ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1142/2025

Ședința publică din data de 3 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la 29 iunie 2016 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., S.C. P. S.A. și S.C. Q. S.A.;

- să se constate nulitatea absolută parțială a actului/documentației de apartamentare înscrisă în CF x Timișoara pentru nr. top x ulterior transcrisă în CF x Timișoara în privința calificării ca spații comune indivize a spațiilor situate la demisolul imobilului (în fapt, foste apartamente);

- să se stabilească că o suprafață de 973 mp teren din nr. top x este, în sensul art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 modificată și art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 250/2007 o suprafață suficientă pentru buna utilizare a imobilului construcție situat în Timișoara B-dul x nr. 65 ce a aparținut antecesorilor lor;

- să se constate nulitatea absolută parțială a actului/documentației de apartamentare înscrisă și ulterior transcrisă în aceleași cărți funciare și în privința cotelor de teren aferente apartamentelor din imobil;

- să se dispună reapartamentarea întregului imobil prin atribuirea de cote de teren corespunzătoare apartamentelor/spațiilor de la demisolul imobilului raportat la suprafața construită și restrângerea în mod corespunzător a cotelor de teren aferente apartamentelor situate la parter și la etajul construcției;

- să se constate că în fapt imobilul nr. top. x, teren intravilan împrejmuit are o suprafața reală de 1779 mp și să se dispună rectificarea suprafeței înscrisă în CF de la 1287 mp la 1779mp;

- să se dispună dezmembrarea imobilului nr. top. x în loturi noi, unul, ca teren aferent imobilului casă cu mai multe apartamente din Timișoara B-dul x nr. 65 și un altul liber, având ca proprietar Statul Român;

- să se dispună rectificarea tuturor înscrierilor de carte funciară efectuate în baza actelor mai sus arătate a căror nulitate au solicitat a fi constatată și a cărților funciare subsecvent constituite.

La data de 21 octombrie 2016, reclamanții au depus completare de acțiune solicitând să se constate și nulitatea absolută a încheierii de carte funciară ce a stat la baza înscrierii actului/documentației de apartamentare indicat/ă în cererea introductivă și ca admiterea celorlalte capete de cerere indicate în cererea introductivă să se dispună potrivit constatărilor și concluziilor raportului de expertiză extrajudiciară (anexat) întocmit de expert judiciar R..

Totodată, au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei S., succesoarea numitei E. (decedată).

Urmare a transmiterii proprietății către S.C. Q. S.A., pârâta S.C. P. S.A. a arătat că nu mai are calitate procesuală pasivă și a solicitat introducerea în cauză a societății cumpărătoare.

La data de 21 octombrie 2016, instanța a respins excepția necompetenței materiale a tribunalului și a încuviințat cererea de introducere în cauză a S.C. Q. S.A..

Prin sentința nr. 606 din 5 mai 2017, Tribunalul Timiș, secția civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei E. și a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva acesteia, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și excepția inadmisibilității cererii invocată de același pârât.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți.

Prin decizia nr. 208 din 5 decembrie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul reclamanților A., B. și C. împotriva sentinței tribunalului.

A admis cererea de intervenție accesorie formulată în sprijinul apelanților de T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. și II..

A schimbat, în parte, sentința, în sensul că a admis acțiunea completată.

A constatat că suprafața reală a imobilului nr. top. x, teren intravilan înscris în CF x Timișoara, actual în CF x Timișoara, este de 1783 mp și a dispus modificarea suprafeței înscrisă în cartea funciară de la 1287 mp la 1783 mp.

A respins, în rest, acțiunea.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A respins apelul pârâtului Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași hotărâri.

I-a obligat pe pârâții-intimați Municipiul Timișoara, Consiliul Local al municipiului Timișoara, G. și O. la plata, în solidar către reclamanții apelanți, a sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 455 din 19 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamanții A., C. și B. (decedată) împotriva deciziei nr. 208 din 5 decembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

A casat, în parte, decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

A menținut dispozițiile privind:

- admiterea cererii de intervenție accesorie fomulată de T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. și II.;

- constatarea faptului că suprafața reală a imobilului nr. top. x, teren intravilan înscris în CF x Timișoara, actual CF x Timișoara, este de 1783 mp și dispunerea modificării suprafeței înscrise în cartea funciară de la 1287 mp la 1783 mp;

- respingerea apelului declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței nr. 606 din 5 mai 2017 a Tribunalului Timiș, secția I civilă.

A respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva aceleiași decizii.

Prin decizia civilă nr. 131 din 11 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost admis apelul formulat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 606 din 5 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu intimații-pârâți Municipiul Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, D., S., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., S.C. P. S.A., S.C. Q. S.A.., intervenienți intimați T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. și II., pârâtul Statul Roman, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și intervenienții forțați intimați JJ., KK., LL., MM., NN., OO. și PP..

A fost schimbată, în parte, sentința civilă, în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată și completată de reclamanții A., B. și C..

S-a dispus modificarea suprafeței imobilului - teren înscris în CF x Timișoara, actual CF x Timișoara, de la 1287 mp la 1783 mp.

S-a constatat nulitatea absolută parțială a documentației de apartamentare înscrisă în CF x Timișoara pentru nr. top. x, ulterior transcrisă în CF x Timișoara în privința calificării ca spații comune indivize a spațiilor situate la demisolul imobilului, precum și a încheierii de carte funciară ce a stat la baza înscrierii acestei operațiuni.

S-a constatat nulitatea absolută parțială a documentației de apartamentare înscrisă în CF x Timișoara pentru nr. top. x, ulterior transcrisă în CF x Timișoara în privința cotelor de teren aferente apartamentelor din imobil, precum și a încheierii de carte funciară ce a stat la baza înscrierii acestei operațiuni.

S-a stabilit că terenul aferent construcției situate în Timișoara, Bulevardul x, cu nr. top x este în suprafață de 1583 mp.

S-a dispus dezmembrarea imobilului constând în casă și curte în suprafață de 1783 mp cu nr. top. x, înscris în CF x Timișoara în două loturi: lotul l, constând în casă și curte în suprafață de 1583 mp, situate în Timișoara, Bulevardul x, nr. 65 și lotul x constând în teren intravilan în suprafață de 200 mp înscris în CF nou, conform propunerii de dezmembrare efectuată în cauză de domnul expert QQ..

S-a dispus reapartamentarea imobilului constând în casă cu 29 de apartamente (D +P+E), și curte în suprafață de 1583 mp, cu nr. top x, conform propunerii formulate de expertul QQ., varianta a doua, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu mențiunea că fiecare cotă parte indiviză din terenul aferent construcției va fi calculată pentru fiecare apartament prin raportare la suprafața de 1583 mp.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.

Au fost obligați fiecare dintre pârâți și intervenienți la cheltuieli de judecată către reclamanți în cuantum de 569,74 RON fiecare.

Prin decizia civilă nr. 272 din 11 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost respinsă excepția tardivității cererii de completare a dispozitivului.

A fost admisă cererea de completare a deciziei civile nr. 131 din 11 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, formulată de apelantul-reclamant A..

A fost dispusă rectificarea înscrierilor de carte funciară efectuate în baza documentației de apartamentare înscrisă în CF x Timișoara pentru nr. top. x, ulterior transcrisă în CF x Timișoara în privința calificării ca spații comune indivize a spațiilor situate la demisolul imobilului și în privința cotelor de teren aferente apartamentelor din imobil și a încheierii de carte funciară ce a stat la baza înscrierii acestei operațiuni, ca urmare a constatării nulității absolute parțiale a acesteia, precum și a cărților funciare subsecvent constituite.

Împotriva deciziei civile nr. 131 din 11 mai 2023 și a deciziei civile nr. 272 din 11 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, intervenienții OO., PP., NN., LL., MM. și JJ. împreună cu pârâții K., H. și S. au formulat cerere de recurs.

De asemenea, împotriva deciziei civile nr. 131 din 11 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara au declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 8 aprilie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5.

Prin rezoluția din 23 aprilie 2024, s-a dispus comunicarea recursurilor reciproc între recurenți și către intimați, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare, în termen de 30 de zile de la comunicare.

În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 21 ianuarie 2025 când s-a dispus amânarea cauzei la 25 martie 2025, față de împrejurarea că raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor formulate în cauză nu a putut fi comunicat intimatelor-pârâte P. S.A. și Q. S.A.

La 25 martie 2025, prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a reținut că hotărârea este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, recursurile sunt declarate în termenul legal, iar parte din criticile formulate prin cererile de recurs pot fi examinate din perspectiva dispozițiilor art. 488 din C. proc. civ.

După epuizarea etapelor prevăzute de procedura de filtru, s-a fixat termen la 25 martie 2025 pentru discutarea admisibilității în principiu a recursului.

Constatându-se admisibilitatea în principiu a recursurilor, prin încheierea de ședință din 25 martie 2025 a fost stabilit termen la 3 iunie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării căii de atac.

a) Recursul declarat de intervenienții OO., PP., NN., LL., MM. și JJ. împreună cu pârâții K., H. și S.:

Cu privire la recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 131 din 11 mai 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, recurenții au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și au arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală în ceea ce privește constatarea nulității absolute parțiale a documentației și a încheierilor de carte funciară referitoare la dezmembrarea și reapartamentarea imobilului.

Recurenții au mai mentionat că, de altfel, hotărârea nu este motivată - din lecturarea ei rezultă că instanța de apel a reiterat motivele din apel și din decizia de casare, apoi a dispus soluția, fără să menționeze și motivele pentru care a ajuns la această concluzie.

Au precizat că au invocat excepția lipsei calității procesuale active a apelanților, însă instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acesteia. Au învederat că, transmițând dreptul de proprietate asupra apartamentelor deținute, apelanții și-au pierdut calitatea procesuală activă în cauză.

În continuare, au afirmat că în ceea ce privește fondul cauzei, raportat la probele administrate, cât mai ales la temeiurile de drept invocate în susținerea stării de fapt, instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală.

Prima instanță a interpretat și reținut corect dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2000, text ce prevede sub sancțiunea nulității absolute doar schimbarea destinației spațiului survenită după remiterea notificării - ori, în dosar nu există nicio probă că schimbarea spațiului aflat la subsolul imobilului a avut loc după trimiterea notificării. În referatul existent în dosarul administrativ, aferent notificării, se menționează că, la subsolul imobilului se află boxe, care nu erau în circuitul locativ.

În concluzie, nu există niciun script care să probeze faptul că, în cazul subsolului imobilului, a fost schimbată destinația după depunerea notificării.

Referitor la terenul construit și neconstruit, în suprafață de 1287 mp, ce constituie nr. topografic x, acesta a fost cuprins la rândul său, prin aceeași documentație de apartamentare executata de expert RR., în părți comune indivize, cum de altfel au și fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare ale apartamentelor, toate menționând și părțile comune indivize.

Or, raportat la acest aspect, cât timp în cauză nu există niciun temei sau caz care să atragă nulitatea absolută a documentației de apartamentare, în sensul calificării ca spatii comune indivize a celor situate la demisolul imobilului, nu exista niciun temei pentru atribuirea de cote de teren spațiilor de la demisol.

De altfel, din planșele foto depuse la dosar se poate observa că demisolul este spațiu tehnic, în el aflându-se conductele de apa și canal, fiind încă o dovadă a faptului că acest spațiu are natura juridică de părți comune indivize, iar nu de entitate distinctă.

În opinia recurenților, în mod corect a analizat prima instanță solicitarea reclamanților privind stabilirea unei suprafețe de 973 mp teren din numărul topografic x ca fiind suficient spre o buna utilizare a construcției, întrucât terenul ce are calitatea de parte comună indiviză se stabilește ținând cont de suprafața necesară, așa cum dispune art. 649 C. civ.. Așa cum rezulta și din planșa topografică, tot terenul ce constituie numărul topografic x este ocupat de casa, curtea comună și de magaziile cumpărate, astfel că întreaga suprafață este necesară pentru buna utilizare a construcției.

Cu privire la recursul declarat împotriva hotărârii de completare dispozitiv nr. 272 din 16 noiembrie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, recurenții au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și au arătat că hotărârea recurată nu este motivată, în sensul că instanța de apel a reiterat motivele din apel și din decizia de casare, apoi a dispus soluția, fără să menționeze și motivele pentru care a pronunțat acea decizie.

În cuprinsul memoriului de recurs, au reiterat aceleași critici cu cele din recursul împotriva deciziei civile nr. 131 din 11 mai 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, arătând în plus doar faptul că deși dosarul a fost casat cu trimitere spre rejudecare în fața instanței de apel, în vederea completării raportului de expertiză, în cauză fiind realizată o astfel de completare, instanța de apel a ignorat-o și a ales în opinia recurenților, un raport de expertiză pe placul apelanților.

b) Recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului:

Printr-un prim motiv de recurs, subsumat dispozițiilor art. 488 (l) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă criticând decizia civilă nr. 131 din 11 mai 2023 a Curții de Apel Timișoara, a arătat că în mod eronat instanța nu a admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

În condițiile Legii nr. 10/2001 republicată, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului are obligații legale numai în condițiile art. 29 și art. 31 din Legea nr. 10/2001, respectiv numai pentru imobilele care se află evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate integral, cu respectarea prevederilor legale, în urma notificării transmise de petenți.

Astfel, în condițiile legale ale articolelor anterior menționate, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului are obligația să emită o decizie motivată, cu propunerea de acordare despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, care va fi comunicată către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul instituției, conform prevederilor din Legea nr. 247/2005 Titlul VII.

S-a mai învederat că în ceea ce privește competența instanței, aceasta putea interveni numai în măsura în care se emitea această decizie sau dispoziție motivată de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului prin finalizarea procedurii administrative, pentru ca această decizie, ulterior, să poată face obiectul analizei instanței judecătorești pentru legalitate, în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Ca atare, s-a concluzionat că în cadrul contestației formulate de contestatori, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu are calitate procesuală de a se pronunța asupra capetelor de cerere prezentate.

De asemenea, în dovedirea calității de persoană îndreptățită a contestatorilor este necesară depunerea tuturor actelor doveditoare în condițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, precum și dovedirea preluării abuzive a imobilului revendicat de către Statul Român.

Așadar, apreciază ca nu este dovedită calitatea procesuală pasivă în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, iar soluționarea notificării reclamanților pe fond urmează numai după completarea dosarului administrativ cu toate actele doveditoare.

De asemenea, în condițiile emiterii deciziei motivate de propunere de acordare a despăgubirilor, numai după dovedirea calității de persoană îndreptățită în condițiile Legii nr. 10/2001, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului are obligația să înainteze decizia motivată către instituția competentă (Comisiei Naționale din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților), iar nu să acorde efectiv aceste despăgubiri.

În condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului are obligația să emită o decizie motivată, pentru propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale respectiv, Legea nr. 165/2013 și să înainteze această decizie Comisiei Naționale din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că în mod nelegal a fost obligată la plata cheltuielilor de judecata în suma de 569,74 RON, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 454 si urm. C. proc. civ.

Totodată, pentru acordarea cheltuielilor de judecată este necesară probarea efectuării lor pe baza documentelor justificative, în condițiile art. 452 C. proc. civ., care trebuie depuse la dosarul cauzei în original, înainte ca instanța să rămână în pronunțare, condiții neîndeplinite în cauză.

În conformitate cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocațial pot fi puse în sarcina părții adverse doar în măsura rezultată după evaluarea lor în raport de valoarea pricinii și munca avocatului și numai în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

c) Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara:

Invocând dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 405 C. proc. civ., raportate la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din același act normativ, recurentul-pârât a arătat că hotărârea atacată este lovită de nulitate, întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat în mod distinct și nici măcar implicit asupra apelului său formulat împotriva sentinței nr. 606 din 5 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, având în vedere că nici în considerente, nici în dispozitivul hotărârii atacate nu a făcut niciun fel de referire la apelul său, omițând practic a se pronunța.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că instanțele de fond erau obligate să constate lipsa calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor pentru Statul Român, împrejurare raportată la probatoriul cauzei.

Însă, instanța ignorând faptul că în speță nu sunt incidente dispozițiile cu caracter general în reprezentarea Statului Român impuse de art. 223 alin. (1) C. civ., în sensul că în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu ca titular de drepturi și obligații, Statul participă prin Ministerul Finanțelor Publice, ci sunt incidente dispozițiile speciale date de Codul Administrativ, fiind evidentă lipsa de calitate procesuală pasivă, a încălcat în mod flagrant principiul specialia generalibus derogant, respectiv normele neechivoce ale Codului administrativ.

Imobilul aflat în dezbatere se află în proprietatea Statului Român, în folosința Sfatului Popular al orașului Timișoara, așa cum a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950.

Bunurile imobile pot aparține domeniului public al statului sau domeniului public sau privat al unităților administrativ-teritoriale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998 și actualului Cod administrativ sau ale Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, sens în care Statul Român nu este reprezentat obligatoriu de Ministerul Finanțelor.

Or, în speță, nu s-a administrat vreo probă din care să rezulte faptul că acest imobil se găsește în anexa arătată de Legea nr. 213/1998 și nici în Anexa 4 a Codului administrativ, fiind vorba despre o proprietate de interes local reprezentarea Statului Român urmând a fi făcută de autoritățile locale.

Mai mult, lipsa de calitate de reprezentant invocată rezultă și din dispozițiile Legii nr. 18/1991 republicată, în ceea ce privește terenul aferent.

Analizând calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, în mod eronat instanțele de fond nu au constatat lipsa acestei calități raportat și la dispozițiile imperative ale art. 36 alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/1991, republicată.

Terenul în discuție a trecut ope legis din proprietatea Statului Român în proprietatea unității administrativ-teritoriale, legea fiind un mod originar de dobândire a proprietății.

Având în vedere că imobilul este situat în intravilanul Municipiului Timișoara și era în administrarea și folosința autorităților locale la data apariției Legii fondului funciar, Ministerul Finanțelor Publice - presupus reprezentant al Statului Român - nu poate avea în speță calitatea de reprezentant a Statului Român, astfel încât se impunea constatarea lipsei calității de reprezentant a Ministerul Finanțelor față de Statul Român, nefiind vorba de o proprietate de interes național, calitate de reprezentant având unitatea administrativ teritorială pe teritoriul căreia se află imobilul, aceasta fiind în fapt și entitatea care încasează impozitele și taxele aferente imobilului.

Date fiind cele arătate, se impune și exonerarea Ministerului Finanțelor de la plata oricăror cheltuieli de judecată, acestea putând fi eventual stabilite în sarcina reprezentantului Statului Român, respectiv unitatea administrativ teritorială pe teritoriul căreia se găsește imobilul.

Recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a depus întâmpinare la recursurile formulate în cauză.

