ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1258/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă la data de 05.07.2018 reclamanta S.C. Indus S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, rectificarea cărții funciare nr. x (nr. CF vechi x) Timișoara, în sensul înscrierii/intabulării reclamantei ca proprietară a terenului în suprafață de 2186 mp, situat în Timișoara, str. x, în virtutea efectului achizitiv al publicității materiale de carte funciară, în temeiul prevederilor art. 38 din Decretul nr. 115/1938. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 33-38 din Decretul nr. 115/1938 precum și prevederile art. 34, 36-38 din Legea nr. 7/1996.

Sentința Tribunalului Timiș Prin sentința nr. 438/PI/28.03.2019, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis cererea de chemare în judecată; a dispus rectificarea cărții funciare nr. x, provenită din conversia pe hârtie a CF vechi x Timișoara, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei S.C. Indus S.R.L. asupra imobilului teren în suprafață de 2186 mp situat în municipiul Timișoara, str. x în aceeași carte funciară.

Decizia Curții de Apel Timișoara Prin decizia nr. 65/17.06.2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței, pe care a schimbat-o, în tot și a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii și a încheierii de ședință din 06.11.2019 a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. reclamanta S.C. Indus S.R.L., susținând următoarele aspecte de nelegalitate: - Cu referire la încheierea de ședință din 06.11.2019, recurenta a arătat că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea normelor privind reprezentarea Statului Român în fața instanței, arătând că apelul a fost declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice. În aceste condiții, a invocat nulitatea apelului, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală, întrucât calitatea de parte în proces (ca titular al dreptului de proprietate înscris în CF) o are Statul Român, iar acesta este reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice. Or, cum DGRFP Timișoara nu a declarat apelul în numele Statului Român, au fost încălcate prevederile art. 458 C. proc. civ. - În mod greșit instanța de apel a reținut excepția puterii lucrului judecat a hotărârii care a soluționat plângerea împotriva încheierii de carte funciară. În vederea negării puterii lucrului judecat a deciziei nr. 453/05.05.2010 a Curții de Apel Timișoara, recurenta a făcut trimitere, atât la considerentele hotărârii instanței de fond, pe care le-a considerat juste, cât și la notele de ședință formulate în cadrul apelului și depuse înainte de termenul din 10.06.2020, ca răspuns la invocarea din oficiu, de către instanța de apel, a puterii lucrului judecat a hotărârii menționate. A subliniat, în esență, caracterul necontencios al procedurii de înscriere/radiere efectuată de registratorul de carte funciară, dar și al procedurii speciale prin care se realizează controlul judiciar al încheierii date de acesta, deci implicit al deciziei a cărei putere de lucru judecat s-a invocat de instanța de apel. Precizarea caracterului necontencios al procedurii de control asupra încheierii registratorului de carte funciară a făcut obiectul deciziei RIL nr. LXXII din 15.10.2007, iar competența registratorului de carte funciară, fiind limitată în privința considerentelor care pot conduce la emiterea unei încheieri de admitere sau de respingere a cererii de înscriere, înseamnă că la fel este limitată instanța învestită cu soluționarea plângerii împotriva acestei încheieri, în cadrul unei astfel de proceduri neputându-se niciodată tranșa asupra fondului dreptului supus înscrierii sau radierii (nici nu se vor putea formula petite care să vizeze fondul dreptului). Consecința logică este aceea că o asemenea hotărâre nu poate avea autoritate de lucru judecat asupra unui litigiu care pune în discuție fondul dreptului care face obiectul înscrierii sau radierii (radierea fiind tot o formă de înscriere în cartea funciară). A mai arătat recurenta că nu susține pe această cale că hotărârea instanței care soluționează plângerea împotriva încheierii de carte funciară nu ar putea stabili cu putere de lucru judecat anumite aspecte