ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1349/2023

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația la executare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 30.09.2020 contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B., anularea executării silite înseși, anularea încheierilor pronunțate de executor în dosarul de executare nr. 73/25.09.2020, anularea oricărui act de executare, precum și anularea încheierii de încuviințare a executării silite din data de 10.09.2020 pronunțate în dosarul x/2020

La data de 01.10.2020, S.C. C. S.R.L. a depus cerere de intervenție accesorie în sprijinul apărării contestatoarei A..

Prin încheierea din data de 01.11.2021 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București s-a respins ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie formulată de către S.C. C. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 1652/28.02.2022, Judecătoria Sectorului 5 București a respins ca neîntemeiată, excepția tardivității formulării contestației la executare, excepție invocată prin întâmpinarea formulată la data de 22.10.2020, a admis excepția tardivității invocată de către intimate prin întâmpinarea formulată la 26.02.2021 și a constatat contestatorul decăzut din dreptul de a formula contestație la executare prin invocarea motivelor de contestație ce se regăsesc în cererile formulate la data de 01.02.2021, faptul pentru care a anulat, sub acest aspect, motivele de contestație formulate la data de 01.02.2021.

Instanța a respins în rest cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, sancționând contestatorul pentru introducerea cu rea-credință a contestației la executare, conform art. 720 alin. (3) C. proc. civ.

Împotriva încheierii din data de 01.11.2021 pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București s-a formulat apel de către apelanta - contestatoare A. și apelantul-intervenient S.C. C. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 1714 A din 06.07.2022, Tribunalul București – secția a IV-a Civilă a respins apelurile formulate de apelanta - contestatoare A. și de apelantul - intervenient S.C. C. S.R.L., împotriva încheierii civile din data de 01.11.2021 pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/2020.

Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs contestatoarea A. și intervenientul accesoriu S.C. C. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 199R din 28 februarie 2023, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a respins ca lipsită de interes, cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta D.; a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate; a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene; a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect; a admis excepția inadmisibilității recursurilor și a respins recursurile formulate de recurenta-contestatoare A. și de recurentul- intervenient S.C. C. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1714A/06.07.2022, pronunțate de Tribunalul București – secția a IV- a Civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata B., ca inadmisibile.

Împotriva soluției de respingere ca inadmisibile a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate ale art. 83 alin. (1) teza finală C. proc. civ., ale sintagmei "nefiind aplicabile dispozițiile C. proc. civ. referitoare la suspendarea procesului" din cuprinsul art. 55 din Legea nr. 47/1992 și ale art. 35 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 au formulat recurs recurenta-contestatoare A. și recurenta-intervenientă S.C. C. S.R.L..

Prin cererea de recurs, s-a solicitat admiterea recursului, în sensul admiterii cererilor de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 83 alin. (1) teza finală C. proc. civ., cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei "nefiind aplicabile dispozițiile C. proc. civ. referitoare la suspendarea procesului" din cuprinsul art. 55 din Legea nr. 47/1992 și cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, față de existența în vigoare a RUE nr. 2092/16.12.2020 care a fost supus controlului de legalitate direct de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sens în care a fost pronunțată hotărârea din 16 februarie 2022, precum și față de existența în vigoare a RUE nr. 1407/18.12.2013 și de împrejurarea că actuala lege de organizare și funcționare a Curții Constituționale a României conține reglementarea din art. 2 alin. (1) "Curtea asigură controlul constituționalității tratatelor internaționale" care este însă în contradicție cu prevederile art. 148 alin. (2) din Constituție, atunci când se pune în discuție controlul de constituționalitate prin prisma aplicării în dreptul intern a reglementărilor cu caracter obligatoriu din tratatele Uniunii și pe cale de consecință înlăturarea acelor dispoziții de drept intern/norme de procedură restrictive din dreptul intern, atunci când acestea sunt în contradicție cu reglementările obligatorii din dreptul Uniunii, din tratatele pe care se întemeiază Uniunea (TUE, TFUE și CDFUE).

