Decizia nr. 7/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 438/2019 a Tribunalului Timiș

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă la data de 5 iulie 2018 reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, rectificarea cărții funciare nr. x (nr. CF vechi x) Timișoara, în sensul înscrierii/intabulării reclamantei ca proprietară a terenului în suprafață de 2.186 mp, situat în Timișoara, str. x, în virtutea efectului achizitiv al publicității materiale de carte funciară, în temeiul prevederilor art. 38 din Decretul nr. 115/1938. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 33-38 din Decretul nr. 115/1938, precum și prevederile art. 34, 36-38 din Legea nr. 7/1996. I.

Sentința pronunțată de Tribunalului Timiș, secția I civilă Prin sentința nr. 438/PI din data de 28 martie 2019, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis cererea de chemare în judecată și a dispus rectificarea cărții funciare nr. x, provenită din conversia pe hârtie a cărții funciare vechi 61 Timișoara, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei A. S.R.L. asupra imobilului teren în suprafață de 2.186 mp situat în municipiul Timișoara, str. x în aceeași carte funciară. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în primul ciclu procesual Prin decizia nr. 65 din data de 17 iunie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, împotriva sentinței nr. 438/PI din data de 28 martie 2019, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția I civilă, pe care a schimbat-o, în tot, și a respins acțiunea ca neîntemeiată. I.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în primul ciclu procesual Prin decizia nr. 1258 din data de 9 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 65 din data de 17 iunie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în al doilea ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 309 din data de 25 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 438 din data de 28 martie 2019, pronunțate de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2018. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 309 din data de 25 noiembrie 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara. I.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 31 ianuarie 2022, sub nr. x/2018*. 1.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Prin încheierea de ședință din data de 24 mai 2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și a fixat termen de judecată, cu citarea părților în ședință publică. Totodată, a reținut că nu este incidentă excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L. I.

Motivele de recurs Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în esență, recurentul-pârât a susținut că decizia pronunțată de instanța de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, a arătat că, după casarea cu trimitere spre rejudecare, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a reținut că puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 453 din data de 5 mai 2010, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2008, având ca obiect plângere carte funciară, nu mai poate fi analizată raportat la decizia nr. 910 din data de 17 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost lămurit dispozitivul hotărârii nr. 400/2013 a Curții de Apel Alba Iulia, care a stat la baza radierii intimatei-reclamante din cartea funciară și de înscriere a recurentului-pârât ca proprietar al suprafeței de teren în litigiu, apreciindu-se că radierea intimatei-reclamante din cartea funciară x Timișoara (403576 Timișoara), nr. Top x a fost nelegală. A apreciat că este neîntemeiată soluția prin care s-a respins apelul pe care l-a formulat, raportat la decizia nr. 910 din data de 17 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în care nu a fost parte, decizie care nu îi poate fi opozabilă și de al cărei conținut nu are cunoștință, întrucât nu i-a fost comunicată. Prin urmare a apreciat că a fost încălcat principiul contradictorialității, precum și dreptul său la apărare, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia pronunțată, a analizat această decizie, dată într-un dosar în care nu a fost parte, fără să i-o comunice sau să îi solicite să formuleze un punct de vedere cu privire la aceasta. În opinia recurentului-pârât, nu sunt caduce considerentele decizie nr. 453 din data de 5 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, care, în analiza plângerii de carte funciară, s-a bazat pe interpretarea dispozitivului hotărârii nr. 400/2003 a Curții de Apel Alba Iulia. Totodată, a susținut că operează puterea de lucru judecat a decizie nr. 453 din data de 5 mai 2010, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2008, precum și că, potrivit art. 861 C. civ.: "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile". Prin urmare, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost declarat și motivat, casarea deciziei recurate și, pe cale, de consecință, respingerea acțiunii. I.