ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2657/2023

Ședința publică din data de 14 decembrie 2023

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 7 ianuarie 2008, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primar General, repunerea în termenul de depunere a notificării în baza Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul situat în București, Bd. x.

În primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 734 din 22 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea de chemare în judecată pentru lipsa calității procesuale active, însă, prin decizia civilă nr. 877A din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de către apelanta-reclamantă, a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță.

În al doilea ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 1317 din 10 octombrie 2014, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată și a admis cererile de intervenție accesorie formulate de către B. și C..

Prin decizia civilă nr. 260A din 16 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a constatat că excepția lipsei calității procesuale active a apelantei reclamante (implicând și interesul în promovarea cererii de chemare în judecată) a fost soluționată la termenul de judecată din 18 aprilie 2016, că excepția inadmisibilității acțiunii a fost soluționată definitiv prin decizia civilă nr. 877A/2011 a Curții de Apel București, precum și că excepția tardivității cererii de repunere în termenul de formulare a notificării întemeiate pe Legea nr. 10/2001 reprezintă un aspect subsumat fondului apelului, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă, a admis cererile de intervenție accesorie în favoarea intimatului-pârât, formulate de intervenienții B., C., D., E. și F., a obligat apelanta-reclamantă să plătească intervenientului accesoriu B. cheltuieli de judecată în cuantum de 7.311,6 RON, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii civile, precum și a încheierilor de ședință din 3 septembrie 2019, 26 noiembrie 2019, 25 februarie 2020, 5 noiembrie 2020 și 26 ianuarie 2021, reclamanta a formulat recurs, solicitând, în principal, casarea deciziei civile și a încheierilor de ședință recurate, admiterea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării mijloacelor de probă ce au fost respinse, iar, în subsidiar, modificarea deciziei civile recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și respingerii cererilor de intervenție accesorie.

Prin decizia civilă nr. 421 din 24 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins ca nefondat recursul și a obligat-o pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 7.564,20 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimații C. și B..

Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 27 februarie 2023, contestatoarea A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 421 din 24 februarie 2022, pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2008, și rejudecarea recursului, cu cheltuieli de judecată.

În susținere, contestatoarea a invocat motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. 1865, învederând în sinteză că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra următoarelor motive de recurs:

- nulitatea "avizelor" Comisiei Superioare de Medicină Legală, din perspectiva încălcării art. 6 din C.E.D.O. și a jurisprudenței Curții Europene (cauzele Baldovin c. României, Prepeliță c. Moldovei, Dima c. României, Bonisch c. Austriei, Mirilashvili c. Rusiei, Eugenia Lazăr c. României), care impun efectuarea expertizei medico-legale de către experți independenți;

- încălcarea prevederilor art. 129 alin. (5) și ale art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, prin respingerea obiecțiunilor repetate la avizele/răspunsurile C.S.M.L. și prin valorificarea probatorie a raportului Comisiei de nouă expertiză, avizat de C.S.M.L., deși aceste probe erau viciate prin nefundamentarea lor științifică și refuzul de a da răspunsuri obiecțiunilor;

- încălcarea prevederilor art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, ca urmare a nesocotirii art. 24 din O.G. nr. 1/2000, art. 23 din Regulamentul de aplicare a O.G. nr. 1/2000 și art. 28 alin. (4) din Norma procedurală privind efectuarea expertizelor, ceea ce impunea nulitatea raportului Comisiei de nouă expertiză și a avizelor nemotivate științific;

- încălcarea art. 6 din C.E.D.O. și a jurisprudenței Curții Europene (cauzele Prepeliță c. Moldovei, Bonisch c. Austriei, Mirilashvili c. Rusiei, Eugenia Lazăr c. României, Baldovin c. României, Lopes De Sousa Fernandes c. Portugaliei, Nicolae Virgiliu Tănase c. României, Dumitru Popescu c. României), sub aspectul nelegalei respingeri a cererii de expertiză psihiatrică și/sau medico-legală efectuată de experți independenți, ceea ce echivalează cu încălcarea egalității de arme și egalității de tratament juridic;