Recurenții au apreciat în esență, că se impune controlul de constituționalitate în mod concret: prin prisma principiilor statului de drept astfel cum sunt explicate în RUE nr. 2092/16.12.2020 atunci când acestea se referă inclusiv la bugetul național; prin prisma conceptului avertizor de integritate în interes public atunci când acesta desfășoară o activitate profesională reglementată în România, cea de consilier juridic, atât în mod independent, cât și ca salariat; raportat la conceptul "dispozițiile de procedură restrictive" din art. 3 lit. c) din RUE nr. 2092/2020, față de împrejurarea că prevederile art. 83 alineat I teza finală din C. proc. civ. nu se aplică unui consilier juridic care este autorizat să exercite pe piața muncii din Romania o activitate profesională; prin prisma conceptului represalii asupra angajatorului avertizorului de integritate în interes public, precum și prin prisma prevederilor art. 81 alin. (2) lit. g) din TFUE "dezvoltarea unor metode alternative de soluționare a litigiilor"; prin prisma conceptului autoritate de aplicare a legii în care intră și instanțele care au pronunțat decizii asupra unor cereri care fie nu intrau în competența lor de soluționare, fie hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea principiului statului de drept privind reglementarea auditului financiar, verificarea transparentă și eficientă a sistemelor de gestiune financiare, inclusiv atunci când se pun în discuție sume de bani pretinse de entități raportoare în domeniul spălării banilor; prin prisma prevederilor art. 8 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene; prin prisma art. 81 alin. (2) lit. g) din TFUE.

Aceste principii ale statului de drept prevăd un audit financiar, transparent, sisteme eficiente de gestiune financiară și monitorizare, atât în ceea ce privește sume din bugetul Uniunii, cât și sume ce vizează bugetul național.

În susținerea recursului, recurenții au arătat că dispozițiile legale cu privire la care au invocat excepțiile de neconstituționalitate au legătură cu cauza.

Astfel, obiectul dosarului nr. x/2020 vizează în concret acțiunea judiciară întemeiată pe legea specială în materia prelucrării datelor personale, respectiv art. 14

11

alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 129/2018 completat cu prevederile art. 79 și art. 82 alin. (1) din RUE nr. 679/27.04.2016.

Prin acțiunea întemeiată pe dispozițiile legii speciale, iar nu pe dreptul comun (art. 712 și urm. C. proc. civ.), recurenta-reclamantă a solicitat instanței să se constate în dosarul nr. x/2020 că a operat încălcarea principiilor statului de drept față de împrejurarea că veniturile obținute de aceasta sunt din bugetul Uniunii prin intermediul implementării unor proiecte din fonduri europene nerambursabile, virate în baza unor contracte de finanțare care au fost implementate în perioada martie 2014- noiembrie 2020 de către operatorul economic C. S.R.L., al cărei administrator este.

În plus, aceste venituri sunt solicitate începând cu 01 septembrie 2020, în mod forțat, prin intermediul încuviințării silite, fără să existe în dreptul intern reglementată procedura auditului financiar în ceea ce privește veniturile pretinse din bugetul Uniunii prin intermediul unor contracte de asistență juridică care nu au fost supuse controlului de legalitate nici cu privire la existența consimțământului clientului și nici cu privire la dovada auditului financiar pentru sumele pretins avansate de client.

Prin modificarea acțiunii din data de 01 februarie 2021, după ce intraseră în vigoare și prevederile regulamentului UE nr. 2092/16.12.2020, recurenta-reclamantă a înțeles să solicite instanței repararea prejudiciului exclusiv în temeiul legii speciale, prin intermediul soluției legislative din art. 14

11

alin. (3) din Legea nr. 129/2018, iar nu să i se aplice dreptul comun, față de împrejurarea că legiuitorul român nu a prevăzut o astfel de situație juridică.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, recurenta-reclamantă are posibilitatea de a opta între desființarea actelor de executare din dosarul nr. x/2000 și în baza dreptului comun sau în baza Legii speciale nr. 129/2018, art. 14

11

alin. (1) și alin. (3).

