ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 aprilie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 83 din 17 martie 2022 a Judecătoriei Reghin, pronunțată în dosarul nr. x/2020, printre altele, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 5 alin. (1) C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A., cu privire la infracțiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. f) C. pen., este reprezentată de prevederile C. pen. în vigoare la data de 29.06.2020.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsa complementară, pe o perioadă de 3 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., cu aplicarea art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) și alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. și art. 77 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse principale și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu de 1 an (reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, de 3 ani), urmând ca inculpatul A. să fie condamnat la pedeapsa rezultantă finală de 6 ani închisoare, ce va fi executată în regim de detenție.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.., raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A., durata reținerii din data de 02.07.2020, durata arestului preventiv în perioada 02.07.2020 - 30.12.2020 și durata arestului la domiciliu în perioada 30.12.2020 - 02.07.2021.

În temeiul art. 45 alin. (1) și (3) C. pen., s-au interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsa complementară, pe o perioadă de 3 ani, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În temeiul art. 45 alin. (5) și (3) C. pen., s-a interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

S-a atras atenția inculpatului A. că sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse complementare sau accesorii, constituie infracțiune potrivit art. 288 alin. (1) C. pen. și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen.., raportat la art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menținută măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă față de inculpatul A. prin încheierea din 30 iunie 2021 a Judecătoriei Reghin, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Instanța de fond a reținut că, în drept, fapta inculpatului A., constând în aceea că, împreună cu inculpații B. și C., la data de 29.06.2020, a întreținut raporturi sexuale repetate (normale și orale) cu victima minoră - persoana vătămată D., împotriva voinței acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. f) C. pen.

Deopotrivă, s-a reținut că fapta inculpatului A., constând în aceea că a întreținut prin constrângere raporturi sexuale cu victima minoră D. și a lipsit-o de libertate în mod ilegal, în noaptea de 29/30.06.2020, în intervalul orar 22:00 - 01.00, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) și alin. (3) lit. b) C. pen.

Referitor la legea penală aplicabilă inculpatului A., cu privire la infracțiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. f) C. pen., s-a reținut că, la data săvârșirii faptei, 29.06.2020, infracțiunea de viol, în modalitatea reținută inculpatului, era pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Ulterior, prin modificările aduse C. pen. prin punctul 5, articolul I din Legea nr. 217/29.10.2020, publicată în M.Of. nr. 1012/30.10.2020, fapta de viol, în modalitatea reținută inculpatului, este pedepsită cu închisoarea de la 7 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Conform art. 5 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Întrucât în speța analizată între data săvârșirii infracțiunii de viol și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit dispoziții normative care modifică norma de incriminare, se impune a fi stabilită legea penală aplicabilă inculpatului.

În baza art. 5 C. pen., prima instanță a analizat în ansamblu prevederile C. pen. la data săvârșirii faptei, 29.06.2020 și prevederile C. pen. la data soluționării cauzei, conform modificărilor aduse prin Legea nr. 217/2020. Astfel, sub aspectul limitelor de pedeapsă, vechea reglementare, în vigoare la data săvârșirii faptei, prevedea închisoarea de la 5 la 12 ani pentru infracțiunea de viol, iar noua reglementare închisoarea de la 7 la 12 ani. Instanța de fond s-a orientat spre aplicarea unei pedepse cu închisoarea, fapt care face în ansamblu C. pen. în vigoare la data de 29.06.2020 mai favorabil inculpatului.

Pentru motivele arătate, instanța de fond a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A., cu privire la infracțiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. f) C. pen. este reprezentată de prevederile C. pen. în vigoare la data de 29.06.2020, motiv pentru care a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanță a reținut că infracțiunea, ca faptă socialmente periculoasă, creează o tulburare socială, aduce o atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală și ordinii juridice instituite într-un sistem de drept. Pentru înlăturarea acestor consecințe negative ale infracțiunii este necesară o reacție din partea societății, să se aplice anumite măsuri de constrângere juridică celor ce săvârșesc asemenea fapte. Mai mult, pentru înlăturarea neliniștii și tulburării sociale, pentru restabilirea ordinii juridice trebuie ca persoanele care au săvârșit infracțiuni să fie de îndată trase la răspundere penală.

