ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 martie 2023

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1666/A din 9 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 521 din 15.07.2022 pronunțată de Judecătoria Buftea, secția Penală, în baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor prev. de art. 220 alin. (1) și alin. (3) lit. b) și d) din C. pen. (forma anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 217/2020).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapsă care se execută conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., de la data rămânerii definitive a sentinței.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapsă care se va executa dacă pedeapsa principală devine executabilă.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 92 C. pen., de 3 (trei) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) se comunică Serviciului de Probațiune Ilfov.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a fost obligat inculpatul să urmeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile în cadrul uneia dintre următoarele instituții: Primăria Comunei Mogoșoaia sau S.C. B. S.R.L., la alegerea consilierului de probațiune.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. s-a constatat că inculpatul a fost reținut începând cu data de 25.10.2021 ora 13:20 până la data de 26.10.2021 ora 13:20.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. și art. 25 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1357 și urm. C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C. și a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale. A fost respinsă în rest acțiunea civilă formulată de partea civilă C., ca neîntemeiată.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (3.500 RON în faza de urmărire penală și 1.000 RON în faza de judecată).

În baza art. 276 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 RON către partea civilă C. cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termenul legal, inculpatul A. și partea civilă C..

Prin decizia nr. 1666/A din 9 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. și de către partea civilă C. împotriva sentinței penale nr. 521/15.07.2022 pronunțate de Judecătoria Buftea.

Curtea de Apel București a reținut că inculpatul A. este unchiul persoanei vătămate C., soția sa, D. fiind sora mamei persoanei vătămate, martora E.. Familia inculpatului locuia în com. Mogoșoaia, pe str. x jud. Ilfov, fiind vecină cu familia persoanei vătămate care locuia în com. Mogoșoaia, pe str. x jud. Ilfov. Inculpatul împreună cu soția sa administrau o firmă care avea ca obiect comercializarea peștelui în Piața 16 februarie din Bucureștii noi, iar la acest magazin, pe lângă alți angajați, mai lucrau fără forme legale și mai mulți tineri, rude ale inculpatului și soției sale, printre care și persoana vătămată C.. Persoana vătămată a lucrat la magazin începând cu vârsta de 14 ani, la sfârșit de săptămână și uneori și după orele de școală. Persoana vătămată a încetat să mai lucreze la pescăria inculpatului în toamna anului 2019, când a fost surprinsă de familia inculpatului pe înregistrările camerelor video din magazin, sustrăgând sume de bani din casa de marcat.

Pe fondul acestei descoperiri și profitând de ascendentul dat de vârstă, calitatea de unchi, de fost angajator și de situația vulnerabilă a persoanei vătămate, la data de 08 iunie 2020, inculpatul A. a determinat-o pe persoana vătămată să întrețină cu el relații sexuale normale, anale și orale, în autoturismul său x, pe un câmp din com. Mogoșoaia, jud. Ilfov, ocazie cu care a filmat cu telefonul mobil personal, momentul în care cei doi întrețineau actele sexuale. Persoana vătămată avea la acea data vârsta de 17 ani.

Începând cu luna august 2020, persoana vătămată a început o relație cu numitul F., iar din luna septembrie 2020, s-a mutat la domiciliul acestuia situat în oraș Bragadiru, jud. Ilfov. La sfârșitul lunii iulie 2021, martora D. a descoperit în telefonul soțului său înregistrările actelor sexuale întreținute de inculpat și persoana vătămată la data de 08.06.2020. Aceasta a trimis înregistrările concubinului persoanei vătămate, F. și mamei acestuia, G.. În urma acestor evenimente, persoana vătămată s-a despărțit de F. și s-a întors la domiciliul părinților săi din com. Mogoșoaia.

Aceste aspecte rezultă din plângerea și declarațiile persoanei vătămate, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor E., H. și I., convorbirile purtate prin SMS de soția inculpatului cu numitul F., precum și din înregistrarea video aflată la dosar.

Totodată, instanța de apel nu a reținut ca perioadă a întreținerii actelor sexuale în vara anului 2019, deoarece în discuțiile SMS, purtate de D. cu F., pe 30.07.2021, martora îi spune concubinului persoanei vătămate:

"Nu ieșea cu tine când este filmarea, 8 iunie anul trecut."

S-a apreciat că discuțiile menționate se coroborează și cu susținerile inculpatului, care a arătat că a întreținut acte sexuale cu persoana vătămată în anul 2020.