Reprezentantul legal al recurenților, doamna consilier juridic D., are și calitatea de facilitator, respectiv persoană care asistă într-un context profesional pe avertizorul de integritate.

S-a precizat că în judecarea recursului de față se aplică în mod direct atât RUE nr. 2092/2020, cât și RUE nr. 147/2013.

S-a mai susținut că recurenții și doamna consilier juridic D. nu au interese contrare, ci acționează ca o întreprindere unică în sensul art. 2 alin. (2) din RUE nr. 1407/18.12.2013, față de activitatea de implementare proiecte din fonduri europene nerambursabile, începând cu 27 martie 2014 prin programul POCU 2014-2020; contractele de finanțare încheiate în acest sens de recurenta-intervenientă cu autoritatea de management POCU au regimul juridic al ajutoarelor de stat reglementate în art. 107-108 din TFUE.

În dosarul nr. x/2020 se aplică în mod direct și prevederile RUE nr. 2092/2020: art. 4 alin. (2) lit. b), art. 3 lit. c) teza inițială, art. 4 alin. (2) lit. d) și lit. f).

Având în vedere că hotărârea din 28 februarie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2020 a avut în vedere exclusiv dispozițiile art. 29 alin. (5) teza inițială din Legea nr. 47/1992, recurenții au invocat excepția de neconstituționalitate a acestei prevederi, apreciind că este neconstituțională în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) și alin. (5), art. 16 alin. (1) și alin. (2), art. 21 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) (în raport de art. 20 din Constituție și art. 6 CEDO) și art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituție.

Au susținut că actuala reglementare a art. 29 alin. (5) teza inițială din Legea nr. 47/1992, republicată, este neconstituțională și prin referire la art. 8 din RUE nr. 679/27.04.2016 în vigoare din data de 25 mai 2018.

Sintagma "dacă exepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1)" este imprecisă, neclară, generează confuzie, în sensul că instanța în fața căreia se ridică excepția de neconstituționalitate ar dispune de un drept absolut de a decide dacă excepția invocată are sau nu legătură cu soluționarea cauzei, înainte chiar de soluționarea cauzei. Această sintagmă este în contradicție și cu noțiunea de proces echitabil în fața unei instanțe independente și imparțiale, dar și cu aplicarea principiului priorității dreptului Uniunii (reglementat în art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituție).

De asemenea, s-a susținut că aceste prevederi sunt în contradicție cu prevederile art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu art. 6 paragraful 3 din Tratatul Uniunii, în situația în care se lasă în mod aleatoriu interpretarea noțiunii de inadmisibilitate exclusiv instanței în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate cu privire la legătura de cauzalitate între această excepție și soluționarea cauzei, ceea ce ar echivala cu o antepronunțare a instanței cu privire la un act normativ pe care partea înțelege să îl invoce în soluționarea cauzei.

Conduita de a decide aleatoriu dacă are sau nu legătură cu cauza excepția de neconstituționalitate invocată lipsește de efecte Curtea Constituțională de a decide dacă prin decizia ce ar urma a se pronunța, se statuează inclusiv asupra unui principiu general al dreptului Uniunii.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

a) În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) teza inițială din Legea nr. 47/1992, cerere formulată în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Sub un prim element, Înalta Curte constată faptul că deși prin cererea de recurs, recurenții au invocat neconstituționalitatea prevederilor art. 29 alin. (5) teza inițială din Legea nr. 47/1992 în raport de mai multe norme constituționale, cu toate acestea, la termenul de judecată prezent, la interpelarea Înaltei Curți, recurenții și-au circumscris domeniul de raportare constitutional la prevederile art. 1 și 3, art. 16 alin. (1), art. 24 alin. (1) și art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, astfel încât în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, evaluarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în prezentul recurs va fi realizată în aceste limite configurate de părțile procesuale.

