ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 378/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, la data de 7 iunie 2017, sub numărul x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor Timișoara, Comisia Județeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor Timiș, O.C.P.I. Timiș, Municipiul Timișoara prin Primar, B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., F., G., X., Y., Z. S.R.L., a solicitat următoarele: 1. Obligarea pârâtului E. să-i lăse în deplină proprietate, pașnică și liniștită folosință, suprafața de 59 mp, evidențiată în Planșa nr. 1, punctele D-3-4-C, din expertiza extrajudiciară realizată de ing. AA., expert tehnic judiciar în specialitatea topografie-cadastru, situată în municipiul Timișoara str. x, instanța urmând să acorde preferință titlului de proprietate al reclamantului, dobândit prin succesiune de la defuncta sa mamă, BB., în baza Titlului de Proprietate nr. x din 16.09.1994 (parcela cu nr. cadastral x) emis de Comisia Județeană de Fond Funciar Timiș, față de titlul pârâtului înscris în CF x - Timișoara, pentru suprafața de 59 mp de mai sus, existând o suprapunere reală, conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară;

Obligarea pârâților F. și G., să-i lase în deplină proprietate, pașnică și liniștită folosință, suprafața de 269 mp, evidențiată în Planșa nr. 1, punctele D-4-5-E din expertiza extrajudiciară realizată de ing. AA., expert tehnic judiciar în specialitatea topografie-cadastru, situată în municipiul Timișoara, str. x, urmând ca instanța să acorde preferință titlului de proprietate al reclamantului, dobândit prin succesiune de la defuncta sa mamă, BB., în baza Titlului de Proprietate nr. x din 16.09.1994 (parcela cu nr. cadastral x) emis de Comisia Județeană de Fond Funciar Timiș, față de titlul pârâților, înscris în CF x-Timișoara, pentru suprafața de 269 mp de mai sus, existând o suprapunere reală, conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară;

Obligarea pârâților H. și I. să-i lase în deplină proprietate, pașnică și liniștită folosință suprafața de 98 mp, evidențiată în Planșa nr. 1, punctele E-5-6-F din expertiza extrajudiciară realizată de ing. AA. expert tehnic judiciar în specialitatea topografie-cadastru, suprafață situată în municipiul Timișoara, str. x, instanța urmând să acorde preferință titlului de proprietate al reclamantului, dobândit prin succesiune de la defuncta sa mamă, BB. în baza Titlului de Proprietate nr. x din 16.09.1994 (parcela cu nr. cadastral x) emis de Comisia Județeană de Fond Funciar Timiș, față de titlul pârâților înscris în CF x Timișoara, pentru suprafața de 98 mp, existând o suprapunere reală, conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară;

Obligarea pârâților J. și K. să-i lase în deplină proprietate, pașnică și liniștită folosință, suprafața de teren de 134 mp, evidențiată în Planșa nr. 1, punctele F-6-7-G, din expertiza extrajudiciară realizată de ing. AA., expert tehnic judiciar în specialitatea topografie -cadastru, suprafață situată în municipiul Timișoara, str. x, urmând ca instanța să acorde preferință titlului reclamantului de proprietate, dobândit prin succesiune de la defuncta sa mamă BB., în baza Titlului de Proprietate nr. x din 16.09.1994 (parcela cu nr. cadastral x) emis de Comisia Județeană de Fond Funciar Timiș, față de titlul pârâților, înscris în CF x Timișoara, pentru suprafața de 134 mp, existând o suprapunere reală, conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară;

Obligarea pârâților L. și M. să-i lase în deplină proprietate, pașnică și liniștită folosință, suprafața de teren de 296 mp, evidențiată în Planșa nr. 1, punctele G-7-8-H din expertiza extrajudiciară realizată de ing. AA., expert tehnic judiciar în specialitatea topografie-cadastru, suprafață situată în municipiul Timișoara, str. x, urmând ca instanța să acorde preferință titlului de proprietate al reclamantului, dobândit prin succesiune de la defuncta sa mamă BB., în baza Titlului de Proprietate nr. x din 16.09.1994 (parcela cu nr. cadastral x) emis de Comisia Județeană de Fond Funciar Timiș, față de titlul pârâților, înscris în CF x Timișoara, pentru suprafața de 296 mp, existând o suprapunere reală, conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară;

