ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 406/2023

Ședința publică din data de 28 februarie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Capătul de cerere privind suspendarea provizorie a fost disjuns și declinat Judecătoriei Iași.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 712, art. 650, art. 723 și art. 453 C. proc. civ. și, de asemenea, art. 45 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

La primul termen de judecată din data de 25.08.2022 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Prin sentința nr. 2960 din data de 25 august 2022 Judecătoria Suceava – secția Civilă a admis excepția de necompetență teritorială de ordine publică invocată din oficiu și a declinat cauza Judecătoriei Iași.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ. în vigoare la momentul începerii executării silite, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitoarei, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cauză, instanța a constatat că, la data demărării procedurii de executare, sediul social al debitoarei se afla în municipiul Iași, așadar în circumscripția Judecătoriei Iași, aceasta fiind instanța de executare.

S-a arătat că, deși executarea silită a fost încuviințată de către Judecătoria Suceava, acest fapt nu este de natură să o transforme în instanță de executare pentru totdeauna, nefiind incidente considerentele deciziei nr. 20/2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Având în vedere și considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 27/2021, Judecătoria Suceava – secția Civilă a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Iași.

Prin sentința civilă nr. 13926/2022 din data de 30 decembrie 2022 Judecătoria Iași – secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava – secția Civilă și, constatând ivit conflictul de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, deși în cuprinsul C. proc. civ. nu se regăsește o dispoziție care să statueze expres că, o dată ce instanța de judecată a încuviințat executarea silită, aceasta devine competentă să soluționeze contestațiile la executare, numai această interpretare a legii dă eficiență principiului unicității instanței de executare.

S-a arătat că instanța de executare este competentă sa judece cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, respectiva instanță fiind calificată de lege drept instanță de executare.

Totodată, s-a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile considerentele Deciziilor nr. 20/2021 și 27/2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii.

Prin urmare, în cauză, având în vedere că Judecătoria Suceava – secția Civilă a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite, această instanță este competentă din punct de vedere teritorial să judece contestația la executare promovată de către debitor.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Judecătoria Suceava – secția Civilă și Judecătoria Iași – secția Civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Suceava – secția Civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În cauză, se pune problema determinării instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă, formulată împotriva executării silite silite demarate în dosarul de executare nr. 359/E/2022 al B.E.J. C., contestație în cadrul căreia s-a solicitat anularea încheierii de încuviințare a executării și a tuturor actelor de executare subsecvente.

Potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza I din C. proc. civ., forma în vigoare la data începerii executării"instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", iar conform alin. (3) al aceluiași articol, "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă că soluționarea incidentelor procedurale ivite în cursul executării silite (precum contestațiile la executare, cererile de suspendare a executării) revine instanței de executare, care se determină în funcție de domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare și care, anterior demarării procedurii efective, a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite.

În cauză, instanța supremă reține că Judecătoria Suceava – secția Civilă a procedat la încuviințarea executării silite a debitorului, astfel cum rezultă din încheierea de cameră de consiliu din data de 30.06.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, în partea introductivă a acesteia reținându-se că Judecătoria Suceava este competentă general, material și teritorial să judece cererea cu care a fost învestită.

Având în vedere că instanța de executare este cea care, potrivit legii, judecă cererea de încuviințare a executării silite, rezultă că, prin admiterea acestei cereri, se determină, implicit, instanța de executare în sensul dispozițiilor art. 651 din C. proc. civ.

Astfel, încă din momentul încuviințării executării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică și exclusivă pe tot parcursul întregii proceduri de executare silită, sub rezerva cazului în care ar fi anulată însăși încheierea de încuviințare a executării, pe motiv că a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.

Prin Decizia nr. 20 din data de 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. Partea I nr. 1083 din 11.11.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, cu referire la ipoteza pluralității de debitori, a stabilit că:

Cu atât mai mult, în cauză, fiind vorba despre o executare care privește un singur debitor, trebuie asigurată respectarea principiului unicității instanței de executare.

Prin urmare, ținând cont că, în cauză, instanțele au fost învestite cu soluționarea unei contestații la executare propriu-zise, rezultă că suntem în prezența unui incident apărut în cursul executării silite, aflat în competența instanței de executare, determinată – încă de la momentul procedurii de încuviintare a executării - ca fiind Judecătoria Suceava – secția Civilă.

În concluzie, această instanță va analiza criticile aduse de către contestatoare la adresa procedurii executării silite și a actelor de executare îndeplinite și se va pronunța asupra legalității acestora.

Pentru aceste considerente și având în vedere principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoria Suceava – secția Civilă, căreia i se va trimite dosarul spre judecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava – secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 28 februarie 2023.