- greșita neaplicare a art. 2572, art. 2568 alin. (2) și art. 2570 din C. civ., prin respingerea cererii de efectuare a unei expertize medico-legale psihiatrice în Franța, conform procedurii prevăzute de Regulamentul UE nr. 1206/2001 al Consiliului privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială, în contextul invocării principiului priorității dreptului Uniunii Europene și a jurisprudenței relevante a C.J.U.E. (cauza C-332/11);

- nelegalitatea încheierii din 25.02.2020 și a deciziei, sub aspectul refuzului analizei existenței "motivelor temeinice", în sensul art. 103 din C. proc. civ. de la 1865, prin raportare la art. 5 lit. u) din Legea 487/2002, pentru a stabili dacă recurenta-reclamantă a avut "handicap psihic";

- greșita neaplicare a art. 138 alin. (1) din C. proc. civ.

- încălcarea principiului egalității de arme și a egalității în drepturi, precum și a dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă (consacrat de art. 47 din Cartă), în contextul în care apelantei-intimate nu-i este deschisă calea de a solicita ori de a administra o expertiză de specialitate efectuată de către experți neafiliați I.N.M.L., pentru a proba susținerile proprii, confirmate de experți/specialiști psihiatri reputați din țara de rezidență (Franța), în condițiile în care de rezultatul expertizei depinde soluționarea pe fond a cauzei;

- toate aspectele de nelegalitate a încheierii din 5 noiembrie 2020, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a C.J.U.E. cu întrebările preliminare privind interpretarea dispozițiilor art. 56 din T.F.U.E. și ale Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale, pentru a stabili compatibilitatea normelor interne cu dreptul Uniunii Europene și dacă o expertiză/opinie a unui expert dintr-un stat membru (Franța) poate fi folosită în alt stat membru (România) în aceleași condiții și cu aceeași valoarea probatorie ca și expertiza medicală judiciară realizată în România;

- greșita neaplicare a efectului direct al Directivei 2005/36/CE, prin raportare la prevederile art. 288 din T.F.U.E., față de transpunerea incompletă a acesteia în dreptul intern prin O.G. nr. 2/2000;

- caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei civile;

- greșita neaplicare a dispozițiilor art. 103 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, sub aspectul interpretării noțiunii de motive de împiedicare "mai presus de voința părții" de a acționa în sensul depunerii notificării în temeiul Legii nr. 10/2001 și a cererii de repunere în termen de la data încetării acestei imposibilități.

La 8 iunie 2023, intimații B. și C. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondată a contestației în anulare, susținând în esență că instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs invocate, astfel că nu este incident cazul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând contestația în anulare, prin prisma motivului prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte o va admite, va anula decizia civilă contestată și va acorda termen în vederea rejudecării recursului, pentru următoarele considerente de drept:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată doar în cazurile prevăzute în mod expres și limitativ la art. 317 (contestația în anulare de drept comun) și la art. 318 (contestația în anulare specială) din C. proc. civ. de la 1865.

În cauză, contestatoarea a invocat motivul prevăzut la art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, potrivit căruia "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație (...) când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Se observă că textul de lege se referă in terminis la omisiunea instanței de recurs de a examina vreunul dintre "motivele de modificare sau de casare", nu dintre argumentele subsumate motivelor de recurs. Ca atare, instanța de recurs poate grupa argumentele invocate în dezvoltarea unui motiv de modificare sau de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient să arate considerentele pentru care a găsit neîntemeiat motivul de recurs, chiar dacă nu a răspuns explicit tuturor argumentelor invocate prin memoriul de recurs. Însă, în situația în care se invocă motive de casare sau de modificare care cuprind mai multe critici de nelegalitate distincte, cu individualitate proprie, instanța de recurs are obligația de a răspunde fiecărui motiv în parte, nefiind vorba despre simple argumente.

