ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2721/2023

Ședința publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția I civilă, în data de 3 mai 2023, sub nr. x/2023, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Comuna Năpradea, prin primar și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 107/A/2023 din 29 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în sensul anulării acestei decizii, întrucât este potrivnică deciziei civile nr. 105 din 27 ianuarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a pentru cauze cu minori și de familie.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că, în hotărârea a cărei revizuire se cere, s-a reținut că hotărârea de invalidare nr. 3057/2015 a fost comunicată către revizuent în 22.04.2015, cu toate că în decizia civilă nr. 105 din 27 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a pentru cauze cu minori și de familie, s-a reținut contrariul, în sensul că, după o verificare în temeiul art. 308 din C. proc. civ., s-a stabilit că nu există o comunicare legală a deciziei de invalidare, nici înainte de formularea cererii de chemare în judecată de către cei opt reclamanți, nici după renunțarea la judecată și repunerea pe rol a solicitărilor de restituire a imobilelor preluate abuziv.

În comunicarea actului administrativ de invalidare s-a săvârșit infracțiunea de fals intelectual de către un funcționar al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, iar instanțele au considerat că fapta s-a prescris.

La cererea completului de judecată din dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, dovada confirmării de primire, eliberată de Poșta Română cu data și semnătura de primire a destinatarului A., a fost cerută de cinci ori, iar pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a trimis instanței un imprimat ce se află la dosarul nr. x/2022 al Tribunalului Sălaj, pe care nu se regășeste ștampila Poștei Române și datarea ajungerii deciziei de invalidare la destinatar.

Revizuentul a arătat că prin încheierea din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2018, în care s-a pronunțat decizia nr. 105/A/27.01.220, invocată ca fiind potrivnică, s-a reținut că înscrisul depus la dosar de către intimata-pârâtă confirmă doar plecarea, nu și ajungerea la destinație a confirmării dispoziției atacate, iar curtea a decis că termenul de 30 zile nu a început să curgă, astfel încât formularea contestației s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 35 alin. (1) din C. proc. civ., soluția primei instanțe de respingere, ca tardivă, a cererii fiind nelegală.

În urma renunțării la judecată a unor reclamanți din cauza pandemiei, revizuentul a arătat că a sesizat Tribunalul București cu o nouă cerere având același obiect cu cel al cererii inițiale formulate de frații săi, iar cauza a fost declinată la Tribunalul Sălaj, care prin sentința civilă nr. 1508/12.12.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 a respins excepția tardivității, întrucât semnătura nu a fost contestată de către revizuent. În apel, s-a menținut soluția primei instanțe, reținându-se că reclamantul a semnat dovada de comunicare în 22.04.2015 și că această comunicare a fost recunoscută de reclamanți în fata primei instanțe, la prima sesizare în dosarul nr. x/2017, motiv pentru care s-a apreciat că cererea este tardivă, fără a se lua în considerare hotărârea pronunțată anterior de Curtea de Apel București.

Această susținere a instanței de apel este eronată, mai ales că se invocă ca motiv recunoașterea acestei comunicări de către Instituția Prefectului Județului Sălaj, care din contră a reținut că "la dosar s-a anexat doar prima pagină din decizia nr. 3057/2015" de invalidare a restituirii imobilelor prin despăgubirile solicitate, comunicare care nu poate fi luată în considerare.

În data de 30 mai 2023, intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare, prin care a învederat că își menține propunerea de acordare a despăgubirilor în temeiul legii speciale.

Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, prin raportare la dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispozițiile art. 430 din C. proc. civ. care stabilesc că:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească, prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 431 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

În doctrină și în jurisprudență, s-a apreciat, în mod constant că, pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece motivul este aplicabil și în cazul hotărârilor care nu vizează fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză; hotărârile contradictorii să nu fi fost pronunțate în același proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite; în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește condiția triplei identități, de părți, obiect și cauză, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat, și anume interzicerea reluării aceleiași judecăți, în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În litigiul pendinte, prin cererea de revizuire formulată, revizuentul a solicitat, în contradictoriu cu intimatele anularea deciziei civile nr. 107/A/2023 din 29 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a soluției pronunțate în dosarul nr. x/2018, respectiv a deciziei civile nr. 105/27.01.2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În acest sens, se constată că o primă analiză a admisibilității cererii de revizuire vizează împrejurarea, dacă este necesară verificarea triplei identități de părți, obiect și cauză, în condițiile în care autoritatea de lucru judecat este invocată în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută, în mod expres, ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii. În acest mod, legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ, și efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită sau contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, ce valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități - părți, obiect, cauză.

În cauză, litigiul în care a fost pronunțată decizia civilă nr. 105A/27.01.2020 a Curții de Apel București a avut ca obiect o acțiune întemeiată pe Legea nr. 10/2001, formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., prin care au solicitat instanței anularea deciziei de invalidare cu nr. x/10.02.2015 a Dispoziției nr. 104/08.06.2010 emisă de Primarul Comunei Năpradea, jud. Sălaj, care a acordat legal măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în C.F. x, cu nr. top x, în baza notificării nr. x/13.10.2001 a BEJ I., compus din casă de pământ pe o suprafață de teren de 123,5 mp, șură stricată pe o suprafață de teren de 336 mp, pătul de porumb cu o capacitate de 2 tone, pe suprafața de teren de 16 mp și 2 cotețe de suine, pe suprafața de teren de 72 mp, situate în comuna Năpradea, Jud. Sălaj și care fac obiectul dosarului de despăgubire nr. x/CC/17.01.2007, dosar identic cu nr. x/CC/08.05.2012.