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a solicitat respingerea cererii de recurs formulate de reclamanți ca netemeinică și nelegală față de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

În ceea ce privește recursul declarat de OO., PP., NN., LL., MM. și JJ. împreună cu pârâții K., H. și S. a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

A. și C. prin avocat, au formulat concluzii prin care au solicitat respingerea recursurilor declarate în cauză, întrucât deciziile recurate sunt legale și temeinice, fiind pronunțate în deplină concordanță cu probele administrate, dispozițiile legale incidente precum și cu respectarea îndrumărilor regăsite în decizia de casare nr. 455 din 19 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu privire la recursul formulat de intervenienții OO., PP., NN., LL., MM. și JJ. împreună cu pârâții K., H. și S. împotriva deciziei nr. 131 din 11 mai 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, au învederat că deciziile atacate de recurenți sunt motivate, instanța de apel făcând o îmbinare între dispozițiile legale incidente, situația juridică constatată, expertiza administrată și îndrumările instanței de casare care au condus la admiterea cererii de apel.

Au mai precizat că au interes și calitate în a contesta actele înscrise în CF, acte nelegale, cu atât mai mult cu cât pe rolul Tribunalului Timiș au înregistrat dosarul nr. x/2016 al Tribunalului, în care se va analiza posibilitatea restituirii în natură și pentru demisol, terenul notificat, în urma soluționării definitive a prezentei cauze.

În privința deciziei civile nr. 272 din 11 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, au învederat că recurenții nu au invocat nici un fel de motiv de nelegalitate, recursul nefiind astfel motivat, întrucât nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În privința recursului declarat de Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara au solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât în speță prin decizia civilă nr. 208 din 5 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, cât și prin decizia civilă nr. 455 din 19 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, au fost respinse apărările ANAF, fiind respins atât apelul cât și recursul acestei instituții în mod definitiv.

A concluzionat că în raport de această împrejurare se impune în cauză soluția de respingere a recursului.

În privința recursului declarat de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, au învederat că potrivit dispoziției de restituire în natură nr. 129 din 2 februarie 2016 dată de Primarul Minicipiului Timișoara a fost declinată competența de soluționare a notificării pentru nr. top. x în suprafață de 589 mp provenită din dezmembrarea nr. topo. initial 7291, în favoarea Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

În consecință, a solicitat respingerea cererii de recurs formulate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

a) Examinând recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 131 din 11 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, și împotriva deciziei civile nr. 272 din 16 noiembrie 2023 pronunțată de aceeași instanță de recurenții-pârâți, H., K., S. împreună cu recurenții-intervenienți JJ., LL., MM., NN., OO. și PP., prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prioritar, Înalta Curte subliniază că recursurile vor fi analizate împreună, întrucât pe de o parte, decizia de completare dispozitiv nr. 272 din 16 noiembrie 2023 face corp comun cu decizia recurată nr. 131 din 11 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, iar pe de altă parte, în considerarea caracterului comun al criticilor formulate de recurenți.

Invocând motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții-pârâți au susținut, în esență, faptul că decizia recurată nr. 131 din 11 mai 2023 este netemeinică și nelegală în ceea ce privește constatarea nulității absolute parțiale a documentației și a încheierilor de carte funciară, referitoare la dezmembrarea și reapartamentarea imobilului, fiind, totodată, nemotivată.

Înalta Curte reține că argumentele și criticile întemeiate în drept de recurenți pe dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. se subsumează doar parțial prevederilor acestei norme, fiind în rest incident conținutul normativ al prevederilor art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ.

Această încadrare în drept se fundamentează pe împrejurarea că recurenții au criticat decizia instanței de apel și prin prisma faptului că nu ar fi motivată și că s-ar fi preluat în considerentele acesteia argumentele din decizia din apel și din decizia de casare fără a menționa motivele proprii pentru care instanța de apel a pronunțat soluția recurată.

Prin urmare, Înalta Curte va răspunde acestor critici, în considerarea normei înscrise în prevederile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., în conformitate cu care Casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Potrivit art. 425 C. proc. civ., hotărârea judecătorească cuprinde o parte introductivă, considerentele și dispozitivul.

Criticile recurenților sunt îndreptate împotriva considerentelor deciziei recurate, care potrivit normei menționate ar trebui să cuprindă "obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Examinând hotărârea în raport de exigențele acestor prevederi, Înalta Curte constată că aceasta corespunde structurii prevăzute de lege, instanța de apel reținând corect situația de fapt și încadrarea în drept, pe baza probelor administrate, a analizei și aprecierii acestora, cu explicarea modului în care legea se aplică situației din speță.

Ca atare nu este fondată afirmația recurenților în sensul că instanța de apel ar fi reluat argumentele din decizia din apel (din primul ciclu procesual) și ale deciziei din recurs (care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare).

Revenind la prevederile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. și transpunând dispozițiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurenți, verificând conținutul deciziei atacate, Înalta Curte apreciază că aceasta îndeplinește exigențele impuse de textul precitat, judecătorul fondului expunând clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, ceea ce face ca afirmațiile recurenților subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să apară ca fiind nefondate.

Conform art. 501 alin. (1) C. proc. civ. "În caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol "După casare, instanța de fond va judeca din nou în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată".