În acest sens, din perspectiva prevederilor art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum au fost interpretate și aplicate în jurisprudența Curții Europene (de exemplu, cauza Helle împotriva Finlandei, cauza Albina împotriva României), noțiunea de proces echitabil presupune cu necesitate ca o instanță să examineze în mod real problemele esențiale ale raportului juridic litigios, concretizate prin motivele de recurs invocate.

În cauză, contrar celor susținute de către intimați prin întâmpinare, Înalta Curte constată că instanța de recurs nu a analizat toate motivele de recurs invocate de către reclamantă, care au o individualitate distinctă, neputându-se susține că sunt simple argumente, astfel că necesitau o analiză separată și un răspuns explicit din partea instanței de recurs, bazat pe raționamente logico-juridice independente unele de altele. O astfel de analiză se impunea în cauză cu atât mai mult cu cât recursul nu a fost exercitat doar împotriva deciziei civile nr. 260A din 16 februarie 2021, ci și împotriva încheierilor din 3 septembrie 2019, 26 noiembrie 2019, 25 februarie 2020, 5 noiembrie 2020 și 26 ianuarie 2021, iar recurenta-reclamantă a invocat critici de nelegalitate distincte cu privire la fiecare dintre aceste hotărâri ale instanței de apel, având o finalitate proprie, astfel că necesitau o analiză separată.

Astfel, lecturând comparativ memoriul de recurs și considerentele deciziei civile contestate, Înalta Curte constată că instanța de recurs a omis, din greșeală, să cerceteze următoarele motive de modificare sau de casare:

(i) încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene în materia expertizelor medico-legale (cauzele Baldovin c. României, Prepeliță c. Moldovei, Dima c. României, Bonisch c. Austriei, Mirilashvili c. Rusiei, Eugenia Lazăr c. României), cu referire la art. 20 alin. (2) din Constituția României republicată, precum și încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) și art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, prin respingerea obiecțiunilor la răspunsurile Comisiei Superioare de Medicină Legală și prin valorificarea probatorie a raportului întocmit de Comisia de nouă expertiză - critici care au fost invocate la pct. I și argumentate la par. (1)-(9) din memoriul de recurs, fiind încadrate de către recurenta-reclamantă în motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, pct. 7 și pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865;

(ii) încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, cu referire la solicitarea de constatare a nulității raportului întocmit de către Comisia de nouă expertiză și a avizelor emise de către Comisia Superioară de Medicină Legală, ca urmare a nesocotirii art. 24 din O.G. nr. 1/2000, art. 23 din Regulamentul de aplicare a O.G. nr. 1/2000, art. 28 alin. (4) din Norma procedurală privind efectuarea expertizelor - critici care au fost invocate la pct. II și argumentate la par. (10)-(13) din memoriul de recurs, fiind încadrate de către recurenta-reclamantă în motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865;

(iii) încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene în materia expertizelor medico-legale (cauzele Prepeliță c. Moldovei, Bonisch c. Austriei, Mirilashvili c. Rusiei, Eugenia Lazăr c. României, Baldovin c. României, Lopes De Sousa Fernandes c. Portugaliei, Nicolae Virgiliu Tănase c. României, Dumitru Popescu c. României), cu referire la art. 20 alin. (2) din Constituția României republicată, sub aspectul respingerii cererii de efectuare a unei expertize psihiatrice și/sau medico-legală de către experți independenți, cu consecința încălcării principiilor egalității de arme și egalității de tratament juridic - critici care au fost invocate la pct. III și argumentate la par. (14)-(24) din memoriul de recurs, fiind încadrate de recurenta-reclamantă în motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, pct. 7 și pct. 9 din C. proc. civ. 1865;