obiective, formale ale cererii de înscriere soluționate prin încheierea atacată, dintre cele care se regăsesc în limitele atribuțiilor de verificare ale registratorului de carte funciară, cu condiția ca aceste aspecte să își păstreze caracterul obiectiv, adică să nu fie rezultatul unei interpretări sau judecăți a actelor supuse înscrierii și, de asemenea, să se circumscrie limitelor atribuțiilor registratorului de carte funciară, astfel cum au fost fixate de practica judiciară, respectiv cum au fost fixate ulterior de lege (art. 29 alin. (1) lit. a)-g) din Legea nr. 7/1996). Or, atât registratorul de carte funciară, cât și instanțele care s-au pronunțat asupra legalității încheierii de carte funciară, au fost nevoite să interpreteze dispozitivul hotărârii depuse în susținerea cererii de înscriere, ba chiar, în cadrul interpretării să adauge la cuprinsul acestui dispozitiv pentru a admite, respectiv a confirma admiterea cererii de înscriere. Prin urmare, nici registratorul, nici instanțele care au soluționat hotărârea a cărei putere de lucru judecat s-a reținut de către instanța de apel în prezența cauză, nu s-au rezumat la analiza legalității titlului supus înscrierii și a celorlalte condiții formale, ci au interpretat o voință (a instanței care a pronunțat hotărârea depusă cu rol de titlu ca bază a înscrierii) cel puțin discutabilă. Interpretarea dispozitivului, efectuată de registrator și de instanța care a soluționat plângerea împotriva încheierii de CF, nu respectă cerința caracterului obiectiv, formal, al atribuțiilor registratorului, deci nu poate avea putere de lucru judecat într-o altă acțiune, de rectificare de CF, care are altă natură și care vizează analiza fondului drepturilor concurente supuse înscrierii. S-a mai arătat că în hotărârea în baza căreia s-a făcut înscrierea nu se dispunea radierea din cartea funciară a suprafeței de teren de 2186 mp, ca element al dispozitivului, distinct de admiterea petitului de anulare a certificatului (de altfel, singurul petit cu care a fost învestită instanța). În realitate, teza a doua a dispozitivului nu face decât să precizeze în ce sens este anulat doar parțial certificatul (suprafața indicată trebuind radiată din suprafață totală la care se referă certificatul), iar referirea la cartea funciară este făcută doar pentru identificarea terenului, după cum rezultă din interpretarea literală a dispozitivului (suprafață individualizată în CF nr. x Timișoara nr. top. x). În speță, atât registratorul de CF, cât și instanța care a soluționat plângerea împotriva încheierii (a cărei putere de lucru judecat este reținută de hotărârea recurată) au interpretat diferit dispozitivul titlului care stătea la baza cererii de înscriere. De aceea, o interpretare juridică subiectivă a dispozitivului hotărârii depuse ca suport al cererii de înscriere în CF, care afectează dreptul material de proprietate supus înscrierilor succesive, nu poate avea putere de lucru judecat asupra unei acțiuni în rectificare de carte funciară având ca obiect înscrierea dispusă prin încheierea atacată anterior prin procedura plângerii. Reglementate. Chiar dacă plângerea împotriva încheierii prin care s-a efectuat (re)înscrierea statului, respectiv radierea recurentei din CF, a fost respinsă, efectul hotărârii este acela de a confirma procedura administrativă prin care a fost înscris titlul statului. Însă un proprietar tabular anterior poate cere radierea acestei înscrieri, printr-o acțiune în rectificarea înscrierii în CF, în care instanța ar trebui să verifice îndeplinirea condițiilor sale de admisibilitate, prin verificarea situației tabulare anterioare a reclamantului în conflict cu titlul în baza căruia s-a efectuat înscrierea a cărei rectificare se cere. - Instanța de apel a interpretat greșit dispozitivul sentinței civile nr. 400/12.11.2003 a Curții de Apel Alba Iulia, cu încălcarea dispozițiilor de procedură civilă referitoare la întinderea efectelor hotărârilor judecătorești, precum și a art. 32, art. 34-38 din Decretul Lege nr. 115/1938, art. 33, art. 36-39 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data înscrierii sale (2005), dar și a reglementărilor privind restituirea imobilelor naționalizate care au aparținut cultelor religioase, în general, a art. VI alin. (4) din O.U.G. nr. 184/2002. Independent de excepția autorității lucrului judecat sub aspectul puterii lucrului judecat, instanța de apel a apreciat că din dispozitivul sentinței civile nr. 400/2003 a Curții de Apel Alba Iulia "reiese cu claritate ... obligația de a se proceda la radierea suprafeței de 2186 mp din cartea funciară ca o consecință a anulării parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate și a anexelor acestuia". Or, interpretarea dispozitivului unei hotărâri nu se poate realiza făcând abstracție de obiectul și natura acțiunii soluționate prin aceasta, dar și de soluțiile pronunțate în celelalte cicluri procesuale parcurse până la rămânerea definitivă și irevocabilă a respectivei hotărâri. Sentința în discuție s-a pronunțat în soluționarea unei acțiuni în contencios administrativ, în care s-a cerut exclusiv anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, adică al titlului autoarei autorului său. De aceea, o interpretare în conformitate cu normele procesuale civile și regulile unei logici elementare, conduce la ideea că dispozitivul hotărârii nu se referă decât la radierea suprafeței din certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în cadrul procesului de privatizare, Interpretarea instanței este greșită și din perspectiva normelor de drept material privind regimul proprietății asupra imobilelor, raportat la principiile și rolul sistemului de publicitate imobiliară. Astfel, atât în sistemul Decretului-Lege nr. 115/1938, cât și al Legii nr. 7/1996, dar și al C. civ. actual, dacă un drept a fost înscris în cartea funciară se prezumă că acel drept există, iar prezumția nu poate fi răsturnată decât prin procedura acțiunii în rectificarea înscrierii din cartea funciară. Formalismul specific cărților funciare, indiferent de efectul recunoscut de lege înscrierilor efectuate, se opune radierii automate a înscrierii, ca efect doar al desființării titlului în baza căruia s-a făcut înscrierea. Din dispozițiile care reglementează acțiunea în rectificarea înscrierilor din cartea funciară rezultă că acțiunea în rectificare de carte funciară este distinctă de acțiunea de fond și subsidiară acesteia, putând fi promovată o dată cu acțiunea de fond sau, separat, ulterior admiterii acesteia. Sistemul de publicitate imobiliară prin cărțile funciare constituie astfel o importantă excepție a principiilor resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis și quod nuttum est nuttum producit efectum, invocate, în mod inadmisibil, de instanța de apel pentru a justifica radierea automată din CF a tuturor subdobânditorilor, fără analiza situației lor particulare. - Decizia a fost pronunțată cu aplicarea greșită a principiului publicității materiale și a dispozițiilor art. 33 și 38 din Decretul-Lege nr. 115/1938, în primul rând pentru că un astfel de motiv de apel nu a fost invocat și nici supus discuției părților de către instanța de apel, ceea ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Pe fondul raportului juridic, s-a arătat că reclamanta a invocat principiul publicității materiale a înscrierilor din cartea funciară, prevăzut de legiuitor pentru protecția terților subdobânditori de bună-credință cu titlu oneros ai unui bun înscris în CF. Art. 33 din Decretul-Lege nr. 115/1938 (aplicabil în cauză din cauza nefinalizării lucrărilor cadastrale la nivelul județului Timiș la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare), ca de altfel și celelalte reglementări ulterioare din materia cărților funciare (Legea nr. 7/1996, C. civ. din 2009) prevăd un termen de 3 ani, de la înscrierea dobânditorului nemijlocit, în care acest efect este suspendat. Este termenul în care se poate introduce o acțiune în rectificarea înscrierii efectuate de subdobânditorul de bună-credință cu titlu oneros. Prin urmare, dacă o persoană își înscrie cu bună-credință un drept în baza unui act cu titlu oneros, la mai mult de 3 ani de la înscrierea autorului său, este exclus să mai poată fi radiată din cartea funciară dacă titlul său nu este anulat sau nu este dovedită reaua sa credință, în sensul pe aceasta îl are în sistemul cărților funciare, pentru a se admite o acțiune în rectificarea înscrierii efectuate în favoarea sa. Or, reclamanta era înscrisă ca proprietar în baza unui act cu titlu oneros, încheiat cu subdobânditorul, la rândul său cu titlu oneros de la dobânditorul al cărui titlu a fost anulat. Înscrierea reclamantei în baza contractului de vânzare-cumpărare s-a făcut în 2005, iar cea a autorului său, A., în 1996, cu 9 ani înainte. A considerat că, în aceste condiții, este apărată de principiul publicității materiale a cărților funciare contra oricărei acțiuni în rectificare de carte funciară, având în vedere că titlul său de dobândire nu a fost desființat. Pe de altă parte, recurenta a susținut că buna-credință este prezumată. Această prezumție nu poate fi răsturnată prin simpla observație a existenței unor notări în cartea funciară la data încheierii de către societate a contractului de vânzare-cumpărare în baza căruia s-a efectuat înscrierea dreptului său de proprietate. A apreciat că în mod superficial instanța de apel a menționat că actele reclamantei de dobândire a imobilelor (construcție și teren) au fost încheiate "știut fiind că în cartea funciară sunt notate procese civile, printre care și cel privind anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate". Or, este inadmisibil ca instanța să rețină că sunt întrunite cerințele art. 38 din Decretul-Lege nr. 115/1938, pentru simplul motiv că, la data actului, existau notări în cartea funciară, fără să analizeze conținutul și relevanța acestor notări. Înscrierea sa ca proprietar asupra terenului s-a făcut, la 27.07.2005, sub B42, pendent de notările de sub B14, 15, 23, 31, 33, 36, 37, 38. Dacă le-a considerat relevante, instanța de apel ar fi trebui sa le analizeze și să observe ca unele reprezentau radieri ale altora dinainte, multe referindu-se la plângeri contra unor încheieri ale registratorului de CF și, în special, faptul că niciuna nu viza notarea vreunui litigiu privind desființarea titlului autorului său, A. și nici rectificarea cărții funciare, așa cum cere art. 38 din Decretul-Lege nr. 115/1938, citat în motivarea instanței de apel. Notarea litigiului privind anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al B. S.A., dar și privind nulitatea absolută a actelor de înstrăinare subsecvente s-a făcut abia ulterior înscrierii dreptului recurentei, sub B44, la 06.02.2006.

Procedura filtru Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 01.03.2021, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.

Apărări formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată la data de 05.10.2020 în termen legal, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea deciziei curții de apel. A arătat că instanța de apel, în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat, a reținut că intenția legiuitorului a fost aceea de a conserva aspectele tranșate, astfel încât să nu mai poată fi contestată și pusă în discuție aceeași chestiune. A precizat că în dosarul nr. x/2008, plângerea împotriva încheierii de CF a fost respinsă în toate instanțele, iar anterior, în dosarul nr. x/2003, prin sentința civilă nr. 400/2003 s-a dispus anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate MO 3 nr. 0459 emis în septembrie 1993 de către Ministerul Industriilor. A mai învederat că în dosarul nr. x/2008, instanța a analizat susținerile reclamantei vizând nelegalitatea operațiunii de CF, constatând că în mod corect s-a dispus înscrierea statului ca proprietar, reținând și aspectul potrivit căruia din dispozitivul sentinței civile nr. 400/2003 reiese obligația de a se proceda la radierea suprafeței de 2.186 mp, ca o consecință a anulării parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. În final, intimata - pârâtă a indicat și dispoz. art. 861 C. civ. Prin răspunsul la întâmpinare formulat în termen legal la data de 20.10.2020, recurenta a solicitat respingerea apărărilor formulate. A arătat, în esență, că intimata s-a limitat a relua fragmente din motivarea instanței, neformulând veritabile apărări în raport cu calea de atac promovată. II. Analizând criticile deduse judecății, prin intermediul recursului, Înalt Curte constată următoarele: - Are caracter nefondat critica recurentei-reclamante referitoare la greșita statuare asupra cadrului procesual, respectiv asupra reținerii calității de parte a titularului apelului, întrucât exercitarea acestuia s-ar fi făcut de către Direcția Generală a Finanțelor Publice, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice deși pârâtul împotriva căruia a fost exercitată acțiunea, este Statul Român (înscris ca proprietar în C.F.) reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice. În realitate, așa cum corect a reținut și instanța de apel prin încheierea din 6.11.2019 (prin care a respins solicitarea reclamantei de "anulare" a apelului pentru lipsa calității de parte a apelantului), exercitarea căii de atac s-a făcut de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta din urmă fiind reprezentat, la rândul lui, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara. Așadar, Statul a participat în mod corect la judecată, față de dispozițiile art. 223 alin. (1) C. civ., prin Ministerul Finanțelor Publice care, la rândul lui, a mandat structura teritorială județeană să-l reprezinte în proces. Ca atare, soluția dată de instanța de apel excepției invocate pe acest aspect - conținută în încheierea de ședință din 6.11.2019 - este corectă, recursul împotriva actului procedural menționat fiind lipsit de temei. - Nu poate fi reținută, în modalitatea formulată, nici critica referitoare la greșita apreciere asupra "excepției puterii de lucru judecat" a hotărârii care a soluționat plângerea împotriva încheierii de carte funciară (decizia nr. 453/2010 a Curții de Apel Timișoara). Mai întâi, în mod eronat susține recurenta că, în soluționarea apelului, instanța ar fi pus în discuție și ar fi reținut excepția puterii de lucru judecat a deciziei menționate anterior. Aceasta ar fi avut drept consecință, în termenii art. 431 alin. (1), art. 432 C. proc. civ., respingerea acțiunii reclamantei pe temeiul acestei excepții, iar nu o soluționare a cauzei pe fond, cum s-a întâmplat, conform deciziei atacate. În realitate, potrivit considerentelor deciziei din apel - reflectate în soluția din dispozitiv - ceea ce s-a supus dezbaterii a fost efectul pozitiv al judecății anterioare, conținute în decizia nr. 453/5 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, cea care a dat dezlegare irevocabilă procesului vizând plângerea de C.F. formulată de S.C. Indus S.R.L. împotriva încheierii de carte funciară nr. x/2008, dată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș - Biroul de C.F. Timișoara. S-a avut în vedere, din perspectiva dispozițiilor art. 430 C. proc. civ. (referitoare la hotărârea care intră în autoritatea de lucru judecat) și art. 431 alin. (2) C. proc. civ. ("oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă") efectul așa-zis normativ al autorității de lucru judecat (valoarea de normă particulară, obligatorie față de părțile procedurii judiciare), care impune ca dezlegările jurisdicționale anterioare, date cu privire la raporturi juridice dintre părți, să poată fi valorificate, fără putința ignorării, negării sau contrazicerii lor într-un proces ulterior. Susținerea recurentei S.C. Indus S.R.L., conform căreia statuările judecății anterioare nu au atașate efectele lucrului judecat și nu-i pot fi opuse ca atare întrucât litigiul anterior s-ar fi desfășurat într-o procedură necontencioasă, nu poate fi primită. Aceasta întrucât S.C. Indus S.R.L. a fost cea care a exercitat plângerea împotriva încheierii de carte funciară și ulterior, apel și recurs, supunând judecății instanțelor aspectele de nelegalitate a înscrierii în legătură cu nevalabilitatea actului în baza căruia s-a realizat operațiunea de C.F. (sentința nr. 400/2003 a Curții de Apel Alba-Iulia, în dispozitivul căreia s-a pretins că nu s-ar fi regăsit mențiunea radierii suprafeței de 2.186 mp teren din C.F. Timișoara, ca să facă posibilă revenirea la situația anterioară, prin reînscrierea dreptului de proprietate al Statului). Verificând susținerile și apărările formulate, instanțele de judecată anterioare au statuat în sens contrar susținerii societății Indus respectiv, că sentința nr. 400/82003 a Curții de Apel Alba-Iulia era aptă să stea la baza reînscrierii dreptului de proprietate al Statului deoarece, potrivit dispozitivului acesteia, s-a dispus radierea suprafeței de teren din C.F. și în plus, dreptul S.C. Indus S.R.L. era "unul înscris pendent de notațiile anterioare" existente