Stabilirea vechii linii de hotar între proprietatea reclamantului, înscrisă în Titlul de Proprietate nr. x din 16.09.1994 (parcela cu nr. cadastral x) emis de Comisia Județeană de Fond Funciar Timiș și terenurile proprietatea pârâților de rang 4-20, pe toate laturile de la Nord, Vest, Sud și Est, ale proprietății acestuia, evidențiate în Planșa 1 a raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de ing. AA., expert tehnic judiciar topografie cadastru, conform Planului de aplicare a Legii nr. 18/1991, a titlurilor de proprietate emise în baza Legii fondului funciar, respectiv proceselor-verbale de punere în posesie;

Rectificarea cărților funciare în care pârâții și-au intabulat dreptul de proprietate, după cum urmează: CF x - Timișoara, proprietatea pârâților C. și B., în sensul diminuării suprafeței înscrise în cartea funciară cu x mp, suprafață delimitată în Planșa 1, de punctele A-l-2-B (fiind vorba de o suprapunere virtuală); CF x - Timișoara, proprietatea pârâtul D., în sensul diminuării suprafeței înscrise în cartea funciară cu x mp, suprafață delimitată în Planșa l, de punctele B-2-3-C (fiind vorba de o suprapunere virtuală); CF x - Timișoara, proprietatea pârâtului E., în sensul diminuării suprafeței înscrise în cartea funciară cu x mp, suprafață delimitată în Planșa 1, de punctele D-3-4-C (fiind vorba de o suprapunere reală); CF x - Timișoara, proprietatea pârâților F. și G., în sensul diminuării suprafeței înscrise în cartea funciară cu x mp, suprafață delimitată în Planșa l, de punctele B-4-5-E (fiind vorba de o suprapunere reală); CF x - Timișoara, proprietatea pârâților H. și I., în sensul diminuării suprafeței înscrise în cartea funciară cu x mp, suprafață delimitată în Planșa l, de punctele E-5-6-F (fiind vorba de o suprapunere reală); CF x - Timișoara, proprietatea pârâților J. și K., în sensul diminuării suprafeței înscrise în cartea funciară cu x mp, suprafață delimitată în Planșa l, de punctele F-6-7-G (fiind vorba de o suprapunere reală); CF x - Timișoara, proprietatea pârâților L. și M., în sensul diminuării suprafeței înscrise în cartea funciară cu x mp, suprafață delimitată în Planșa 1, de punctele G-7-8-H (fiind vorba de o suprapunere reală); CF x - Timișoara, proprietatea pârâtului P., în sensul diminuării suprafeței înscrise în cartea funciară cu x mp, suprafață delimitată în Planșa l, de punctele K-J (fiind vorba de o suprapunere virtuală);

Intabularea Titlului de Proprietate nr. x din 16.09.1994 (parcela cu nr. cadastral x) emis de Comisia Județeană de Fond Funciar Timiș, în favoarea reclamantului, în cartea funciară, în limitele corecte, stabilite urmare grănițuirii de mai sus, de la petitul nr. 7;

