ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 388/2024

Ședința publică din data de 27 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

În drept au fost invocate dispozițiile art. 2009 și urm. C. civ., art. 1350 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 3507 din 08 august 2022, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea – secția Civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului de Administrație invocate de pârâta B. S.A.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., fiind obligați pârâții la plata unei despăgubiri constând în diferența dintre venitul net realizat în baza contractului de mandat în cuantum de 8.000 RON lunar și venitul net realizat de acesta în calitate de membru în Consiliul de Administrație al B. S.A. respectiv 2.504 RON lunar, pentru perioada cuprinsă între data revocării mandatului și până la data la care ar fi expirat contractul de mandat (01.11.2018 – 04.01.2019), actualizată cu indicele de inflație, de la data scadenței (01.11.2018 – data producerii efectelor deciziei de revocare nr. 98/30.10.2018) și până la data plății efective, precum și la plata sumei de 1.300 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 12 septembrie 2023, Curtea de Apel Pitești – secția I Civilă a declinat competența soluționării recursului în favoarea secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal din cadrul aceleiași curți de apel.

În considerentele acestei încheieri, instanța de recurs a reținut, în esență, că cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu un profesionist, în legătură cu acte îndeplinite în exercitarea activității sale obișnuite, profesioniste, litigiul fiind înregistrat la Judecătoria Râmnicu Vâlcea care, însă, nu are o împărțire a competențelor funcționale în secții sau completuri specializate, în funcție de calitatea persoanelor sau a litigiului civil.

Instanța de recurs, reținând că secției I Civile a Curții de Apel Pitești nu îi sunt atribuite spre competență litigiile între profesioniști, a invocat considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 4/2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 și 136 din C. proc. civ., că determinarea competenței materiale procesuale a instanței de control judiciar se va realiza în considerarea obiectului și naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanța de fond, în cazul soluționării în prim grad de jurisdicție a litigiului de către o instanță care nu cuprinde structuri specializate (secții/completuri).

În pronunțarea acestei soluții, s-a reținut, în esență, că litigiul, în natura sa apropriat unui litigiu de muncă, raportat la obiectul cererii, a fost înregistrat potrivit dreptului comun la judecătorie, care a făcut aplicarea prevederilor C. civ., ale Legii nr. 31/1990 și ale O.U.G. nr. 109/2011, reținând că remunerația directorului era asimilată salariilor. S-a reținut că reclamantul nu a formulat o acțiune în anularea deciziei nr. 98/30.10.2018, astfel că cererea este de drept comun, în pretenții, iar din interpretarea normelor legale aplicabile, cât și a clauzelor contractuale, rezultă că reclamantul era îndreptățit la o despăgubire echivalentă cu remunerația cuvenită până la data încheierii contractului de mandat, care era asimilată din punct de vedere fiscal veniturilor din salarii.

A mai reținut instanța de recurs că împotriva sentinței a fost declarat apel, soluționat prin decizia nr. 1118/A/12.12.2022 de către Tribunalul Vâlcea – secția I Civilă, care a arătat în motivare că obiectul litigiului a fost reprezentat de pretențiile reclamantului, acțiunea fiind întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, astfel că cererea nu are natura unei opoziții cu privire la hotărârea asociaților de modificare a actului constitutiv.

Prin urmare, determinant în stabilirea competenței materiale procesuale a celor două secții este criteriul referitor la natura litigiului, iar nu exclusiv calitatea de profesioniști a părților implicate în proces, concluzia rezultând atât din hotărârea colegiului de conducere nr. 5/2016, cât și din interpretarea dată în soluționarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 18/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea prin Decizia nr. 4/2023, pronunțată de instanța supremă în recurs în interesul legii, s-a statuat asupra competenței materiale procesuale a instanței de control judiciar, în sensul că determinarea competenței se va stabili: cu respectarea specializării primei instanțe (complet/secție), care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac; în considerarea obiectului și naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanța de fond, în cazul soluționării în prim grad de jurisdicție a litigiului de către o instanță care nu cuprinde structuri specializate (secții/completuri).

