ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2743/2021

HOTĂRÂRE

15.12.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2743/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 15 decembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub număr de dosar x/2018, reclamanta COMUNA PROVIȚA DE SUS, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanței: să se constate nulitatea absolută a contractului de comodat nr. x/03.05.2010 și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului; obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință pentru terenul și construcția ce au făcut obiectul contractului de comodat, pentru perioada 20.12.2015- 19.12.2018, estimând contravaloarea lipsei de folosință și a accesoriilor datorate de pârâtă la suma de 246.304 RON; actualizarea sumelor datorate de parata cu dobânda legală până la achitarea integrală a acestora.

Prin sentința civilă nr. 622 din 15 mai 2019 au fost respinse excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Prahova – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, și a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, fiind respinsă acțiunea reclamantei, ca inadmisibilă.

Prin decizia nr. 1235 din 15 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul recurentei Comuna Provița de Sus, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova.

După casarea cu trimitere spre rejudecare, prin sentința nr. 1181 din 24 noiembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Prahova – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtă și excepția prescripției, invocată de pârâtă, ca neîntemeiate.

Prin aceeași sentință, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul COMUNA PROVIȚA DE SUS, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., constatându-se nulitatea absolută a contractului nr. x/03.05.2010.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 164.107,37 RON, reprezentând contravaloare lipsă de folosință pentru perioada 20.12.2015 - 11.09.2020 și la plata dobânzii legale aferentă acestei sume.

A fost respinsă, în rest cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta A. S.R.L., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

La termenul de judecată din 22 septembrie 2021, Curtea de Apel Ploiești – secției de contencios administrativ și fiscal, din oficiu, a invocat excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ, asupra căreia a rămas în pronunțare.

Prin încheierea de la această dată a fost admisă excepția de necompetență funcțională, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civilă, din cadrul Curții de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de contencios administrativ a reținut în cauză nu a fost contestat un act administrativ și nici nu s-a avut în vedere caracterul de act administrativ asimilat sau nu a contractului încheiat între părți, ci s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata unei sume de bani reprezentând o plată nedatorată. De altfel, cauza a fost analizată de judecătorul fondului ca un litigiu de drept civil între profesioniști prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează acest domeniu prin raportare la excepțiile invocate de părți.

Mai mult, calea de atac menționată de judecătorul fondului a fost aceea de drept comun, respectiv apel în 30 de zile de la comunicare, iar nu cea specială din contenciosul administrativ, respectiv calea de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicare.

Având în vedere că începând cu data de 1.01.2019, în cadrul Curții de Apel Ploiești a fost reorganizată secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin înființarea a două secții distincte, respectiv secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal, conform hotărârii 834 din 26.09.2018 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin raportare la obiectul prezentului litigiu, Curtea a apreciat că, în speță, competența de soluționare a căii de atac a apelului împotriva sentinței 155/2019 revine secției a II-a Civile din cadrul Curții de Apel Ploiești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a Civile din cadrul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2018**, fixându-se termen de judecată la 10 noiembrie 2021.

Prin încheierea din 10 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția de necompetență materială procesuală a secției a II-a Civile și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență între cele două secții ale Curții de Apel Ploiești, a fost suspendată din oficiu, judecata cauzei și s-a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

În motivare, s-a reținut, în esență, că potrivit art. 2 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 17 decembrie 2015, în cadrul instanțelor, în raport cu competența acestora, funcționează secții sau, după caz, complete specializate.

Astfel, dacă la nivelul unei instanțe există secții sau completuri specializate, o cauză de o anumită natură trebuie repartizată la secția sau completul specializat corespunzătoare naturii litigiului dedus judecății.

Prin urmare, dacă în primul ciclu procesual (fond-recurs) și în al doilea ciclu procesual, în fond după rejudecare, litigiul a fost repartizat și soluționat de completuri de contencios administrativ și fiscal, s-a apreciat că în recurs competența material procesuală aparține secției de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două secții ale aceleiași instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ.: "există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces", iar potrivit art. 136 alin. (1) din același cod: "dispozițiile privitoare la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești".

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că cele două secții ale Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal și secția a II-a Civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece recursul formulat în cauză, declinările de competență între secțiile sesizate fiind reciproce.

Prin decizia nr. 17/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică.

Dispozițiile art. 136 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că dispozițiile prezentei secțiuni (art. 129 - 135) privitoare la excepția de necompetență se aplică, prin analogie și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești.

Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că invocarea excepției de necompetență materială de ordine publică ulterior momentului procesual reglementat de art. 130 alin. (2) C. proc. civ. nu mai este posibilă, în cauză având loc o consolidare a competenței materiale procesuale și funcționale, în mod definitiv, în privința instanței care a soluționat cererea.

De menționat sunt și considerentele deciziei nr. 31/11.11.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii – conform cărora: "necompetența materială procesuală poate fi invocată de judecător sau de părți doar în fața primei instanțe sesizate, până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, în condițiile art. 131 din C. proc. civ. (...)".

Potrivit deciziei nr. 40/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii: "organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare; (…) astfel, în condițiile reglementării în vigoare în perioada avută în vedere în prezenta cauză, competența trebuie atribuită instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat hotărârea în fond, prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului ierarhic din treaptă în treaptă (…)".

Se constată că în primul ciclu procesual, cauza a fost repartizată spre soluționare unui complet de contencios administrativ și fiscal, în fața căruia a fost ridicată excepția necompetenței materiale procesuale, respinsă prin sentința civilă nr. 622 din 15 mai 2019 a Tribunalului Prahova– secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Comuna Provița de Sus, inclusiv împotriva modului de soluționare a excepției necompetenței materiale funcționale a secției a II-a de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv de recurs găsit neîntemeiat de Curtea de Apel Ploiești, astfel cum rezultă din considerentele deciziei nr. 1235 din 15 octombrie 2019, casarea intervenind pentru motivul instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În al doilea ciclu procesual, în fața Tribunalului Prahova, reclamanta Comuna Provița de Sus a ridicat din nou excepția necompetenței materiale funcționale a secției a II-a de contencios administrativ și fiscal, excepție respinsă, pe considerentele reținute în încheierea din 1 iulie 2020 .

Cauza a fost soluționată de Tribunalul Prahova – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 1181 din 24 noiembrie 2020, ce formează obiectul recursului dedus judecății.

Prin urmare, având în vedere că în primul ciclu procesual (fond-recurs) și în al doilea ciclu procesual, în fond după rejudecare, litigiul a fost repartizat și soluționat de completuri de contencios administrativ și fiscal, în rejudecare pentru identitate de rațiune, competența de soluționare a recursului revine secției din cadrul curții de apel corespunzătoare secției din cadrul tribunalului care a pronunțat hotărârea recurată.

De altfel, invocarea în cauză a excepției de necompetență funcțională prin raportare la calitatea părților ori obiectul și natura litigiului direct în recurs, aduce în discuție chiar competența materială a instanțelor de fond, cu nerespectarea dispozițiilor legale privind invocarea excepției de necompetență.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal.