Decizia nr. 2787/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucureșri la data de 08.06.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. și II., personal auxiliar de specialitate și conex, din cadrul Judecătoriei Bârlad au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite (în baza art. 6 alin. (1) și (4) din Legea 284/2010), Curtea de Apel lași, în calitate de ordonator secundar de credite, Tribunalul Vaslui, în calitate de ordonator terțiar de credite, și Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere inclusiv considerentele Deciziei nr. 13/2016 din ședința din 13 iunie 2016, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii și Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1 ')-(l4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, precum și Hotărârea nr. 11/10.04.2017 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Iași în baza căreia s-a emis Decizia nr. 208/03.05.2017 a Curții de Apel Iași, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: - anularea parțială a Deciziei nr. 208/03.05.2017, emisă de către pârâta Curtea de Apel Iași, cu obligarea acestei pârâte la emiterea unei noi decizii colective privind stabilirea salariilor lunare cu valoarea de referință sectorială de 405 RON majorat cu 10% începând cu data de 09.04.2015; -obligarea pârâtului de ordin 2 respectiv Curtea de Apel Iași să emită deciziile individuale de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON la care să se adauge inclusiv creșterea procentuală de 10% potrivit Legii nr. 293/2015, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.10.2016. - obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea deciziilor de salarizare, potrivit prezentei cereri introductive, a diferenței dintre venitul pe care l-am fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10%) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială reținută și uzitată în prezent la determinarea salarizării lunare), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare corespondentă, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; - obligarea pârâtului de ordin 1 la alocarea și virarea sumelor necesare stabilirii și plății diferențelor salariale astfel solicitate prin prezenta,către ordonatorii secundari și terțiar de credite respectiv pârâții de ordin 2 și 3, urmând ca pârâtul Tribunalul Vaslui, ca ordonator terțiar de credite, să fie obligat la plata efectivă a prestațiilor bănești datorate. 1.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 2067 din 31 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și, pe cale de consecință, a respins cererea formulată împotriva acestui pârât. De asemenea, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității, invocate de pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiate, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Tribunalul Vaslui, ca neîntemeiată și excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Curtea de Apel Iași, ca neîntemeiată. Totodată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. Și II., personal auxiliar de specialitate și conex din cadrul Judecătoriei Bârlad, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași și Tribunalul Vaslui, a obligat pârâta Curtea de Apel Iași să emită decizii de salarizare pentru fiecare dintre reclamanți, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, majorată cu 10% potrivit Legii 293/2015, până la 01.10.2016 și a obligat pârâtul Tribunalul Vaslui la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale menționate anterior și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective. A respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva sentinței nr. 5053 din 19 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au promovatt recurs pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vaslui și Curtea de Apel Iași, în condițiile art. 493 Cod procedruă civilă. Întemeindu-și calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- pârât Ministerul Justiției a criticat sentința primei instanțe ca fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale. Ca prim aspect, recurentul arată că instanța de fond în mod nelegal și netemeinic a respins excepția inadmisibilității pentru lipsa parcurgerii procedurii prealabile date fiind dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004. În acest sens arată că, în speță nu au fost respectate dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind procedura prealabilă obligatorie în speță, nefiind respectat termenul de 5 zile de la comunicarea fiecărei decizii de salarizare emise de angajator începând cu 9.04.2015 în ce privește formularea contestației adresate ordonatorului de credite, conform alin. (1), și nici termenul de 30 zile, instituit de alin. (4) art. 7, în care se poate formula acțiune în fața instanței de contencios. Aceste dispoziții legale sunt aplicabile în speță, cât timp reclamanta contestă prin cererea de chemare în judecată modul de stabilire a drepturilor salariale. Recurentul-pârât Ministerul Justiției a mai criticat sentința primei instanțe ca fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea în parte a sentinței atacate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Astfel, recurentul-pârât solicită a se constata că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului, în considerarea calității de ordonator de credite, potrivit art. VII din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției. Contrar opiniei instanței de fond, prin Decizia nr. 13 din 13.06.2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că interesul atragerii în proces și a ordonatorului principal de credite, pe motiv că ar reprezenta o garanție a executării obligației de plată ce revine instituției/autorității publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este unul legitim, câta vreme atribuțiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării și stabilirii destinației acestora nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretențiilor deduse judecății. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că "Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate sub subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială". Prin urmare, susține recurentul- pârât, formularea unor cereri având ca obiect pretenții de ordin bănesc de către angajații instanțelor de judecată nu poate să atragă, de plano, obligarea Ministerului Justiției la plata acestor sume numai prin prisma calității sale de ordonator principal de credite. Tribunalele și curțile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale intimaților reclamanți sunt stabilite cu angajatorul, astfel că drepturile salariale sunt calculate și plătite direct de către instituția angajatoare, care procedează și la calcularea și virarea impozitului și contribuțiilor sociale către stat. Nu în ultimul rând a subliniat că că între Ministerul Justiției și instanțele judecătorești nu există raporturi de subordonare, deoarece acestea aparțin unor puteri diferite ale statului, nici între angajații Curții de Apel lași și Ministerul Justiției nu există raporturi juridice, de dreptul muncii ori de altă natură. Tribunalele și curțile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale reclamanților sunt stabilite cu CA lași, iar drepturile salariale le sunt datorate și plătite direct de către aceasta. Pe de altă parte, nici calitatea de ordonator principal a ministrului justiției nu atrage automat calitatea de parte în proces a Ministerului Justiției. În recursul său, întemeiat în drept, de asemenea, pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta- pârâtă Curtea de Apel Iași a criticat sentința recurată ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului și casarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii față de Curtea de Apel Iași, sens în care, a relevat, pe scurt, situația în fapt în cauză și a invocat, în esență, următoarele: A reinterat excepția inadmisibilității acțiunii, susținând că prin Decizia nr. 69/03.03.2017, emisă de președintele Curții de Apel Iași, s-au decis rectificarea anexelor nr. 1-4 ale Deciziei nr. 35/03.02.2017. emise de președintele Curții de Apel Iași, potrivit machetelor individuale refăcute de Departamentele economico-financiare și administrative din cadrul tribunalului Iași și Tribunalului Vaslui. Potrivit art. 2 al acestei decizii, drepturile salariale individuale pentru personalul auxiliar de specialitate și cel conex din cadrul Curții de Apel Iași și instanțelor arondate, stabilite începând cu data de 1 octombrie 2016. sunt cele prevăzute în anexele 5-14. parte integrantă a deciziei. Arată că, reclamanții aveau posibilitatea/obligația de a se adresa instanței de contencios administrativ cu o acțiune împotriva Hotărârii Colegiului de conducere al Curții de Apel Iași nr. 11/10.04.2016, nu împotriva Deciziei nr. 208/03.05.2017, care, în fapt, cuprinde măsurile dispuse urmare admiterii în parte a contestației acestora. De altfel, aceasta este și rațiunea pentru care Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel lași nr. 11/10.04.2016 a fost comunicată, sub semnătură, reclamanților, după cum rezultă din tabelul depus chiar de aceștia la dosarul cauzei. În situația în care erau nemulțumiți de dispozițiile Deciziei nr. 208/03.05.2017, reclamanții aveau posibilitatea/obligația de a formula o nouă contestație care să fie analizată de Colegiul de conducere. În ceea ce privește Decizia nr. 9/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, invocată de reclamanți, nu este incidență în prezenta cauză, în condițiile în care se referă doar la anumită categorie de litigii, respectiv litigiile de muncă, nu și Ia cele de contencios administrativ. Pe fondul cauzei, a apreciat că, în mod corect, prin Decizia nr. 69/03.03.2017, emisă de președintele Curții de Apel Iași. s-au decis rectificarea anexelor nr. 1-4 ale Deciziei nr. 35/03.02.2017. emise de președintele Curții de Apel Iași. potrivit machetelor individuale refăcute de Departamentele economico-financiare și administrative din cadrul tribunalului Iași și Tribunalului Vaslui. În recursul său, întemeiat în drept, de asemenea, pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentul- pârât Tribunalul Vaslui a criticat sentința recurată ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului și casarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii apreciind că în mod corect, prin Decizia nr. 69/03.03.2017 emisă de președintele Curții de Apel lași, s-au decis