ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 688/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă la 30 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Comunei Ciorani și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciorani, prin primar, obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 65.392,88 RON, reprezentând debit principal restant, respectiv contravaloarea serviciilor furnizate și neachitate; a sumei de 198.926,24 RON, constând în penalități contractuale în cotă procentuală de 2% din debitul principal restant pentru săptămâna de întârziere, calculate până la data introducerii cererii, precum și până la achitarea integrală a creanței; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1523, art. 1576, art. 1578, art. 1617 și următ. C. civ., precum și pe cele ale art. 53 și următ. din Legea nr. 101/2016.

Apărările formulate la fond Prin întâmpinare, pârâtele Primăria Comunei Ciorani și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciorani, prin primar, au invocat excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și a autorității de lucru judecat. Pe fond, au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondate.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1217 din 8 aprilie 2021, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtele Primăria Comunei Ciorani și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciorani, prin primar, și a respins, ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L.. A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciorani, prin primar, privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Apelul Împotriva sentinței nr. 1217 din 8 aprilie 2021 pronunțate de Tribunalul Prahova, secția I civilă a declarat apel reclamanta A. S.R.L.. Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă la 8 iunie 2021, sub nr. x/2020. 4.1 Hotărârea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă Prin încheierea de ședință din 20 ianuarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a apelului declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1217 din 8 aprilie 2021 pronunțate de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în favoarea secției a II-a civile a aceleiași instanțe. 4.2 Hotărârea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă Prin încheierea de ședință din 6 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a apelului declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1217 din 8 aprilie 2021 pronunțate de Tribunalul Prahova, secția I civilă în favoarea secției I civile a aceleiași instanțe. Constatând ivirea conflictului negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. 4.3 Hotărârea pronunțată în regulator de competență Prin decizia nr. 1468 din 14 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a stabilit competența de soluționare a apelului declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1217 din 8 aprilie 2021 pronunțate de Tribunalul Prahova, secția I civilă în favoarea secției I civile a Curții de Apel Ploiești. 4.5 Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 927 din 4 mai 2023, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1217 din 8 aprilie 2021 pronunțate de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Comunei Ciorani și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciorani, prin primar. A anulat sentința apelată și a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de intimatele-pârâte. A admis acțiunea și le-a obligat pe pârâte la plata sumei de 65.392,88 RON, reprezentând debit principal, precum și a sumei de 198.926,24 RON, constând în penalități contractuale.

Recursul Împotriva deciziei nr. 927 din 4 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă au declarat recurs pârâtele Primăria Comunei Ciorani și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciorani, prin primar, în termenul legal, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel. Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentele au susținut, referitor la soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, că sentința nr. 1217 din 8 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă este legală și temeinică, apreciind că în mod corect s-a raportat această instanță la prevederile art. 2539 alin. (2) C. civ., precum și la considerentele deciziei nr. 2288 din 6 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În acest context, au afirmat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a fost introdusă după împlinirea termenului general de prescripție de 3 ani. Recurentele au susținut că decizia recurată cuprinde o motivare contradictorie și că a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material ce guvernează răspunderea contractuală. De asemenea, au arătat că instanța de apel a interpretat eronat înscrisurile depuse la dosar, întrucât în mod greșit s-a apreciat că, prin clauzele contractuale, nu s-a stabilit obligația de predare, de către prestator, a documentației către primărie, într-o formă avizată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, și că, în acest fel, nu s-ar pune problema invocării, în mod valabil, a excepției de neexecutare a plății creanței. Recurentele au susținut că au invocat în mod constant această chestiune, respectiv că lucrarea nu a fost avizată conform prevederilor contractului nr. x din 26 noiembrie 2014, argumentele potrivit cărora intimata și-a onorat obligațiile contractuale neputând fi primite. Totodată, au afirmat că instanța de apel nu a făcut referire la faptul că intimata a prezentat proiectul și factura fiscală la data de 16 martie 2017, solicitând avizul de începere a lucrărilor de proiectare la 30 mai 2017 (prin cererea nr. x), iar la 14 septembrie 2017, prin adresa nr. x, solicitând prelungirea avizului de începere a lucrărilor. Aceste aspecte au fost apreciate că reflectă, cu certitudine, faptul că lucrarea contractată nu a fost executată conform prevederilor contractuale (termene, număr de exemplare, avizare), precum și că nu putea fi achitată.

