ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, împotriva deciziei penale nr. 426/A din 5 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2017, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 61 din data de 12 mai 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Mureș a hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și reținerea art. 5 noul C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și reținerea art. 5 noul C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b C. pen.

În temeiul art. 86

5

C. pen. din 1969 raportat la art. 85 C. pen. din 1969 a dispus anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 179/03.07.2015 a Tribunalului Mureș, astfel cum aceasta a fost modificată prin decizia penală nr. 348/A/20.06.2018 a Curții de Apel Târgu Mureș.

În temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, a dispus contopirea pedepselor de 1 an și 4 luni închisoare (aplicată prin sentința penală nr. 179/03.07.2015 a Tribunalului Mureș, astfel cum aceasta a fost modificată prin decizia penală nr. 348/A/20.06.2018 a Curții de Apel Târgu Mureș) cu pedepsele de 3 ani și 6 luni închisoare, 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani închisoare și a aplicat inculpatului, ca pedeapsă rezultantă, pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 86

1

C. pen. din 1969 a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani și 6 luni aplicate pe durata termenului de încercare de 6 ani și 6 luni, calculat potrivit dispozițiilor art. 86

2

C. pen. (din 1969).

În temeiul art. 86

3

alin. (1) C. pen. din 1969 de durata termenului de încercare inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) Să se prezinte la Serviciul de Supraveghere Mureș la datele stabilite de acesta; b) Să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c) Să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) Să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art. 86

3

alin. (4) C. pen. din 1969 a desemnat Serviciul de Probațiune Mureș ca serviciu de supravegherea executării obligațiilor stabilite.

A atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 86

4

alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969, precum și asupra cazurilor de anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, reglementate de prevederile art. 86

5

din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 a dispus executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b din C. pen. din 1969, respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe lângă pedeapsa principal rezultantă aplicată.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b din C. pen. din 1969, respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 404 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. din 1969 a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii de 24 de ore din data de 13.02.2012.

În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen. din 1969 a dispus confiscarea specială de la inculpatul A. a sumei de 435.000 RON care a făcut obiectul infracțiunilor de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a menținut măsurile asiguratorii instituite asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A. prin Ordonanța procurorului din 14.12.2016 până la concurența sumei de 435.000 RON

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., ca urmare a decesului inculpatului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 426/A din 5 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2017, s-au decis următoarele:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu-Mureș și inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 61/12 mai 2022 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2017 și, în consecință, a fost desființată în parte sentința penală atacată și, în rejudecare:

Instanța de apel a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză este legea penală nouă (C. pen. actual), astfel:

- pentru infracțiunea de luare de mită - art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare în prezent), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

- pentru infracțiunea de luare de mită - art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare în prezent), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

- pentru infracțiunea de spălare de bani - 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, modificată cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (intervenția prescripției răspunderii penale), a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare în prezent), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

- luare de mită, prev.de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare în prezent), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

- spălare de bani, prev. de 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, modificată cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

De asemenea, a înlăturat din sentința atacată dispozițiile referitoare la:

- deducerea reținerii de 24 de ore, din 13 februarie 2021, constatând că inculpatul A. nu a fost reținut în prezenta cauză:

- anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 179/03 iulie 2015 a Tribunalului Mureș;

- contopirea pedepselor, aplicarea pedepsei rezultante, suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante, măsurile de supraveghere, pedepsele complementare și accesorii;

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a desființat înscrisul intitulat "Contract de împrumut", încheiat la data de 14 august 2009 între numitul B., în calitate de împrumutător, și inculpatul A., în calitate de împrumutat (aflat în copie conformă cu originalul la dosar u.p.).

Au fost menținute restul dispozițiilor hotărârii penale.

Curtea de Apel Târgu Mureș, analizând situația inculpatului A., a reținut următoarele:

După pronunțarea deciziilor Curții Constituționale a României nr. 297/2018 și nr. 358/2022 privind neconstituționalitatea art. 155 alin. (1) care reglementa întreruperea cursului prescripției răspunderii penale și a Deciziei nr. 67/25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care stabilește că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept material/substanțial, legea penală mai favorabilă este legea nouă, respectiv C. pen. actual.