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea, formulată în termen legal, intimata-reclamantă A. S.R.L., în principal, a invocat excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de lege (excepție a cărei neincidență în cauză a fost reținută prin încheierea de ședință din data de 24 mai 2022), iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Astfel, a susținut că recursul este nemotivat, întrucât recurentul-pârât nu a adus veritabile critici de nelegalitate hotărârii recurate, ci a reluat unele aspecte de fapt străine de hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, iar singurul aspect supus discuției – privitor la caracterele dreptului de proprietate publică – este străin de specificul căii de atac a recursului. Pe fondul recursului, a combătut cele susținute de recurentul-pârât, apreciind că aceste afirmații sunt nefondate. Astfel, în ceea ce privește critica prin care s-a afirmat nerespectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, a apreciat că, deși recurentul-pârât nu a fost parte în dosarul având ca obiect lămurirea dispozitivului sentinței nr. 400/2003 a Curții de Apel Alba Iulia, conținutul hotărârii pronunțate a fost adus la cunoștința acestuia, întrucât a depus această decizie în etapa soluționării recursului în cadrul prezentului dosar, în care recurentul-pârât este parte. Referitor la lipsa caducității considerentelor deciziei nr. 453 din data de 5 mai 2010, a subliniat că la pronunțarea deciziei recurate, curtea de apel a fost ținută de statuările obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit cu putere obligatorie faptul că, urmare a deciziei nr. 910 din data de 17 februarie 2021, devin caduce considerentele deciziei nr. 453/2010. Raportat la invocarea de către recurentul-pârât a dispozițiilor art. 861 C. civ., a învederat că acestea au fost invocate de către partea adversă în toate înscrisurile depuse, fără niciun argument legal raportat la acestea și fără a se preciza o legătură cu celelalte motive arătate. A menționat că dreptul său de proprietate nu a fost contestat până la acest moment, intabularea dreptului Statului Român fiind efectuată în mod neîntemeiat și nelegal, motiv pentru care nu prezintă relevanță analiza caracteristicilor domeniului public. Prin răspunsul la întâmpinare, depus în termen legal, reluând susținerile formulate prin cererea de recurs, recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a solicitat respingerea apărărilor părții adverse și admiterea recursului pe care l-a declarat, casarea deciziei atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Printr-o primă critică, în esență, recurentul-pârât, a susținut că, în speță, operează puterea de lucru judecat a decizie nr. 453 din data de 5 mai 2010, dată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2008, iar instanța, pronunțând soluția de respingere a apelului pe care l-a promovat, a avut în vedere în mod greșit decizia nr. 910 din data de 17 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât nu a fost parte în dosarul în care aceasta a fost pronunțată. Preliminar, Înalta Curte constată că prin această critică, dezvoltată de recurentul-pârât pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, acesta invocă nesocotirea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 453 din data de 5 mai 2010, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, sens în care, susținerea părții va fi reîncadrată în motivul de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în raport de care urmează a fi analizată. Examinând decizia recurată din perspectiva acestei critici, Înalta Curte constată că instanța de apel, rejudecând apelul prin prisma motivelor invocate și din perspectiva limitelor rejudecării după casare, potrivit art. 501 C. proc. civ., a reținut că, în cauză, puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 453 din data de 5 mai 2010, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2008, având ca obiect plângere de carte funciară, nu mai poate fi analizată raportat la elementul nou furnizat în cadrul recursului, respectiv decizia nr. 910 din data de 17 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost lămurit dispozitivul sentinței nr. 400/2013 a Curții de Apel Alba Iulia, care a stat la baza radierii dreptului intimatei-reclamante din cartea funciară și de înscriere a celui al recurentului-pârât ca proprietar tabular al suprafeței de teren în litigiu. A arătat că efectul pozitiv al lucrului judecat constatat de către instanța de apel în primul ciclu procesual și validat de către instanța de recurs prin decizia de casare, ca raționament juridic, și-a pierdut valabilitatea în condițiile apariției elementului nou, respectiv decizia nr. 910 din data de 17 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 400/2013 a Curții de Apel Alba Iulia. Prin urmare, a concluzionat că, în cauză, s-au schimbat împrejurările care au stat la baza pronunțării deciziei civile nr. 453 din data de 5 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara și astfel și efectele puterii de lucru judecat, în condițiile în care decizia civilă nr. 453 din data de 5 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2008, a avut la baza stabilirii soluției interpretarea dată de către instanță efectelor sentinței civile nr. 400/2013 a Curții de Apel Alba Iulia, interpretare