Pedeapsa constituie criteriul principal prin care legea penală evaluează, determină și diferențiază gradul de pericol social abstract, generic al fiecărei infracțiuni în parte. Pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Aplicarea și executarea pedepsei se realizează în vederea atingerii unor scopuri bine definite: pe de o parte, în scopul prevenirii săvârșirii de noi fapte penale din partea infractorilor, prin reeducarea acestora și din partea altor persoane, prin exemplaritatea pedepselor, iar pe de altă parte, în scopul restabilirii liniștii sociale și al reintegrării ordinii juridice.

De asemenea, exemplaritatea, care decurge din supunerea celui condamnat la executarea pedepsei, devine cu atât mai puternică cu cât punerea în executare se produce neîntârziat după condamnare. În aceste condiții, conștiința socială are încă vie și exactă imaginea pericolului pe care îl prezintă fapta și făptuitorul, a urmărilor dăunătoare sau primejdioase ale faptei săvârșite și va reacționa mai adecvat.

Față de aceste considerente teoretice, la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului A. au fost avute în vedere gravitatea infracțiunilor săvârșite și periculozitatea inculpatului, evaluate în raport de criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorilor, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Individualizarea judiciară a pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante și sensibile operațiuni juridice de a cărei acuratețe depinde în mod direct reușita procesului de îndreptare și recuperare a condamnatului, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravității infracțiunii comise și a periculozității infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpatului în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa și modul de executare a acesteia.

Judecătoria Reghin a concluzionat că pentru sancționarea inculpatului și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, este necesar să fie aplicate pedepse cu închisoarea, pentru a atrage atenția acestuia cu privire la comportamentul antisocial. Punând în balanță toate cele arătate anterior, instanța de fond a considerat justă aplicarea unor pedepse într-un cuantum ridicat.

Analizând situația inculpatului A., prima instanță a apreciat că se impune a fi reținută circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. (eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii), pentru următoarele argumente:

În cursul procedurii de cameră preliminară - dosarul nr. x/2020.2, inculpatul a depus la dosar o Declarație notarială a persoanei vătămate D., autentificată sub nr. x/07.09.2020 de B.N.P. E., prin care persoana vătămată a arătat că își retrage plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului A., precizând că a primit de la inculpat suma de 20.000 RON pentru frecventarea unui psiholog în scopul vindecării și echilibrării emoționale, pentru diminuarea consecințelor traumelor suferite.

Chiar dacă retragerea plângerii prealabile nu poate produce efecte juridice, instanța de fond a constatat că inculpatul A. și familia lui au fost singurii care au sprijinit persoana vătămată după săvârșirea infracțiunii și s-au interesat de soarta acesteia, încercând să o ajute pentru a trece peste trauma suferită, inclusiv din punct de vedere financiar (fapt confirmat în cursul cercetării judecătorești de către persoana vătămată, dar și de către martorul F., reprezentantul legal al persoanei vătămate).

Având în vedere aceste considerente, prima instanță a constatat că este justificată reținerea circumstanței atenuante judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., având în vedere comportamentul pozitiv al inculpatului post delictum și eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, element care diminuează periculozitatea infractorului.

Legat de conduita procesuală a inculpatului A., acesta a recunoscut doar săvârșirea infracțiunii de viol, dar nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Infracțiunea de viol, în varianta agravantă reținută în sarcina inculpatului, este pedepsită conform art. 218 alin. (3) lit. f) C. pen., cu închisoarea de la 5 la 12 ani, iar, ca urmare a reducerii cu o treime a acestor limite (în temeiul art. 76 alin. (1) C. pen.) și având în vedere că instanța s-a orientat către o pedeapsă cu închisoarea, limitele pedepsei ce urma a fi aplicată inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina au fost cuprinse în intervalul 3 ani și 4 luni închisoare - 8 ani închisoare.

Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal este pedepsită, conform 205 alin. (3) lit. b) C. pen., cu închisoarea de la 3 la 10 ani, iar, ca urmare a reducerii cu o treime a acestor limite (în temeiul art. 76 alin. (1) C. pen.) și având în vedere că instanța s-a orientat către o pedeapsă cu închisoarea, limitele pedepsei ce urma a fi aplicată inculpatului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa au fost cuprinse în intervalul 2 ani închisoare - 6 ani și 8 luni închisoare.

