Decizia nr. 1647/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 3000/2016 a Tribunalului Timiș

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la 13 octombrie 2015 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Municipiul Timișoara, Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara și S.C. Continental S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună rectificarea CF x Timișoara (provenită din CF nr. x Timișoara), în sensul radierii dreptul de proprietate publică al Municipiului Timișoara înscris sub B4 asupra Al, al intabulării dreptului de proprietate al Statului Român în cotă de 1/1, restabilirea situației anterioare conform încheierii 8329/17.04.1992, mod dobândire prin lege asupra aceluiași imobil și al intabulării dreptului de administrare în favoarea reclamantei, restabilire situație anterioară, ca poziție de sine stătătoare, în rangul încheierii nr. 8329/17.04.1992 și nr. 10923/27.01.2014. La 13 noiembrie 2015 pârâta S.C. Continental S.R.L. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat rectificarea acelorași cărți funciare, în sensul radierii dreptului de administrare înscris în favoarea reclamantei în CF nr. x sub B3 în baza încheierii nr. 8239/17.04.1992 și în CF x sub B4 în baza încheierii nr. 42070/08.12.2015.

Primul ciclu procesual: Prin sentința civilă nr. 3000 din 28 noiembrie 2016, Tribunalul Timiș a admis în parte cererea principală. A admis în parte cererea reconvențională și a dispus rectificarea CF nr. x Timișoara (provenită din CF x Timișoara), în sensul radierii dreptului de proprietate publică al Municipiului Timișoara asupra terenului nr. top x și a dreptului de administrare înscris în favoarea reclamantei asupra aceluiași teren și al revenirii la situația anterioară privind dreptul de proprietate privată al Statului Român asupra terenului. Împotriva sentinței tribunalului, au declarat apel atât reclamanta S.C. A. S.A., cât și pârâtul Statul Român prin Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, iar împotriva sentinței și a încheierii din 3 octombrie 2016 a declarat apel pârâta S.C. Continental S.R.L..

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia civilă nr. 10 din 23 ianuarie 2018 pronunțată în dosar nr. x/2015, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul pârâtei - reclamantă reconvențională S.C. Continental S.R.L. și a admis apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.A., cât și pârâtul Statul Român prin Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara și a schimbat sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea principală și cererea reconvențională.

Decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție: Prin decizia nr. 4032 din 21 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, în majoritate, a admis recursurile formulate de reclamanta S.C. A. S.A. și de pârâta S.C. Continental S.R.L., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel în rejudecare: Prin decizia nr. 107 din 8 mai 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins excepția nulității sentinței civile nr. 3000 din 28 noiembrie 2016 invocată de apelanta S.C. Continental S.R.L.. A admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva aceleiași sentințe. A schimbat, în parte, sentința apelată și, în consecință, a dispus rectificarea CF nr. x Timișoara (provenit din CF x Timișoara) prin restabilirea situației anterioare și în ceea ce privește întabularea dreptului de administrare în favoarea reclamantei S.C. A. S.A.. A respins cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. Continental S.R.L. Timișoara. A obligat pe pârâtul Statul Român prin Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara și pârâta S.C. Continental S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de câte 1500 RON fiecare cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță. A menținut, în rest, sentința. A respins apelul declarat de pârâta S.C. Continental S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3000/28.11.2016 și împotriva încheierii din 3.10.2016, ambele pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2015. A respins apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva aceleiași sentințe. A fost obligat pârâtul Statul Român prin Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara și pârâta S.C. Continental S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de câte 16756,5 RON fiecare cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată în apel.