Decizia nr. 6/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1555/2020 a Tribunalului Constanța

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 ianuarie 2020 pe rolul Tribunalului Constanța, astfel cum a fost precizată în ședința din 15 mai 2020, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în temeiul art. 1084 C. civ. și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 450.000 RON, reprezentând dobânda și actualizare cu indicele de inflație calculate pentru perioada 04.06.2009 - 27.06.2019 pentru suma de 470.557 RON, reprezentând despăgubire dispusă prin decizia civilă nr. 184A/24.10.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Galați.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 1555 din 10 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 97/C din 9 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă, a fost admis apelul declarat de apelanții reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1555 din 10 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român - Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin mandatar S.C. C. S.A.. A fost schimbată sentința civilă apelată, în sensul că: A fost admisă excepția prescrierii dreptului material la acțiune cât privește sumele aferente dobânzii legale și actualizării cu rata inflației, pentru perioada 4.06.2009-30.09.2011 și au fost respinse aceste pretenții ca fiind prescrise. A fost admisă în rest acțiunea reclamanților. A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților dobânda legală (daune moratorii) și actualizarea cu rata inflației pentru suma de 139.107 RON, calculate de la data de 1.10.2011 și până la 27.06.2019. A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților dobânda legală (daune moratorii) și actualizarea cu rata inflației pentru suma de 331.450 RON, calculate de la data de 17.04.2019 și până la 27.06.2019. A fost obligat intimatul pârât la plata către apelanții reclamanți a sumei de 12.465 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată de instanța de recurs: Prin decizia nr. 438 din 1 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de recurenții-reclamanți A. și B. și de recurentul-pârât Statul Român – Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin mandatar S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 97/C din 9 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă. A casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel. Al doilea ciclu procesual:

Decizia pronunțată de instanța de apel în rejudecare: Prin decizia nr. 285/C din 14 decembrie 2022, Curtea de Apel Constanța – secția I civilă a admis apelul civil declarat de apelanții reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1555 din 10 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român - Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Mandatar S.C. C. S.A.. A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea. A obligat pe pârâtul către reclamanți la plata dobânzii legale și a actualizării cu rata inflației calculate la suma de 470.557 RON, pentru perioada 17.04.2019-27.06.2019. A respins restul pretențiilor ca nefondate. A obligat pe intimatul-pârât către apelanții reclamanți la plata sumei de 207,75 RON, reprezentând cheltuieli de judecată fond și apel.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 285/C din 14 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția I civilă, pârâtul Statul Român - Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin mandatar S.C. C. S.A. a declarat recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul-pârât a arătat că hotărârea Curții de Apel Constanța este nelegală deoarece instanța a aplicat în mod greșit prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică referitoare la despăgubirile ce pot fi acordate, precum și art. 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 22 din Legea nr. 255/2010. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, prin care s-a solicitat acordarea unor penalități de întârziere cu privire la despăgubirile stabilite în mod definitiv de instanța de judecată pentru repararea prejudiciului cauzat prin expropriere, nu reprezintă un demers compatibil cu cel permis de dispozițiile speciale din materia exproprierii pentru cauză de utilitate publică, dat fiind faptul că printr-o astfel de acțiune se tinde la utilizarea unor criterii suplimentare de determinare a cuantumului despăgubirii ce se datorează pentru expropriere, criterii ce nu sunt stabilite în mod expres de lege. Or, după cum se poate observa din cuprinsul prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, legiuitorul nu prevede drept criteriu de stabilire a despăgubirilor și daunele cauzate de întârzierea finalizării procedurii de stabilire a despăgubirilor cauzate de expropriere ca urmare a contestării cuantumului acestora. Mai mult decât atât, un astfel de demers judiciar prin care se solicită acordarea dobânzii legale și a actualizării cu rata inflației a sumei stabilite cu titlu de despăgubire pentru expropriere în cadrul procedurii judiciare, nu este compatibil cu prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004 și ale art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în situația în care acesta este promovat ulterior momentului la care despăgubirile au fost stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a finalizat procedura prin care putea fi contestat cuantumul despăgubirilor pe care expropriatorul le datorează. Recurentul-pârât a precizat că aceste aspecte au fost reținute și de către Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul Deciziei nr. 31/2020 la punctele 88-90 din decizie, redatate în cuprinsul cererii de recurs. Așadar, se impunea ca instanța de apel, în rejudecare, să respingă apelul formulat de reclamanți inclusiv cu privire la perioada 17.04.2019 - 27.06.2019, de vreme ce solicitarea de obligare la plata dobânzii și actualizării cu rata inflației a sumei stabilite cu titlu de despăgubire pentru expropriere în procedura judiciară este nelegală în raport de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 și ale art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în situația în care acestea se solicită ulterior momentului la care despăgubirile au fost deja stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Apărările formulate în cauză: La dosar nu a fost depusă întâmpinare.

Procedura în fața instanței de recurs: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (29 ianuarie 2020), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse: În ceea ce privește circumstanțele factuale, se impune a fi punctat faptul că, prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale și actualizarea cu indicele de inflație a sumei stabilite cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul cauzat reclamanților prin expropriere. Prin cererea de recurs, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, precum și art. 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 22 din Legea nr. 255/2010, având în vedere că legiuitorul nu a prevăzut drept criteriu de stabilire a despăgubirilor și daunele cauzate de întârzierea finalizării procedurii de stabilire a despăgubirilor ocazionate de expropriere, ca urmare a contestării cuantumului acestora. Apreciază recurentul-pârât că un astfel de demers judiciar, prin care se solicită acordarea dobânzii legale și a actualizării cu rata inflației a sumei stabilite cu titlu de despăgubire pentru expropriere în cadrul procedurii judiciare, nu este compatibil cu prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004 și ale art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în situația în care acesta este promovat ulterior momentului la care despăgubirile au fost stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a finalizat procedura prin care putea fi contestat cuantumul despăgubirilor pe care expropriatorul le datorează. Critica este nefondată și eludează aspectele deja tranșate în cauză. Astfel, prin decizia de casare nr. 438 din 1 martie 2022 pronunțată în etapa procesuală anterioară, instanța supremă învestită cu soluționarea cererilor de recurs formulate de ambele părți a stabilit că în cauză este aplicabilă, atât din punct de vedere temporal, cât și din perspectivă substanțială, Decizia nr. 31/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că "Despăgubirea stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în procedura prevăzută de Legea nr. 255/2010, este compatibilă cu acordarea de daune moratorii întemeiate pe prevederile art. 1.535 din C. civ., în cazul în care acestea sunt solicitate pentru perioada ulterioară datei la care s-a finalizat procedura judiciară de soluționare a contestației prevăzute în art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010". De asemenea, în considerentele acestei decizii s-a reținut că de la data la care a luat sfârșit procedura specială de cuantificare a despăgubirilor reglementată prin Legea nr. 255/2010 "pot fi cerute daune-interese moratorii în temeiul prevederilor art. 34 din Legea nr. 255/2010 coroborat cu art. 1.535 din C. civ., pentru că dreptul de creanță al expropriatului are ca obiect o sumă certă și exigibilă, stabilită printr-un titlu executoriu, iar pasivitatea debitorului în a o elibera este de natură a genera un nou prejudiciu". Aceste aspecte deja tranșate, ce au caracter obligatoriu în considerarea dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., au fost corect aplicate de instanța de apel, care, în valorificarea dezlegărilor date prin decizia de casare, a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la plata de daune moratorii pentru perioada dintre data rămânerii irevocabile a hotărârii instanțelor judecătorești de stabilire a despăgubirilor (17.04.2019) și până la data plății efective (27.06.2019). Prin modalitatea de redactare a cererii de recurs, se constată că recurentul-pârât este în eroare în ceea ce privește atât statuările instanței de casare, cât și aspectele reținute în considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea recursului sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.