ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 21/2024

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 2 iunie 2022 pe rolul instanței Judecătoriei Sectorului 6 București, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:

1 - să constate că B. nu este tatăl său;

2 - să se dispună radierea numelui acestuia de la rubrica tatăl copilului din actul de naștere nr. x/23.06.1988 emis de Primăria Sector 3;

3 - să încuviințeze să poate numele D., reclamantul precizând că aceste capete de cerere le formulează în contradictoriu cu B.;

4 - să stabilească filiația față de tată, respectiv să constate că tatăl său biologic este E.;

5 - să dispună înscrierea mențiunii în actul de naștere nr. x/23.06.1988 emis de Primăria Sector 3 la rubrica tată, E.";

6 - să încuviințeze să păstreze numele D. ca fiind copil din afara căsătoriei, capetele de cerere 4 și 6, fiind formulate în contradictoriu cu C..

II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 6 București:

Prin sentința civilă nr. 2247 din 30 martie 2023, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că în cauză nu este aplicabil art. 113 pct. 1 C. proc. civ. ce stabilește că în cazul acțiunilor privitoare la stabilirea filiației competența teritorială este alternativă, întrucât acțiunea principală este are ca obiect tăgăduirea filiației față de tată, reclamantul solicitând doar cu caracter subsidiar stabilirea filiației.

Față de situația de fapt rezultată din actele dosarului, instanța a reținut că pârâtul B. locuiește statornic din anul 1980 în Bacău, iar cealaltă pârâtă locuiește în județul Vaslui, astfel încât a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.

III. Hotărârea Judecătoriei Vaslui:

Învestită prin declinare, Judecătoria Vaslui a pronunțat sentința civilă nr. 1933 din 24 noiembrie 2023, prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele hotărârii, instanța a arătat că, față de obiectul cererii de chemare în judecată - tăgadă paternitate, sub aspectul competenței teritoriale în cauză sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., alternativ cu cele prevăzute de art. 107 C. proc. civ., norme care reglementează competența teritorială alternativă de ordine privată.

Cum pârâtul nu a formulat întâmpinare la primul termen de judecată când părțile au fost legal citate, excepția necompetenței teritoriale nu putea fi invocată din oficiu de către instanță.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Se reține că obiectul dosarului în care s-a ivit conflictul de competență este tăgada paternității reclamantului A., stabilirea paternității față de tatăl biologic, încuviințarea ca pe viitor reclamantul să poarte numele D., urmând ca E. să figureze la rubrica "tată" din certificatul de naștere, scopul urmărit de reclamant fiind răsturnarea, în primă fază, a prezumției de paternitate, iar ulterior stabilirea filiației față de tatăl biologic. Aceste cereri se încadrează în categoria celor denumite generic în C. civ. "acțiuni privind filiația", reglementate de dispozițiile art. 421 - 449 C. civ.

În cererile privitoare la stabilirea filiației legiuitorul a reglementat distinct competența teritorială, prin art. 113 C. proc. civ. stabilind o competență teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 1 stipulându-se că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai este competentă instanța domiciliului reclamantului.

Deși dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. consacră un drept de opțiune al reclamantului în materia stabilirii filiației, aceste norme rămân imperative, deoarece cererile se adresează, în mod imperativ, exclusiv uneia din cele două instanțe determinate de legiuitor, cea de la domiciliul pârâtului sau cea de la domiciliul reclamantului, prevăzută alternativ. Deci, aceste prevederi legale consacră o competență teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecției reclamantului, căruia îi este recunoscut un drept de opțiune, întrucât numai reclamantul poate aprecia care așezare în teritoriu a instanței servește cel mai bine protejării drepturilor și intereselor sale legitime.

O asemenea concluzie se desprinde și din interpretarea dispozițiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă". Așadar, părțile pot deroga de la normele de competență teritorială doar în pricinile privitoare la bunuri și la alte drepturi de care pot dispune, ceea ce înseamnă că doar în asemenea situații normele de competență teritorială sunt de ordine privată. Per a contrario, în celelalte cereri normele de competență teritorială sunt de ordine publică, deci imperative.

Rezultă că, în cererile privitoare la stabilirea filiației, reclamantul are un drept de opțiune numai între judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul și cea în a cărei circumscripție se află domiciliul pârâtului.

În cauză, reclamantul a introdus acțiunea la Judecătoria Sectorului 6 București, în a cărei circumscripție pârâtul B. își are domiciliul, astfel cum a fost indicat prin cererea de chemare în judecată și cum reiese din copia cărții de identitate existentă la fila x verso din dosarul instanței învestite.

La primul termen de judecată stabilit la data de 2 februarie 2023, Judecătoria Sectorului 6 București a constatat că procedura de citare este legal îndeplinită și a amânat judecata, dispunând măsuri procedurale (comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâtul B.).

La următorul termen, din 30 martie 2023, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale față de împrejurarea că, deși reclamantul a indicat în acțiune că domiciliul pârâtului B. este în București sector 6, printr-o cerere înregistrată la dosar, pârâtul a arătat că are reședința în Bacău, județul Bacău, unde locuiește în fapt.

Astfel cum s-a consemnat în cuprinsul încheierii de ședință, 2 februarie 2023 a fost primul termen de judecată la care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Referitor la regimul juridic al invocării excepției de necompetență, se observă că legiuitorul a stabilit o limită temporală pentru invocarea excepției de necompetență, și anume, până la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, adică termenul la care părțile, legal citate, pot pune și concluzii – limită care în cauză a fost depășită.

Dacă necompetența nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate ori, în condițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepțional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenței - aceasta se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.

Astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii, chiar și în situația în care nu există o încheiere interlocutorie prin care s-a reținut competența (cum este cazul în prezentul dosar), de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență reprezintă stabilirea competenței în favoarea instanței sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat.

Din interpretarea prevederilor art. 130 - 131 C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2024.