ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 31 octombrie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 397/14.04.2022, pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș în dosarul nr. x/2018, printre altele, cu privire la inculpatul A. s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen.

S-a constatat că inculpatul A. a săvârșit infracțiunea care face obiectul prezentei cauze în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) C. pen. față de condamnarea la pedeapsa de 8 ani închisoare dispusă prin sentința penală nr. 45/2012 a Judecătoriei Târgu Mureș, din care a fost liberat condiționat prin sentința penală nr. 762/2013 a Judecătoriei Târgu Mureș.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 6 ani închisoare durata reținerii și arestării preventive din prezenta cauză a inculpatului A. începând cu data de 18.03.2018 până la data de 22.06.2018.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), n) și o) C. pen. i s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară, pentru o perioadă de 5 ani, exercitarea următoarelor drepturi:

- dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice,

- dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,

- dreptul de avea orice funcție, profesie, meserie sau de desfășura activități de administrator de drept sau de fapt în B. din mun. Târgu Mureș, str. x, jud. Mureș.

- dreptul de a comunica cu martorele C., D., E., F., G., H., I., J., K. și numita L., precum și cu membrii familiilor acestora,

- dreptul de a se apropia la o distanță mai mare de 100 metri de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde își desfășoară activitatea martorele C., D., E., F., G., H., I., J., K. și numita L..

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), n) și o) C. pen., i s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi:

- dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice,

- dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,

- dreptul de avea orice funcție, profesie, meserie sau de desfășura activități de administrator de drept sau de fapt în B. din mun. Târgu Mureș, str. x, jud. Mureș.

- dreptul de a comunica cu martorele C., D., E., F., G., H., I., J., K. și numita L., precum și cu membrii familiilor acestora,

- dreptul de a se apropia la o distanță mai mare de 100 metri de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde își desfășoară activitatea martorele C., D., E., F., G., H., I., J., K. și numita L..

S-a luat act că inculpatul a fost asistat de apărători aleși.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș și inculpații A., M., N. și O..

Prin decizia penală nr. 329/A din data de 30 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de inculpații O. și M. împotriva sentinței penale nr. 397/14.04.2022 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș în dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TÂRGU MUREȘ și inculpații N. și A. împotriva sentinței penale nr. 397/14.04.2022 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș în dosarul nr. x/2018.

A fost desființată în parte sentința penală apelată și în totalitate încheierea de înlăturare a omisiunilor vădite din data de 20.04.2022 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș în dosarul nr. x/2018 și, rejudecând cauza:

S-au reținut în favoarea inculpatului A. prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. cu aplic. art. 213 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., s-a aplicat pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

S-a modificat conținutul pedepsei complementare și accesorii prevăzute de art. 66 lit. o) C. pen. stabilită în sarcina inculpaților A., M., O. și N. și s-a interzis inculpaților dreptul de a se apropia la o distanță mai mică (în loc de mai mare) de 100 metri de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde își desfășoară activitatea martorele C., D., E., F., G., H., I., J., K. și numita L..

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpații A., M., N. și O., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În conformitate cu art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a adus la cunoștința inculpaților că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

S-a restrâns sechestrul asigurator instituit prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș nr. 451/P/2018 din 20.03.2018 la suma de 200 de euro.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate care nu contravin prezentei decizii.

********

Împotriva deciziei din apel, nr. 329/A din 30.05.2023, la data de 15.06.2023, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat P., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație, inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în esență, apărarea inculpatului A. a susținut că soluția de condamnare este greșită deoarece fapta expusă în rechizitoriu nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma incriminatoare, iar pentru acest motiv, în opinia apărării, atât hotărârea primei instanțe cât și hotărârea instanței de apel sunt greșite.

Astfel, prin cererea de recurs în casație, s-a arătat că, raportat la starea de fapt expusă în rechizitoriu, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, forma agravată, prev. de art. 213 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.

S-a menționat că norma de incriminare o reprezintă art. 213 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 213 alin. (4) C. pen.:

Art. 213 Proxenetismul

(1) Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane se pedepsește, cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituției s-a realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Prin practicarea prostituției se înțelege întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.