(iv) greșita neaplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 2572, art. 2568 alin. (2) și art. 2570 din C. civ., prin respingerea cererii de efectuare a unei expertize medico-legale psihiatrice în Franța, conform procedurii prevăzute de Regulamentul UE nr. 1206/2001 al Consiliului privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială, în contextul invocării art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia expertizelor medico-legale, precum și a principiului priorității dreptului european și a jurisprudenței relevante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-332/11 ProRail BV contra Xpedys NV și alții) - critici care au fost invocate la pct. IV și argumentate la par. (25)-(36) din memoriul de recurs, fiind încadrate de către recurenta-reclamantă în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865;

(v) greșita neaplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 138 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, cu referire la cererea de efectuare a expertizei psihiatrice - critică care a fost invocată la pct. V și argumentată la par. (42) din memoriul de recurs, fiind încadrată de recurenta-reclamantă în motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865;

(vi) încălcarea de către instanța de apel a dreptului la un proces echitabil, a principiului egalității de arme și, implicit, a principiului egalității în fața legii, precum și a dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă, consacrat de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în contextul în care nu i-a permis reclamantei să administreze o expertiză de specialitate efectuată de către experți independenți, neafiliați I.N.M.L., pentru a-și proba susținerile ce au fost confirmate de către experți/specialiști psihiatri reputați din Franța - critici care au fost invocate la pct. V și argumentate la par. (46)-(52) din memoriul de recurs, fiind încadrate de către recurenta-reclamantă în motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865;

(vii) nelegalitatea soluției instanței de apel de respingere, prin încheierea din 5 noiembrie 2020, a sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebările preliminare formulate prin cererea depusă la 25 februarie 2020, astfel cum a fost precizată la 14 iulie 2020 - critici care au fost invocate la pct. VII și au fost argumentate pe larg la par. (59)-(100) din memoriul de recurs, fiind încadrate de către recurenta-reclamantă în motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, pct. 7 și pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865;

(viii) greșita neaplicare de către instanța de apel a efectului direct al Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind recunoașterea calificărilor profesionale, dată fiind transpunerea incompletă a acesteia în dreptul intern prin O.G. nr. 2/2000, fiind astfel încălcate prevederile art. 148 din Constituția României republicată, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza Van Gend en Loos, cauza C-106/77 Simmenthal, cauza C-41/74 Van Duyn, cauza C-148/78 Ratt, cauza C-462/99 Connect Austria, cauza C-595/12 Napoli) - critici care au fost invocate la pct. VIII și au fost argumentate pe larg la par. (101)-(121) din memoriul de recurs, fiind încadrate de către recurenta-reclamantă în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865.

În condițiile în care toate aceste critici de nelegalitate, care se constituie în motive distincte de modificare sau de casare a încheierilor de ședință și a deciziei civile recurate, nu au fost cercetate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că este incident cazul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, ceea ce deschide reclamantei calea contestației în anulare speciale, fiind neîntemeiată susținerea intimaților că instanța de recurs a grupat criticile și le-a răspuns printr-un argument comun.

Este real că, pentru o apreciere corectă a motivului prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, este necesar să se facă distincție între motivele de recurs, pe de o parte, și argumentele pe care acestea se sprijină, pe de altă parte, ceea ce conduce la concluzia că nu este admisibilă contestația în anulare în situația în care instanța de recurs a înțeles să grupeze, printr-un raționament juridic de sinteză, argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unuia și aceluiași motiv de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun. Din această perspectivă, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că obligația pe care o impune art. 6 par. 1 din Convenție instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument invocat de părți, ci doar la problemele esențiale care i-au fost supuse analizei (cauza Perez împotriva Franței, cauza Van der Hurk împotriva Olandei, cauza Albina împotriva României).

Însă, o atare situație nu este incidentă în prezenta cauză, întrucât criticile de nelegalitate ce au fost enumerate supra nu reprezintă simple argumente, ci veritabile motive de recurs, care au fost ignorate de către instanța de recurs, nefiind abordate sub nicio formă în considerentele deciziei civile contestate.