Pe cale de consecință, constatând că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, așa cum prevăd dispozițiile art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., după reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, așa cum impun prevederile art. 76 alin. (1) C. pen., instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., respectiv 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) și alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. și art. 77 lit. a) C. pen., pedepse pe care le-a apreciat ca fiind proporționale cu gravitatea faptelor deduse judecății și suficiente pentru a se atinge triplul scop stabilit de legiuitor, preventiv, educativ și coercitiv.

Cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului A. au fost comise înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, acestea aflându-se în concurs. Drept urmare, în temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., instanța de fond a contopit cele două pedepse principale stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu de 1 an (reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă de 3 ani), inculpatul A. fiind condamnat la pedeapsa rezultantă finală de 6 ani închisoare, ce va fi executată în regim de detenție.

Împotriva sentinței penale nr. 83 din 17 martie 2022 a Judecătoriei Reghin, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a declarat apel, printre alții, inculpatul A..

Prin motivele de apel, inculpatul a menționat că a făcut o recunoaștere formală a infracțiunii de viol, însă nu putea să recunoască săvârșirea infracțiunii de lipsire de liberate pentru că aceasta a fost invocată la acel moment ca infracțiune în concurs formal cu infracțiunea de viol, care din punct de vedere juridic are un caracter bizar. În opinia inculpatului, infracțiunea de lipsire de liberate nu există, fiind incidente dispozițiile art. 16 lit. a) C. proc. pen.. Totodată, apelantul a solicitat modificarea în parte a hotărârii, motivat de împrejurarea că prima instanță nu a reținut dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Analizând apelul declarat de inculpatul A., prin prisma materialului dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Reghin, a motivelor invocate, a probelor noi administrate în al doilea grad, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv și neagravării situației în propria cale de atac, Curtea de Apel Târgu Mureș a constatat următoarele:

Cât privește condițiile angajării răspunderii penale a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de viol, în dauna persoanei vătămate minore D., s-a constatat că probele administrate în faza de urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească confirmă participarea inculpatului, A., împreună cu inculpații B. și C. la această activitate infracțională, pentru care fiecare dintre ei a fost trimis în judecată. De altfel, inculpatul A., în declarația dată, a recunoscut comiterea acestei infracțiuni.

În aceeași ordine de idei, fiind în acord cu întreaga argumentație a instanței de prim grad, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că prin calea de atac exercitată inculpatul nu a criticat suficiența și fiabilitatea probelor acuzării, ci doar a solicitat reținerea beneficiului prevederilor ar. 396 alin. (10) C. proc. pen.., aplicabile în cazul judecării cauzei în procedura simplificată.

Referitor la condițiile angajării răspunderii penale a inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că, din materialul probator, nu rezultă, în mod indubitabil, că A. ar fi comis această infracțiune.

Sub acest aspect, în principal, au fost avute în vedere afirmațiile persoanei vătămate audiată în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de prim grad, precum și declarațiile inculpaților B., C. și A., date în aceleași etape procesuale.

Așadar, Curtea de Apel Târgu Mureș a constatat că, în cauză, nu se poate reține o infracțiune distinctă de lipsire de libertate în mod ilegal, în sarcina inculpatului A. pentru că, pe de o parte, din probele administrate, nu rezultă faptul că acesta ar fi întreprins acțiuni concrete care să constea în împiedicarea persoanei vătămate să părăsească camera de la fermă și să plece acasă, iar pe de altă parte, acțiunea de constrângere exercitată de acesta asupra persoanei vătămate în vederea realizării actului sexual neconsimțit presupune, în mod natural și lipsirea de libertate a persoanei vătămate, cu alte cuvinte, infracțiunea de lipsire de libertate este absorbită în infracțiunea de viol.

