" (prin O.U.G. nr. 71/2002, publicată în M.Of. nr. 531 din 30 mai 2022).

Având în vedere efectele deciziilor Curții Constituționale, astfel cum sunt prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituția României, rezultă că în ceea ce privește întreruperea termenului prescripției răspunderii penale prevăzută de art. 155 alin. (1) C. pen. a existat următoarea succesiune de legi:

- de la data intrării în vigoare a C. pen. (1 februarie 2014) și până la publicarea deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicată în M. Of. nr. 518 din 25 iunie 2018), textul art. 155 alin. (1) C. pen. a avut conținutul "Cursul termenului prescripției penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză" și s-a bucurat de prezumția de constituționalitate;

- între data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 (a cărei natură a fost lămurită prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022) și până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022 (30.05.2022, data publicării în Monitorul Oficial), textul art. 155 alin. (1) C. pen. a avut conținutul "Cursul termenului prescripției penale se întrerupe prin îndeplinirea" și nu a cuprins vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripție;

- de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, textul art. 155 alin. (1) C. pen. are următorul conținut "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".

Prin decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a decis că "Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.."

Având în vedere că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), acestea sunt supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 C. pen.

Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 stabilesc, prin efectele pe care le produc la nivelul normei înscrise în cadrul art. 155 alin. (1) C. pen., un veritabil criteriu concret de determinare a legii penale mai favorabile până la soluționarea definitivă a cauzei, constând dintr-un regim juridic mai favorabil aplicabil unei cauze care înlătură răspunderea penală (prescripția răspunderii penale).

Instanța de apel a reținut că deciziile Curții Constituționale au avut ca efect reconfigurarea legii penale, cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., care a avut pe parcursul prezentului proces penal un conținut diferit, cea mai favorabilă formă a legii penale fiind aceea din perioada 25.06.2018 – 30.05.2022, când legea penală nu a prevăzut cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale.

Din perspectiva efectelor deciziilor Curții Constituționale, a fost avută în vedere și decizia nr. 651/2018 prin care instanța de contencios constituțional a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 4 C. pen., care nu asimilează efectele unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituțională. În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că "decizia Curții Constituționale este rezultatul unui control de constituționalitate în urma căruia norma își pierde validitatea constituțională. Sancțiunea aplicată legii, respectiv lipsirea de efecte juridice, produce consecințe similare abrogării sale, astfel că efectele deciziei Curții Constituționale nu pot decât să fie asimilate cu cele ale unei legi de dezincriminare."

În consecință, având în vedere aspectele reținute cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale, instanța de apel a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., în forma în vigoare ulterior deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale (a cărei natură a fost menționată explicit prin decizia nr. 358/2022), constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenței unui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție prevăzute de art. 154 C. pen.

Având în vedere că, potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale curge de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, instanța de apel a reținut că termenul de prescripție cel mai lung din cauză este de 10 ani și s-a împlinit la finalul anului 2022, pentru inculpații B., A. și S.C. C. S.R.L.

În cazul inculpatului D., termenul de prescripție a răspunderii penale cel mai lung din cauză este de 8 ani și s-a împlinit la finalul anului 2016.

Dat fiind că în cauză este împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale pentru toate infracțiunile, conform noului C. pen., instanța de apel a constatat că aceasta reprezintă legea penală mai favorabilă, conform art. 5 C. pen. Prima instanță a aplicat dispozițiile C. pen. din 1969, dar, sub aspectul prescripției răspunderii penale, acesta conținea dispoziții mai severe, în sensul că prevedea cazuri de întrerupere a termenului prescripției răspunderii penale (în art. 123 alin. (1) C. pen. din 1969), astfel că fiecare întrerupere a determinat curgerea unui nou termen de prescripție, motiv pentru care nu sunt aplicabile termenele generale de prescripție a răspunderii penale, ci ar fi incidentă numai prescripția specială, reglementată de art. 124 C. pen. din 1969, care în forma în vigoare la data faptei era condiționată de depășirea cu jumătate a termenului general de 8 ani de prescripție a răspunderii penale. De aceea, prin aplicarea C. pen. din 1969 nu ar fi intervenit prescripția răspunderii penale.

