ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 665/2020

Ședința publică din data de 6 februarie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 23.02.2016 sub dosar nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), contestând soluția dată de pârât prin adresa nr. x/12.02.2016.

Prin decizia nr. 3434 din 07.12.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis excepția necompetenței materiale, invocată de intimat și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 11.05.2017.

Prin sentința civilă nr. 3717 din 16 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția de inadmisibilitate, astfel cum a fost invocată de pârât.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 3717 din 16 octombrie 2017 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului și acordarea dreptului de acces la justiție. Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a învederat, în esență, că instanța de fond, prin acceptarea susținerilor Consiliului Superior al Magistraturii a demonstrat că se încalcă Constituția României, care prevede atât răspunderea magistraților din punct de vedere disciplinar, cât și activitatea necorespunzătoare în spețe juridice.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs incident pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței, în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii, cu consecința respingerii ca inadmisibile a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., invocând în acest sens dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În motivarea recursului incident, recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a dispus în mod netemeinic și nelegal cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de către acesta prin întâmpinare și că răspunsul transmis reclamantului prin adresa împotriva căreia a înțeles să formuleze plângere nu este un act administrativ în sensul legii, ci o simplă adresă de informare prin care se aduce la cunoștință acestuia că solicitarea sa excede competențelor Consiliului Superior al Magistraturii.

Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului său și casarea tuturor hotărârilor și ordonanțelor date în cauză până acum și trimiterea la refacerea urmăririi penale și a cercetării judecătorești în spiritul și litera legii, în vederea unei judecăți corecte.

Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care în principal a invocat excepția nulității recursului principal, cu consecința anulării acestuia ca nemotivat și, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Potrivit art. 248 C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului principal pentru nemotivare invocată de către recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. (…) (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

Reține așadar Înalta Curte că lipsa mențiunilor privind motivele de nelegalitate, din cuprinsul cererii de recurs, este sancționată de legiuitor cu anularea cererii.

Aceeași sancțiune este prevăzută de legiuitor și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care dispune că "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Înalta Curte apreciază că simpla nemulțumire a părții în privința hotărârii pronunțate nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmația general că hotărârea atacată este nelegală, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitative de lege, or, în cazul de față recurenta nu indică motivele de recurs.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici raportat la motivul de casare invocate. Afirmația general, conform căreia decizia atacată este nelegală, fără arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor, nu reprezintă o motivare în sensul procedural al termenului.

Sancțiunea anulării cererii ar putea fi evitată doar în ipoteza în care motivele invocate de parte ar putea fi încadrate de instanță între motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce nu este însă cazul în speță.

Observă Înalta Curte că recurentul-reclamant nu a adus nicio critică de nelegalitate dezlegărilor în drept ale instanței de fond, cu privire la textele de lege aplicabile în speță situației particulare a reclamantului.

Se observă că prin cererea de recurs recurentul nu face altceva decât să prezinte din nou instanței de control judiciar situația de fapt ce trebuia să fie avută în vedere de instanța de fond la pronunțarea hotărârii.

Cu privire la recursul incident formulat de către recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte, dată fiind soluția privitoare la recursul principal, respectiv respingerea acestuia pentru motive care nu implică cercetarea fondului și având în vedere dispozițiile art. 491 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ., urmează să îl respingă ca rămas fără efect.

Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., precum și ale art. 491 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului principal invocată de către recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare, va constata nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3717 din 16 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și va respinge recursul incident formulat de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca rămas fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3717 din 16 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul incident formulat de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 3717 din 16 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2020.