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, pârâtul Statul Român prin Municipiul Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara și pârâta reclamantă reconvențională S.C. Continental S.R.L. au declarat recurs, criticând soluția pentru nelegalitate. Cu privire la recursul declarat de pârâții Statul Român prin Municipiul Timișoara și Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara: În cuprinsul cererii de recurs, pârâții au susținut că hotărârea instanței de apel este nelegală, deoarece se întemeiază pe o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor legale aplicabile în cauză. Deși dezlegările deciziei de casare asupra problemelor de drept sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare, faptul că prin hotărârea curții s-a dispus restabilirea situației anterioare, în sensul reînscrierii dreptului de administrare al intimatei S.C. A. S.A., denotă greșita interpretare dată de curtea de apel dispozițiilor legale în materie, precum și îndrumărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție din hotărârea de casare. În plus, în cauză s-a și dovedit că înscrierea dreptului de proprietate nu a fost valabilă, întrucât intimata nu a depus acte doveditoare, în sensul că societatea a avut capital integral de stat la data înființării, iar terenul nu era în patrimoniul societății, nefiind respectate prevederile art. 1 din H.G. nr. 834/1991. Au arătat și că intimata S.C. A. S.A. nu mai poate pretinde că deține un drept de administrare asupra terenului, atât timp cât prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.08.2001 aceasta a vândut cumpărătoarei S.C. Continental S.R.L. întregul drept de proprietate asupra construcțiilor componente ale imobilului înscris în CF nr. x Timișoara, astfel că dreptul de administrare al intimatei asupra terenului pe care era amplasată construcția a încetat odată cu vânzarea construcției. În plus, au arătat pârâții, odată cu trecerea terenului în proprietatea publică a Municipiului Timișoara, dreptul de administrare pretins de către S.C. A. S.A. asupra terenului înscris în CF nr. x Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x) s-a stins, potrivit prevederilor art. 867 din Legea nr. 278/2009. În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Recursul declarat de pârâta S.C. Continental S.R.L.: În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă S.C. Continental S.R.L. a susținut că cele două hotărâri pronunțate sunt lovite de nulitate absolută, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalului Timiș, în temeiul art. 497 coroborat cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat casarea deciziei, anularea hotărârii pronunțate de instanța de apel și a cele pronunțate de tribunal, și, în rejudecare, respingerea acțiunii raportat la excepțiile invocate, precum și admiterea cererii reconvenționale. Recurenta-pârâtă a susținut că au fost chemați în judecată în calitate de pârâți, pe de o parte, pe S.C. Continental S.R.L., iar pe de altă parte pe Statul Român, pe care reclamantă l-a considerat ca fiind reprezentat în acest litigiu de Municipiul Timișoara și Consiliu Local ai Municipiului Timișoara, deși prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat radierea dreptului de proprietate înscris în cartea funciară în favoarea unei entități administrativ teritorial distincte, respectiv Municipiul Timișoara. În cauză, Statul Român a fost citat exclusiv prin entitățile indicate de reclamantă în calitate de reprezentanți, fără a se verifica de către vreuna dintre instanțe daca aceste entități - Municipiul Timișoara și Consiliul Local Timișoara - ar putea avea sau nu calitatea de reprezentant legal al Statului Român. În raport de prevederile art. 223 C. civ., pârâta S.C. Continental S.R.L. a apreciat că Statul Român trebuia citat prin Ministerul Finanțelor Publice. A susținut că nu au fost respectate prevederile art. 80 C. proc. civ., câtă vreme pârâtul Statul Român nu a fost reprezentat și citat în mod legal, atât în fond cât și în apel. Instanța de apel avea obligația de a constata din oficiu lipsa calității de reprezentant al Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara, entități care au reprezentat Statul Român în acest litigiu în mod nelegal, cu nerespectarea dispozițiilor legale. Cu privire la fondul litigiului, s-a arătat că decizia de casare nu face nicio referire la stabilirea sau recunoașterea existenței vreunui titlul