Apărările formulate în recurs Prin întâmpinarea depusă la 16 noiembrie 2023, în termenul procedural, intimata A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura în recurs Prin rezoluția din 9 ianuarie 2024, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului declarat de pârâtele Primăria Comunei Ciorani și Comuna Ciorani, prin primar, împotriva deciziei nr. 927 din 4 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în ședința publică de la data de 7 martie 2024. La termenul de judecată menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat din oficiu excepția de nulitate a recursului, din perspectiva neîncadrării criticilor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rămânând cu prioritate în pronunțare asupra acesteia, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) din același act normativ.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate invocate din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni" (…) "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat." Recursul se motivează, conform art. 487 alin. (1) din același act normativ, prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, precum și în situația reglementată la alin. (2), în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 din cod. Conform art. 486 alin. (3) din același act normativ, "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și lit. c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) C. proc. civ. instituind sancțiunea nulității atunci când motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488. În aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., instanța de judecată are obligația de a verifica dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului. Așadar, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, respectiv argumentele de natură juridică pe baza cărora recurentul înțelege să critice hotărârea atacată, prin formularea unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, circumscrise dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. Raportând aceste considerente de ordin teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea unui recurs, declarat de pârâtele Primăria Comunei Ciorani și Comuna Ciorani, prin primar, împotriva deciziei nr. 927 din 4 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. Prin memoriul de recurs, recurentele au susținut, ulterior expunerii situației de fapt și a parcursului procesual, că decizia recurată cuprinde o motivare contradictorie, precum și faptul că aceasta a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material care reglementează răspunderea civilă contractuală. Invocând formal cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., au criticat decizia recurată din perspectiva modalității de valorificare a probațiunii, susținând că, printr-o interpretare eronată a înscrisurilor depuse la dosar, curtea a constatat că, prin clauzele contractuale nu s-a stipulat, în sarcina prestatorului, obligația de a preda documentația către primărie, în forma avizată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova. În acest context, recurentele au apreciat că nu se poate invoca, în mod valabil, excepția de neexecutare în ceea ce privește plata creanței. Recurentele au precizat că au fost consecvente în a reliefa aspectul referitor la neavizarea lucrării conform prevederilor contractului nr. x din 26 noiembrie 2014 și au considerat că aserțiunile intimatei, potrivit cărora aceasta și-a onorat obligațiile contractuale, nu pot fi primite. Totodată, au susținut că instanța de apel nu a avut în vedere împrejurarea că intimata a prezentat proiectul și factura fiscală la x martie 2017, deși a solicitat avizul de începere a lucrărilor de proiectare la data de 30 mai 2017 (prin cererea nr. x), iar la 14 septembrie 2017, prin adresa nr. x, a cerut prelungirea avizului de începere a lucrărilor. Or, aceste aspecte relevau, în opinia recurentelor, faptul că lucrarea contractată nu a fost executată conform stipulațiilor contractuale referitoare la termene, număr de exemplare, avizare etc. Evocând prevederile contractuale inserate la art. 6, art. 8.3, în capitolul VII și la fila x, precum și pe cele ale caietului de sarcini întocmit de Primăria Comunei Ciorani, potrivit cărora toate avizele/acordurile asupra planului urbanistic general trebuiau solicitate și obținute de proiectant în numele autorității contractante, recurentele au mai afirmat că lucrarea executată de către intimată nu a fost avizată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, și că, prin urmare, nu putea fi plătită. Înalta Curte, raportând motivele de recurs, redate rezumativ în