Instanța de prim grad a pronunțat sentința atacată la data de 12 mai 2022, adică înainte de pronunțarea (și publicarea) deciziei Curții Constituționale a României nr. 358/26 mai 2022 și a Deciziei nr. 67/25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel încât efectul acestora, respectiv posibilitatea pronunțării unei/unor soluții de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale nu a avut în vedere ca și criterii de determinare a legii penale mai favorabile.

Prima instanță a apreciat că legea veche este mai favorabilă având în vedere tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, reglementat de art. 33, 34 C. pen. din 1969, reglementare potrivit căreia aplicarea unui spor de pedeapsă pe lângă pedeapsa cea mai grea nu era obligatoriu.

Chiar dacă sub imperiul C. pen. actual, în cazul concursului de infracțiuni, sporul de pedeapsă este obligatoriu și clar determinat (de 1/3 din pedepsele neaplicate), ceea ce duce la stabilirea unei pedepse rezultante mai mari decât potrivit legii vechi, acest raționament este valabil doar în cazul unor soluții de condamnare.

Astfel cum am arătat deja, jurisprudența recentă a Curții Constituționale, care, în esență, a redus termenele de prescripție la durata termenelor generale, face ca acest criteriu, respectiv intervenirea prescripției cu consecința încetării procesului penal, să devină determinant la stabilirea legii penale mai favorabile.

În lumina celor anterior expuse, legea nouă (C. pen. actual) fiind legea mai favorabilă, în ceea ce privește cele două infracțiuni de luare de mită imputate inculpatului A., încadrarea juridică corectă este cea stabilită în rechizitoriu, impunându-se reținerea prevederilor art. 289 alin. (1) C. pen., raportate la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare în prezent), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Referitor la încadrarea din rechizitoriu se impun, totuși, anumite precizări, având în vedere că Legea nr. 78/2000 a suferit mai multe modificări de la data comiterii faptelor, a emiterii rechizitoriului și până în prezent.

Astfel, la momentul emiterii rechizitoriului, dispozițiile art. 7 lit. a) reglementau o agravantă, respectiv majorarea cu o treime a limitelor de pedeapsă dacă subiectul activ al infracțiunii de luare de mită exercita o funcție de demnitate publică.

Aceste dispoziții nu se mai regăsesc ca atare în actuala formă a legii. În continuare, art. 7 alin. (1) prevede o agravantă dacă infracțiunea de "luare de mită" a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor, ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor.

Chiar dacă inculpatul avea la momentul săvârșirii faptelor calitatea de primar, iar în această calitate i-ar fi aplicabile prevederile din teza a-I-a a textului precizat, acestea nu pot fi reținute în cauză având în vedere Decizia nr. 2/25 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în conformitate cu care dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 se aplică doar în ipoteza în care infracțiunea de luare de mită a fost săvârșită de făptuitor în legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia, privind constatarea sau sancționarea contravențiilor.

Se observă, de asemenea, că aceste prevederi (art. 7 din Legea 78/2000) nu au fost reținute nici de instanța de prim grad.

În ceea ce privește infracțiunea de spălarea banilor, instanța de control judiciar a urmat același raționament, respectiv stabilirea/determinarea ca lege penală mai favorabilă legea penală nouă.

Aceasta, însă, trebuia să se facă în mod global, unitar pentru a se respecta exigențele Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, astfel cum în mod întemeiat a susținut și parchetul, în motivele de apel formulate.

Legea nouă (C. pen. actual) reglementează și concursul de infracțiuni, astfel încât pentru toate infracțiunile imputate inculpatului este necesar a se reține legea nouă (actuală), combinarea prevederilor legale din legi penale succesive nefiind permisă.

În ceea ce privește această infracțiune (spălarea banilor în varianta disimulării adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor și a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea unei infracțiuni), a existat o continuitate de incriminare (art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată prin Legea nr. 187/2012 și Legea nr. 125/2017, art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, modificată prin Legea nr. 102/2021).

