ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 387/2024

Ședința publică din data de 27 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 166 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016.

Prin sentința civilă nr. 1016 din 04.10.2021, Tribunalul Prahova – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a anulat ca netimbrată cererea având ca obiect "anulare act administrativ".

Prin încheierea din 23 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Prahova – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă excepția necompetenței funcționale a secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Prahova, reținându-se, în esență, că obiectul litigiului privește executarea unui contract de achiziție publică, iar competența materială și funcțională în conformitate cu dispozițiile art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016, revine secției civile a tribunalului competența să soluționeze cauzele cu profesioniști, în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în cirscumscripția în care își are sediul social reclamantul.

Prin sentința nr. 1404 din 22.12.2021, Tribunalul Prahova – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării precum și capătul de cerere privind anularea actului administrativ.

Prin încheierea din 13 decembrie 2022, Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea secției a II-a Civile a Curții de Apel Ploiești.

În considerentele acestei încheieri, s-a reținut că obiectul cererii este reprezentat de anularea documentului constatator privind neîndeplinirea obligațiilor contractuale nr. x/10.02.2021, prin care s-a consemnat că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul subsecvent de furnizare, perfectat cu autoritatea contractantă, motiv pentru care s-a procedat în data de 28.01.2021 la rezilierea unilaterală a contractului subsecvent 913/14.01.2021 prin adresa nr. x/28.01.2021 și nr. y/01.02.2021.

De asemenea au fost invocate considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 25/2021, pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 180 din 23.02.2022, prin care s-a statuat că soluționarea litigiilor având ca obiect anularea documentului constatator care conține informații referitoare la neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către contractant/contractantul asociat și la eventualele prejudicii aparține instanței civile, în condițiile art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, instanța de control judiciar a reținut că, prima instanță prin încheierea din data de 23.11.2021 a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței funcționale a secției a II-a Civile a Tribunalului Prahova, cu motivarea că obiectul litigiului privește executarea unui contract de achiziție publică, iar competența materială și funcțională se determină în raport cu prevederile art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016, secția a II-a civilă fiind competentă să soluționeze cauzele cu profesioniști.

1

) din Legea nr. 101/2016 în forma în vigoare la data promovării acțiunii, singura cale de atac ce putea fi declarată împotriva hotărârii fondului era apelul, în urma soluționării căruia, hotărârea pronunțată de prima instanță devine definitivă.

Pentru a pronunța această soluție s-a reținut, în esență, că secția a II-a Civilă a fost învestită să soluționeze apelul reclamantei ca urmare a admiterii excepției necompetenței materiale invocate de secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Ploiești.

De asemenea, s-a constatat că litigiul a fost soluționat în primă instanță de un complet în materia contenciosului administrativ, iar în calea de atac trebuie respectată specializarea primei instanțe, potrivit considerentelor obligatorii ale Deciziei nr. 4 din 24 aprilie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 575 din 26 iunie 2023.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență ivit între două secții aparținând aceleiași curți de apel, respectiv secția de contencios administrativ și fiscal și secția a II-a Civilă a Curții de Apel Ploiești, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea secției a II-a Civile a Curții de Apel Ploiești competența de soluționare a apelului, pentru următoarele considerente:

În cauză conflictul negativ a fost generat de interpretarea diferită a normelor privind competența materială procesuală de soluționare a apelului declarat de reclamantă de către cele două secții ale curții de apel.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. "necompetența este de ordine publică (...) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat" iar conform art. 130 alin. (2) din același cod "competența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Din analiza textelor legale evocate rezultă că verificările asupra competenței materiale procesuale se definitivează cel mai târziu la primul termen de judecată în fața instanței de fond, când părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, astfel că rezultatul lor se va opune inclusiv instanței de control judiciar.

Prin urmare, excepția privind necompetența materială procesuală după acest moment nu mai poate fi invocată, competența fiind stabilită în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

În acest sens prin Decizia nr. 40/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în complet competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că "organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare; (…) astfel, în condițiile reglementării în vigoare în perioada avută în vedere în prezenta cauză, competența trebuie atribuită instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat hotărârea în fond, prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului ierarhic din treaptă în treaptă (…)".

De asemenea, prin Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că stabilirea competenței materiale procesuale a instanței de control judiciar se va determina cu respectarea specializării primei instanțe (complet/secție), care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac sau, în considerarea obiectului și naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanța de fond, în cazul soluționării în prim grad de jurisdicție a litigiului de către o instanță care nu cuprinde structuri specializate (secții/completuri).

Așadar, din deciziile obligatorii ale instanței supreme rezultă că în ipoteza în care litigiul a fost soluționat în fond de o instanță/secție/complet specializată/specializat, în cadrul verificărilor privind competența materială procesuală a instanței de control judiciar aceasta va respecta specializarea primei instanțe, care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac, fiind depășit momentul procesual până la care, în mod obiectiv, putea fi verificată competența materială procesuală, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) raportat la art. 136 alin. (1) din C. proc. civ.

În cauză, se constată că prin încheierea din data de 23 noiembrie 2021 prima instanță a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței funcționale a secției a II-a Civile, stabilind că litigiul privește executarea unui contract de achiziție publică, iar competența materială procesuală se determină în raport cu prevederile art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 și aparține secției civile a tribunalului competența să soluționeze cauzele cu profesioniști în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care se află sediul social al reclamantului.

Împotriva soluției pronunțate de prima instanță reclamanta a declarat recurs, calea de atac fiind înregistrată pe rolul secției a II-a Civile a Curții de Apel Ploiești ca urmare a admiterii, prin încheierea pronunțată la 13 decembrie 2022, a excepției necompetenței funcționale de către secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul aceleiași curți de apel.

În considerentele încheierii de declinare s-a reținut, în esență, că obiectul cererii este reprezentat de anularea documentului constatator de neîndeplinire a obligațiilor contractuale nr. x/10.02.2021, iar potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 25/2021, pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 180 din 23.02.2022, s-a statuat că instanțele civile vor soluționa litigiile având ca obiect anularea documentului constatator care conține informații referitoare la neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către contractant/contractantul asociat și la eventualele prejudicii, în condițiile art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, prin încheierea din data de 23.11.2021, prima instanță a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței funcționale a secției a II-a Civile a Tribunalului Prahova, competentă să soluționeze cauzele cu profesioniști.

Urmare a respingerii ca inadmisibil a recursului prin decizia nr. 13 din 26 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a Civilă, reclamanta a declarat apel, calea de atac fiind înregistrată pe rolul secției a II-a Civile din cadrul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2023.

Astfel, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Ploiești, a fost învestită cu soluționarea unei căi de atac împotriva hotărârii instanței de fond specializate, respectiv secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Prahova, în cadrul căreia funcționează completuri specializate în soluționarea atât a litigiilor cu profesioniști, cât și a litigiilor de contencios administrativ.

Având în vedere că hotărârea recurată a fost pronunțată de un complet specializat în materie civilă să soluționeze litigiile cu profesioniști, în calea de atac competența de soluționare a apelului revine secției din cadrul curții de apel corespunzătoare secției tribunalului care a pronunțat hotărârea atacată, completul învestit cu soluționarea căii de atac neputând face abstracție de competența completului ce a soluționat procesul în primă instanță.

Întrucât litigiul a fost soluționat în prima instanță de secția civilă a tribunalului, în cadrul verificărilor privind competența materială procesuală a instanței de control judiciar aceasta va respecta specializarea instanței de fond, care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac, fiind depășit momentul procesual până la care, în mod obiectiv, putea fi verificată competența materială procesuală, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) raportat la art. 136 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2024.