Continuând, recurenții au susținut că actuala reglementare a dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza inițială din Legea nr. 47/1992 este imprecisă, neclară, generează confuzie, precum și un abuz de drept în ceea ce privește conduita instanței în fața căreia se ridică excepția de neconstituționalitate, în sensul că instanța se substituie Curții Constituționale, în sensul că ar decide aleatoriu dacă există sau nu legătură de cauzalitate între excepția de neconstituționalitate invocată și soluționarea cauzei în fața căreia a fost invocată această excepție.

Așadar, Înalta Curte, având în vedere că prin excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza inițială din Legea nr. 47/1992 se critică posibilitatea instanței de drept comun de a respinge ca inadmisibilă sesizarea Curții Constituționale, constată că există legătura prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (1) din același act normativ, respectiv legătura între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza pendinte în care curtea de apel a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate tocmai ca urmare a neîndeplinirii cerinței legale menționate de textul de lege criticat în prezent.

Totodată, apreciază că sunt îndeplinite și celelalte condiții de admisibilitate a sesizării, anume dispoziția atacată cu excepția de neconstituționalitate este cuprinsă într-o lege în vigoare, excepția a fost ridicată în fața unei instanțe de judecată și a fost motivată prin indicarea textelor constituționale pretins încălcate (art. 1, art. 3, art. 16 alin. (1), art. 24 alin. (1), art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României), iar asupra ei Curtea Constituțională nu s-a pronunțat în sensul de a o fi declarat neconstituțională.

În consecință, sunt îndeplinite dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale, astfel că, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (5) teza inițială din Legea nr. 47/1992 ("Dacă excepția este inadmisibilă") cu referire la art. 1, art. 3, art. 16 alin. (1), art. 24 alin. (1), art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României și va sesiza Curtea Constituționala cu soluționarea excepției invocate.

Opinia Înaltei Curți cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, exprimată potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, este în sensul că dispozițiile textului de lege criticat nu contravin dispozițiilor constituționale invocate de recurenți.

Astfel, se invocă neconstituționalitatea în raport cu art. 1, art. 3, art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 alin. (1), art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României.

Înalta Curte apreciază că dispoziția legală criticată este o normă de procedură cu conținut clar, previzibil, lipsit de echivoc, al cărei înțeles poate fi dedus cu ușurință prin corelarea cu dispozițiile alin. (1) al aceluiași text de lege, la care norma face trimitere.

Dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție conferă legiuitorului atributul exclusiv de a institui reguli de procedură deosebite, în considerarea unor situații speciale, astfel că principiul liberului acces la justiție nu echivalează cu accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție.

Or, astfel de condiții sunt instituie prin art. 29 din Legea nr. 47/1992 și, procedând în acest fel, legiuitorul nu a avut intenția de a restrânge accesul liber la justiție, ci a avut intenția exclusiv de a instaura un climat de ordine, indispensabil în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți.

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a statuat că dreptul de acces la tribunale nu este absolut și că, fiind vorba despre un drept pe care Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale l-a recunoscut fără să îl definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Hotărârea din 25 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 38). Prin urmare, nu poate fi reținută nici încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din CEDO.

În aceste coordonate, Înalta Curte apreciază că nu se verifică neconstituționalitatea în raport cu dispozițiile legale invocate, care consacră egalitatea în drepturi (art. 16 alin. (1), dreptul de acces liber la justiție (art. 21), dreptul la apărare (art. 24), având în vedere că dispozițiile pretins a fi neconstituționale nu vizează doar anumite categorii de persoane și nu creează situații discriminatorii pentru anumite persoane comparativ cu altele aflate în situații egale, părțile având posibilitatea de a uza de toate mijloacele și procedurile legale puse la dispoziție și stabilite de legiuitor și care intră în marja sa de apreciere.