Din materialul probator administrat în cauză, Curtea de Apel Târgu Mureș a apreciat că în cazul inculpatului A. nu rezultă elementul material al unei infracțiuni distincte de lipsire de libertate, în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) și (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

În aceste împrejurări și în absența unor dovezi certe din care să rezulte că inculpatul A. ar fi efectuat acțiuni care să aibă drept consecință împiedicarea persoanei vătămate să părăsească camera de la fermă și să plece acasă, nu se poate reține tipicitatea faptei de lipsire de libertate în mod ilegal pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În ceea ce privește tratamentul sancționator aplicat inculpatului A. Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că, în fața instanței de prim grad, acesta a solicitat aplicarea procedurii simplificate, însă instanța a respins cererea.

În privința cererii formulate de inculpatul A., în contextul prezentat, instanța de apel a constatat că poate să aibă loc judecarea cauzei în procedura simplificată aplicabilă în cazul recunoașterii învinuirii, reglementată de dispozițiile art. 375 alin. (1) C. proc. pen.., raportat la art. 374 alin. (4) C. proc. pen.. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Sub acest aspect, s-a reținut că cererea formulată de inculpat, referitoare la judecarea cauzei conform procedurii simplificate, a fost respinsă de instanța de prim grad, însă Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut aceeași situație de fapt cu cea recunoscută de inculpat, context în care, în acord cu dispozițiile textului art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., cauza de reducere a pedepsei operează în favoarea inculpatului A..

Cu privire la infracțiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. f) C. pen., reținută în sarcina inculpatului, la data săvârșirii faptei, 29.06.2020, această infracțiune, în modalitatea reținută, era pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Ulterior, prin modificările aduse C. pen. prin punctul 5, articolul I din Legea nr. 217/29.10.2020, publicată în M.Of. nr. 1012/30.10.2020, fapta de viol, în modalitatea reținută în sarcina inculpatului, este pedepsită cu închisoarea de la 7 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, context în care Curtea de Apel Târgu Mureș și-a însușit în totalitate argumentele reținute de instanța de prim grad referitoare la stabilirea legii penale mai favorabile.

Așadar, la determinarea și aplicarea pedepsei, în cazul infracțiunii de viol, instanța de apel a avut în vedere limitele speciale prevăzute de art. 218 alin. (1) și (3) lit. f) C. pen. (închisoare de la 5 la 12 ani), reduse cu o treime conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. (închisoare de la 3 ani și 4 luni la 8 ani închisoare) și beneficiul circumstanței atenuante facultative reținute de instanța de prim grad, reglementată de prevederile art. 75 alin. (2) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) C. pen. (închisoare de la 2 ani 2 luni și 20 de zile la 5 ani și 4 luni), care rămâne câștigată cauzei.

Examinând cauza sub aspectul tratamentului sancționator, Curtea de Apel Târgu Mureș a constatat că au fost analizate toate criteriile de individualizare a pedepselor, fiind avute în vedere dispozițiile art. 74 C. pen. Incontestabil, infracțiunea dedusă judecății este de o gravitate ridicată, ilustrată în principal de natura relațiilor sociale afectate, de modalitatea și împrejurările concrete de comitere.

Cu toate acestea, s-a subliniat că aplicarea pedepsei nu trebuie să echivaleze unei acțiuni de răzbunare, ci are ca obiectiv reinserția socială a infractorului și prevenția generală, fiind, totodată, necesar, ca sancțiunea să fie individualizată într-o manieră care să îl convingă pe inculpat de necesitatea respectării legii și să îl determine în viitor să nu mai comită fapte penale.

În contextul dat, s-a apreciat că un cuantum sporit al pedepsei nu garantează o sancționare eficientă a inculpatului, o pedeapsă principală orientată spre minimul special prevăzut lege pentru infracțiunea ce se judecă este mai adecvată și de natură a asigura atingerea scopului sancțiunii penale, fiind respectat și principiul proporționalității directe a sancțiunii oglindit în cuantumul pedepsei stabilite.

În consecință, Curtea de Apel Târgu Mureș a constatat că se impune condamnarea inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol, faptă prevăzută de art. 218 alin. (1) și (3) lit. f) C. pen., apreciind că o astfel de sancțiune corespunde pe deplin tuturor criteriilor de individualizare, este aptă a servi la realizarea scopului educativ, coercitiv și preventiv al procesului penal, respectând și principiul proporționalității directe a sancțiunii oglindit în cuantumul pedepsei stabilite.