valabil care să ateste intimatei S.C. A. S.A. dreptul de administrare care a fost înscris în CF și care să fie de natură să oblige instanța de apel la admiterea cererii de reînscriere a dreptului de administrare, ca efect al repunerii în situația anterioară. A mai susținut că instanța de apel a dat o interpretare eronată, atât dezlegărilor date de Inalta Curte prin decizia de casare, cât și asupra sensului în care problemele de drept și caracterul obligatoriu al sentinței civile menționate se impun cu autoritate de lucru judecat în litigiu. În drept au fost invocate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză: Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a depus întâmpinare la recursul formulat de reclamanta S.C. Continental S.R.L. și la recursul declarat de pârâții Statul Român prin Municipiul Timișoara și Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, solicitând respingerea recursurilor, ca nefondate, și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 27 februarie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursurile și a fixat termen cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de pârâtul Statul Român prin Municipiul Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, și 8 C. proc. civ., și de pârâta S.C. Continental S.R.L. întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în condițiile în care în pârâții recurenți susțin critici întemeiate pe aceleași dispozitii legale, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., aceste critici urmează a fi analizate împreună. De asemenea, în analiza criticilor formulate. de pârâta S.C. Continental, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte, în condițiile prevăzute de art. 501 alin. (1) C. proc. civ., urmează a avea în vedere statuările obligatorii din decizia de casare nr. 4032/21.11.2018, pronunțată ÎCCJ. În ceea ce priveste criticile pârâtei S.C. Continental S.R.L., întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce vizează cadrul procesual al litigiului, în sensul că Statul Român trebuia citat prin Ministerul Finanțelor Publice, Înalta Curte reține că acest aspect a fost analizat în cadrul primului ciclu procesual în condițiile în care prin decizia de casare, s-a statuat expres că recursul pârâtei S.C. Continental a fost admis "doar sub aspectul modalității în care, de o manieră contradictorie, instanța de apel, în mod simultan, a valorificat și a contestat efectele autorității de lucru judecat deduse din sentința nr. 381/2010, irevocabilă prin decizia nr. 2381/2010." Astfel, în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță. Întrucât motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența. Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum și la criticile ce vizează incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici sunt nefondate în condițiile în care instanța de apel în motivarea/argumentarea soluției pronunțate s-a raportat la statuarile și problemele de drept dezlegate cu caracter obligatoriu din decizia de casare nr. 4032/21.11.2018 pronunțată în dosar nr. x/2015, de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care au fost admise recursurile declarate de reclamanta A. S.A. și de pârâta S.C. Continental S.R.L. împotriva deciziei nr. 10 din 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare, urmand ca la reluarea judecății, conform art. 501 C. proc. civ., să fie avute în vedere problemele de drept dezlegate în cuprinsul deciziei. Astfel, în condițiile în care prin decizia de casare au fost dezlegate probleme de drept ce vizează raporturile juridice dintre părți, instanța de apel în rejudecare în mod corect a dat eficienta dispozițiilor art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., potrivit cărora:,,(1) în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul", "(3) După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată". Din această perspectivă, Înalta Curte constată că instanța de apel în rejudecare în mod legal și corect a avut în vedere toate problemele de drept dezlegate prin decizia de casare, și, rejudecând cauza în limitele casării, a motivat/argumentat soluția adoptată în raport de exigențele prevăzute de art. 425 lit. b) C. proc. civ., fiind astfel nefondate criticile legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și respectiv de interpretarea dispozițiilor deciziei de casare. Astfel, instanța de apel în rejudecare în motivarea/argumentarea soluției adoptate a reținut că, prin decizia de casare nr. 4032/21.11.