ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2410/2023

HOTĂRÂRE

16.11.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2410/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16 decembrie 2022 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C. și D. (judecători în cadrul Judecătoriei Panciu) au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Vrancea, cu participarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, obligarea pârâților la recunoașterea stării de discriminare în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București, Curții de Apel Târgu-Mureș și Curții de Apel Ploiești, personal ce beneficiază de sporuri în procent de 45%, care depășește limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 și agreat de reprezentanții Curții de Conturi, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat și la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022; uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfășurarea activității în aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție, conform deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu data de 1 ianuarie 2018, în ceea ce privește cuantumul sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite aplicate în baza Legii nr. 153/2017; obligarea pârâților Curtea de Apel Galați și Tribunalul Vrancea la repararea prejudiciului produs reclamanților prin acțiunea discriminatorie a acestora, respectiv recalcularea drepturilor aferente, începând cu data de 1 ianuarie 2018 și pentru viitor, prin aplicarea sporurilor în cuantum maxim astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel București și Curtea de Apel Ploiești, raportate la nivelul maxim al indemnizației brute lunare, urmând să fie realizată o salarizare la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă dacă persoanele își desfășoară activitatea în aceleași condiții; obligarea pârâților Curtea de Apel Galați și Tribunalul Vrancea la plata începând cu data de 1 ianuarie 2018 a diferențelor rezultate.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 2630 din 4 mai 2023, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligație de a face - litigiu de muncă, Tribunalul București a reținut că devin incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Din aceste dispoziții legale, rezultă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ competența teritorială pentru soluționarea unor astfel de cauze.

Totodată, a reținut că potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, dispoziții ce instituie, în cazul cererilor formulate de către salariat, o competență alternativă.

Raportat la împrejurarea că domiciliul reclamanților se află în circumscripția Tribunalului Vrancea, rezultă că acesta este competent, din punct de vedere teritorial, să soluționeze acțiunea dedusă judecății.

Întrucât prevederile legale anterior evocate stabilesc, în mod imperativ, instanța competentă teritorial să soluționeze cauze având ca obiect litigii de muncă, față de dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 130 alin. (3) și art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vrancea.

Prin sentința civilă nr. 422/2023 din 26 septembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vrancea, invocată de instanță din oficiu; s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată având ca obiect "drepturi ale personalului din justiție", formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Galați, Tribunalul Vrancea, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Vrancea, secția I civilă și Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale; în baza art. 134 din C. proc. civ., s-a suspendat judecata de drept a cauzei; s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictul negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vrancea a reținut că dreptul comun în materie este cel dat de prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, conform cărora cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă sunt individuale sau colective) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. În cauza dedusă judecății, este vorba de o excepție de la dreptul comun, care ține de calitatea părților or, excepțiile sunt de strictă interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis), normele de excepție trebuind să-și găsească o aplicație numai la ipotezele la care se referă neputând fi extinse la alte cazuri.

În atare situație, reținând faptul că reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Panciu și că au înțeles să formuleze pretenții față de Tribunalul Vrancea, care, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, ar fi instanța competentă să judece litigiul, aplicabile în cauză sunt dispozițiile art. 127 alin. (2

) din C. proc. civ.

Cum reclamanții au ales Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, ca instanță competentă să le soluționeze cauza, instanță care face parte din circumscripția Curții de Apel București, curte vecină cu Curtea de Apel Galați, din care face parte Judecătoria Panciu, Tribunalul Vrancea a concluzionat în sensul că această instanță a fost învestită în mod legal, fixându-se definitiv competența în favoarea acesteia.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 9 octombrie 2023, sub nr. x/2022.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) din C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) din același cod, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

În speță, reclamanții A., B., C. și D., judecători în cadrul Judecătoriei Panciu, solicită recalcularea drepturilor salariale și plata diferențelor rezultate, sens în care au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Vrancea și Înalta Curte de Casație și Justiție, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Față de obiectul acțiunii - litigiu de muncă -, sunt incidente art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii și art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

În forma în vigoare la data sesizării instanțelor - 16.12.2022 - art. 269 alin. (2) din Codul muncii, dreptul comun în materie, dispune că acțiunile având ca obiect conflicte de muncă se adresează "instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la dispozițiile acestuia, stabilindu-se, în legătură cu competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă în care reclamant este salariatul, o competență alternativă în favoarea tribunalului de la locul de muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

Dată fiind calitatea părților, se impune a fi verificată și incidența art. 127 alin. (1)-(2) și a alin. (2

) din C. proc. civ.

Articolul 127 din C. proc. civ. nu este aplicabil, întrucât cererea nu este de competența Judecătoriei Panciu, unde funcționează reclamanții ca judecători, ci a tribunalului.

Sunt incidente, însă, dispozițiile referitoare la competența facultativă, prevăzute de art. 127 alin. (2) raportat la alin. (2

) din C. proc. civ., care vizează și ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de pârâtă, cum este, în cauză, Tribunalul Vrancea.

Norma reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă - aplicând regula generală în materie de competență -, fie la o altă instanță de același grad din raza unei curți de apel învecinate.

În acest sens, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 290/26.04.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, că "legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege".

Așadar, transpunând dispozițiile legale la circumstanțele cauzei, se reține că reclamanții aveau opțiunea de a sesiza fie Tribunalul Vrancea, fie un tribunal din raza unei curți de apel învecinate cu Curtea de Apel Galați; potrivit art. 116 din C. proc. civ., alegerea instanței revine exclusiv reclamanților, a căror opțiune nu mai poate fi contestată odată învestită una dintre instanțele competente teritorial.

Reclamanții a ales să introducă cererea pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, manifestându-și opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2

) din C. proc. civ. și astfel fixând în favoarea acestei instanțe competența teritorială, fără ca opțiunea părților să poată fi cenzurată.

Față de cele arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.