contrară celei reținute prin decizia nr. 910/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 400/2013. Or, cele reținute de către instanța de apel sunt în deplină concordanță cu cele statuate prin decizia de casare, a căror dezlegări îi sunt obligatorii, în raport de prevederile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, prin decizia nr. 1258 din data de 9 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă în primul ciclu procesual și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, stabilind că, la reluarea judecății, se va ține seama inclusiv de elementul nou relevat în faza recursului, constând în lămurirea dispozitivului hotărârii referitoare la anularea certificatului de atestare. A statuat că se vor avea în vedere, față de pronunțarea deciziei nr. 910 din data de 17 februarie 2021 a Înaltei Curți Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, conținutul și sensul dispozitivului sentinței nr. 400/2003 a Curții de Apel Alba Iulia, așa cum au fost lămurite, ceea ce face deopotrivă, ca analiza realizată de instanța care a soluționat plângerea de carte funciară să nu se mai poată opune cu efectul pozitiv al lucrului judecat (câtă vreme a privit un alt înțeles al hotărârii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate decât cel dat în procedura lămuririi dispozitivului) și, deci, ca instanța de apel să realizeze propria analiză. În urma casării dispuse prin decizia anterior menționată, în rejudecare, instanța a de apel, analizând motivele de apel invocate de parte, a avut în vedere efectele deciziei nr. 910 din data de 17 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, respectând, astfel, cele statuate prin decizia de casare, în aplicarea prevederilor art. 501 C. proc. civ. Ca atare, critica recurentului-pârât, în sensul că instanța de apel a avut în vedere în mod greșit decizia nr. 910 din data de 17 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât nu a fost parte în dosarul în care aceasta a fost pronunțată, este nefondată, în condițiile în care curtea de apel a fost ținută să se raporteze la aceasta, ca urmare a statuărilor obligatorii ale instanței de recurs. Totodată, contrar susținerii recurentului-pârât, potrivit căreia, în cauză, operează puterea de lucru judecat a decizie nr. 453 din data de 5 mai 2010, dată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2008, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut în mod legal că puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 453 din data de 5 mai 2010, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2008, nu mai poate fi analizată raportat la decizia nr. 910 din data de 17 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Aceasta, având în vedere că, prin decizia de casare, instanța supremă a dat o dezlegare acestei probleme de drept, statuând că devin caduce – din perspectiva care interesează la speță – considerentele deciziei nr. 453 din data de 5 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, care, în analiza plângerii de carte funciară, s-a bazat pe o interpretare proprie a dispozitivului sentinței nr. 400/2003 a Curții de Apel Alba Iulia, stabilind că aceasta vizează radierea suprafeței de teren din cartea funciară, contrar a ceea ce s-a stabilit ulterior, pe calea lămuririi dispozitivului hotărârii, în sensul că radierea suprafeței de 2.186 mp, suprafață individualizată în cartea funciară x Timișoara nr. top x, se referă la radierea acestei suprafețe de teren din certificatul de atestare a dreptului de proprietate (și care corespunde soluției instanței, intrată în această modalitate în autoritate de lucru judecat). Or, având în vedere că, astfel cum s-a mai arătat, dezlegarea dată de instanța de recurs problemelor de drept este obligatorie pentru instanța de fond care rejudecă procesul, în mod corect instanța de apel a reținut că efectul pozitiv al lucrului judecat al deciziei nr. 453 din data de 5 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, constatat în primul ciclu procesual, și-a pierdut valabilitatea. Celelalte critici ale recurentului-pârât privind pretinsa încălcarea a principiului contradictorialității și a dreptului său la apărare nu sunt apte a fi analizate din perspectiva vreunui motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., susținerile părții nevizând judecata finalizată prin hotărârea recurată, ci decizia de casare pronunțată în cauză, partea exprimându-și nemulțumirea cu privire la valorificarea în speță de către instanța de recurs a deciziei nr. 910 din data de 17 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Nici trimiterea la dispozițiile art. 861 C. civ. nu poate fi circumscrisă vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de lege, simpla redare a unei norme de drept material neputând fi apreciată a reprezenta o critică de nelegalitate la adresa deciziei recurate, în condițiile în care, partea nu a făcut altceva decât să enunțe textul legal, fără a formula vreo altă susținere. În consecință, față de argumentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, împotriva deciziei civile nr. 309 din data de 25 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.