Întrucât dosarul a fost soluționat în primă instanță de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, iar în apel de Tribunalul Vâlcea – secția I Civilă, care au reținut că litigiul are ca obiect o acțiune în pretenții contractuale, asimilate veniturilor din salarii, calea de atac a recursului este de competența procesuală a secției I Civile din cadrul Curții de Apel Pitești.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență ivit între două secții aparținând aceleiași instanțe, respectiv secția I Civilă și secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Pitești, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea secției I Civilă a Curții de Apel Pitești competența de soluționare a recursului, pentru următoarele considerente:

În cauză conflictul negativ a fost generat de interpretarea diferită a normelor privind competența materială procesuală a instanței de control judiciar, respectiv a instanței de recurs.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. "necompetența este de ordine publică (...) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat" iar conform art. 130 alin. (2) din același cod "competența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Din analiza textelor legale evocate rezultă că verificările asupra competenței materiale procesuale se definitivează cel mai târziu la primul termen de judecată în fața instanței de fond, când părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, astfel că rezultatul lor se va opune inclusiv instanței de control judiciar.

Prin urmare, excepția privind necompetența materială procesuală după acest moment nu mai poate fi invocată, competența fiind stabilită în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

Asupra corespondenței dintre competența specializată a instanței de fond și a celei din calea de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat, prin decizia nr. 18/2016, că, potrivit principiului învestirii instanțelor de control judiciar din treaptă în treaptă, competența materială procesuală a instanței care a judecat litigiul în fond se păstrează în mod corespunzător și în căile de atac.

Aceeași concluzie derivă și din decizia nr. 40/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în complet competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că "organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare; (…) astfel, în condițiile reglementării în vigoare în perioada avută în vedere în prezenta cauză, competența trebuie atribuită instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat hotărârea în fond, prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului ierarhic din treaptă în treaptă (…)".

De asemenea, prin Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că stabilirea competenței materiale procesuale a instanței de control judiciar se va determina cu respectarea specializării primei instanțe (complet/secție), care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac sau, în considerarea obiectului și naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanța de fond, în cazul soluționării în prim grad de jurisdicție a litigiului de către o instanță care nu cuprinde structuri specializate (secții/completuri).

Așadar, din deciziile obligatorii ale instanței supreme rezultă că în ipoteza în care litigiul a fost soluționat în fond de o instanță/secție/complet specializată/specializat, în cadrul verificărilor privind competența materială procesuală a instanței de control judiciar aceasta va respecta specializarea primei instanțe, care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac, fiind depășit momentul procesual până la care, în mod obiectiv, putea fi verificată competența materială procesuală, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) raportat la art. 136 alin. (1) din C. proc. civ.

În cauză, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în calitate de primă instanță, în cadrul căreia nu există formațiuni specializate, a calificat litigiul ca fiind de drept civil, având ca obiect o acțiune în răspundere civilă contractuală, întemeiată pe dispozițiile art. 1.350 și art. 2009 și urm. C. civ.

În apel cauza a fost judecată de secția I Civilă a Tribunalului Vâlcea, calificarea naturii litigiului nefiind contestată în această cale de atac.

Prin urmare, raportat la obiectul și natura litigiului, astfel cum au fost stabilite în fond și respectând specializarea instanței de apel, Tribunalul Vâlcea – secția I Civilă, cererea de recurs care a generat conflictul negativ de competență se impune a fi judecată de secția I Civilă a Curții de Apel Pitești.

Această din urmă instanță este obligată să respecte specializarea precedentei instanțe de fond, fiind depășit momentul procesual, până la care, în mod obiectiv, putea fi verificată competența material procesuală, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) și ale art. 131 alin. (1) raportat la art. 136 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a recursului declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1118/A din 12 decembrie 2022, pronunțate de Tribunalul Vâlcea – secția I Civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. și intimatul-pârât Consiliul de Administrație al B. S.A. în favoarea Curții de Apel Pitești – secția I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești – secția I Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2024.