ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1107/2024

Ședința publică din data de 17 aprilie 2024

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 26.08.2022, sub nr. x/2022, contestatoarea Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat anularea actelor de executare pentru suma de 7.084,61 RON, în cadrul dosarului de executare nr. 580/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc B..

2.1. Prin sentința nr. 4382/2023 din 17 mai 2023, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii, având ca obiect "contestație la executare", formulată de contestatoarea Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut incidența în cauză a deciziei nr. 6/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., în situația în care titlul executoriu privește un dezmembrământ fără personalitate juridică, competența teritorială a instanței de executare poate fi stabilită prin raportare la sediul secundar al persoanei juridice debitoare, respectiv la sediul acestui dezmembrământ.

Drept urmare, constatând că, în cauză, titlul executoriu privește Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, sucursală care avea sediul, la data cererii de sesizare a executorului judecătoresc, în Craiova, instanța inițial învestită a apreciat că fiind competentă să soluționeze prezenta contestație la executare este instanța de la sediul sucursalei, respectiv Judecătoria Craiova.

2.2. Învestită prin declinare, prin sentința civilă nr. 2253/2024 din 28 februarie 2024, Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin încheierea din data de 01.10.2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2021, a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 53/14.01.2021 pronunțată de Tribunalul Dolj și decizia civilă nr. 1686/18.05.2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosar numărul x/2021 .

Față de această împrejurare, reținând incidența în speță a dispozițiilor art. 651 și art. 714 alin. (1) C. proc. civ., precum și dezlegările obligatorii date prin decizia nr. 20/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, instanța a reținut că, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței, care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că, în respectiva executare silită, nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele, care vor apărea pe parcursul executării silite, vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare.

În consecință, având în vedere că Judecătoria Sectorului 1 București este instanța, care a admis cererea de încuviințare a executării silite privindu-o pe debitoarea Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, a apreciat că tot Judecătoria Sectorului 1 București este competentă să soluționeze și contestația la executare.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Sectorului 1 București îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență, care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit, ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Craiova.

Obiectul demersului judiciar, ce a stat la baza declanșării conflictului negativ de competență îl constituie contestația la executare formulată de contestatoarea Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova.

Înalta Curte constată că, în speță, cele două instanțe și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, făcând aplicarea acelorași dispoziții legale, art. 651 și art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., însă Judecătoria Sectorului 1 București a reținut incidența celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 6/2023, iar Judecătoria Craiova incidența celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 20/2021.

Competența instanței de executare prevăzută de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. este, atât din punct de vedere material, cât și teritorial, una exclusivă, întrucât prin voința legiuitorului aceasta este atribuită unei anume instanțe, judecătoria sub aspect material, iar sub aspect teritorial unei instanțe determinate pe baza unor criterii legale, instanță pe care părțile, prin voința lor, nu o pot înlătura.

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței executare, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ. coroborate cu art. 651 alin. (3) din același cod, potrivit cu care "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (3) din C. proc. civ. instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Determinarea instanței de executare, potrivit criteriilor prevăzute de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., are loc încă de la momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale), aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, competența instanței de executare dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu cereri sau incidente ulterioare, precum contestația la executare, cererea de suspendare a executării silite sau cererea de întoarcere a executării silite și indiferent de schimbarea domiciliului debitorului, după încuviințarea executării silite.

În speță, Judecătoria Sectorului 1 București, prin încheierea din 01 octombrie 2021, în dosarul nr. x/2021, a admis cererea de încuviințare a executării silite a debitoarei Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în folosul creditorului A..

Câtă vreme nu există o situație de excepție dată de lege în competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., reținând scopul urmărit de legiuitor prin determinarea clară, printr-o singură normă atributivă de competență a instanței de executare, respectiv acela de a asigura unicitatea instanței de executare, deja determinată prin efectul pronunțării hotărârii prin care a fost încuviințată executarea silită, care a tranșat în mod necesar și problema calificării instanței ce a pronunțat-o ca având statutul de instanță de executare, acest aspect nu mai poate fi reapreciat în cadrul procedurii de executare, în care se contestă executarea silită deja declanșată.

Întrucât în cauză, așa cum s-a arătat, instanța care a încuviințat executarea silită în raport cu care s-a formulat prezenta contestație la executare este Judecătoria Sectorului 1 București, în lumina celor statuate prin Decizia în interesul legii nr. 20/2021, competența de soluționare a pricinii aparține acestei instanțe.

Într-adevăr, potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia în interesul legii nr. 6/2023, în cazul în care persoana juridică își organizează dezmembrăminte fără personalitate juridică, cum ar fi sucursale, în cazul concret dedus judecății, instanța de executare poate fi și judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, sediul dezmembrământului fără personalitate juridică. Aceasta întrucât, în considerarea prevederilor art. 227 alin. (2) din C. civ., sediile sucursalelor, reprezentanțelor teritoriale ori punctelor de lucru sunt sedii (secundare) ale persoanei juridice înseși, ce corespund noțiunii de "sediu al debitorului", utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. pentru asigurarea exclusivității teritoriale a instanței de executare.

Recunoașterea posibilității determinării instanței de executare prin raportare și la sediul dezmembrământului fără personalitate juridică, atunci când acesta figurează ca fiind obligat prin titlul executoriu, singur ori alături de persoana juridică de bază, nu impietează asupra caracterului exclusiv al competenței instanței de executare, ținând seama că determinarea s-a realizat prin utilizarea criteriului prevăzut de legiuitor.

Însă, se reține că aceste dezlegări obligatorii date prin Decizia în interesul legii nr. 6/2023 puteau fi invocate pentru stabilirea instanței de executare la momentul la care s-a solicitat încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Neprocedându-se în această modalitate, în speță se opun dezlegările cu caracter obligatoriu statuate în Decizia în interesul legii nr. 20/2021, conform cărora competența instanței de executare dobândită la data pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite.

Pentru aceste considerente, în raport de cele anterior reținute și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatoarea Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în contradictoriu cu intimatul A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, ca instanță care a încuviințat executarea silită prin încheierea pronunțată la data de 01 octombrie 2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.