în cartea funciară. Or, ca parte în proces, fiind de altminteri, cea care a invocat și supus dezlegării instanțelor asemenea aspecte, recurenta nu le poate nega efectul autorității de lucru judecat, care se atașează hotărârii cu privire la chestiunea tranșată, opunîndu-se ca atare față de părțile procedurii judiciare cu forța unei prezumții absolute, nesusceptibilă de dovadă contrară. Aceasta întrucât la fundamentul autorității de lucru judecat se află dezbaterea chestiunilor litigioase, cu respectarea dreptului de apărare al părții și respectiv, dezlegarea jurisdicțională dată de instanță, fără posibilitatea pentru parte de a nega ulterior ceea ce instanța a judecat. Părții i se opune relativitatea efectelor lucrului judecat, neputându-se sustrage forței obligatorii a acestuia, astfel cum o pot face terții (care, neparticipând la dezbaterea judiciară au posibilitatea de a se apăra ulterior, de a invoca legitimitatea dreptului lor în maniera în care ar fi putut-o face dacă ar fi participat la prima judecată). Așadar, relativitatea efectelor hotărârii judecătorești (sub aspectul obligativității și autorității lucrului judecat) impune acea imutabilitate jurisdicțională în raport cu părțile procesului, care au suspus deja dezbaterii judiciare, cu respectarea garanțiilor procesuale, chestiunea litigioasă așa încât să n-o mai poată repune în discuție în judecăți viitoare. De aceea, din această perspectivă, abordarea instanței de apel și modalitatea în care aceasta a făcut aplicarea efectului pozitiv al lucrului judecat atașat deciziei nr. 453/2010 a Curții de Apel Timișoara, sunt corecte raportat la datele existente la momentul judecății în apel. - Elementul nou furnizat în faza procesuală a recursului - respectiv, decizia nr. 910/17.02.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care s-a lămurit dispozitivul sentinței nr. 400/2003 a Curții de Apel Alba-Iulia - este unul apt să lase fără conținut considerentele instanței de apel, atât cele referitoare la modalitatea în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului judecat, cât și cele privind evaluarea proprie pe care o realizează instanța în legătură cu sensul dispozițiilor din dispozitivul sentinței nr. 400/2003. Astfel, prin decizia nr. 910/17.02.2021 a Înaltei Curți Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, urmare a admiterii recursului declarat de A. și S.C. Indus S.R.L., a fost lămurit dispozitivul sentinței nr. 400/2003 a Curții de Apel Alba-Iulia, în sensul că "radierea suprafeței de 2.186 mp, suprafață individualizată în C.F. x Timișoara nr. top x" se referă la "radierea acestei suprafețe de teren din certificatul de atestare a dreptului de proprietate". Cum procedura lămuririi dispozitivului este una deschisă tocmai pentru înlăturarea neclarităților și determinarea sensului propriu, neechivoc al dispozițiilor instanței, în așa fel încât să facă posibilă o executare silită în limitele a ceea ce a constituit obiectul judecății, rezultă că această interpretare și delimitare a obiectului sunt cele care fac corp comun cu hotărârea inițială, intrând ca atare în autoritate de lucru judecat. De aceea, devin caduce - din perspectiva care interesează la speță -considerentele deciziei nr. 453/5 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara care, în analiza plângerii de carte funciară, s-a bazat pe o interpretare proprie a dispozitivului sentinței nr. 400/2003 a Curții de Apel Alba-Iulia, stabilind că aceasta vizează radierea suprafeței de teren din cartea funciară, contrar a ceea ce s-a stabilit ulterior, pe calea lămuririi dispozitivului hotărârii (și care corespunde soluției instanței, intrată în această modalitate în autoritate de lucru judecat). La fel, rămâne lipsită de fundament valoarea pe care instanța de apel din prezenta cauză o acordă lucrului judecat anterior, precum și evaluarea proprie pe care o realizează aceasta cu referire la dispozitivul sentinței nr. 400/2003, pe care o reținuse într-un sens contrar celui dat prin decizia de lămurire a dispozitivului. Astfel fiind, cum considerentele justificative ale soluției s-au bazat pe efectul pozitiv al lucrului judecat atașat deciziei nr. 453/2010, precum și pe interpretarea într-un anumit sens a conținutului dispoziției