Conținutul constitutiv nu a suferit modificări esențiale, acestea intervenind doar în ceea ce privește tratamentul sancționator, respectiv cuantumul maximului special.

Însă, legea penală mai favorabilă trebuie evaluată global, iar tratamentul sancționator nu constituie un criteriu relevant, în condițiile în care are prioritate regimul prescripției răspunderii penale, care, în concret, raportat la data săvârșirii faptelor și jurisprudenței Curții Constituționale, permite, sub imperiul legii noi, pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal.

Prin urmare, în ceea ce privește infracțiunea de spălarea banilor, instanța de control judiciar a avut în vedere prevederile art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea 129/2019, modificată cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Cu toate că faptele de care a fost acuzat inculpatul au fost dovedite în totalitate și vinovăția acestuia a fost probată dincolo de orice dubiu rezonabil, s-a constatat că în privința tuturor faptelor a intervenit prescripția răspunderii penale.

Astfel, din conținutul Deciziilor Curții Constituționale a României nr. 297/2018 și nr. 358/2022 se desprind următoarele:

Art. 155 alin. (1) C. pen. supus controlului de constituționalitate prin Decizia nr. 297, a avut următorul conținut:

"Cursul termenului prescripției penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză" întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31).

Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 a avut natura unei decizii simple/extreme întrucât instanța de contencios constituțional a sancționat unica soluție legislativă reglementată prin dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, paragraful 61).

Referirea la soluția legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) și această referire nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72).

De la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74).

Ulterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următorul conținut:

"Cursul termenului prescripției penale se întrerupe prin îndeplinirea" (Decizia nr. 358/2022, paragraful 76).

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., reținându-se că norma supusă controlului de constituționalitate nu este susceptibilă de o aplicare clară și previzibilă în absența intervenției legiuitorului (paragrafele 60, 75).

Prin O.U.G. nr. 71/2002, publicată în M. Of. nr. 531 din 30 mai 2022, au fost modificate dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., prevăzându-se că "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".

În raport cu aspectele expuse și având în vedere efectele deciziilor Curții Constituționale, astfel cum sunt prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituția României, în ceea ce privește întreruperea termenului prescripției răspunderii penale, prevăzut de art. 155 alin. (1) C. pen., a existat următoarea succesiune de legi:

De la data intrării în vigoare a C. pen. (1 februarie 2014) și până la publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, textul art. 155 alin. (1) C. pen. a avut conținutul "Cursul termenului prescripției penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză" și s-a bucurat de prezumția de constituționalitate.

Între data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 (a cărei natură a fost lămurită prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022) și până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, textul art. 155 alin. (1) C. pen. a avut următorul conținut "Cursul termenului prescripției penale se întrerupe prin îndeplinirea", astfel nu a cuprins vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripție.

De la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, textul art. 155 alin. (1) C. pen. are următorul conținut "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".

Întrucât în dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), acestea sunt supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 C. pen. (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 185/A/30 septembrie 2022).

În plus, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022.

Revenind la situația inculpatului, s-a constatat că prima faptă de luare de mită a fost săvârșită în perioada iulie- august 2008, anterior datei de 12 august 2008 (promisiunea remiterii mitei fiind primită înainte de data întocmirii Raportului procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de lucrări pentru obiectivul de investiții "Canalizare și stație de epurare în comuna Band, jud. Mureș la data de 12 august 2008", iar, potrivit cu limitele de pedeapsă ale acestei infracțiuni (închisoarea de la 3 ani la 10 ani), termenul general de prescripție a răspunderii penale este, conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani.

Astfel, raportat la data săvârșirii primei fapte de luare de mită, termenul general de prescripție, de 8 ani, s-a apreciat că s-a împlinit în luna august 2016.

În ceea ce privește a doua faptă de luare de mită, s-a constatat că a fost săvârșită la data de 26 iunie 2009 (data solicitării și primirii cu titlu de mită a sumei de 35.000 RON), iar, potrivit cu limitele de pedeapsă ale acestei infracțiuni (închisoarea de la 3 ani la 10 ani), termenul general de prescripție a răspunderii penale este, conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani.