De asemenea, nu se verifică neconstituționalitatea nici în raport cu dispozițiile art. 20 și art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, întrucât nu se remarcă nici o contrarietate între procedura internă de sesizare a Curții Constituționale, dispozițiile legale comunitare invocate de recurenți nestatuând norme contrare.

În fine, textul legal criticat nu este neconform nici art. 1 și art. 3 din Constituția României, nedecelându-se prin prisma elementelor anterior ilustrate, vreo neconcordanță.

b) Soluționând pe fond recursul împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte, examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată: "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. (4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. O dată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".

Ca atare, din punct de vedere al contenciosului constituțional, instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate are atribuția, care reprezintă în același timp și o obligație, de a verifica dacă sunt respectate o serie de reguli procedurale specifice acestei excepții, respectiv dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate stabilite de alin. (1), (2) și (3) ale textului de lege mai sus evocat.

Verificarea condițiilor formale de admisibilitate de către instanță presupune doar o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția, ca incident procedural, poate fi invocată, iar nu o analiză a conformității cu Constituția a dispozițiilor considerate a fi neconstituționale.

Cum condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Prin urmare, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată de textul art. 29 din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății.

Potrivit dispozițiilor alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, partea interesată are posibilitatea de a formula recurs.

Relevante cu privire la stabilirea naturii juridice a recursului reglementat de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 42/1997 sunt dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XXXVI/11.12.2006 pronunțată în recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 30 mai 2007), potrivit cărora prin aceste dispoziții legale (art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992) se atribuie instanței imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, o competență specială, limitată exclusiv la examinarea legalității și temeiniciei încheierii pronunțate conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Rațiunea prevederilor art. 29 alin. (5), referitoare la recurs, a fost aceea de a supune controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, indiferent de faza procesuală în care au fost pronunțate, ca o garanție în plus a liberului acces la justiție.

Aceste statuări ale instanței supreme au fost reținute și de Curtea Constituțională prin decizia nr. 321/2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 580/2017), în paragraful 20.

Totodată, potrivit dezlegărilor date de Curtea Constituțională prin decizia sus-amintită "acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul din elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală" (paragraful 21), iar "obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții" (paragraful 22).

Față de cele expuse, Înalta Curte urmează a evalua legalitatea prezentului recurs din prisma dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 ce stabilesc cerințele de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, aceleași cu cele de admisibilitate a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional.

Criticând soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurenții au susținut că dispozițiile legale cu privire la care au invocat excepțiile de neconstituționalitate au legătură cu cauza, întrucât obiectul dosarului nr. x/2020 vizează în concret acțiunea judiciară întemeiată pe legea specială în materia prelucrării datelor personale (art. 14

11

alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 129/2018 completat cu prevederile art. 79 și art. 82 alin. (1) din RUE nr. 679/27.04.2016), iar nu pe dreptul comun (art. 712 și urm. C. proc. civ.).

Înalta Curte observă că în speță, potrivit acțiunii introductive de instanță, demersul judiciar are ca obiect contestația la executare formulată de A. în contradictoriu cu B., prin care se solicită anularea executării silite înseși, anularea încheierilor pronunțate de executor în dosarul de executare nr. 73/25.09.2020, anularea oricărui act de executare, precum și anularea încheierii de încuviințare a executării silite din data de 10.09.2020 pronunțate în dosarul nr. x/2020.

Contestatoarea a învederat în cadrul finalului cererii de chemare în judecată că a formulat contestația la executare în baza art. 712-720 C. proc. civ. .