Relativ la cele ce precedă, prin decizia penală nr. 526/A din 24 octombrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2020, printre altele, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 83 din 17 martie 2022, pronunțată de Judecătoria Reghin, în dosarul penal nr. x/2020, a fost desființată parțial hotărârea atacată și rejudecând cauza, printre altele:

În temeiul art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul comiterii infracțiunii de lipsire de libertate, în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) și (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., în temeiul art. 218 alin. (1) și (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea, art. 375

alin. (1) și (2), art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., raportat la art. 75 alin. (2) lit. a) și art. 76 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de viol.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapsă care se va executa de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, potrivit prevederilor art. 65 alin. (3) C. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 526/A din 24 octombrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a declarat recurs în casație inculpatul A..

În motivarea recursului în casație, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., recurentul A. a susținut că i s-a agravat situația în propriul apel.

Sub acest aspect, inculpatul A. a arătat că, în fața instanței de fond, a recunoscut doar săvârșirea infracțiunii de viol, nu și pe cea de lipsire de libertate în mod ilegal. Ca urmare a recunoașterii incomplete a faptelor, prima instanță, fără a se reține incidența dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., a dispus condamnarea sa pentru infracțiunea de viol, la o pedeapsă de 5 ani închisoare, și pentru infracțiunea de lipsire de libertate la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În calea de atac a apelului, instanța de control judiciar a constatat inexistența infracțiunii de lipsire de libertate. În acest context, s-a dispus achitarea sa pentru această din urmă infracțiune, și aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., în ceea ce privește infracțiunea de viol, având în vedere că instanța a reținut aceeași situație ca cea recunoscută de către inculpat.

Recurentul a susținut că, întrucât instanța nu îi putea agrava situația în propria cale de atac, trebuia să fie aplicat beneficiul reducerii cu o treime a pedepsei privind condamnarea deja existentă în cazul infracțiunii de viol, în situația în care nu s-ar fi identificat și alte motive de reducere a respectivei sancțiuni. Or, dacă instanța de control ar fi aplicat o reducere corespunzătoare unei treimi, rezultatul ar fi fost de 40 de luni, echivalentul unei pedepse de 3 ani și 4 luni, nicidecum a unei pedepse de 3 ani și 8 luni așa cum în mod eronat s-a decis.

În opinia recurentului, nu se poate susține că nu s-a agravat situația doar pentru ca s-au aplicat dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., deoarece aplicarea acestora este obligatorie în cazul în care instanța constată că fapta recunoscută corespunde realității, iar una dintre infracțiuni nu a existat. Prin urmare, principiul neagravării situației în propria cale de atac obliga instanța de apel la aplicarea reducerii prevăzută de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. în privința unicei pedepse rămase, respectiv cea pentru infracțiunea de viol, care la rândul său nu putea fi majorată de instanța de apel.

De asemenea, inculpatul a susținut că nu s-a aplicat reducerea corespunzătoare reținerii circumstanței atenuante prev. de art. 75 C. pen., iar în raport cu efectul devolutiv al apelului, instanța de control judiciar nu și-a îndeplinit obligația de a examina cauza sub toate aspectele. Pentru infracțiunea de viol, instanța de fond a individualizat pedeapsa în funcție de modalitatea concretă de săvârșire a acesteia. Recurentul a învederat că, în privința sa, s-a reținut că a avut contribuția cea mai mică la săvârșirea faptei, iar prin reținerea unor circumstanțe atenuante și prin reducerea cu o treime a pedepsei, se putea dispune suspendare executării sub supraveghere.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 07 martie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A..

Instanța a reținut că hotărârea recurată (decizia penală nr. 526/A din 24 octombrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie) face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în ultimă instanță, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de inculpatul A., în termenul legal, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., cuprinzând numele și prenumele părții care exercită calea de atac extraordinară, domiciliul, precum și semnătura părții care au exercitat calea de atac, precum și cea reglementată de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., întrucât condamnatul a indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., susținând că i s-a agravat situația în propriul apel.

Dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, precum și de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond sau de apel, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei.