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că prin decizia civilă nr. 10/23.01.2018, "modificând în parte sentința de primă instanță și respingând cererea de radiere a dreptului de proprietate publică al Municipiului Timișoara, instanța de apel a apreciat că nu pot fi recunoscute efectele hotărârii judecătorești prin care s-a constatat nelegalitatea poziției nr. 3393 din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 1016/2005 (act în baza căruia se realizase înscrierea dreptului de proprietate publică în cartea funciară) întrucât s-ar opune dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004". O astfel de statuare este eronată, rezultat al confuziei între modalitatea în care se produc efectele unei hotărâri judecătorești, indiferent de jurisdicția care a pronunțat-o, și regimul invocării unei excepții de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual. Dispozițiile art. 4 invocate de instanța de apel în justificarea producerii efectelor hotărârilor judecătorești (sent. civ. nr. 381/15.09.2010 a Curții de Apel Timișoara, irevocabilă) doar în dosarul în care au fost pronunțate, nu pot susține un asemenea raționament, deoarece obiectul de reglementare al acestora nu vizează efectele cu care este înzestrată o hotărâre și modalitatea în care se repercutează într-o altă judecată, ci regimul juridic al invocării și admiterii excepției de nelegalitate în cadrul unui proces. Înlăturarea din judecată a actului declarat nelegal, ca efect direct al invocării și admiterii excepției, nu poate avea semnificația că respectivul act va fi considerat ca emis cu încălcarea legii doar în cadrul dosarului în care s-a invocat excepția și valabil în orice alte judecăți ulterioare. Aceasta întrucât o hotărâre care definitivează un litigiu…este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, conform art. 430 C. proc. civ., ce reprezintă dreptul comun în materie… în speță… este vorba despre… producerea efectelor hotărârii judecătorești, care trebuie să fie aceleași, indiferent de jurisdicția căreia îi aparține. Dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu instituie o derogare a efectelor hotărârii pronunțate în materia nelegalității unui act administrativ cu caracter individual pentru ca, aplicându-se norma specială, să fie înlăturat de la aplicabilitate dreptul comun. În acest context legal, a susține că efectele unei hotărâri judecătorești irevocabile care statuează asupra nelegalității unui act administrativ sunt limitate la cadrul procesual al judecății în care s-a invocat excepția de nelegalitate, înseamnă nesocotirea flagrantă a autorității lucrului judecat. Rațiunea reglementării acestui efect al hotărârii judecătorești a fost de a asigura stabilitatea și securitatea raporturilor juridice prin imposibilitatea contestării a ceea ce s-a statuat deja jurisdicțional… Atunci când autoritatea de lucru judecat se manifestă prin efectul său pozitiv (ca în speță), cea de-a doua instanță trebuie să țină seama de cele statuate anterior. Numai în situații excepționale o hotărâre nu este înzestrată cu efectul autorității de lucru judecat… Or, constatarea nelegalității unui act administrativ cu caracter individual nu este subsumabilă unor asemenea ipoteze. Statuarea instanței, în urma verificărilor jurisdicționale efectuate, cu privire la modalitatea în care a fost sau nu respectată legea la data emiterii actului respectiv nu poate avea un caracter temporar sau provizoriu. În speță, recunoscând acest efect, al autorității lucrului judecat, doar în cadrul procesului în care s-a invocat excepția de nelegalitate, instanța de apel transformă hotărârea anterioară într-una pro tempore, limitată în timp, ieșind din cadrul legal care nu permite înlăturarea efectelor autorității de lucru judecat…un act administrativ declarat nelegal nu va putea fi considerat valid într-o judecată ulterioară a acelorași părți, indiferent în fața cărei jurisdicții s-ar desfășura, întrucât pe acest aspect litigios puterea jurisdicțională s-a epuizat și nu mai poate fi adus în dezbaterea judiciară, opunându-se autoritatea de lucru judecat. Ca urmare, procedând la admiterea apelului pârâtei și la schimbarea sentinței cu consecința respingerii acțiunii reclamantei pe motiv că aceasta a solicitat rectificarea de carte funciară, fără să fi obținut anularea actului administrativ, iar nelegalitatea invocată și constatată anterior nu se