rectificarea anexelor nr. 1-4 ale Deciziei nr. 35/03.02.2017, emise de președintele Curții de Apel lași, potrivit machetelor individuale refăcute de Departamentele economico-financiare și administrative din cadrul Tribunalului lași și Tribunalului Vaslui. Potrivit art. 2 al acestei decizii, drepturile salariale individuale pentru personalul auxiliar de specialitate și cel conex din cadrul Curții de Apel lași și instanțelor arondate, stabilite începând cu data de 1 octombrie 2016, sunt cele prevăzute în anexele 5-14, parte integrantă a deciziei. Totodată, a apreciat că, în mod corect, prin Hotărârea nr. 11/10.04.2017 a Colegiului de conducere al Curții de Apel lași, a fost admisă în parte contestația formulată de personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Judecătoriei Bârlad (reclamanții din prezenta cauză), dispunându-se recalcularea drepturilor salariale, începând cu data de 1 octombrie 2016, conform grilelor unice de salarizare aplicate la nivelul parchetelor și, totodată, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația referitoare la stabilirea salariilor de bază brute prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% conform Legii nr. 293/2015, cu începere de la data 9 aprilie 2015. Arată în continuare că, contrar susținerilor reclamanților, hotărârile judecătorești depuse împreună cu acțiunea nu atestă faptul că, la data de 09 aprilie 2015, personalul auxiliar de specialitate sau conex din cadrul instanțelor judecătorești ar fi avut în plată drepturi salariale calculate raportat la o valoare de referință sectorială de 405 RON. În ceea ce privește solicitarea reclamanților de stabilire a salariilor lunare cu valoarea de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, începând cu data de 09.04.2015, arată că potrivit dispozițiilor art. 11 din O.U.G. nr. 83/2014, introdus de pct. 4 al art. I din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, care introduce pct. 1 3 al art. I din O.U.G. nr. 35 din 2 septembrie 2015, "(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu data de 1 decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul prevăzut în (...) anexa nr. VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție", (...), se majorează cu 10% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015. Conchide recurentul în sensul că nu se poate solicita o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10%, de la data de 09.04.2015, în condițiile în care majorarea cu 10% a intervenit la 1.12.2015, potrivit dispozițiilor legale menționate. 1.

Apărările formulate în cauză Intimații - reclamanți nu au formulat întâmpinare în cauză. Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare deși la fond a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active în ceea ce îl privește. Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Iași a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de obiect având în vedere că au fost emise decizii în sensul celor solicitate de reclamant, conform actelor depuse la dosar. Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare în cauză. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 24 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 iunie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este fondat recursul promovat de pârâtul Ministerul Justiției, sens în care va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și va respinge acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în considerarea celor ce urmează: Referitor la criticile vizând problema cadrului procesual, recurentul a apreciat că, în mod neîntemeiat a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive în considerarea calității de ordonator de credite, potrivit art. VII din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției. Înalta Curte constată că soluția primei instanțe sub acest aspect reflectă o greșită aplicare a dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., prin raportare la sediul materiei reprezentat de legislația privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond. Raportat la aceste dispoziții de principiu și în contextul în care acțiunea recurenților vizează o contestație împotriva modului de stabilire a drepturilor sale de natură salarială, este evident că nu poate avea calitate procesuală în cauză decât emitentul actului prin care au fost individualizate aceste drepturi și instituției ținute în mod legal să achite drepturile pretinse de recurentă, în virtutea raportului de muncă existent între părți. Prin urmare, este irelevantă calitatea de ordonator principal de credite în privința Ministerului Justiției, de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat. Mai mult decât atât, potrivit art. 10 lit. n) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr. 387/22.09.2005 publicat în Monitorul Oficial nr. 958/28.10.2005, "Președintele curții de apel exercita prerogative manageriale în scopul organizării eficiente a activității curții, precum și atribuții de coordonare și control privind administrarea curții de apel și a instanțelor din circumscripție, după cum urmează:... n) numește personalul auxiliar de specialitate și personalul din departamentul economico-financiar și administrativ al curții de apel și al instanțelor