A precizat apărarea recurentului inculpat că, în acest context legislativ, se observă că pentru a fi în ipoteza săvârșirii infracțiunii de proxenetism era necesară reținerea împrejurării că părțile vătămate să își fi obținut mijloacele de existență din practicarea prostituției cu mai mulți (diferiți) bărbați, iar inculpatul să fi avut o formă de participație în sensul determinării practicării prostituției și a însușirii foloaselor obținute din prostituție.

Așadar, s-a susținut că pentru a fi in ipoteza săvârșirii infracțiunii de proxenetism se impunea a fi verificate următoarele elemente de tipicitate ale infracțiunii:

- practicarea prostituției de către victimă;

- existența unor relații sexuale cu mai mulți bărbați;

- obținerea veniturilor necesare supraviețuirii din practicarea prostituției;

- însușirea de către autor a foloaselor obținute din practicarea prostituției.

Apărătorul inculpatului a arătat că nici măcar în rechizitoriu și nici în hotărârea de condamnare nu sunt reținute aceste împrejurări.

Raportat la aceste aspecte, s-a solicitat să se constate că sunt nelegale hotărârile pronunțate în cauză de prima instanță și instanța de apel, în ceea ce privește condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de proxenetism, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, aspect care a fost invocat și în fața instanței de apel, argumentele apărării fiind însă respinse.

A susținut apărarea inculpatului că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen. și a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație și totodată, potrivit art. 441 C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării hotărârii până la judecarea recursului în casație și luarea măsurii controlului judiciar, arătând că inculpatul va respecta condițiile care i se vor impune conform art. 215 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În concluzie, pentru motivele arătate, raportat la cazul de casare invocat, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat achitarea inculpatului cu privire la infracțiunea de proxenetism prev. de art. 213 alin. (1) si 2 C. pen., în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În ceea ce privește al doilea caz de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în esență, apărarea inculpatului A. a arătat că instanța de apel a reținut în favoarea inculpatului prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 și l-a condamnat în baza art. 396 alin. (1), (2) Cod procedurii penală cu aplic. art. 213 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, apreciind că această soluție este greșită.

A susținut apărarea recurentului inculpat că instanța a aplicat greșit normele legale cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, cu respectarea limitelor legale de pedeapsă și acordarea beneficiului reducerii pedepsei prin reținerea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În esență, s-a menționat că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de proxenetism se poate realiza prin una dintre următoarele trei acțiuni distincte prevăzute de art. 213 alin. (1) din C. pen., și anume, determinarea practicării prostituției, înlesnirea practicării prostituției și obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane. Determinarea la prostituție presupune o incitare, o trezire a interesului unei persoane pentru ca aceasta să practice prostituția. Înlesnirea practicării prostituției se poate realiza prin orice acțiune prin care se face mai ușor de practicat sau de continuat practicarea prostituției. O altă variantă de comitere se realizează prin obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției care vizează obținerea de profituri, avantaje materiale de orice natură de pe urma practicării prostituției de către o persoană. În cazul acestei ultime variante, se cere în mod expres de textul legal ca acestea să fie într-adevăr obținute în urma practicării prostituției de către o persoană.

S-a arătat de către recurent, cu privire la acest aspect, că se trage concluzia că, dacă respectivele foloase nu ar proveni din practicarea prostituției, ci din altă activitate, chiar ilicită, a persoanei de la care sunt obținute, nu ne aflăm în prezenta infracțiunii de proxenetism.

S-a precizat că raportat la starea de fapt expusă în acuzare, veniturile erau obținute în cadrul unei activități comerciale cu obiect, între altele, dansuri erotice - activitate pentru care se percepeau prețuri practicate legal și pentru care se achitau taxe către bugetul de stat.

S-a menționat că în prezenta cauza acest aspect se impune a fi analizat deoarece implicarea inculpatului recurent în activitatea faptică este prezumată prin aceea ca era administratorul societății comerciale la sediul căreia se prezuma a se fi consumat actele materiale. Or, s-a susținut că poate fi prezumată implicarea în activitate prin omisiunea de a verifica ce se întâmplă în realitate în salonul vip unde se presupune că se consumau actele de prostituție.