În dispozițiile legale menționate pot fi încadrate erorile care se produc în legătură cu stabilirea și aplicarea cuantumului pedepsei cu ignorarea limitei minime sau maxime deduse din incidența tuturor cauzelor sau stărilor de reducere sau agravare a pedepsei ori din limitele pe care principiul non reformatio in pejus le generează (Î.C.C.J., secția penală, deciziile nr. 32/RC din 23 ianuarie 2015, nr. 144/RC din 27 aprilie 2015, nr. 203/RC din 17 iunie 2015, nr. 218/RC din 23 iunie 2015, nr. 390/RC din 26 noiembrie 2015, nr. 142/RC din 25 aprilie 2016, nr. 459/RC din 21 noiembrie 2017).

În consecință, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., instanța de casație poate evalua incidența principiului non reformatio in pejus cu influență asupra cuantumului pedepsei, principiu care interzice crearea unei situații mai grea pentru cel ce a declarat apel (art. 418 C. proc. pen..). O situație mai grea poate rezulta din modificarea limitelor ori condițiilor individualizării judiciare.

Aspectele invocate de recurent privesc neagravarea situației în propriul apel, fiind încălcat principiul non reformatio in pejus, condamnatul susținând că pedeapsa a fost aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege, instanța de apel trebuind să aplice beneficiul reducerii cu o treime a pedepsei asupra condamnării deja existente în cazul infracțiunii de viol, în situația în care nu ar fi identificat și alte motive de reducere a respectivei sancțiuni.

S-a constatat, așadar, că argumentele recurentului se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. în cadrul căruia instanța supremă analizează legalitatea unei pedepse sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale, respectiv aplicarea acesteia în afara limitelor determinate de legiuitor, cererea de recurs în casație îndeplinind și celelalte cerințe prevăzute de art. 434 - 437 C. proc. pen.

Examinând cauza în temeiul art. 442-444 C. proc. pen.. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., în majoritate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursul în casație este fondat.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte reține că sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", prevăzută de cazul de casare invocat în prezenta cale de atac, nu vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică și cauzele sau stările de agravare și atenuare reținute prin hotărârea definitivă, ci, în căile de atac, impune o verificare și prin raportare la principiile ce au influență asupra tratamentului sancționator, cum este non reformatio in pejus (în același sens, Î.C.C.J., secția penală, deciziile nr. 144/RC/2015, nr. 390/RC/2015, nr. 98/RC/2018, nr. 333/RC/2018, nr. 150/RC/2019).

Acest principiu, consacrat legislativ de prevederile art. 418 C. proc. pen.., statuează că instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel.

Ca atare, limitele pedepsei sunt influențate și de regulile care guvernează judecata în căile de atac, astfel că, o pedeapsă aplicată de instanța de fond egală cu minimul special, devine, în apelul inculpatului (în situația în care nu există un apel declarat în defavoarea acestuia), maximul ce nu poate fi depășit conform legii. Tot astfel, reținerea în calea de atac a incidenței unor cauze de reducere a pedepsei, conduce la o diminuare proporțională a sancțiunii aplicate, întrucât numai astfel pot fi respectate limitele rezultate din aplicarea pricipiului non reformatio in pejus, și menținută, sub aspectul proporționalității, modalitatea de individualizare stabilită de prima instanță și care nu poate fi agravată.

Analizând regimul sancționator al infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul A., Înalta Curte constată că infracțiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) și (3) lit. f) C. pen. este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani (conform reglementării în vigoare la data săvârșirii faptei, stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel ca fiind lege penală mai favorabilă).

Prima instanță a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen.

Instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., ceea ce conducea la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă și a redus de la 5 ani închisoare la 3 ani și 8 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. art. 218 alin. (1) și (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea, art. 375

alin. (1) și (2), art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., raportat la art. 75 alin. (2) lit. a) și art. 76 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte reține că, în cauză, parchetul nu a declarat apel. În aceste circumstanțe, urmare a reținerii dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., pedeapsă maximă ce putea fi stabilită inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 218 alin. (1) și (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea, art. 375

alin. (1) și (2), art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., raportat la art. 75 alin. (2) lit. a) și art. 76 alin. (1) C. pen. era de 3 ani 4 luni închisoare, rezultată din reducerea pedepsei de 5 ani închisoare (stabilită de instanța de fond) proporțional cu reducerea maximului special. Aceasta, întrucât, incidența dispozițiilor art. 418 C. proc. pen.. (în condițiile în care parchetul nu a declarat apel) a transformat pedeapsă stabilită de prima instanță în maximul de pedeapsă ce putea fi avut în vedere de instanța de apel (evident, fără reținerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen..).