În altă ordine de idei, contestatoarea a mai susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului IX de recurs, astfel cum a fost argumentat la par. (139)-(149) din memoriul de recurs, prin intermediul căruia s-a învederat caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei recurate și s-a apreciat că este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt nefondate, întrucât motivul de casare în discuție a fost analizat la pag. 29-31 ale deciziei civile contestate, instanța de recurs reținând că decizia civilă recurată nu cuprinde considerente contradictorii. Chiar dacă nu au fost analizate toate argumentele învederate în susținerea acestui motiv de casare, nu se poate reține omisiunea de cercetare a motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, întrucât, după cum s-a arătat deja, instanța de recurs poate grupa argumentele invocate de parte în dezvoltarea unui motiv de modificare sau de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient să arate considerentele pentru care a găsit neîntemeiat motivul de recurs, chiar dacă nu a răspuns explicit tuturor argumentelor invocate. În egală măsură, eventuala nemulțumire a contestatoarei privind modul în care instanța de recurs a cercetat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 nu poate conduce la incidența cazului prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, din moment ce legiuitorul a avut în vedere doar ipoteza omisiunii de cercetare a vreunui motiv de recurs.

Pentru aceleași considerente, nu pot fi primite susținerile contestatoarei, potrivit cărora instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului X de recurs, astfel cum a fost argumentat la par. (150)-(174) din memoriul de recurs, prin intermediul căruia s-a învederat că instanța de apel a reținut în mod greșit că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 103 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865 și s-a apreciat, în consecință, că este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865.

Contrar susținerilor contestatoarei, Înalta Curte constată că acest motiv de casare a fost analizat la pag. 32-34 ale deciziei civile contestate, instanța de recurs reținând caracterul nefondat al criticilor recurentei-reclamante.

De altfel, în cuprinsul contestației în anulare se recunoaște că motivul de recurs în discuție a fost cercetat de către instanța de recurs, contestatoarea susținând, însă, că analiza este "formală" și că "instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra tuturor argumentelor expuse în explicitarea acestui motiv de casare prin notele de ședință depuse la 28 octombrie 2021, raportat și la înscrisurile noi depuse în recurs". Or, după cum s-a arătat deja, cazul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865 are în vedere strict ipoteza în care instanța de recurs a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, legiuitorul neavând în vedere și argumentele pe care se sprijină motivele de recurs invocate.

Mai mult, Înalta Curte subliniază că, pe calea contestației în anulare, nu se poate verifica raționamentul logico-juridic al instanței de recurs, întrucât prin intermediul acestei căi extraodinare de atac nu se realizează un control judiciar al hotărârii contestate, ci se urmăresc anularea ei și procedarea la o nouă judecată, în considerarea unor neregularități stabilite în mod expres și limitativ de legiuitor. În acest context, sunt neavenite susținerile contestatoarei, în sensul că "instanța de recurs s-a pronunțat în sensul că dispozițiile art. 103 din C. proc. civ. de la 1865 nu ar fi incidente cauzei, deși această chestiune fusese tranșată, cu autoritate de lucru judecat, prin decizia civilă nr. 877A din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel București".

Referitor la susținerea contestatoarei, în sensul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cererii privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a fost reiterată în faza procesuală a recursului, Înalta Curte constată că o atare omisiune nu poate fi invocată și analizată în cadrul contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, întrucât, în mod evident, nu este vorba despre o omisiune de cercetare a vreunuia dintre motivele de recurs, ci despre nepronunțarea asupra unei cereri cu care instanța de recurs a fost învestită.

Față de aceste considerente, constatând incident motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va admite contestația în anulare, va anula decizia civilă nr. 421 din 24 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2008, și va stabili termen pentru rejudecarea recursului, în limitele care rezultă din considerentele expuse în cuprinsul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 421 din 24 februarie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2008.

Anulează decizia civilă contestată și stabilește termen de judecată, pentru rejudecarea recursului, la 21 martie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2023.