A arătat apărarea că infracțiunea de proxenetism nu poate fi săvârșită prin omisiune, dispozițiile art. 17 C. pen. fiind aplicabile, prin incriminarea distinctă a infracțiunii și prin dezincriminarea prostituției legiuitorul înțelegând să sancționeze distinct o activitate de complicitate, fără însă a fi aplicabile în întregime toate considerațiile cu privire la complicitate ca formă de participație penală. Considerând că dispozițiile art. 17 C. pen. ar fi aplicabile infracțiunii de proxenetism, nu este întrunită niciuna dintre condițiile alternative pentru reținerea existenței infracțiunii comisive prin inacțiune.

Or, s-a susținut de apărare că analizând dreptul intern nu se identifică existența vreunei obligații legale exprese de a asigura eliminarea gesturilor sau a practicilor angajatelor ce promovează activitatea de prostituție. De asemenea, nu se identifică practică judiciară la nivel național în cadrul căreia să se fi pus în discuție angajarea răspunderii penale a unui patron de local în care se desfășoară activități similare unor acte de prostituție.

Apărătorul a susținut că, aplicând principiile evocate la speța concretă, se va constata că inculpatul recurent a desfășurat această activitate de o perioadă deosebit de îndelungată de timp, în mod public, sub controlul nemijlocit al autorităților în materie fiscală, comercială și de poliție, fără a se pune problema antrenării răspunderii sale juridice, cu atât mai mult penale.

În final, s-a menționat că inculpatului nu i-a fost aplicată nicio sancțiune de altă natură cu privire la activitatea desfășurată și nu există probe care să ateste că ar fi fost atenționat cu privire la caracterul penal al activității clubului, care, de altfel, și în prezent funcționează cu aceeași activitate curentă.

Văzând toate argumentele și criteriile prezentate, apărarea apreciază că instanța nu putea reține săvârșirea faptei dincolo de orice dubiu rezonabil, iar interpretarea dispozițiilor art. 213 C. pen. relativ la activitatea inculpatului, în sensul propus de către Ministerul Public, art. 213 alin. (2) C. pen., este lipsită de previzibilitate potrivit art. 7 și 10 din Convenție.

S-a mai susținut că, având în vedere obligațiile inculpatului ca patron al localului cu acest domeniu de autorizare și nefiind avertizat asupra necesității de a supraveghea activitățile din salonul VIP, nu a fost în măsură a prefigura că inacțiunea imputată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism.

În consecință, pentru toate motivele arătate în cererea formulată, apărarea inculpatului A. a solicitat admiterea recursului în casație și, reapreciind acuzațiile ce i-au fost aduse inculpatului, să se pronunțe, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu referire la art. 213 alin. (1) C. pen., o soluție de achitare.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către părți și procuror.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, la data de 14.07.2023, dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 19.09.2023, dată până la care a fost întocmit și depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea din data de 19 septembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei completului competent, în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.. Totodată, a fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei recurate.

În cauză, s-a fixat termen la data de 31.10.2023, ocazie cu care s-au luat concluziile părților și ale parchetului asupra recursului în casație, acestea fiind redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat în cauză de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit C. proc. pen. recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

În speță, recurentul inculpat A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt suspuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin decizia recurată în cauză, se reține că în ceea ce îl privește pe recurentul inculpat A., instanța de apel a reținut în favoarea inculpatului prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 și în baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. cu aplic. art. 213 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

Ca stare de fapt, instanțele de fond și apel au statuat cu titlu definitiv, faptul că din probatoriul cauzei a rezultat că în incinta clubului de noapte B. din mun. Târgu Mureș, str. x, jud. Mureș, se oferă servicii sexuale contra cost de către dansatoarele din local, activitatea fiind coordonată și sprijinită de inculpații A., M., N. și O..

În esență, acuzația adusă inculpatului A. constă în faptul că acesta, din luna noiembrie 2017 și până în data de 18.03.2018, a coordonat și a obținut sume de bani de pe urma practicării prostituției de către unele dansatoare din cadrul clubului B., respectiv F., L., D., H. și C., exercitând violențe fizice și verbale asupra acestora și beneficiind de sprijinul barmanilor N., M. și O. care preluau și transmiteau banii de la dansatoare.

Au reținut instanțele că probatoriul cauzei a relevat faptul că inculpatul A., în calitate de proprietar de facto al clubului B. a pus la dispoziție animatoarelor locația pentru prestarea de servicii sexuale, a organizat o procedură prin care activitatea acestora era controlată și a beneficiat de foloase patrimoniale în urma practicării acestei activități, prin încasarea unui procent din suma plătită de client, realizându-se astfel condițiile de tipicitate ale infracțiunii de proxenetism.