Astfel, raportat la data săvârșirii acestei fapte de luare de mită, termenul general de prescripție, de 8 ani, s-a apreciat că s-a împlinit la data de 26 iunie 2017.

În ceea ce privește fapta de spălare de bani, s-a constatat că a fost săvârșită la data de 14 august 2009 (data semnării contractului de împrumut prin care se atesta primirea sumei de 400.000 RON de către inculpatul A.), iar, potrivit cu limitele de pedeapsă ale acestei infracțiuni (închisoarea de la 3 ani la 10 ani), termenul general de prescripție a răspunderii penale este, conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani.

Astfel, raportat la data săvârșirii faptei de spălare de bani, termenul general de prescripție, de 8 ani, s-a apreciat că s-a împlinit la data de 14 august 2017.

În consecință, apelul inculpatului A. este admisibil sub aspectul intervenirii prescripției răspunderii penale, impunându-se încetarea procesului penal pentru toate cele trei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului.

Hotărârea din apel a fost comunicată la data de 5 iulie 2023 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș.

Data până la care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș avea posibilitatea de declarare a recursului în casație este 7 august 2023, inclusiv.

Împotriva hotărârii instanței de apel, a declarat recurs în casație, la data de 1 august 2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, prin procuror șef-serviciu, prin adresa nr. x/2023, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Astfel, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul a criticat hotărârea atacată din perspectiva faptului că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penală față de inculpatul A., cu privire la infracțiunile de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare în prezent), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., luare de mită, prev.de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare în prezent), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., spălare de bani, prev. de 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, modificată cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., motivat de împlinirea termenului general de prescripție a răspunderii penale.

S-a apreciat de către Parchet că nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripție, întrucât, dând prevalență principiului supremației dreptului Uniunii Europene, instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate suspecților/inculpaților în cauză și să constate că termenul de prescripție specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată tuturor participanților, iar până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 1 septembrie 2022, la înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație era îndeplinită, iar la data de 26 septembrie 2023 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Prin încheierea din data de 3 octombrie 2023, Înalta Curte, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, a admis în principiu cererea de recurs în casație și a fixat termen pentru judecarea căii de atac extraordinare la data de 14 noiembrie 2023.

Examinând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu-Mureș în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu-Mureș a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., susținând, în esență, că încetarea procesului penal față de inculpatul A., în raport de deciziile instanței de control constituțional, cu decizia pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost dispusă în mod eronat, nefiind dată prevalență principiului supremației dreptului Uniunii Europene.

Ca atare, instanța de recurs în casație va evalua problema intervenirii prescripției răspunderii penale, raportat la deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, precum și la decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, reglementată în art. 155 alin. (1) din C. proc. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, avea următoarea formă:

"cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin decizia nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din data de 25.06.2018, Curtea Constituțională a României a constatat că:

"soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 565 din data de 09.06.2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale.

În considerentele acestei din urmă decizii, instanța de control constituțional a reținut următoarele: (...) deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72); în consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (paragraful 73); astfel, Curtea observă că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale (paragraful 74); așadar, Curtea constată că, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituționalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripției răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menționate (paragraful 76).

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține, în conformitate cu considerentele obligatorii ale deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din data de 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din data de 28.11.2022 prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislația penală substanțială, cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, evaluarea termenului de prescripție a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripție, calculat de la momentul săvârșirii faptei, efectele întreruptive de prescripție ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.

Astfel, decizia instanței de control constituțional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forță juridică a instituției prescripției speciale, cu consecința revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit. Potrivit alin. (1) lit. c) din articolul anterior menționat, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat de prima instanță pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și reținerea art. 5 noul C. pen. și a unei infracțiuni de spălare a banilor prev. de art. art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, iar instanța de apel, reținând legea penală mai favorabilă Noul C. pen., a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, pentru infracțiunile de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare în prezent), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. și spălarea banilor, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, modificată cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Pe de o parte, în raport cu încadrarea juridică stabilită cu titlul definitiv de instanța de apel asupra căreia instanța supremă nu mai poate aduce modificări în calea de atac a recursului în casație, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 sunt de la 3 ani la 10 ani închisoare, iar pentru infracțiunea de spălarea banilor, prev. de 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 sunt de la 3 ani la 10 ani închisoare.