opune noii judecăți, instanța de apel realizează un raționament eronat. Pe de o parte, neagă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care permite oricăreia dintre părți să opună lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Pe de altă parte, considerând că rectificarea de carte funciară poate să aibă la bază numai anularea unui act (din care ar decurge restabilirea situației anterioare), ignoră dispozițiile art. 34 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 7/1996, care permit oricărei persoane interesate să ceară rectificarea înscrierilor de carte funciară atunci când printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă s-a constatat că "înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valid". Or, constatarea nelegalității unui act înseamnă tocmai lipsirea de efecte a acestuia pentru că a fost emis cu nesocotirea prescripțiilor legale și deci, o înscriere de carte funciară care are la bază un astfel de act nu poate fi considerat valabilă în sensul textului legal anterior menționat. Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de S.C. A. S.A. a fost găsit întemeiat…La reluarea judecății, vor fi avute în vedere dezlegările date prin prezenta decizie aspectelor de drept referitoare la modalitatea în care se produce efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, respectiv, asupra modalității în care se repercutează statuările irevocabile ale jurisdicției administrative asupra judecății deduse ulterior în fața instanței civile. 2) Recursul pârâtei-reclamante… deduce judecății critici care au caracter fondat doar sub aspectul modalității în care decizia atacată a valorificat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței nr. 381/2010, irevocabilă prin decizia nr. 2381/2010… în mod contradictoriu, în analiza cererii principale, instanța neagă efectul pozitiv al lucrului judecat - cu motivarea că el s-ar limita la judecata în care s-a invocat excepția de nelegalitate - pentru ca apoi, analizând cererea reconvențională… să recunoască și să dea eficiență acestui efect pozitiv. Or, astfel de considerente ce se exclud reciproc…nu pot fundamenta soluția adoptată, atrăgând, pe acest aspect, soluția de casare cu trimitere, la fel ca în cazul recursului reclamantei, care a pus în discuție, chiar dacă dintr-o altă perspectivă, modalitatea în care se produc efectele autorității de lucru judecat în privința sentinței nr. 381/2010" (pag. 6 alin. (7)- pag. 9 alin. penultim din decizie). Având în vedere aceste dezlegări date prin decizia de casare problemelor de drept enunțate, ce au caracter obligatoriu pentru instanța în rejudecare, Înalta Curte reține incidența dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că " în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instnța care judecă fondul ".. și alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că "după casare, instanța va judeca din nou, în limitele casării", ceea ce înseamnă că părțile nu mai pot pune în discuție alte chestiuni și cu atât mai mult instanța nu le poate da o altă rezolvare, deoarece ar însemna să se încalce forța obligatorie și autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanței de casare. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, instanța de apel "a constat că efectele sentinței civile nr. 381 din 15.09.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2008 (irevocabilă prin decizia civilă nr. 2381/28.04.2011 a ÎCCJ) prin care s-a constatat nelegalitatea poziției nr. 3393 din Anexa nr. 2 din H.G. nr. 1016/2005 prin care s-a dispus trecerea din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara a imobilului înscris în CF nr. x Timișoara se impun cu autoritate de lucru judecat în prezentul litigiu în sensul invocat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, însușit de pârâtă prin întâmpinare și reținut de prima instanță". În consecință, având în vedere considerentele enuntate și, în respectarea dispozitiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel în argumentarea solutiei adoptate "a respins susținerile pârâtului apelant potrivit cărora admiterea excepției de nelegalitate a poziției nr. 3393 prin sentința civilă nr. 381/15.09.2010 nu poate determina prin ea însăși restabilirea situației de carte funciară întrucât actul administrativ anulat ar fi legal și producător de efecte juridice față de terți, la fel și pe cele potrivit cărora sentința civilă nr. 13496/15.10.2014 a Judecătoriei