Astfel, prin hotărârea de condamnare definitivă pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, atacată în cauză, s-a stabilit că, în drept, faptele inculpatului A. care, în calitate de administrator de fapt în clubului B. din mun. Târgu Mureș, jud. Mureș, a coordonat, respectiv, înlesnit în perioada noiembrie 2017 - martie 2018, practicarea prostituției de către martorele martorele E., F., D., H. și C. și numita L., încasa banii produși de acestea de la inculpații N., M. și O. iar în același timp a determinat prin constrângere (violență) continuarea practicării prostituției de către martorele E., D. și C. care au dorit să înceteze această activitate prin plecarea de la local, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea circumstanței agravante prevăzută de art. 77 lit. a) C. pen.

Prin recursul în casație de față, se reține că, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a solicitat de către apărare achitarea inculpatului A., întrucât în opinia apărării fapta expusă de acuzare nu întrunește elementele de tipictitate ale infracțiunii de proxenetism.

Astfel, prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, apărarea inculpatului recurent A., reiterând criticile formulate pe calea apelului și care au fost respinse de instanța de control judiciar, a solicitat, urmare a reaprecierii acuzațiilor aduse inculpatului să se dispună o soluție de achitare, susținându-se, în esență, că:

- nu ne aflăm în prezența infracțiunii de proxenetism dacă respectivele foloase nu ar proveni din practicarea prostituției, ci din altă activitate. În acest sens s-a susținut că o variantă de comitere a infracțiunii se realizează prin obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției care vizează obținerea de profituri, avantaje materiale de orice natură de pe urma practicării prostituției de către o persoană. În cazul acestei ultime variante, se cere în mod expres de textul legal ca acestea să fie într-adevăr obținute în urma practicării prostituției de către o persoană.

- or, veniturile erau obținute în cadrul unei activități comerciale cu obiect, între altele, dansuri erotice - activitate pentru care se percepeau prețuri practicate legal și pentru care se achitau taxe către bugetul de stat;

- implicarea inculpatului recurent în activitatea faptică este prezumată prin aceea ca era administratorul societății comerciale la sediul căreia se prezuma a se fi consumat actele materiale. S-a susținut că poate fi prezumată implicarea în activitate prin omisiunea de a verifica ce se întâmplă în realitate în salonul ip unde se presupune că se consumau actele de prostituție, or, infracțiunea de proxenetism nu poate fi săvârșită prin omisiune;

- având în vedere obligațiile inculpatului ca patron al localului cu acest domeniu de autorizare și nefiind avertizat asupra necesității de a supraveghea activitățile din salonul VIP, inculpatul nu a fost în măsură a prefigura că inacțiunea imputată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism;

- a mai susținut apărarea recurentului că dansatoarele aveau contracte de muncă, acestea încasau drepturi salariale și bonusuri reprezentând o cotă procentuală din consumație și, ca atare, nu a fost caracterizată în lucrările dosarului existența acelei plăți care se face de către proxenet din suma obținută ca urmare a prestării serviciilor sexuale;

- de asemenea, s-a susținut că nu se poate dispune trecerea de la o activitate autorizată, la o activitate care să se suprapună pe normele de reglementare penală, fără să existe indicii clare că a fost depășit cadrul de autorizare și s-a ajuns la incidența legii penale;

- în final, s-a menționat că inculpatului nu i-a fost aplicată nicio sancțiune de altă natură cu privire la activitatea desfășurată și nu există probe care să ateste că ar fi fost atenționat cu privire la caracterul penal al activității clubului, care, de altfel, și în prezent funcționează cu aceeași activitate curentă.

Înalta Curte reține că susținerile recurentului A. nu sunt întemeiate, cu referire la fapta reținută în sarcina acestuia existând o corespondență deplină cu toate cerințele de tipicitate obiectivă a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, respectiv infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) și (2) C. pen.

Dispozițiile art. 213 C. pen. incriminează la alin. (1) determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției, iar varianta agravantă este prevăzută de alin. (2), în cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituției s-a realizat prin constrângere.