din circumscripția acesteia, aprobă transferul, delegarea, detașarea și dispune promovarea și aplicarea sancțiunilor disciplinare pentru aceste categorii de personal, în condițiile legii". Având în vedere că între Ministerul Justiției și instanțele judecătorești nu există raporturi de subordonare, deoarece acestea aparțin unor puteri diferite ale statului, nici între angajații Curții de Apel lași și Ministerul Justiției nu există raporturi juridice, de dreptul muncii ori de altă natură. Tribunalele și curțile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale reclamanților sunt stabilite cu CA lași, iar drepturile salariale le sunt datorate și plătite direct de către aceasta. Recurentul Ministerul Justiției are doar rolul de a administra bugetul instanțelor și de a asigura fondurile necesare, virarea banilor făcându-se în conturile instanțelor, deschise la trezoreriile locale, urmând ca instanțele să-i utilizeze in mod direct, potrivit destinațiilor legale. Așadar, Ministerul Justiției nu plătește și nu datorează sume, singura obligație a acestui ordonator principal de credite putând fi aceea de a vira și asigura sumele necesare, conform dispozițiilor legale aplicabile. Analizând recursurile formulate de pârâții Tribunalul Vaslui și Curtea de Apel Iași, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, analizând motivele invocate de reclamanți în susținerea acțiunii, se constată că acestea se referă la recunoașterea dreptului la o salarizare prin raportare la o valoarea de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 9 aprilie 2015, cerere analizată în soluționarea contestației formulate de acesția împotriva Deciziei nr. 69/2017 raportat la Decizia pe care aceasta o rectifica, nr. 35/2017, contestație respinsă prin Hotărârea nr. 11/10.04.2017 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Iași. Reclamanții au arătat că formulează acțiunea "având în vedere considerentele Deciziei nr. 13/2016 a ÎCCJ- RIL, Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, precum și Hotărârea nr. 11/10.04.2017 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Iași". Astfel, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014: "(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare. (2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Ca atare, articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014 reglementează, principial, că, în cursul anului 2015, cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor etc. de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014. Alin. (5) al aceluiași act normativ prevede că "prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), în anul 2015, personalul din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială beneficiază de drepturile salariale stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială în anul 2015". La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, și prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Rezultă, așadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu excepția personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această prevedere se aplică și în cadrul stabilirii cuantumului gradațiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradație după anul 2010. Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înțeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susținut și mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituția României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariați și nu toți destinatarii actului normativ în discuție, aflați în aceeași situație, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație. În esență, recurenții-pârâți au criticat sentința recurată ca fiind dată cu greșita aplicare a art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015, prevederi care nu s-ar aplica judecătorilor, dar critica este nefondată. Problema centrală a cauzei, ce face și obiectul criticilor din recurs, constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor alin. (5) 1 al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanței de urgență prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015 și care prevede următoarele: "(5 1 ) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." Recurenții- pârâți consideră că acest text de lege trebuie interpretat într-o manieră restrictivă, în sensul aplicării sale doar în cazul personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, interpretare pe care prima instanță a înlăturat-o cu motivarea că sintagma "salarizat la același nivel" corespunde personalului încadrat în aceeași funcție, clasă de salarizare, gradație și care își desfășoară activitatea în aceleași condiții și pentru care prevederile alin. (1) și (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 a prevăzut păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004. Concluzia instanței de fond este corectă, fiind confirmată de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, în cuprinsul căreia instanța supremă a statuat următoarele: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice". Ca atare, rezultă că, în contextul art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" privește personalul tuturor autorităților și instituțiilor publice enumerate la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în rândul cărora sunt incluse și autoritățile și instituțiile publice indicate în mod expres de text, respectiv Parlamentul, Consiliul Concurenței și Curtea de Conturi. Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că: "Deși expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenției legiuitorului în operațiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică. (...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiași nivel de salarizare între personalul din celelalte autorități și instituții publice și personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiași nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme și să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorități sau instituții publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime cu alte persoane din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care au un nivel de remunerare superior. (...) În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislația internă cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu cele ale dreptului Uniunii Europene." Cu privire la valoarea sectorială de referință de 405 RON. Instanța de control judiciar constată că nu poate primi criticile pârâtei, care, în esență, în opinia sa, în mod greșit s-a dispus acordarea indemnizației solicitate în raport cu valoarea de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință este aplicabilă din data 01.10.2016, astfel cum s-a decis la nivelul tuturor ordonatorilor de credite. Salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar ulterior, prin reglementări succesive, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferențelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare. Curtea de apel a reținut că prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, s-a constatat că dispozițiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale. Mai mult, Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015. (…) Nivelul maxim a fost calculat, așa cum reiese din adresa din 21.12.2016 prin care instanța supremă a comunicat CSM că valoarea de referință sectorială în funcție de care se calculează salariul de bază/indemnizația de încadrare în plată, la nivelul ÎCCJ pentru toți judecătorii aflați în funcție este de 405 RON. Cu privire la data de la care se aplică nivelul maxim la valorii de referință sectorială, în mod constant în jurisprudența instanțelor s-a reținut că aceasta este 09.04.2015, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 57/2015, de exemplu sentința civilă nr. 3706 din 29 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Cluj și sentința civilă nr. 2194 din 15.12.2016 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița . În acest context, urmează să fie înlăturată apărarea pârâtului că valoarea sectorială de referință în plată a fost de 347 RON pentru familia ocupațională "justiție" până la data de 30 septembrie 2016, astfel încât nu se putea aplica un alt coeficient pentru o perioadă anterioară acestei date." Având în vedere dispozițiile legale sus menționate, decizia nr. 23/2015 a ÎCCJ- completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, sentința Curții de Apel București nr. 48/13.01.2017, definitivă prin decizia nr. 2369/22.06.2017, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul ca nefondat, Curtea constată că intimații- recalamnați au dreptul la luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015 până la 01.10.2016. În privința dobânzilor este relevantă Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că: "În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011". În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale". Așadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație). Prin urmare, toate criticile sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. Nu în ultimul rând, este de menționat că, în ceea ce privește soluția instanței de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice acesta este corectă și va fi menținută, având în vedere că intimații-reclamanți nu au făcut dovada faptului că au calitatea de titular al dreptului afirmat, raportat la cererea formulată împotriva M.F.P., terț față de raportul de muncă. Și în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași, Curtea constată că, în mod corect prima instanță a respins-o având în vedere, dispsozițiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI Ia Legea-cadru nr. 284/2010: "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la (…) la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere (…)". Așadar, instanța fondului a avut în vedere în soluționarea excepției inadmisibilității, interpretarea normelor legale în concordanță cu scopul reglementării, precum și voința reclamanților, astfel cum aceasta rezultă din cererea formulată. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile pârâtului Tribunalul Vaslui și pârâtei Curtea de Apel Iași, ca nefondate. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, va casa în parte, în parte sentința atacată, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive și va respinge acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, menținând în rest dispozițiile sentinței recurate.