Prin decizia pretins contrară, a fost admis apelul declarat de reclamantul B. împotriva împotriva sentinței civile nr. 1929/02.11.2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Comuna Năpradea, prin primar, și cu intimații- reclamanți J., C., D., E., F., G. și H.. A fost anulată, în parte, sentința apelată, numai cu privire la soluția dată cererii formulate de reclamantul B. și a fost trimisă cauza la Tribunalul București, pentru rejudecarea acestei cereri, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței, reținându-se, în esență, că la dosarul cauzei nu există dovada de comunicare a deciziei de invalidare către reclamantul B., sens în care termenul de 30 zile nu a început să curgă, astfel încât formularea contestației s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 35 alin. (1) din C. proc. civ., soluția primei instanțe de respingere ca tardivă a acesteia fiind una nelegală.

Cel de-al doilea litigiu în care a fost pronunțată decizia nr. 107/A/29.03.2023, dată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a avut ca obiect o acțiune întemeiată pe Legea nr. 10/2001, formulată de reclamantul A., prin care a solicitat instanței anularea deciziei de invalidare cu nr. x/10.02.2015 emisă de pârâta de rang 1, necomunicată, și menținerea ca legală și temeinică a Dispoziției nr. 104/08.06.2010 a Primarului Comunei Năpradea, jud. Sălaj, de acordare de despăgubiri pentru construcții și teren luate abuziv de Statul Român, identificate în CF nr. x Năpradea nr. top. x.

În acest context factual, analizând condiția de admisibilitate care impune ca, în cel de-al doilea proces, respectiv în dosarul nr. x/2022, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în cauză, deoarece, din considerentele deciziei nr. 107/A/29.03.2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, care face obiectul cererii de revizuire, rezultă că instanța a examinat, în cuprinsul deciziei, autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 105A/27.01.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și a apreciat că decizia de invalidare nr. x/10.02.2015 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a mai fost contestată de către reclamantul A. (alături de alți 7 reclamanți, printre care și B.) în cadrul dosarului nr. x/2017, înregistrat la data de 24.10.2017 pe rolul Tribunalului Sălaj, care a declinat, ulterior, cererea spre competentă soluționare Tribunalului București, iar prin sentința civilă nr. 1929/02.11.2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului A. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Comuna Năpradea, această hotărâre neformând obiectul vreunei căi de atac.

S-a mai reținut că la dosarului de la Tribunalul București, din primul ciclu procesual, există dovada de comunicare a dovezii de comunicare lui A., fiind greu lizibil, dar că se poate observa data de 22.04.2015 ca fiind data de semnare cu confirmare a comunicării.

Legat de valabilitatea acestei comunicări, instanța de apel a reținut că apelantul A. a invocat considerentele deciziei civile nr. 105/27.01.2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2018, în cadrul căreia instanța de apel a fost învestită exclusiv cu apelul declarat de reclamantul B., decizie în cadrul căreia s-a reținut că "singura dovadă de comunicare a deciziei contestate este cea care se referă la numitul A., nefiind depus niciun înscris care să ateste faptul că decizia ar fi fost comunicată și reclamantului B....", considerente pentru care acea instanță a constatat nelegalitatea admiterii excepției tardivității față de reclamantul B..

Concluzionând, instanța de apel a reținut în cuprinsul deciziei civile nr. 107/A/29.03.2023 că statuările prezentate atestă comunicarea deciziei contestate numitului A., fiind lipsită de relevanță situația de fapt a numitului B..

În atare situație, având în vedere cele anterior evocate și cum instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate, respectiv dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității lucrului judecat, în prezenta cauză, Înalta Curte reține că, în cel de-al doilea litigiu, în fața instanței de apel, a fost analizată cuprinzător problema autorității de lucru judecat stabilită prin decizia civilă nr. 105/27.01.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, această chestiune constituind și motiv de apel, astfel că această cerință de admisibilitate a cererii de revizuire, cu privire la neinvocarea în cel de-al doilea proces a excepției autorității de lucru judecat, nu este îndeplinită în speță.

Astfel, cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat nu constituie o condiție suplimentară adăugată celor prevăzute de dispozițiile art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nu pune în discuție încălcarea prevederilor art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Această cerință izvorăște din natura juridică a instituției revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare (inclusiv, în situația în care competența de soluționare este dată instanței ierarhic superioară în grad celor care au pronunțat hotărârile pretins contrare) și nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un "recurs la recurs", instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date chestiunii autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță, în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat, în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

Totodată, dreptul la un remediu efectiv, consacrat de dispozițiile art. 13 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garantează părților discutarea pe fond a dreptului pretins încălcat în fața unei instanțe de judecată, garanție de care revizuentul a beneficiat în toate gradele de jurisdicție și nu deschide părții nemulțumite, astfel cum pretinde revizuentul, căi de atac extraordinare împotriva hotărârilor judecătorești definitive, în alte condiții decât cele prevăzute de legislația procesual civilă, în scopul retractării unora dintre hotărâri, pentru că, astfel, ar fi afectat principiul securității raporturilor juridice.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 107/A/2023 din 29 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 107/A/2023 din 29 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.