În speță, prin decizia de casare numărul 455 din 19 februarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în primul ciclu procesual s-au menținut dispozițiile din decizia numărul 208 din data de 5 decembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara privind admiterea cererii de intervenție accesorie, constatarea suprafeței reale a terenului număr topo x înscris în CF x ca fiind de 1783 și modificarea suprafeței din 1287 m

2

la 1783 m

2

, respingerea apelului și recursului Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

De asemenea, prin aceeași decizie de casare, Înalta Curte a dat o dezlegare problemei litigioase privind schimbarea destinației bunurilor ce au fost inițial înscrise în cartea funciară numărul 2432 Timișoara sub numărul topo x din bunuri principale în bunuri accesorii părți comune, astfel cum sunt înscrise în CF colectivă numărul 414217-C1 Timișoara, reținând că în mod evident a avut loc o schimbare a destinației.

Așa fiind, în rejudecare, instanța de apel a ținut seama de limitele casării și implicit de considerentele decisive (care au fundamentat soluția și care intră sub incidența autorității de lucru judecat), și de cele decizorii (care au dat dezlegări unor chestiuni incidentale), pe care le-a reiterat pe lângă argumentele proprii, cu privire la cererile principale formulate.

Mai mult, instanța s-a raportat în motivare la probele noi, respectiv o expertiză topografică, în varianta a doua, dispunându-se reapartamentarea imobilului, casă și curte cu determinarea cotelor părți din proprietatea comună.

Înalta Curte reamintește că, în acord cu jurisprudența sa constantă, prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu obligă instanța să răspundă tuturor susținerilor avansate de parte, acestea putând fi analizate global, printr-un raționament juridic de sinteză ori luând în considerare aspectele considerate esențiale, astfel încât potențiala lipsă a unui răspuns al instanței la fiecare argument al părții nu poate fi calificată drept lipsă a motivării, după cum nici nemulțumirea recurenților referitoare la modalitatea în care instanța de apel a interpretat dispozițiile legale incidente nu echivalează cu lipsa motivării.

Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil este suficient ca judecătorul să fi examinat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, și, prin urmare, acest motiv de nelegalitate este incident în condițiile în care hotărârea supusă recursului este nemotivată în raport cu elementele relevante ale cauzei și în lipsa cărora controlul judiciar este imposibil a se efectua, iar nu relativ la toate susținerile și apărările formulate de părți.

Jurisprudența CEDO a statuat că noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă care a motivat succint decizia pronunțată, să fi examinat totuși în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu se fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (cauza Helle c. Finlandei, Albert c. României), însă, deși art. 6 pct. 1 din Convenție obligă instanțele să-și motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (cauza Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Tot subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt și criticile vizând nepronunțarea instanței de apel cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, motivat de faptul că au înstrăinat apartamentul ai căror proprietari erau.

Se constată că problema lipsei calității procesuale active a reclamanților a fost susținută de pârâți prin întâmpinarea formulată la motivele de recurs din primul ciclu procesual, iar prin decizia de casare s-a impus ca dezlegare obligatorie cadrul procesual de care instanța de apel a ținut seama în rejudecare.

De altfel, calitatea procesuală activă a reclamanților rezidă și din faptul că soluția ce instanța avea a o pronunța era de natură a le genera noi drepturi cu privire la demisol, care a fost supus operațiunii de transformare, alături de alte bunuri, teren construit și neconstruit, din bunuri principale aparținând Statului Român în bunuri accesorii, părți comune cu privire la care s-a intabulat un drept de coproprietate comună forțată în favoarea mai multor proprietari.

Pe fondul cauzei, criticile recurenților referitoare la nelegalitatea deciziei recurate cu privire la constatarea nulității absolute a documentației de apartamentare și a încheierilor de carte funciară privind dezmembrarea și reapartamentarea imobilului, se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în conformitate cu care "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate (...) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Înalta Curte apreciază că și acest motiv de recurs este nefondat, astfel cum se va expune în continuare.

Recurenții au susținut că sancțiunea nulității absolute a schimbării destinației spațiului prevăzută de dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea 10/2001 poate surveni doar după depunerea notificării prevăzute de acest act normativ, însă, în speță, au afirmat că nu există nici o dovadă în acest sens.

Înalta Curte reține că această critică nu este fondată, deoarece pentru imobilul în litigiu a fost depusă o notificare cu nr. 1074 din data de 31 octombrie 2001 prin BEJ SS. și TT., în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar ulterior, la 15 august 2005, a fost înregistrată sub nr. x o documentație cadastrală, în baza căreia s-au modificat în CF nr. x mențiunile privind destinația unor spații, identificate ca părți comune privind demisolul (cu excepția apartamentului nr. x A), și terenul construit și neconstruit. S-a întocmit o carte funciară pentru întreaga construcție, CF colectivă nr. 414217-C, transformându-se aceste spații din bunuri principale în bunuri accesorii, respectiv părți comune.