În speță, așa cum s-a reținut anterior, instanțele au stabilit că starea de fapt așa cum a fost reținută în cauză și probatoriul administrat relevă că inculpatul A. - cel care coordona în fapt activitatea clubului B. - a pus la dispoziție animatoarelor locația pentru prestarea de servicii sexuale, a organizat o procedură prin care activitatea acestora era controlată și a beneficiat de foloase patrimoniale în urma practicării acestei activități, prin încasarea unui procent din suma plătită de client, fiind realizate astfel condițiile de tipicitate ale infracțiunii de proxenetism.

De asemenea, în cauză, s-a reținut că inculpatul A. proceda la determinare prin constrângere ca martorele să rămână la B. și să continue practicarea prostituției prin acte de violență verbală, corecții fizice și amenințări cu privire la integritatea fizică a lor cât și a concubinilor acestora, reținându-se în esență, că martorelor au rămas la B. și au continuat să practice prostituția fiindu-le cauzată o reală stare de temere cu privire la integritatea lor fizică de către inculpatul A..

Așadar, contrar celor susținute de apărarea recurentului inculpat, din perspectiva cerințelor atașate elementului material al infracțiunii în discuție, situația de fapt reținută prin decizia recurată a relevat că prin acțiunile sale, inculpatul A. a înlesnit și a determinat, prin constrângere, continuarea practicării prostituției de către martorele E., F., D., H. și C. și numita L., în cadrul clubului B..

Urmarea imediată a faptei a constat în crearea unei stări de pericol pentru relațiile de conviețuire socială, iar legătura de cauzalitate reiese din materialitatea faptei, de înlesnire și determinare de continuare prin constrângere a întreținerii de relații sexuale contracost în incinta clubului B. de către martorele E., F., D., H. și C. și numita L. cu clienții localului, fiind mijlocul prin care inculpatul a urmărit să faciliteze activitatea de practicare a prostituției și obținerea de venituri patrimoniale pentru sine.

Așa cum rezultă și din cuprinsul deciziei recurate în cauză, nu prezintă importanță faptul că dansatoarele erau angajate ale clubului și erau plătite să presteze dansuri private din moment ce ele în fapt practicau prostituția, aspecte cunoscute de toți inculpații cercetați în prezenta cauză care le asigurau condiții propice pentru continuarea activităților și dobândeau foloase patrimoniale - cum este cazul inculpatului A..

În concluzie, în speță, au stabilit instanțele cu titlu definitiv că prin faptele sale inculpatul A. a înlesnit și a determinat, prin constrângere, continuarea practicării prostituției de către martorele mai sus arătate, în cadrul clubului administrat de inculpat, acesta punând la dispoziție animatoarelor locația pentru prestarea de servicii sexuale, a organizat o procedură astfel încât acestea să fie controlate și a obținut un procent din sumele de bani plătite de către clienți în urma întreținerii de relații sexuale, contracost, și, de asemenea, a folosit violența pentru a induce martorelor o stare de frică în scopul de a nu abandona prestarea acestei activități, fiind așadar întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) și (2) din C. pen., infracțiune pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin decizia recurată.

Revenind la conținutul motivelor de recurs în casație, se constată că în realitate ceea ce se solicită de apărare este reinterpretarea situației de fapt și a probatoriului cauzei, cu consecința stabilirii faptului că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.

Înalta Curte constată că așa cum au fost formulate criticile aduse hotărârii de condamnare, acestea vizează în concret circumstanțele comiterii faptei și evident, analizarea lor ar presupune o reapreciere a probatoriului din dosar și stabilirea unei situații de fapt diferite. Or, împrejurările de fapt stabilite prin hotărârea de condamnare nu mai pot fi modificate în recurs în casație, intrând deja în puterea lucrului judecat.

Analiza conținutului mijloacelor de probă pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția, a fiabilității acestora ori interpretarea probatoriului administrat în cauză, pe de o parte, și starea de fapt reținută de instanță, pe de altă parte, excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Limitarea normativă a obiectului judecății în recursul în casație la situații de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel, și, implicit, cenzurarea stării de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel ori concordanța acesteia cu probele administrate.