Timișoara și încheierea nr. 163646/15.09.2015 a OCPI Timiș s-ar opune unei asemenea restabiliri." În aceeași argumentare/motivare a soluției adoptate instanța de apel în rejudecare a reținut că: "susținerea aceluiași apelant potrivit căreia, urmare a restabilirii situației anterioare, în cartea funciară a terenului dreptul de proprietate ar trebui înscris în favoarea Primăriei Municipiului Timișoara și nu a Statului Român (întrucât terenul din care parcela în litigiu a fost dezmembrată ar fi avut primăria ca proprietar tabular) nu poate fi primită ca temei de schimbare a sentinței câtă vreme o eventuală cerere de rectificare în acest sens a cărții funciare nu a fost formulată în condiții de legală sesizare a primei instanțe". Înalta Curte constată că instanța de apel în rejudecare, în argumentarea/motivarea soluției pronunțate s-a raportat și "la susținerile reclamantei și ale pârâtei reconvenționale", reținând că prin decizia de casare s-a statuat cu caracter obligatoriu că "la reluarea judecății, vor fi avute în vedere dezlegările date… aspectelor de drept referitoare la modalitatea… în care se repercutează statuările irevocabile ale jurisdicției administrative asupra judecății deduse ulterior în fața instanței civile", că: "recursul formulat de S.C. Continental S.R.L. deduce judecății critici care au caracter fondat doar sub aspectul modalității în care decizia atacată a valorificat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței nr. 381/2010, irevocabilă prin decizia nr. 2381/2010". Prin urmare, față de statuările și dezlegările de drept obligatorii date prin decizia de casare, Înalta Curte constată că în mod corect, legal și în respectarea statuărilor și problemelor de drept dezlegate prin decizia de casare, instanța de apel în rejudecare a reținut că: "efectele anulării actului administrativ se produc și în prezentul litigiu dedus instanței civile", în condițiile în care instanța de casare a mai statuat că "reclamanta S.C. A. S.A. este îndreptățită să solicite în baza art. 34 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 7/1996 restabilirea situației de carte funciară anterioară emiterii acestui act (poziția nr. 3393 din Anexa nr. 2 din H.G. nr. 1016/2005 cu privire la terenul în litigiu) ce a fost constatat ca fiind nelegal și, deci, lipsit de efecte juridice și că, în contra susținerilor pârâtei S.C. Continental S.R.L., reclamanta deține un titlu care îi recunoaște dreptul de administrare asupra terenului, anume hotărâri judecătorești pronunțate în litigii purtate între părțile din prezenta cauză și care se bucură de efectul autorității de lucru judecat". Cum prin decizia de casare s-a mai statuat că în rejudecare va fi avută în vedere și "critica referitoare la respingerea apelului pârâtei fără a fi analizat în substanța sa, ca urmare a recunoașterii efectului pozitiv al altor hotărâri" și că, "se va ține seama totodată, de faptul că, de principiu, o cerere incidentală, cum este cererea reconvențională, poate avea, în mod necesar, soluția determinată de cea pe care o primește cererea principală (pentru că a admite existența dreptului afirmat pe cale principală înseamnă, în mod necesar, a nu accepta inexistența aceluiași drept, așa cum se susține prin cererea reconvențională)", (pag. 9 alin. ultim - pag. 10 primul alineat din decizia de casare), instanta de apel în rejudecare în argumentarea/motivarea soluției adoptate a avut în vedere și aceste statuări ale instanței de casare în respectarea dispozițiilor art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ. În motivarea soluției adoptate, instanța de apel în rejudecare a arătat și argumentele pentru care a respins cererea reclamantei de întabulare a dreptului de proprietate ca poziție de sine stătătoare, în rangul încheierii nr. 8329 din 17.04.1992 și nr. 10923/27.01.2014" câtă vreme, față de prevederile art. 28 și 29 din Legea nr. 7/1996 și ale Ordinului nr. 700/2014, stabilirea poziției și a rangului în care se fac înscrierile de carte funciară este atributul registratorului de carte funciară. Față de considerentele deciziei de casare, Înalta Curte constată că, în respectarea dispozițiilor art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța de apel în rejudecare a dat eficiență dezlegărilor de drept și statuărilor obligatorii din decizia de casare în sensul expres statuat, și anume că: "efectele anulării actului administrativ se produc și în prezentul litigiu dedus instanței civile, că