Pe de altă parte, Înalte Curte constată că prima infracțiune de luare de mită a fost săvârșită în perioada iulie- august 2008, anterior datei de 12 august 2008 (promisiunea remiterii mitei fiind primită înainte de data întocmirii Raportului procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de lucrări pentru obiectivul de investiții "Canalizare și stație de epurare în comuna Band, jud. Mureș la data de 12 august 2008", astfel că termenul general de prescripție a răspunderii penale de 8 ani, începe să curgă cel mai târziu de la data de 12 august 2008.

În ceea ce privește a doua infracțiune de luare de mită, de asemenea, se observă că a fost săvârșită la data de 26 iunie 2009 (data solicitării și primirii cu titlu de mită a sumei de 35.000 RON), dată de la care începe să curgă termenul general de prescripție a răspunderii penale de 8 ani.

În fine, referitor la infracțiunea de spălarea banilor, aceasta a fost săvârșită la data de 14 august 2009 (data semnării contractului de împrumut prin care se atesta primirea sumei de 400.000 RON de către inculpatul A.), termenul general de prescripție a răspunderii penale de 8 ani începând să curgă de la această dată.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. c) și art. 186 alin. (1) teza a II-a din C. pen., în raport de cele anterior menționate, se constată că termenul general al prescripției răspunderii penale s-a împlinit, pentru cele două infracțiuni de luare de mită, în data de 11 august 2016, respectiv data de 25 iunie 2017, iar pentru infracțiunea de spălarea banilor în data de 13 august 2017, deci anterior rămânerii definitive a hotărârii primei instanțe prin decizia penală nr. 426/A din data de 05 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Târgu Mureș a constatat intervenită prescripția răspunderii penale cu consecința încetării procesului penal.

Totodată, Parchetul a mai considerat că dacă s-ar accepta că de la publicarea Deciziei nr. 358/2022 nu a operat niciun act de întrerupere a prescripției răspunderii penale s-ar crea un risc sistemic de impunitate pentru infracțiuni grave de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale UE sau de corupție în general, considerând că în cauză sunt incidente hotărârile CJUE "Taricco 1" și C-107/2023.

Cât privește aplicabilitatea în cauză a hotărârii pronunțate de CJUE în cauza C-107/2023, Înalta Curte constată că infracțiunile de corupție ce fac obiectul cauzei (două infracțiuni de luare de mită) și infracțiunea de spălarea banilor subsecventă infracțiunii de corupție nu intră sub incidența Hotărârii CJUE anterior menționate, așa cum rezultă din interpretarea acesteia și din jurisprudența anterioară a Curții de Justiție.

Prin hotărârea pronunțată în C-107/2023, Curtea de la Luxemburg furnizează elemente de interpretare circumscrise respectării dreptului Uniunii în cazul "infracțiunilor de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene", având drept coordonate datele furnizate de către instanța de trimitere din litigiul de bază, ce a avut ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Sfera de aplicare a deciziei invocate de recurenta DNA, se limitează la domeniul infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, aspect ce rezultă cu evidență atât din cuprinsul tratatelor și a altor documente ale Uniunii, (art. 19 alin. (1) TUE; art. 325 alin. (1) TFUE; art. 2 alin. (1) din Convenția PIF 1995), precum și din cuprinsul hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza C-107/23 din 24.07.2023.

Potrivit art. 325 alin. (1) din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene "Uniunea și statele membre combat frauda și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii...".

Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților [Uniunii] Europene (PIF) definește "frauda ce aduce atingere intereselor financiare" ale acestora prin art. 1 și 2, texte al căror conținut a fost transpus în legislația internă în cadrul art. 18

1

- art. 18

5

din secțiunea "Infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene" cuprinsă în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Infracțiunile de corupție intră sub incidența dreptului Uniunii numai în cazul în care comportamentul fraudulos aduce atingere intereselor financiare ale UE sau se află în legătură strânsă cu astfel de fapte (pct. 185-186 din Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion și alții, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, EU:C:2021:1034).

Deopotrivă, noțiunile de "corupție activă" și "corupție pasivă" sunt definite de art. 2, 3 din Convenția PIF, art. 4 lit. a), b) din Directiva 1371 fiind circumscrise acțiunilor funcționarilor neconforme cu legea care prejudiciază sau sunt susceptibile să prejudicieze interesele financiare ale Uniunii Europene.

Ulterior, prin Directiva 1371 din 2017 (transpusă prin Legea nr. 283/2020, respectiv Legea nr. 234/2022) infracțiunile împotriva intereselor financiare ale UE sunt extinse și la fraudele împotriva sistemului comun privind TVA.

Stabilirea domeniului de aplicare, calificarea normelor are incidență directă asupra legalității infracțiunilor și pedepselor, principiu fundamental atât în dreptul intern, cât și în dreptul Uniunii și în jurisprudența Curții Europene pentru Drepturilor Omului (CEDO). Acesta implică cerințe privind accesibilitatea și previzibilitatea în ceea ce privește definirea infracțiunii și stabilirea pedepsei (pct. 104 din Hotărârea CJUE C-107/23 din 24.07.2023; cauzele CEDO Cantoni împotriva Franței, paragr. 29, Kafkaris împotriva Ciprului, paragr. 140, 6; Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragr. 43-47 etc).

Totodată, CJUE subliniază că cerințele de previzibilitate, precizie, neretroactivitatea legii penale constituie expresia specifică a principiului securității juridice, principiu fundamental al dreptului Uniunii, element esențial al statului de drept care este identificat la art. 2 TUE atât ca valoare fondatoare a Uniunii, cât și ca valoare comună statelor membre (paragr. 114 cauza C-107/23 din 24.07.2023, Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C-72/15, EU:C.2017:236, paragr. 161-162, Hot din 16 februarie 2022, Ungaria/Parlamentul și Consiliul, C-156/21, EU:C:2022:97, paragr. 136 și 223).

Sub aspectul protecției drepturilor fundamentale, hotărârea face referire la respectarea drepturilor garantate de Cartă și la principiile generale ale dreptului Uniunii (paragr. 101 cauza C-107/23 din 24.07.2023). Or, art. 52 alin. (3) din Cartă prevede în mod expres că "În măsura în care prezenta cartă conține drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca și cele prevăzute de convenția menționată".

Dreptul persoanei de a ști în ce condiții se poate angaja răspunderea sa penală și ce sancțiune riscă a fost circumscris condiției previzibilității legii penale, în jurisprudența instanțelor europene.

Tot sub acest aspect, este de precizat că CEDO a sancționat interpretarea extensivă sau prin analogie a legii penale în defavoarea inculpatului. Orice condamnare și pedeapsă aplicată unei persoane trebuie să aibă o bază legală, aceasta fiind expresia principiului "nicio pedeapsă fără lege" [Del Rio Prada împotriva Spaniei (Marea Cameră), pct. 116; Kokkinakis impotriva Greciei, pct. 52].

În aceste coordonate, schimbarea domeniului de interpretare și aplicare a sintagmei "infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene" și extinderea lui la infracțiunile de corupție care nu sunt generate de un comportament fraudulos ce prejudiciază sau ar putea prejudicia interesele financiare ale Uniunii, ar fi în mod vădit lipsită de precizia necesară pentru a evita arbitrariul și, astfel, ar fi incompatibilă cu standardele unui stat de drept.

Pe cale de consecință, dacă s-ar admite susținerile recurentei DNA și s-ar extinde domeniul de interpretare și aplicare al Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-107/23 din 24.07.2023) la toate celelalte infracțiuni de corupție, ar echivala cu încălcarea de către instanță supremă a ordinii juridice, a institui arbitrariul, ceea ce ar fi incompatibil cu principiile statului de drept.

