Decizia nr. 1981/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 265/2024 a Tribunalului Cluj

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată formulată la 3 august 2023, înregistrată cu dosar nr. x/2023, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, au solicitat revocarea deciziei de invalidare nr. x din 16 mai 2023, emisă de Autoritatea Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința civilă nr. 265 din 12 aprilie 2024, Tribunalul Cluj a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 365/A/2024 din 21 noiembrie 2024, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 265 din 12 aprilie 2024 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2023, pe care a menținut-o.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs, reclamanții A. și B., prin care au combătut legalitatea deciziei de invalidare emise de Autoritatea Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că în cuprinsul căii de atac au fost reluate motive ce privesc fondul cauzei, fără a fi aduse în discuție motive propriu-zise de casare, astfel cum sunt prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Recurenții-reclamanți au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au precizat că nu au primit un alt teren în schimbul celui confiscat. Au solicitat casarea deciziei recurate și anularea deciziei de invalidare nr. x din 16 mai 2023, emisă de Autoritatea Națională pentru Compensarea Imobilelor. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) coroborate cu art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. Acest text de lege instituie regula esențială a legalității căii de atac, conform căruia calea de atac, termenul și condițiile de exercitare sunt determinate doar de lege, indiferent de mențiunile cuprinse în hotărârea ce urmează a fi atacată. Conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului, iar art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din același cod stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs. Pentru determinarea regimului juridic al hotărârii recurate, verificând actele de învestire ale instanței de fond, Înalta Curte constată că demersul judiciar al reclamanților are ca scop anularea deciziei de invalidare nr. x din 16 mai 2023, emisă de Autoritatea Națională pentru Compensarea Imobilelor în dosarul de despăgubire nr. x/3 septembrie 2020, constituit în vederea acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 247/2005, în favoarea numiților C. și D., pentru suprafața de 0,42 ha. Se impune a fi, deopotrivă, observat că cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Înalta Curte reține că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 stipulează următoarele: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului". Astfel, prin această dispoziție legală legiuitorul a înțeles să confere caracter definitiv hotărârilor pronunțate în apel, în cauzele care au ca obiect deciziile emise de către entitățile învestite de lege cu obligația de a soluționa cererile formulate potrivit legilor reparatorii, în condițiile art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013 sau refuzul emiterii acestora. Așadar, întrucât pretenția dedusă judecății a fost soluționată de către instanțele de fond în baza Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, din coroborarea dispozițiilor art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, art. 483 alin. (2) teza finală și art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., rezultă că decizia recurată nu poate fi atacată cu recurs, fiind o hotărâre definitivă. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 365/A/2024 din 21 noiembrie 2024 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.