Înalta Curte observă determinant că textele legale pretins a fi neconstituționale (art. 35 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 în raport de prevederile art. 24 alin. (1), alin. (2) și alin. (3), art. 56 alin. (1), art. 20 alin. (2) din Constituția României; dispozițiile art. 83 alin. (1) teza finală C. proc. civ. și art. 55 teza finală din Legea nr. 47/1992, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (1) și alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituția României) nu au într - adevăr legătură cu cauza dedusă judecății, în condițiile în care pe de o parte, ele au fost invocate în cadrul unui recurs declarat împotriva deciziei civile definitive nr. 1714A/06.07.2022 a Tribunalului București – secția a IV-a civilă (prin care au fost respinse apelurile formulate de apelanta-contestatoare A. și apelanta-intervenientă S.C. C. S.R.L. împotriva încheierii din data de 01 noiembrie 2021 pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/2020, încheiere prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta S.C. C. S.R.L., precum și împotriva sentinței civile nr. 1652/2022 a Judecătoriei Sectorului 5 București prin care s-a soluționat definitiv contestația la executare).

Respectivul recurs în cadrul căruia au fost formulate aceste excepții de neconstituționalitate a fost constatat în mod definitiv (prin decizia civilă nr. 199/2023 a Curții de Apel București, secția a IV – a Civilă), ca fiind inadmisibil.

Or, atât timp cât potrivit amplelor critici din recursul prezent dedus judecății Înaltei Curți, justificarea neconstituționalității invocate a acestor norme juridice criticate de recurenții prezenți vizează fondul raportului juridic dedus judecății prin acțiunea introductivă de instanță, este evident că excepțiile de neconstituționalitate nu aveau legătură cu recursul declarat împotriva deciziei definitive de apel a tribunalului, recurs ale cărui limite de judecată erau cricumscrise în acest context și din punct de vedere legal, exclusiv excepției de inadmisibilitate.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține, contrar susținerilor recurenților, că în mod corect și legal, curtea de apel a apreciat că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă nu au legătură cu soluționarea cauzei nici din perspectiva faptului că textele de lege invocate nu au fost aplicate de instanța respectivă de recurs în cauză, modul de desfășurare a procesului în respectiva fază procesuală anterioară de recurs nedepinzând în nici un fel de aceste texte legale care nu au fost aplicate în judecata cauzei de curtea de apel.

Ilustrative în acest sens sunt atât încheierea de ședință din data de 28.02.2023, cât și decizia civilă nr. 199/2023 a Curții de Apel București, secția a IV – a Civilă, acte judiciare din care rezultă că într-adevăr, instanța de recurs nu a realizat aplicarea în cauză a prevederilor criticate ca neconstituționale de recurenți.

Așadar, sintetizând toate aceste argumente expuse, rezultă că statuările curții de apel în privința soluției date cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate sunt corecte, nefiind decelată vreo legătură cu cauza a respectivelor excepții de neconstituționalitate invocate.

Raportând, așadar, condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale la cerințele prevăzute la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, mai sus redate, se observă pe cale de consecință, că solicitarea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, art. 83 alin. (1) teza finală C. proc. civ. și art. 55 teza finală din Legea nr. 47/1992, nu o îndeplinește pe cea privitoare la existența legăturii dintre excepții și cererea dedusă judecății, fiind așadar corectă soluția adoptată de curtea de apel de respingere a cererii de sesizare cu excepțiile de neconstituționalitate ca inadmisibilă.

Prin urmare, constatând legalitatea soluției recurate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 29 alin. (5) teza inițială din Legea nr. 47/1992 ("Dacă excepția este inadmisibilă"), cu referire la art. 1, art. 3, art. 16 alin. (1), art. 24 alin. (1), art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-contestatoare A., cu domiciliul procesual ales la mandatar D., în București, și de recurenta-intervenientă S.C. C. S.R.L., cu sediul procesual ales la consilier juridic D., în București, împotriva deciziei nr. 199R din 28 februarie 2023 a Curții de Apel București– secția a IV-a civilă cu privire la respingerea ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate, în contradictoriu cu intimata B., cu domiciliul procesual ales la E., cu sediul în Cluj-Napoca, jud. Cluj și cu domiciliul în Satu Mare, jud. Satu Mare și cu intervenienta D. cu domiciliul în București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2023.