În concluzie, față de argumentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că infracțiunile ce fac obiectul prezentei cauze nu intră, ratione materiae, în sfera celor la care se referă Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-107/23 din 24.07.2023), nefiind aplicabilă în speță.

Cât privește incidența hotărârii "Taricco 1", invocată, de asemenea, de recurenta DNA, Înalta Curte reține că prezenta cauză nu intră nici sub incidența acestei hotărâri pronunțate de Curtea de Justiție.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a recunoscut în jurisprudența sa semnificația calificării în dreptul intern al statelor membre a anumitor instituții juridice și a eficienței standardelor de protecție consacrate de dreptul național. Curtea a arătat că principiul legalității infracțiunilor și pedepselor prevăzut de art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene are același înțeles și același domeniu de aplicare precum dreptul garantat prin CEDO. Curtea a arătat, însă, că statele membre au libertatea să prevadă în ordinea juridică proprie că regimul prescripției răspunderii penale ține, asemenea normelor privind definirea infracțiunilor și stabilirea pedepselor, de dreptul penal material și este, ca atare, supus, la fel ca aceste din urmă norme, principiului legalității infracțiunilor și pedepselor. De asemenea, autoritățile și instanțele naționale sunt libere să aplice standarde naționale de protecție a drepturilor fundamentale, cu condiția ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecție prevăzut de cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte, și nici supremația, unitatea și caracterul efectiv al dreptului Uniunii.

Standardul național de protecție circumscris exigențelor ce derivă din principiul legalității incriminării și a pedepsei este superior celui consacrat prin jurisprudența CEDO, incluzând în domeniul de aplicare a principiului legalității incriminării și normele în materia prescripției răspunderii penale.

Consecința includerii în dreptul național a normelor în materia prescripției răspunderii penale în domeniul de aplicare a principiului legalității incriminării rezidă în obligația autorităților judiciare de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor acuzate, astfel cum rezultă acestea din conținutul art. 7 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special sub aspectul cerinței ca legea penală aplicabilă să fie previzibilă, precisă și neretroactivă.

În Cauza C42/17 ("Taricco 2"), CJUE a reținut că "principiul neretroactivității legii penale se opune în special ca o instanță să poată, în cursul unei proceduri penale, fie să sancționeze penal un comportament care nu este interzis de o normă națională adoptată înainte de săvârșirea infracțiunii imputate, fie să agraveze regimul răspunderii penale a celor care au făcut obiectul unei astfel de proceduri". Prin aducerea la îndeplinire a obligației de a nu aplica dispozițiile din dreptul intern care permiteau constatarea intervenirii prescripției (obligație stabilită anterior de Curte în "Taricco 1") se aduce atingere principiului legalității incriminării, astfel încât "acestor persoane li s-ar putea aplica, din cauza neaplicării acestor dispoziții, sancțiuni pe care, după toate probabilitățile, le-ar fi evitat dacă respectivele dispoziții ar fi fost aplicate. Astfel, persoanele menționate ar putea fi supuse în mod retroactiv unor condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii" (paragr. 60). Curtea a arătat că "Dacă instanța națională ar fi astfel determinată să considere că obligația de a lăsa neaplicate dispozițiile în cauză ale C. pen. se lovește de principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, ea nu ar trebui să se conformeze acestei obligații, iar aceasta chiar dacă respectarea obligației respective ar permite îndreptarea unei situații naționale incompatibile cu dreptul Uniunii" (paragr. 61).

Astfel fiind, susținerea procurorului în sensul aplicabilității cauzei "Taricco 1" nu poate fi reținută de către instanța de recurs în casație.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Teritorială Târgu Mureș împotriva deciziei penale nr. 426/A din data de 05 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017, privind pe intimatul-inculpat A..

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat, în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Teritorială Târgu Mureș împotriva deciziei penale nr. 426/A din data de 05 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2017, privind pe intimatul-inculpat A..

Cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Teritorială Târgu Mureș rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat, în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2023.