În drept, s-a considerat că, potrivit art. 220 alin. (1) și (3) lit. b) și d) C. pen., raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comisă de un major cu un minor cu vârsta între 16 și 18 ani, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 9 ani și interzicerea exercitării unor drepturi dacă minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situații de dependență, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze sau a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a considerat de către instanța de apel că a fost în mod just soluționată de către instanța de fond cu aplicarea art. 1357 C. civ., fapta inculpatului a cauzat un prejudiciu moral persoanei vătămate, după cum s-a arătat mai sus, între faptă și prejudiciu există legătură de cauzalitate, iar vinovăția inculpatului a fost dovedită. De asemenea, s-a apreciat că nu se impune majorarea sumei de 20000 de RON pe care inculpatul a fost obligat să o achite părții civile cu titlu de daune morale. Deși inculpatul a profitat de ascendentul pe care îl avea asupra sa și de starea de vulnerabilitate, partea civilă, la data faptelor, avea vârsta de 17 ani și 5 luni și a fost de acord să întrețină relații sexuale cu inculpatul, iar la amplificarea suferințelor persoanei vătămate a contribuit într-o măsură foarte mare scandalul izbucnit în familie și despărțirea de numitul F., aceste neplăceri nefiind cauzate în totalitate din vina inculpatului.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 15 decembrie 2022, la domiciliu, unde a semnat de primire o rudă a acestuia.

Data până la care inculpatul A. avea posibilitatea de a formula recurs în casație este 16 ianuarie 2023,inclusiv.

Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul A. a declarat recurs în casație la data de 6 ianuarie 2023, prin avocat J., fără împuternicire avocațială depusă la dosar.

În esență, prin motivele de recurs în casație, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a arătat că fapta reținută în sarcina inculpatului A. nu realizează cerințele prevăzute de art. 220 alin. (3) lit. b) și d) C. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală, întrucât, pe de o parte, minora nu se afla în îngrijirea, ocrotirea, paza sau tratamentul făptuitorului, nu a existat o relație de autoritate între inculpat și persoana vătămată, iar aceasta din urmă nu a fost diagnosticată cu handicap fizic sau psihic, și, pe de altă parte, realizarea cadrelor filmate nu au reprezentat un scop în sine. De asemenea, s-a solicitat înlăturarea dispoziției de obligare a inculpatului la plata daunelor morale pentru persoana vătămată.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată tuturor participanților, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 15 februarie 2023, iar procedura de comunicare a recursurilor în casație fiind îndeplinită.

La data de 8 martie 2023 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Având în vedere că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 14 martie 2023, Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acesteia și a trimis cauza în vederea judecării la Completul nr. 2, în compunere de 3 judecători, fixând termen de judecată la data de 28 martie 2023.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menționat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Dispozițiile menționate exclud din sfera de analiză a instanței de recurs situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În raport cu considerațiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele inculpatului recurent, în esență, se referă la faptul că nu sunt realizate cerințele prevăzute de art. 220 alin. (3) lit. b) și d) C. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală, întrucât, pe de o parte, minora nu se afla în îngrijirea, ocrotirea, paza sau tratamentul făptuitorului, nu a existat o relație de autoritate între inculpat și persoana vătămată, iar aceasta din urmă nu a fost diagnosticată cu handicap fizic sau psihic, și, pe de altă parte, realizarea cadrelor filmate nu au reprezentat un scop în sine.

Starea de fapt stabilită în mod definitiv prin decizia recurată constă în aceea că, inculpatul A. este unchiul persoanei vătămate C., soția sa, D., fiind sora mamei persoanei vătămate, martora E.. Familia inculpatului locuia în com. Mogoșoaia, pe str. x jud. Ilfov, fiind vecină cu familia persoanei vătămate care locuia în com. Mogoșoaia, pe str. x jud. Ilfov. Inculpatul împreună cu soția sa administrau o firmă care avea ca obiect comercializarea peștelui în Piața 16 februarie din Bucureștii noi, iar la acest magazin, pe lângă alți angajați, mai lucrau fără forme legale și mai mulți tineri, rude ale inculpatului și soției sale, printre care și persoana vătămată C.. Persoana vătămată a lucrat la magazin începând cu vârsta de 14 ani, la sfârșit de săptămână și uneori și după orele de școală. Persoana vătămată a încetat să mai lucreze la pescăria inculpatului în toamna anului 2019, când a fost surprinsă de familia inculpatului pe înregistrările camerelor video din magazin, sustrăgând sume de bani din casa de marcat.

Pe fondul acestei descoperiri și profitând de ascendentul dat de vârstă, calitatea de unchi, de fost angajator și de situația vulnerabilă a persoanei vătămate, la data de 08 iunie 2020, inculpatul A. a determinat-o pe persoana vătămată să întrețină cu el relații sexuale normale, anale și orale, în autoturismul său x, pe un câmp din com. Mogoșoaia, jud. Ilfov, ocazie cu care a filmat cu telefonul mobil personal, momentul în care cei doi întrețineau actele sexuale. Persoana vătămată avea la acea data vârsta de 17 ani.

În drept, instanța de apel a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de act sexual cu un minor prev. de art. 220 alin. (1) și alin. (3) lit. b) și d) C. pen.

În cauză, în raport cu situația de fapt, așa cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de act sexual cu un minor, prevăzute de art. 220 alin. (1) și alin. (3) lit. b) și d) C. pen., corespund întocmai faptei reținute în concret în sarcina inculpatului.