În același sens este și jurisprudența instanței supreme, cu titlu de exmplu putând fi menționate deciziile nr. 79/RC/2020, nr. 280/RC/2020 și nr. 302/RC/2021 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Nelegalitatea hotărârii, cu privire la stabilirea pedepsei de 3 ani și 8 luni închisoare, pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) și (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea, art. 375

alin. (1) și (2), art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., raportat la art. 75 alin. (2) lit. a) și art. 76 alin. (1) C. pen., în alte limite decât cele prevăzute de lege, poate fi înlăturată prin rejudecarea cauzei de către instanța supremă, deoarece nu implică o chestiune de apreciere referitoare la individualizarea pedepsei, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.. și nu cele ale art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen.

Relativ la cele ce precedă, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) ultima teză din C. proc. pen., în majoritate, Înalta Curte va admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 526/A din 24 octombrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2020, va casa, în parte, decizia recurată, numai cu privire la recurentul inculpat A., și rejudecând:

Va reduce de la 3 ani și 8 luni închisoare la 3 ani 4 luni închisoare pedeapsa pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) și (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea, art. 375 alin. (1) și (2), art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., raportat la art. 75 alin. (2) lit. a) și art. 76 alin. (1) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Va dispune anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. în baza sentinței penale nr. 83 din 17 martie 2022, pronunțată de Judecătoria Reghin, în dosarul nr. x/2020, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 526/A din 24 octombrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2020 și dispune emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

Conform prevederilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Având în vedere că la dosar se regăsește cererea apărătorului desemnat din oficiu, avocat G., prin care a solicitat accesul la dosarul electronic, precum și cererea depusă de același apărător, după reținerea cauzei în pronunțare, prin care a învederat instanței că a fost prezentă în sala de judecată dar nu a auzit când s-a efectuat apelul în cauză, instanța va dispune acordarea onoriului parțial cuvenit doamnei avocat.

Drept urmare, potrivit dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 170 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

ÎN MAJORITATE:

Admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 526/A din 24 octombrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Casează, în parte, decizia recurată, numai cu privire la recurentul inculpat A., și rejudecând:

Reduce de la 3 ani și 8 luni închisoare la 3 ani 4 luni închisoare pedeapsa pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) și (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea, art. 375 alin. (1) și (2), art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., raportat la art. 75 alin. (2) lit. a) și art. 76 alin. (1) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Dispune anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. în baza sentinței penale nr. 83 din 17 martie 2022, pronunțată de Judecătoria Reghin, în dosarul nr. x/2020, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 526/A din 24 octombrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2020 și dispune emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 aprilie 2023.

OPINIE SEPARATĂ

În opinie separată, consider că, în speță, se impunea respingerea, ca nefondat, a recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 526/A din 24 octombrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2020 și obligării recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, pentru următoarele considerente:

Reglementând scopul recursului în casație, art. 433 C. proc. pen.. stabilește că, în această cale extraordinară de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție examinează, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, dispoziție ce își găsește corespondent și în textul art. 447 C. proc. pen.., care, instituind obligația instanței de a se pronunța asupra tuturor cazurilor de recurs invocate prin cerere de procuror sau de părți, prevede că verificările efectuate pe această cale trebuie să vizeze exclusiv legalitatea deciziilor criticate.

Așadar, în concepția legiuitorului, recursul în casație reprezintă o cale extraordinară de atac, de anulare, prin intermediul căreia sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise normelor procesual penale care le reglementează în mod limitativ.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin restrângerea sferei controlului judiciar exercitat în recursul în casație doar asupra unor chestiuni ce privesc aspecte de drept, s-a avut în vedere asigurarea unui echilibru între principiul legalității, pe de o parte, și respectarea autorității de lucru judecat, precum și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ instituite de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., fără ca, în această cale extraordinară de atac, să poată fi invocate și, implicit, analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai acelea pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., invocate de recurentul inculpat A., hotărârile sunt supuse casării când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", motivul de recurs fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a acesteia. Prin expresia "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond și/sau apel, dând acestei sintagme o interpretare mai largă decât cea din cuprinsul art. 187 C. pen.