În consecință, instanța de apel a constatat că legea penală mai favorabilă este reprezentată de C. pen. adoptat prin Legea nr. 286 din 17 iulie 2009, intrat în vigoare la data de 01.02.2014.

Aplicarea dispozițiilor noului C. pen. nu impune o schimbare a încadrării juridice a faptei, dat fiind că nu se modifică norma de incriminare a faptelor deduse judecății, ci se aplică legea nouă, ca efect al schimbării calificării faptei prin altă lege penală.

Ținând seama de argumentele expuse, instanța de apel a constatat că în cauză s-a împlinit termenul prescripției răspunderii penale pentru toate infracțiunile deduse judecății, pronunțând o soluție de încetare a procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Inculpații B., A., D. și S.C. C. S.R.L. au declarat că nu solicită continuarea procesului penal, potrivit art. 18 C. proc. pen.

În condițiile în care s-a împlinit termenul prescripției răspunderii penale, acțiunea penală nu mai poate fi exercitată împotriva inculpaților, fiind obligatorie pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal, fără posibilitatea instanței de apel de a mai examina eventuala existență a infracțiunii și vinovăția inculpaților.

Drept urmare, lipsind solicitarea inculpaților de continuare a procesului penal, instanța de apel nu a examinat fondul acuzațiilor penale și a pronunțat o soluție de încetare a procesului penal pentru infracțiunile deduse judecății, ca efect al împlinirii termenului prescripției a răspunderii penale.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat înlăturarea aplicării deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, pe motiv că nu sunt compatibile cu legislația Uniunii Europene.

Instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 155 C. pen., având în vedere și deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, sunt compatibile cu legislația europeană.

Potrivit art. 12 alin. (2) și (3) din Directiva nr. 1371/2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (Directiva PIF): "(2) În cazul infracțiunilor menționate la articolele 3, 4 și 5 care sunt pasibile de o pedeapsă maximă de cel puțin patru ani de închisoare, statele membre iau măsurile necesare pentru a permite investigarea, urmărirea penală, judecarea și pronunțarea unor hotărâri judecătorești pentru o perioadă de cel puțin cinci ani de la săvârșirea infracțiunii respective. (3) Prin derogare de la alin. (2), statele membre pot stabili un termen de prescripție mai redus de cinci ani, dar de minimum trei ani, cu condiția să garanteze că termenul poate fi întrerupt sau suspendat în cazul unor acte specifice". Or, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) și c) C. pen., termenul de prescripție generală în cazul fraudelor afectând interesele financiare ale Uniunii Europene și al infracțiunilor de corupție este de 8 ani sau, după caz, de 10 ani. În plus, trebuie observat că Directiva PIF nu conține vreo prevedere cu privire la natura juridică a prescripției răspunderii penale.

Având în vedere durata acestor termene de prescripție, nu se poate considera că, prin aplicarea principiilor legii penale mai favorabile consecutiv Deciziilor Curții Constituționale și reținerea unei durate aproape duble față de standardul minim unional se ajunge la o încălcare a dreptului Uniunii Europene.

Totodată, prin referire la decizia Curții de Justiției a Uniunii Europene din 21 decembrie 2021 pronunțată în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, s-a reținut că nu se poate decela existența unui risc sistemic de impunitate ca urmare a deciziilor Curții Constituționale, strict prin aplicarea ca lege penală mai favorabilă numai a termenelor de prescripție generală de 8, respectiv 10 ani. Instanța de apel a mai notat că din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (Taricco II, cauza C-42/17, M.A.S. și M.B., hotărârea din 5 decembrie 2017) nu reiese necesitatea reglementării unor termene de prescripție a răspunderii penale mai lungi de 8, respectiv 10 ani și nici că prevederea unor astfel de termene de prescripție în materia infracțiunilor ce aduc atingere intereselor naționale față de cea a infracțiunilor ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene este de natură de a genera un risc sistemic de impunitate. S-a mai notat și faptul că, în cauza Taricco II, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a abținut a se pronunța cu privire la natura substanțială ori procedurală a instituției prescripției răspunderii penale. În doctrina juridică s-a apreciat că prin hotărârea pronunțată în cauza Taricco II Curtea de Justiție a Uniunii Europene a acceptat prioritatea (primatul) identității constituționale naționale peste obligația generală de loialitate astfel cum a fost elaborată în cauza "Porumbul Grecesc" ("Greek Maize", cauza C- 66/88, hotărârea din 21 septembrie 1989), recunoscând și principiul minimei intervenții a dreptului penal (subsidiarității) (H. Satzger, Internationales und Europäisches Strafrecht, ediția a 8-a, 2018, p. 9 și 10).

