ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1079/2024

Ședința publică din data de 16 aprilie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la 2 octombrie 2023, sub nr. x/2023, contestatoarea A. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimatul Cabinet Individual de Avocat B., solicitând și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Astfel, contestatoarea a solicitat anularea executării silite din dosarul de executare nr. 150/2023 instrumentat de Biroul Executorilor Judecătorești C., anularea tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 150/2023, anularea încheierii de încuviințare a executării silite din data de 05.09.2023, pronunțate de Judecătoria Sectorul 3 București în dosarul nr. x/2023; anularea încheierii de constatare a cheltuielilor de executare, emise la data de 07.09.2023, în tot sau în parte, după caz; suspendarea executării silite din dosarul de executare nr. 150/2023 instrumentat de Biroul Executorilor Judecătorești C., până la soluționarea contestației la executare; restituirea taxei judiciare de timbru la rămânerea definitivă a hotărârii și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

La 28.02.2024 s-a înregistrat pe rolul instanței cererea contestatoarei de fixare a unui termen de judecată cât mai scurt, în vederea soluționării cererii de suspendare a executării silite, fiind invocate dispozițiile art. 719 alin. (1) din C. proc. civ.. La aceeași dată a fost înregistrată și cererea de completare a contestației la executare în sensul anulării popririi instituite asupra terțului poprit D. S.R.L.

Prin rezoluția din 29.02.2024, Judecătoria Suceava a fixat termen de judecată în vederea soluționării cererii de suspendare a executării silite la data de 07.03.2024.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență.

Judecătoria Suceava, prin sentința nr. 896 din 7 martie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2023 a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată de intimat, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Pentru a dispune astfel, instanța a constatat aplicabilitatea în speță a art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a Deciziei nr. 20/2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii.

Astfel, raportat la dispozițiile legale și la cele statuate de Înalta Curte, instanța a apreciat că Judecătoria Sectorului 3 București este instanța competentă să soluționeze prezenta cauză, aceasta fiind instanța care a încuviințat executarea silită, prin încheierea din data de 05.09.2023.

Judecătoria Sectorului 3 București, prin sentința nr. 2493 din 20 martie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivare, instanța a reținut incidența în speță a dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., precum și faptul că, la data deschiderii dosarului de executare, domiciliul debitoarei se afla în sat Sfântu Ilie, com. Șcheia, jud. Suceava.

Totodată, instanța a reținut că Decizia nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, este aplicabilă doar în cazul pluralității de debitori, ipoteză distinctă de cea dedusă judecății.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin demersul judiciar pendinte, instanța de judecată a fost învestită a se pronunța asupra unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 719 alin. (1) din C. proc. civ., având ca obiect suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare formulate în cauză, în ceea ce privește dosarul execuțional 150/2023 aflat pe rolul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați C..

Contestația la executare se introduce la instanța de executare, astfel cum stipulează prevederile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., iar potrivit art. 719 alin. (1) din același cod, până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea.

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

În conformitate cu alin. (3) al aceluiași text de lege, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Prin Decizia nr. 27 din 6 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat în sensul că instanța învestită cu o cerere de suspendare provizorie a executării silite este obligată să își verifice competența cu privire la cererea cu care a fost sesizată, în temeiul art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., analizându-și competența în funcție de art. 714 din același cod.

În considerentele acestei decizii, s-a arătat că, ulterior dezlegărilor date de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, instanțele de judecată nu vor mai putea face abstracție de considerentele care au justificat pronunțarea acestei decizii menite să unifice jurisprudența divergentă existentă anterior în ceea ce privește determinarea instanței de executare.

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, dată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., s-a stabilit că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare silită formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cadrul considerentelor deciziei sus-menționate s-a reținut că, de regulă, nu pot exista două instanțe de executare în cadrul aceleiași executări silite, iar atunci când legiuitorul a dorit să confere și altei instanțe competența de a soluționa o contestație la executare a indicat în mod expres acest lucru [în acest sens s-a făcut trimitere la art. 714 alin. (2) din C. proc. civ..]. Astfel, încă din momentul încuviințării executării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe tot parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel cum reiese din paragraful 47 din Decizia menționată, ceea ce a trebuit să lămurească instanța supremă pe calea mecanismului recursului în interesul legii este dacă, după ce a fost încuviințată executarea silită de către instanța de executare, competența acesteia mai poate fi reevaluată în funcție de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestația la executare. În consecință, această decizie este aplicabilă tuturor situațiilor similare ivite în cadrul cererilor privind incidente apărute în cursul executării silite, iar nu doar situațiilor în care există pluralitate de debitori.

În considerarea principiului unicității instanței de executare, în considerentele acestei decizii, s-a arătat că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată drept instanță de executare de către legiuitor.

De asemenea, s-a statuat că "încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel."

Așadar, din momentul încuviințării executării silite, este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, instanța care a încuviințat executarea are calitatea de instanță de executare, astfel că, exceptând derogările anume prevăzute, toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare. În cauză, încuviințarea executării silite a fost dispusă prin încheierea din 05.09.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023 de Judecătoria Sectorului 3 București.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă printr-o încheiere pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de suspendare a executării silite urmează a se stabili în favoarea aceleiași judecătorii care a încuviințat cererea de executare silită, ca instanță de executare.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 aprilie 2024.