Relativ la cele ce precedă, apreciez că aspectul invocat de recurentul inculpat cu referire la greșita cuantificare, în apel, a pedepsei pentru infracțiunea prevăzută de art. 218 alin. (1) și (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 375 alin. (1) și (2), art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., raportat la art. 75 alin. (2) lit. a) și art. 76 alin. (1) C. pen., fără a se proceda, ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., la reducerea proporțională a cuantumului sancțiunii penale stabilite de instanța de fond și încălcându-se, astfel, principiul non reformatio in peius, nu poate forma obiectul cenzurii Înaltei Curți de Casație și Justiție prin intermediul motivului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., întrucât, așa cum s-a arătat anterior, în această cale extraordinară de atac nu pot fi remediate orice încălcări ale prevederilor legale, ci doar acelea pe care legiuitorul le-a considerat relevante, în limita cazurilor de casare expres reglementate de norma procesual penală.

Astfel, în condițiile în care dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., ce reglementează cazul de recurs în casație invocat de inculpat, sunt de strictă interpretare, permițând doar o verificare a cuantumului pedepselor efectiv aplicate de organul judiciar în raport cu limitele stabilite de textele legale (ținându-se, însă, seama de încadrarea juridică dată faptei și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond și/sau apel), prin prisma acestora nu se poate realiza o examinare a tuturor aspectelor de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra modului de cuantificare a sancțiunii penale, sens în care s-a pronunțat și instanța supremă în jurisprudența sa anterioară (spre exemplu, deciziile nr. 337/RC/2014, nr. 104/RC/2016, nr. 361/RC/2017, nr. 222/RC/2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, publicate pe www.x.ro). Or, în speță, susținând încălcarea principiului non reformatio in pejus, recurentul nu critică, de fapt, stabilirea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, ci o altă chestiune de nelegalitate, care, însă, nu se încadrează în cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Chiar în ipoteza în care s-ar considera că aplicarea, în calea ordinară de atac, a pedepsei cu nesocotirea prevederilor art. 418 C. proc. pen.. se circumscrie formal motivului de recurs menționat, apreciez că aspectul de critică invocat de inculpat este neîntemeiat, cuantumul sancțiunii penale stabilit de curtea de apel - ca urmare a reținerii incidenței dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. - pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) și (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) și art. 76 alin. (1) C. pen., respectând pe deplin algoritmul de calcul aplicat de prima instanță și, implicit, exigențele impuse de principiul non reformatio in pejus.

Astfel, potrivit normei de incriminare, infracțiunea de viol, reglementată de art. 218 alin. (1) și (3) lit. f) C. pen., pentru care recurentul a fost condamnat atât de instanța de fond, cât și de cea de control judiciar, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani (conform reglementării în vigoare la data săvârșirii faptei, stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel ca fiind lege penală mai favorabilă).

Pentru comiterea de către inculpat a acestei infracțiuni, Judecătoria Reghin a considerat că se impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum ridicat și, raportându-se la limitele pedepsei cuprinse între 3 ani și 4 luni închisoare - 8 ani închisoare ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., a stabilit o pedeapsă principală de 5 ani închisoare. În apel, reținând și incidența prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., instanța a redus cuantumul sancțiunii penale la 3 ani și 8 luni închisoare.

Conform prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1), (1)

1

și 2, când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime.

Ca atare, chiar dacă aplicabilitatea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. este constatată în calea de atac a apelului declarat exclusiv de inculpat, reținerea acestora are ca efect reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare a faptei pentru care inculpatul a fost condamnat și nicidecum reducerea cu o treime a cuantumului sancțiunii penale stabilite de judecătorul fondului (așa cum a susținut recurentul), instanța de control judiciar urmând să valorifice în procesul de individualizare a pedepsei, pentru a respecta principiul neagravării situației în propria cale de atac, același procedeu de calcul aplicat și de prima instanță.

În speță, prima instanță a considerat justă aplicarea unei pedepse într-un cuantum ridicat și, după reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, potrivit dispozițiilor art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului A., pentru comiterea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., la o pedeapsă de 5 ani închi