Art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 a fost, așadar, corect aplicat, deoarece această normă de drept sancționează cu nulitatea absolută schimbarea destinației bunurilor ce fac obiectul notificării până la soluționarea procedurilor administrative.

Acestea nu erau finalizate la momentul schimbării destinației în data de 15 august 2005, deoarece abia prin dispoziția nr. 129 din 12 februarie 2016 emisă de Primarul Municipiului Timișoara, intimaților-reclamanți le-au fost restituite în natură un nr. de 18 apartamente din clădire și cotele părți indivize din părțile comune ale construcției și din teren și măsuri compensatorii pentru un nr. de 11 apartamente înstrăinate pârâților în baza Legii 10/2001.

Această dispoziție de restituire a fost contestată, solicitându-se restituirea în natură a demisolului, considerat bun principal și nu spațiu comun, a terenului liber din parcela cu nr. topo x, susținând că excede celui necesar utilizării construcției și a terenului liber din parcela nr. 791/2 înscrise în CF nr. x Timișoara.

Tot în susținerea greșitei aplicări (în opinia recurenților), a sancțiunii nulității din perspectiva prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, s-a învederat că în cauză nu s-a probat că la data depunerii notificării subsolul era închiriat, despre acesta menționându-se, în dosarul administrativ aflat la unitatea deținătoare a imobilului, că la demisol există boxe care nu se aflau în circuitul locativ.

Înalta Curte observă că aceste argumente vizează chestiuni factuale, ce depășesc sfera aspectelor ce pot fi cenzurate în recurs, cale extraordinară de atac limitată la aspecte de drept și nu de fapt sau de reapreciere a probatoriului.

Recurenții au mai afirmat că terenul construit și neconstruit în suprafață de 1287 mp, ce constituie nr. topografic x a fost cuprins prin aceeași documentație de apartamentare în părți comune indivize, menționate și în contractele de vânzare-cumpărare ale apartamentelor, neexistând nici un temei legal pentru atribuirea de cote-părți de teren spațiilor de la demisol, în condițiile în care nu există motive de nulitate a documentației de apartamentare.

Contrar acestor susțineri se observă că prin decizia de casare nr. 455 din data de 19 februarie 2020, instanța supremă a statuat cu caracter obligatoriu că a operat în speță o schimbare a destinației spațiului, iar în ceea ce privește terenul atribuit în cote-părți și spațiilor de la demisol, s-a impus drept consecință a constatării nulității documentației cadastrale privind spațiile de la demisolul clădirii.

Față de statuările obligatorii ale deciziei de casare, Înalta Curte apreciază ca nefondată și susținerea privind faptul că demisolul ar fi fost un spațiu tehnic traversat de conducte de apă și canal.

În continuare, recurenții au criticat faptul că instanța de apel ar fi ignorat îndrumările deciziei de casare în sensul de a completa raportul de expertiză și a ales un raport de expertiză pe placul apelanților.

Se observă că, pe de o parte, critica adusă în discuție vizează o problemă de temeinicie a hotărârii recurate ce excede criticilor care pot fi analizate în recurs, deoarece conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Pe de altă parte, instanța de casare a impus instanței de rejudecare dezlegarea dată doar cu privire la chestiunea litigioasă a schimbării destinației bunurilor ce au fost înscrise inițial în CF nr. x Timișoara sub nr. topo x, din bunuri principale în bunuri accesorii, iar nu și soluția asupra cererilor formulate de reclamanți și a mijloacelor de probă în vederea rezolvării acestora, aspecte ce urmau să constituie atributul instanței de rejudecare.

Nu poate fi reținută nici ultima critică prin care recurenții au susținut că suprafața de 973 mp, reținută de tribunal, este suficientă pentru utilizarea construcției, în condițiile în care și acest argument urmărește reaprecierea probatoriului și reținerea unei alte situații de fapt, chestiuni ce nu intră în atribuțiile instanței de recurs și care se află la suverana apreciere a instanțelor fondului.

În privința suprafeței de teren aferentă nr. topo x, Înalta Curte a statuat în mod definitiv prin decizia de casare din ciclul procesual anterior că aceasta are suprafața de 1783 mp, iar expertul desemnat în rejudecare de către instanța de apel a determinat suprafața de 200 mp teren liber, astfel încât terenul aferent construcțiilor a fost stabilit la 1583 mp, cuprinzând și magaziile amplasate pe teren, unele dintre acestea cumpărate de chiriași și intabulate.

Prin urmare, Înalta Curte pentru toate considerentele de mai sus, va respinge ca nefondat recursul pârâților și intervenienților.

b) Recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, urmează a fi respinge ca nefondat, pentru următoarele argumente:

Pe calea prezentului demers procesual, recurenta a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că în mod eronat instanța nu a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a sa în această cauză, iar în rejudecare în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată întrucât s-au încălcat prevederile art. 454 și următoarele C. proc. civ., aceste dispoziții având la bază culpa procesuală, în timp ce Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului nu se face vinovată de vreo faptă ilicită pentru a fi obligată la cheltuieli care sunt și nedovedite.