Deopotrivă, excepția inserată în Taricco II - "Articolul 325 alin. (1) și (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanței naționale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracțiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziții interne în materie de prescripție care intră sub incidența dreptului material național și care se opun aplicării unor sancțiuni penale efective și disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripție mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepția cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislații care impune condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii", a fost prevăzută de Curtea de la Luxembourg tocmai în vederea protecției drepturilor fundamentale, acordându-se prioritate acestora și recunoscându-se totodată că principiul legalității în materie penală face parte din tradițiile constituționale ale țărilor membre ale Uniunii Europene ("La rândul lor, instanțele naționale competente, atunci când trebuie să decidă în proceduri în curs să lase neaplicate dispozițiile în cauză ale C. pen., au obligația să se asigure că drepturile fundamentale ale persoanelor acuzate că au săvârșit o infracțiune sunt respectate. În această privință, autoritățile și instanțele naționale sunt libere să aplice standarde naționale de protecție a drepturilor fundamentale, cu condiția ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecție prevăzut de cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte, și nici supremația, unitatea și caracterul efectiv al dreptului Uniunii (...) Dacă instanța națională ar fi astfel determinată să considere că obligația de a lăsa neaplicate dispozițiile în cauză ale C. pen. se lovește de principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, ea nu ar trebui să se conformeze acestei obligații, iar aceasta chiar dacă respectarea obligației respective ar permite îndreptarea unei situații naționale incompatibile cu dreptul Uniunii").

Or, principiul legalității impune judecătorului să procedeze la interpretarea strictă a legii penale și să nu aplice retroactiv dispozițiile legii penale substanțiale, cu excepția legii penale mai favorabile.

Prin urmare, instanța de apel a constatat că nu se poate reține existența unor motive pertinente pentru înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor art. 155 C. pen., reconfigurate prin deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022.

Drept urmare, prin decizia penală nr. 343/P din 05 aprilie 2023 a Curții de Apel Constanța – secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București și inculpații B., A., D. și S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței penale nr. 123/18.02.2021 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2015, a fost desființată în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

S-a constatat că prin încheierea din data de 12.01.2023 s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru inculpați, după cum urmează:

- pentru inculpatul B., din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 18

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 18

- pentru inculpatul A., din infracțiunea prev. de art. 18

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 18

- pentru inculpatul D., din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 18

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (un act material vizând cererea formulată la APIA de inculpatul A. în campania 2008).

S-a constatat că legea penală mai favorabilă pentru inculpații B., A., D. și S.C. C. S.R.L. este C. pen. adoptat prin Legea nr. 286 din 17 iulie 2009, intrat în vigoare la data de 01.02.2014, cu consecința reținerii următoarelor încadrări juridice:

Inculpatul B.: infracțiunea prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de inculpatul A. în campaniile 2008-2012); infracțiunea prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 18

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de S.C. C. S.R.L. în campaniile 2008-2012); infracțiunea prev. de art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale); infracțiunea prev. de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. (150 acte materiale).

Inculpatul A.: infracțiunea prev. de art. 18

Inculpatul D.: infracțiunea prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (un act material vizând cererea formulată la APIA de inculpatul A. în campania 2008); infracțiunea prev. de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (un act material).

Inculpata S.C. C. S.R.L.: infracțiunea prev. de art. 18

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA în campaniile 2008-2012); infracțiunea prev. de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. (150 acte materiale).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., art. 154 alin. (1) lit. b), c), d) C. pen. și art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 18

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale vizând cele cinci cereri formulate la APIA de S.C. C. S.R.L. în campaniile 2008-2012); art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale); art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen. (150 acte material