Prin urmare, toate susținerile formulate de recurentul inculpat A. prin intermediul recursului în casație de față, în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor imputate, fie întrucât în calitatea sa patron de local nu putea să verifice ce se întâmpla în salonul VIP sau în cada de jacuzzi și astfel omisiunea lui de a verifica ceea ce se întâmpla nu poate constitui o faptă de natură penală, fie că activitatea era una legală, autorizată și cunoscută de autoritățile statului și pentru care se plăteau contribuțiile la bugetul de stat, etc, nu pot fi examinate de instanța de casație în această procedură.

Așa cum s-a arătat, astfel de argumente vizează situația de fapt reținută în cauză ori interpretarea dată de instanța de apel probatoriului administrat și reflectă, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei subsecvent reaprecierii și cenzurării probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel și dispunerii unei soluții favorabile inculpatului așa cum s-a solicitat în cauză - de achitare.

În consecință, în condițiile în care criticile recurentului inculpat A. vizează în realitatea netemeinica deciziei din apel, inculpatul fiind nemulțumit de faptul că s-a reținut în sarcina sa săvârșirea infracțiunii de proxenetism, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este legală, iar recursul în casație de față nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu au fost formulate critici privind aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, acest caz de casare fiind invocat în mod formal.

În esență, prin acest caz de casare, apărarea inculpatului A. a susținut că instanța de apel a reținut în favoarea inculpatului prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 și l-a condamnat pe inculpat în baza art. 213 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, apreciind apărarea că această soluție este greșită.

În acest sens, a susținut apărarea recurentului inculpat că instanța a aplicat greșit normele legale cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, cu respectarea limitelor legale de pedeapsă și acordarea beneficiului reducerii pedepsei prin reținerea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Se constată că apărarea nu a prezentat argumente privind aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, ci s-a limitat a formula critici vizând starea de fapt și circumstanțele comiterii faptei imputate inculpatului și care în opinia apărării nu se pliază pe elementele de tipicitate ale infracțiunii reținute în sarcina acestuia.

Înalta Curte reamintește că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

În speță, infracțiunea de proxenetism, astfel cum a fost reținută în cauză în sarcina inculpatului A. este prevăzută și pedepsită de art. 213 alin. (1) și (2) C. pen. cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

În cauză, în ceea ce îl privește pe recurentul inculpat A., instanța de apel a făcut aplicarea prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 și totodată s-a reținut circumstanța agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) C. pen. (privind săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună). Prin aplicarea regulilor instituite de art. 79 C. pen. relativ la ordinea aplicării cauzelor de atenuare sau de agravare la stabilirea pedepsei, se constată că limitele speciale de pedeapsă au devenit astfel pentru infracțiunea în discuție, de la 1 an și 6 luni închisoare la 6 ani și 8 luni închisoare.

În plus, în speță, astfel cum rezultă din hotărârile pronunțare în cauză, la încadrarea juridică a inculpatului A. au fost reținute și prevederile art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (5) C. pen., întrucât acesta a săvârșit infracțiunea din prezenta cauză în stare de recidivă postexecutorie față de condamnarea de 8 ani dispusă prin sentința penală nr. 845/2012 a Judecătoriei Târgu Mureș, din care a fost liberat condiționat prin sentința penală nr. 762/2013 a Judecătoriei Târgu Mureș.

Fapta dedusă judecății fiind săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, se constată că la art. 43 alin. (5) C. pen. se prevede pedeapsa în caz de recidivă astfel: Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate.

Prin urmare, în speță, instanța de apel în urma individualizării pedepsei, (ce reprezintă atributul exclusiv al instanțelor de fond și apel), a aplicat inculpatului A. o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., pedeapsă care evident se situează în limite legale, sub aspectul cuantumului care se circumscrie atât limitelor prevăzute de lege cât și tratamentului sancționator aplicabil, anterior menționate.

De altfel, prin recursul în casație de față, apărarea recurentului nu a adus critici privind aplicarea pedepsei în afara dispozițiilor legale incidente, ci doar a criticat modalitatea de individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.

În consecință, nefiind identificate în cauză situații de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege și cum în acest cadru procesual sunt excluse criticile privind greșita individualizare a pedepsei, Înalta Curte constată criticile formulate de recurentul inculpat A. prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ca fiind neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 329/A din 30.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurentul inculpat la plata de cheltuieli judiciare către stat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 329/A din data de 30 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2023.