reclamanta S.C. A. S.A. este îndreptățită să solicite în baza art. 34 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 7/1996 restabilirea situației de carte funciară anterioară emiterii acestui act (poziția nr. 3393 din Anexa nr. 2 din H.G. nr. 1016/2005 cu privire la terenul în litigiu) ce a fost constatat ca fiind nelegal și, deci, lipsit de efecte juridice și că, în contra susținerilor pârâtei S.C. Continental S.R.L., reclamanta deține un titlu care îi recunoaște dreptul de administrare asupra terenului, anume hotărâri judecătorești pronunțate în litigii purtate între părți din prezenta cauză și care se bucură de efectul autorității de lucru judecat". Or, din această perspectivă, în condițiile în care instanța de casare a dezlegat problemele de drept în ce privește efectele anulării actului administrativ care se produc și în prezentul litigiu dedus instanței civile, precum și cele legate de îndreptățirea reclamantei S.C. A. S.A. ca în temeiul art. 34 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 7/1996 să solicite restabilirea situației de carte funciară anterioară emiterii acestui act (poziția nr. 3393 din Anexa nr. 2 din H.G. nr. 1016/2005 cu privire la terenul în litigiu) statuând expres că reclamanta deține un titlu care îi recunoaște dreptul de administrare asupra terenului în baza unor hotărâri judecătorești pronunțate în litigiile purtate între părți, hotărâri "care se bucură de efectul autorității de lucru judecat", Înalta Curte reține că sunt nefondate atât criticile legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., precum și criticile legate de interpretarea și aplicarea eronată a deciziei de casare din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., precum și criticile legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează ipoteza în care "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", Înalta Curte reține, că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, ceea ce însă în raport de dezlegările de drept și statuările obligatorii stabilite prin decizia de casare, nu se verifică în cauză. Aceasta cu atât mai mult cu cât instanța de casare a statuat cu putere obligatorie că "reclamanta deține un titlu care îi recunoaște dreptul de administrare asupra terenului, anume hotărâri judecătorești pronunțate în litigii purtate între părți și care se bucură de efectul autorității de lucru judecat". Or, având în vedere problemele de drept dezlegate, statuările și îndrumările obligatorii stabilite prin decizia de casare, în sarcina instanței în rejudecare în raport de dispozițiile art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., precum și în condițiile în care instanța de casare a statuat expres că au fost găsite fondate "criticile pârâtei-reclamante doar sub aspectul modalității în care, de o manieră contradictorie, instanța de apel, în mod simultan, a valorificat și a contestat efectele autorității de lucru judecat deduse din sentința nr. 381/2010, irevocabilă prin decizia nr. 2381/2010," și că "sub acest aspect recursul" acesteia a fost admis, "decizia casată și cauza trimisă, conform art. 497 C. proc. civ., spre rejudecare unitară aceleiași instanțe de apel", Înalta Curte reține că sunt nefondate și criticile formulate de pârâta S.C. Continental S.R.L. în ce privește încălcarea dispozițiilor art. 223 și art. 80 C. proc. civ. Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din criticile recurenților nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin 1 C. proc. civ. urmează a respinge, ca nefondate, recursurile formulate de pârâții Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Statul Român prin Municipiul Timișoara și de pârâta S.C. Continental S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 107 din 8 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. Fața de soluția de respingere a recursurilor, în temeiul art. 453 C. proc. civ., urmează a fi obligați recurenții pârâți Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Statul Român prin Municipiul Timișoara și recurenta-pârâta S.C. Continental S.R.L. la plata sumei de 23.334,23 RON, în solidar, către intimata-reclamantă A. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, și pe cale de consecinta a se respinge cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de recurenții pârâți Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Statul Român prin Municipiul Timișoara și de recurenta-pârâtă S.C. Continental S.R.L..