din dispozitivul sentinței nr. 400/200, contrar celui lămurit prin decizia nr. 910/17.02.2021 a Înaltei Curți Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, critica de nelegalitate formulată urmează să fie apreciată întemeiată (din perspectiva acestui nou element al ordinii juridice relevat în faza recursului). - Este întemeiată, de asemenea, critica recurentei în legătură cu încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului de apărare, atunci când a fost analizată modalitatea de aplicare a principiului publicității materiale, în condițiile în care nu fusese invocat prin motivele de apel și nici supus dezbaterii părților. Astfel, se constată că în speță, prin acțiunea promovată, reclamanta și-a fundamentat în drept pretențiile pe dispozițiile art. 33, 38 din Decretul-lege nr. 115/1938 și pe efectul achizitiv al publicității materiale de carte funciară, solicitând totodată rectificarea cărții funciare în sensul înscrierii/intabulării acesteia ca proprietar al terenului de 2.186 mp. Deși, astfel învestită, prima instanță a fondului, după ce prezintă principiul publicității materiale, reglementarea acestuia și efectul achizitiv pe care îl poate avea în anumite condiții, consideră că nu trebuie să-l analizeze întrucât "este prematur", pronunțându-se, potrivit considerentelor și dispozitivului sentinței, doar asupra rectificării cărții funciare, identificată ca reprezentând finalitatea urmărită de reclamantă. Fără să existe o critică în apel sub acest aspect și fără să pună în discuția părților o nulitate a hotărârii decurgând din nesocotirea limitelor învestirii (în condițiile permise de art. 480 alin. (6) C. proc. civ.), instanța de apel a procedat în mod direct, în considerentele deciziei adoptate, la analiza dispozițiilor art. 38 din Decretul-lege nr. 115/1938. Sub acest aspect, care ține de regulile fundamentale ale desfășurării judecății - cu respectarea contradictorialității dezbaterilor și a dreptului la apărare - critica recurentei-reclamante este găsită întemeiată și aptă să atragă incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Celelalte aspecte, vizând modalitatea în care instanța a apreciat asupra bunei-credințe, necesară pentru a face posibil efectul achizitiv al publicității materiale imobiliare, nu se subsumează criticii formulate, de ordin procedural ci sunt aspecte de fond care vor fi avute în vedere la momentul reluării judecății. În consecință, potrivit tuturor considerentelor arătate anterior, recursul urmează să fie admis și față de neregularitățile procedurale constatate, în baza art. 497 C. proc. civ., cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., decizia va fi casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. La reluarea judecății, se va ține seama, conform art. 501 C. proc. civ., de dezlegările date problemelor de drept prin prezenta decizie, inclusiv de elementul nou relevat în faza recursului, constând în lămurirea dispozitivului hotărârii referitoare la anularea certificatului de atestare. Astfel, se vor avea în vedere, față de pronunțarea deciziei nr. 910/17.02.2021 a Înaltei Curți Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, conținutul și sensul dispozitivului sentinței nr. 400/2003 a Curții de Apel Alba Iulia, așa cum au fost lămurite, ceea ce face deopotrivă, ca analiza realizată de instanța care a soluționat plângerea de carte funciară să nu se mai poată opune cu efectul pozitiv al lucrului judecat (câtă vreme a privit un alt înțeles al hotărârii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate decât cel dat în procedura lămuririi dispozitivului) și, deci, ca instanța de apel să realizeze propria analiză. De asemenea, pentru a se da eficiență principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, vor fi avute în vedere dispozițiile art. 480 alin. (6) C. proc. civ., ținându-se seama pe de o parte de ceea ce a constituit obiectul învestirii primei instanțe și pe de altă parte, ceea ce a făcut obiectul analizei acesteia, precum și de fundamentul juridic indicat de parte, reprezentat de efectul achizitiv al publicității materiale, ca modalitate de protecție a terților dobânditori cu titlu oneros și de bună-credință a unui bun înscris în cartea funciară. PENTRU ACESTE MOTIVE,