expozeul de mai sus, la judecata realizată de instanța de apel prin hotărârea recurată, reține că acestea nu se pot circumscrie cazurilor de casare invocate expres, respectiv cele prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., și nici celorlalte motive de recurs prevăzute limitativ de acest text legal. Această constatare se impune față de faptul că criticile concrete formulate în cauză nu constituie o reflexie a judecății realizate în etapa procesuală anterioară, care a vizat, pe de o parte, excepția prescripției dreptului material la acțiune (admisă de tribunal prin sentința apelată), iar, pe de altă parte, fondul cauzei, din perspectiva îndeplinirii obligațiilor contractuale de către intimată, respectiv a obligației corelative de plată a recurentelor. Reținând că prin apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. a fost învestită cu soluționarea unor critici ce vizează încălcarea de către instanța de fond a normelor de drept material în materia prescripției extinctive, precum și cu motive de apel referitoare la fondul cauzei, curtea de apel a procedat la examinarea acestora, constatând, cu prioritate, că soluția adoptată asupra excepției prescripției nu se întemeiază pe întreruperea cursului acesteia, ca urmare a cesiunii de creanță, ci pe suspendarea cursului prescripției intervenite prin aplicarea dispozițiilor art. 41 și art. 62 ale Decretelor Președintelui nr. 195/16 martie 2020, respectiv nr. 240/14 aprilie 2020. În raport de aceste repere, instanța de apel a considerat că, în mod greșit tribunalul a constatat că prescripția dreptului material la acțiune s-a împlinit la 15 aprilie 2020, în termen de 3 ani de la momentul scadenței facturii, fără a avea în vedere faptul că, prin adoptarea decretelor menționate, cursul prescripției s-a întrerupt în perioada 16 martie 2020 - 15 mai 2020. Aplicând dispozițiile art. 2534 alin. (1) C. civ., curtea a stabilit că termenul de prescripție nu s-a împlinit la 15 aprilie 2020, ci la 16 iunie 2020, prin adăugarea unui interval de 31 de zile de la data încetării suspendării de drept a prescripției. Raportând prevederile art. 2540 C. civ. la circumstanțele cauzei, instanța de apel a constatat că somația prealabilă emisă la 3 iunie 2020 a fost înaintată în vederea formulării ordonanței de plată ce a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 28 iulie 2020, sub nr. x/2020, realizându-se în acest mod punerea în întârziere a debitorului. Întrucât cererea de chemare în judecată în prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul primei instanțe la 30 octombrie 2020, s-a constatat că dreptul material la acțiune al reclamantei nu era prescris. Pe fondul cauzei, curtea a procedat la examinarea prevederilor contractuale inserate la art. 4.3 și 8.3 în contractul nr. x din 26 noiembrie 2014, constatând că prețul convenit pentru executarea lucrărilor a fost de 131.440 RON, pe care beneficiarul s-a obligat să îl achite în termen de 30 de zile de la emiterea facturii și de la predarea documentației pe bază de proces-verbal de predare-primire semnat de ambele părți, pe fază de execuție, cu obligația primirii lucrării avizate, în perioada 24-31 a fiecărei luni, potrivit graficelor de execuție și de plăți. Curtea a reținut că prestatorul B. S.R.L. a finalizat și a predat către debitor documentația și planurile urbanistice conform proiectului, părțile semnând procesul-verbal de predare-primire nr. x din 28 martie 2017, serviciile astfel furnizate, aferente fazei 4 a graficului de execuție și plăți fiind acceptate fără obiecțiuni de recurenta Primăria Comunei Ciorani, iar factura conținând contravaloarea serviciilor livrate, în cuantum total de 65.392,88 RON, fiind acceptată sub semnătură de către această parte și înregistrată în evidențele sale sub nr. x din 28 martie 2017. Ulterior expirării scadenței termenului de plata a facturii, la 15 aprilie 2017, creanța rezultată din aceasta a fost cesionată succesiv, de la prestatorul B. S.R.L. la C. S.R.L. și, ulterior, la A. S.R.L. (reclamanta din prezenta cauză). Somația de plata nr. x din 3 iunie 2020, prin care reclamanta a solicitat Primăriei Comunei Ciorani plata sumei în cuantum total de 243.347,36 RON, compusă din creanța și penalitățile contractuale calculate provizoriu până la data respectivă, a fost urmată de un răspuns, prin adresa din 11 iunie 2020, invocându-se neexecutarea obligațiilor contractuale, motivat de neavizarea de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a suportului topografic pentru actualizarea planului urbanistic general al Comunei Ciorani. Curtea, reținând clauza inserată la art. 8.3 în contract, a apreciat