Astfel, elementul material al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului s-a concretizat în acțiunea de întreținere a unor raporturi sexuale și a unor acte sexuale orale și anale de către inculpat cu o minoră în vârstă de 17 ani, liber consimțite de ambele persoane.

Potrivit art. 220 alin. (1) și (3) lit. b) și d) C. pen., raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comisă de un major cu un minor cu vârsta între 16 și 18 ani, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 9 ani și interzicerea exercitării unor drepturi dacă minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situația vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situații de dependență, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze sau a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.

Cu privire la raportul de influență (încredere) asupra persoanei vătămate, aspect criticat de apărare, Înalta Curte, în acord cu cele statuate de instanța de apel, apreciază că acesta rezultă în mod evident din mai multe circumstanțe privite în ansamblu, după cum urmează: inculpatul este unchiul persoanei vătămate, care locuiește în vecinătatea acesteia și pe care o cunoștea încă de la naștere, este mai în vârstă cu 35 de ani decât aceasta, a avut calitatea de angajator (neprezentând relevanță faptul că persoana vătămată a lucrat fără a avea forme legale), a surprins-o sustrăgând bani din casa de marcat, i-a dat cadouri și sume de bani pentru a se înscrie la școala de șoferi și pentru alte datorii, persoana vătămată avea încredere în el, a însoțit-o la un consult medical în luna martie 2020, semnând chiar inculpatul în calitate de reprezentant un formular de consimțământ pentru investigații, persoana vătămată minoră se afla într-o situație vulnerabilă cauzată de dificultăți financiare care au creat o situație de dependență financiară față de inculpat, are o inteligență sub medie, având un IQ de 81.

Toate aceste împrejurări conduc în mod indubitabil la reținerea elementului circumstanțial agravant prevăzut de art. 220 alin. (3) lit. b) din C. pen., în sensul că recurentul inculpat a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere asupra minorei, de situația vădit vulnerabilă a acesteia, datorată unei situații de dependență, unei stări de incapacitate psihică, astfel cum a reținut și instanța de apel.

Referitor la forma agravată prevăzută de art. 220 alin. (3) lit. d) din C. pen. reținută în sarcina inculpatului, instanța de apel a reținut că fapta a fost săvârșită și în scopul producerii de materiale pornografice, scopul principal a fost întreținerea de acte sexuale cu nepoata sa, dar a produs și materiale pornografice, ca scop secundar.

Astfel, instanța de apel a reținut că actul sexual cu un minor a fost săvârșit de inculpat și în scopul producerii de materiale pornografice, acesta filmând actele sexuale cu telefonul său mobil, aspect relatat chiar de inculpat, care a declarat că de mai multe ori a să filmat actele sexuale, după care viziona înregistrările împreună cu persoana vătămată, pe care o și punea să le șteargă din memoria telefonului.

Prin urmare, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de apel, că acțiunea inculpatului de a filma actele sexuale întreținute cu persoana vătămată minoră, pentru ca apoi să le vizioneze împreună, a fost o efectivă producere de materiale pornografice.

Din situația de fapt rezultă că inculpatul a comis actele sexuale cu minora și pentru producerea de materiale pornografice, atât timp cât în momentul realizării actului sexual a existat un suport cu care s-a efectuat înregistrarea (telefonul mobil). Nu prezintă relevanță, așa cum a reținut și instanța de apel, că persoana vătămată minoră a consimțit și la realizarea filmării, cum nu prezintă relevanță, din punct de vedere al existenței faptei penale, reținerea de către instanța de apel a unui scop secundar.

De asemenea, dacă s-ar susține că la momentul primei filmări scopul producerii de materiale pornografice nu este atât de evident, acest eventual dubiu dispare cu ocazia efectuării celui de-al doilea film ce surprinde actul sexual al inculpatului cu persoana vătămată minoră.

Susținerea recurentului inculpat, în sensul lipsei scopului prevăzut de lege pentru care a fost realizată filmarea, nu poate fi reținută de Înalta Curte atât timp cât inculpatul a urmărit să realizeze o filmare cu momentul întreținerii actelor sexuale normale, anale și orale cu persoana vătămată minoră, filmare care se încadrează în noțiunea de "material pornografic". Deci, actele sexuale au fost comise de inculpat inclusiv pentru a realiza un material pornografic, situație în care agravanta există indiferent dacă scopul este realizat sau nu și indiferent de destinația sau folosința pe care urmau să o aibă respectivele materiale pornografice.

Chiar admițând că fapta nu ar fi fost săvârșită în scopul producerii de materiale pornografice, așa cum susține recurentul inculpat, este de observat că acțiunea de filmare (producere) a actelor sexuale cu persoana vătămată - minoră, care a fost stocată în telefonul mobil și salvată în google photo (deținere), necontestată de altfel de inculpat, poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii de pornografie infantilă prevăzute de art. 374 C. pen., motiv pentru care nu se poate susține că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1666/A din 9 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.

Constatând culpa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1666/A din 9 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2023.