Înalta Curte observă că în speță, lipsa calității procesuale pasive a recurentei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a fost stabilită încă din prima etapă procesuală de către instanța de fond, prin încheierea din 13 ianuarie 2017 prin care Tribunalul Timiș a admis excepția lipsei calității sale procesual pasive, soluție ce nu a format obiectul vreunei critici formulate prin apelurile declarate, dobândind astfel autoritate de lucru judecat, partea lezată în drepturile sale neuzitând de art. 248 alin. (5) C. proc. civ., în conformitate cu care "Încheierea prin care s-a respins excepția, precum și cea prin care, după admiterea excepției, instanța a rămas în continuare învestită pot fi atacate numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel", deși avea posibilitatea să exercite calea de atac respectivă.

Se mai reține că în dispozitivul hotărârii din apel, după casarea cu trimitere spre rejudecare este menționată Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului doar în citativ, fără ca, însă, calea de atac să o vizeze și sa-i afecteze situația procesuală, iar în rejudecarea fondului de către instanța de apel nu se face nicio referire la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și nici nu este obligată la vreo prestație, având în vedere că cele dispuse se raportează la cadrul procesual existent după constatarea lipsei calității sale procesual pasive.

Dispozitivul instanței de apel care a pronunțat decizia recurată referitoare la obligarea pârâților la cheltuieli de judecată - fără nominalizarea acestora - nu o poate avea în vedere pe recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a cărei lipsă de calitate procesual pasivă a fost constatată de instanța fondului, astfel cum rezultă expres din conținutul dispozitivului deciziei recurate, "Menține în rest dispozițiile sentinței apelate. Obligă pe fiecare dintre pârâți și intervenienți la cheltuieli de judecată către reclamanți în cuantum de 569,74 RON fiecare".

Prin prisma acestei soluții pronunțate de instanța de apel, care în mod corect a ținut seama de limitele învestirii sale, situația procesuală a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului nu poate fi circumscrisă prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la obligația părții care pierde procesul la plata cheltuielilor de judecată, cele dispuse cu privire la cheltuielile de judecată nefiind aplicabile acestei părți, astfel că recursul urmează a fi respins ca nefondat.

c) Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara urmează a fi la rândul său respins ca nefondat, pentru argumentele ce succed:

Invocând dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 405 C. proc. civ., raportate la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din același act normativ, recurentul-pârât a arătat că hotărârea atacată este lovită de nulitate, întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat în mod distinct și nici măcar implicit asupra apelului său formulat împotriva sentinței nr. 606 din 5 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, având în vedere că nici în considerente, nici în dispozitivul hotărârii atacate nu a făcut niciun fel de referire la cererea sa de apel, omițând practic a se pronunța.

Analizând criticile de față, Înalta Curte observă că prin decizia de casare nr. 455 din 19 februarie 2020, a fost respins atât apelul cât și recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, astfel cum în mod expres rezultă din dispozitivul deciziei menționate "(...) Menține dispozițiile privind (...) respingerea apelului declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței nr. 606 din 5 mai 2017 a Tribunalului Timiș, secția I civilă. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva aceleiași decizii."

Dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemei de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul", iar conform alin. (3) al aceluiași articol, "După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată"; aplicând textele legale mai-sus enunțate, rezultă că instanța de apel în rejudecare nu mai era ținută a se pronunța asupra apelului a cărui rezolvare anterioară fuseseră menținută prin decizia de casare nr. 455 din 19 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte, astfel cum s-a arătat.

Mai mult, contrar susținerilor recurentului, prin pronunțarea din nou asupra apelului declarat în cauză, instanța de apel ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei de casare cu privire la această chestiune.

Cu privire la cea de-a doua critică a recurentului prin care a învederat că instanțele de fond erau obligate să constate lipsa calității sale de reprezentant, Înalta Curte reține că prin decizia de casare a fost dezlegată inclusiv problema calității sale, atunci când instanța a reținut următoarele "Critica prin care pârâtul pretinde că în prezentul litigiu se impunea ca, în reprezentarea sa, să fie desemnată Primăria Municipiului Timișoara și nu Ministerul Finanțelor, în considerarea împrejurării că imobilul în litigiu a aparținut domeniului privat al acestei unități administrativ teritoriale, nu poate fi primită.

Aceasta, întrucât, pe de o parte, soluția dată asupra excepției calității sale procesuale pasive nu a fost fundamentată pe acest considerent iar pe de altă parte, critica pune în discuție o problemă de reprezentare judiciară în combaterea unei soluții pronunțate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, ceea ce nu este permis".

În consecință, față de considerentele mai sus arătate, nefiind incidente niciunul dintre motivele de recurs invocate d