că, potrivit graficului de execuție și plăți, reclamanta este îndreptățită la plata sumei 65.392,88 RON, potrivit facturii nr. x din 16 martie 2017, în care s-a consemnat ca valoarea creanței reprezintă "Faza 4 - Reambulare topografică". Instanța de apel a reținut că documentația finală a fost predată conform procesului-verbal nr. x din 28 martie 2017, la data de 31 mai 2017 părțile încheind, sub nr. x, actul adițional nr. x la contract, și convenind prelungirea duratei de prestare a serviciilor aferente etapelor II și III care au făcut obiectul contractului nr. x din 26 noiembrie 2014, până la 31 decembrie 2017, astfel că nu a reținut existența vreunei nemulțumiri referitoare la neexecutarea de către prestator a obligațiilor asumate. Constatând că prin clauzele contractuale nu s-a stabilit obligativitatea prestatorului de a preda documentația către primărie, în forma avizată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, curtea a arătat că nu se putea invoca, în mod valabil, excepția de neexecutare cu privire la plata creanței, cu atât mai mult cu cât, în cuprinsul procesului-verbal de recepție nr. x/2018 s-a consemnat că a fost încheiat conform cererii nr. x din 22 decembrie 2017, ce respectă termenul agreat de către părți prin actul adițional nr. x la contract. Apreciind că este lipsită de temei excepția de neexecutare, decurgând din faptul că reclamanta nu a pus la dispoziție, în format fizic, documentele avizate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, instanța de apel a constatat că prestatorul și-a îndeplinit obligațiile contractuale, subzistând obligația corelativă de plată a serviciilor în sarcina recurentelor. În considerarea acestor argumente juridice, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1217 din 8 aprilie 2021 pronunțate de Tribunalul Prahova, secția I civilă, pe care a anulat-o, întrucât a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond, a admis acțiunea, obligându-le pe pârâtele Primăria Comunei Ciorani și Comuna Ciorani, prin primar, la plata sumei de 65.392,88 RON, reprezentând debit principal și penalități contractuale. Raportând considerentele curții de apel la criticile formulate în recurs de către recurente, subsumate cazurilor de casare indicate - art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. - Înalta Curte constată că o astfel de încadrare nu este posibilă. Astfel, recurentele nu au expus, în recursul pendinte, critici care să vizeze modalitatea de examinare în apel a prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei prin raportare la motivele care au dus la infirmarea soluției de primă instanță, precum și a clauzelor contractuale inserate de părți în contractul nr. x din 26 noiembrie 2014 din perspectiva normelor de drept aplicabile, critici care să fie circumscrise ipotezelor reglementate la art. 488 C. proc. civ. și să permită un examen de legalitate al deciziei recurate. Dimpotrivă, formulate fiind prin ignorarea specificului căii extraordinare de atac a recursului, motivele de recurs cuprind doar aspecte de fapt referitoare la judecata realizată de instanța de fond asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune (recurentele afirmând că s-au respectat dispozițiile art. 2539 alin. (2) C. civ.), precum și aserțiuni ce vizează modalitatea de evaluare a probatoriului de către instanța de apel, care ar fi condus la concluzia greșită că prin clauzele contractuale nu s-a prevăzut obligația reclamantei de a preda documentația avizată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova. Criticile recurentelor vizează, astfel, situația de fapt reținută de instanța de apel conform probațiunii administrate, nereprezentând reale critici de aplicare a normelor de drept substanțial în raport cu aceasta. Chiar dacă recurentele au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., o indicare formală a acestora sau o aparență de motivare a cererii nu poate fi privită ca un recurs motivat, fiind necesară formularea unor critici în legătură cu soluția pronunțată. Ignorând funcția căii extraordinare de atac a recursului - aceea de a asigura, exclusiv, un control de legalitate - recurentele au dedus judecății în recurs aspecte care sunt lăsate de legiuitor, exclusiv, în competența instanțelor de fond (administrarea probelor, evaluarea și aprecierea acestora și, corelativ, determinarea situației de fapt). Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește una dintre cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâtele Primăria Comunei Ciorani și Comuna Ciorani, prin primar, împotriva deciziei nr. 927 din 4 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.