Obligarea pârâților de rang 3, 7, 8, 9, 10, 11 - persoane de la care reclamantul emite pretenții, la suportarea cheltuielilor de judecată, ceilalți pârâți fiind chemați în judecată într-un litisconsorțiu larg, așa cum avea să statueze Tribunalul Timiș prin decizia nr. 248/A din 29.04.2011, în dosarul nr. x/2005, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1284 din 25.04.2012, a Curții de Apel Timișoara, doar pentru opozabilitate, în cazul acestora fiind vorba de limite de proprietate recunoscute sau de suprapuneri virtuale (culpa Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș fiind vorba de administrarea cărților funciare, respectiv art. 915 din Noul C. civ.). Pârâții F. și G., în temeiul dispozițiilor art. 72 din C. proc. civ., au formulat o cerere de chemare în garanție, împotriva CC. S.R.L. și P., solicitând ca, în cazul admiterii, față de pârâți, a acțiunii în grănițuire formulată de reclamantul A., cu privire la imobilul proprietatea acestora, înscris în CF nr. x Timișoara, situat în Timișoara, str. x, cu consecința diminuării suprafeței de teren a acestui imobil de 317 mp sau a diminuării valorii imobilului, așa cum a fost stabilită prin contractul de vânzare-cumpărare mai sus amintit, precum și în cazul în care, prin măsurile dispuse de instanță, ar suporta un prejudiciu din orice alt motiv, chemații în garanție să fie obligați la plata sumei echivalente cu acest prejudiciu. La data de 8 septembrie 2017, pârâtul E. a formulat cerere de chemare în garanție a numiților DD. și EE., FF., GG., prin care a solicitat instanței, ca, în cazul admiterii acțiunii în revendicare, grănițuire și rectificare de carte funciară a reclamantului A., cu privire la imobilul înscris în CF nr. x Timișoara cu suprafața de 509 mp, situat în Timișoara, județul Timiș, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acestor persoane la restituirea prețului, conform art. 1701 C. civ., și la repararea tuturor prejudiciilor cauzate, în conformitate cu art. 1702 din același act normativ. Prin sentinta civilă nr. 1527 din 15 februarie 2018, pronuntată de Judecătoria Timișoara, în dosarul x/2017, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de chemare în judecată, formulată de A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor Timișoara, Comisia Județeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor Timiș, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș, Municipiul Timișoara prin Primar, B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z. S.R.L., HH., având ca obiect grănițuire, în favoarea Tribunalului Timiș, secția Civilă. Tribunalul Timiș, prin sentinta civilă nr. 785/PI/din 21 mai 2018, a admis excepția necompetentei materiale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Timișoara. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel Timișoara, în vederea soluționării acestuia. Prin sentinta civilă nr. 263 din 6 iunie 2018, Curtea de Apel Timișoara a soluționat conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Timișoara și Tribunalul Timiș, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă. La 21 iunie 2018, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă sub nr. x/2017* Prin încheierea din data de 18 martie 2018, Tribunalul Timiș a admis în principiu cererea de chemare în garanție a CC. S.R.L. și P., formulată de pârâții F. și G., și a anulat, ca netimbrată, cererea de chemare în garanție a numiților DD., EE., FF., GG., cerere formulată de pârâtul E.. Prin încheierea din data de 8 aprilie 2019, Tribunalul Timiș a respins excepțiile autorității de lucru judecat, inadmisibilității și tardivității acțiunii în rectificare de carte funciară și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului OCIPI Timiș Prin încheierea din data de 3 decembrie 2019, Tribunalul Timiș a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenienți, a numiților II., JJ. și KK. și, în calitate de pârâți, a numiților LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT. și UU.. De asemenea, a respins cererea de introducere în cauză a numitei VV. dar și a WW., Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, XX. S.A., formulată de pârâții F. și G.. 2. Sentința Tribunalului Timiș, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 834 din 5 mai 2021, Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor Timișoara, Comisia Județeană pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor Timiș, Municipiul Timișoara prin Primar, B., D., HH. E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., Lupeș UU. și intervenienții II., JJ. și KK., a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții F., G., în contradictoriu cu chemații în garanție CC. S.R.L. și P., a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâți după cum urmează: 1.250 RON către fiecare dintre pârâții H., I., J., K., 11.900 RON către pârâtul N., 16.660 RON către pârâta W., cu cheltuieli de judecată pe cale separată, pentru pârâții F., G., M., D., HH., E.; fără cheltuieli de judecată în ceea ce îi privește pe pârâții NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., Lupeș UU.. 3. Decizia Curții de Apel Timișoara, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 352 din 16 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul - reclamant A., împotriva încheierii civile din 8 aprilie 2019 și a sentinței civile nr. 834 din 5 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Timiș. 4. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 352 din 16 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.. Acesta solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel Timișoara. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., arată că instanța a încălcat o serie de reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea. În acest sens, susține că, deși a invocat, ca precedent judiciar, dispozițiile deciziei de îndrumare nr. 1408 din 29 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care s-a reținut că petitul principal al cererii de chemare în judecată, prin care reclamantul a solicitat stabilirea liniei de hotar între terenurile aflate în proprietatea sa și cele aflate în proprietatea pârâtului, precum și obligarea acestuia să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafata de teren pe care o ocupă abuziv, îl reprezintă acțiunea în grănițuire, iar cel care vizează revendicarea este un capăt de cerere accesoriu, Curtea de Apel Timișoara, în soluționarea conflictului negativ de competență, a nesocotit această jurisprudență și, stabilind petitele principale și accesorii, a statuat că Tribunalul Timiș este competent să soluționeze litigiul. A învederat instanțelor de fond că petitele 1-5 din cererea de chemare în judecată au ca obiect revendicare, prin compararea titlurilor de proprietate, însă acestea le-au analizat ca fiind o cerere în revendicare clasică formulată împotriva unui posesor neproprietar și au reținut lipsa unei culpe a pârâților. Or, în cazul comparării titlurilor concurente, nu se pune în discuție ideea de culpă, regăsindu-se, deseori, situații în care titlurile concurente derivă din hotărâri judecătorești diferite, în care proprietarii nu au avut calitatea de părți în același dosar, pentru a se putea remedia suprapunerea reală prin revizuire. Recurentul susține că petitele 1-5 reclamau analizarea efectelor deciziei nr. 21 din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți, Secțiile Unite, pronunțată într-un recurs în interesul legii. Fără a fi sesizată cu un petit de acțiune, cerere reconvențională sau excepție în legătură cu înscrierea în cartea funciară a dreptului mamei reclamantului, BB., instanța de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (6) din C. proc. civ., nu a respectat obligația de a-și întemeia hotărârea pe probele încuviințate și administrate cu referire la această înscriere, constitutivă de drept de proprietate, ci a invocat argumente referitoare la evenimentele din plan politic. Apreciază că încălcarea cu bună știință a efectelor juridice ale unui înscris având forța probantă a înscrisului autentic, câtă vreme acesta nu a fost desființat, aduce un prejudiciu recurentului, ce nu poate fi reparat decât prin casarea deciziei și desființarea sentinței instanței de fond, fiind încălcate și dispozițiile art. 14 alin. (6) și art. 22 din C. proc. civ. Referitor la petitul 6 al cererii de chemare în judecată, care, în opinia recurentului este o cerere principală având ca obiect stabilirea liniei de hotar, susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile imperative ale art. 397 alin. (1) din C. proc. civ.. În analiza comparativă a celor două titluri de proprietate, trebuia avut în vedere cine este primul proprietar intabulat, în speță fiind reclamantul, conform efectelor Decretului nr. 115/1938 și în considerarea Legii nr. 7/2011, iar acesta se bucură de opozabilitate erga omnes cu privire la dreptul tabular al defunctei sale mame, înscris în noiembrie 1990, în cartea funciară, sub imperiul Decretului nr. 115/1938. Cu privire la acest aspect, arată că instanțele de fond au nesocotit efectele Deciziei nr. 21/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Mai arată că trebuia stabilit care este legea în baza căreia s-a dobândit dreptul de proprietate vizând titlurile concurente, limitele prevăzute de lege și neretroactivitatea legii civile. Instanțele de fond nu puteau nesocoti efectele intabulării din anul 1990 a dreptului de proprietate, având în vedere că nu s-a formulat cerere reconvențională și nu a fost negat titlul de proprietate al reclamantului, iar Legea nr. 18/1991 nu desființează drepturi de proprietate întabulate în anul 1990, cu atât mai mult cu cât autoarea pârâților nu putea pretinde decât suprefața înscrisă în Cartea funciară la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991. Recurentul a detaliat legislația pe care o apreciază ca fiind incidentă cauzei, respectiv dispozițiile art. 98 din Legea nr. 18/1991 și art. 38 din Legea nr. 59/1974 și a aratat că dispozițiile art. 38 și art. 37 din acest ultim act normativ nu au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991 având în vedere că Municipiul Timișoara deținea registru cadastral și plan cadastral. Înscrierea dreptului mamei sale, conform art. 38 din Legea nr. 59/1974, face ca nesocotirea acestor dispoziții, precum și ale art. 14 alin. (6) din C. proc. civ., să atragă nulitatea hotărârii. În opinia sa, instanțele de fond, la dezlegarea dată petitului nr. 6 al cererii de chemare în judecată, au avut în vedere actuala linie de hotar, conform variantei 1 a raportului de expertiză și nu vechea linie de hotar, așa cum se regăsește în varianta 2 a aceluiași raport. Recurentul prezintă înscrisurile relevante din dosar și arată că, după emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 12.144 mp, în anul 1994, în favoarea autoarei pârâților, a fost rectificată suprafața tabulară la 12.600 mp, iar ulterior, printr-o sentință judecătorească din anul 2008 au fost schimbate două numere topo de la nordul și sudul proprietății reclamantului și au fost rectificate suprafețele prin acte false, fără acordul recurentului. În opinia sa, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 397 și ale art. 14 alin. (6) din C. proc. civ., având în vedere că nu a stabilit vechea linie de hotar, ci actuala linie de hotar, fără a fi învestită cu o cerere reconvențională în acest sens, ceea ce atrage nulitatea hotărârii pentru fraudă la lege și cauză ilicită. De asemenea, arată că nu au fost analizate celelalte petite, cu excepția petitului 9, fiind apreciate ca cereri accesorii. Ultimul argument al motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ., se referă la faptul că a contestat construirea fără autorizație, de către familia Poparad, a gardului despărțitor, dovadă fiind înscrisurile anexate cererii de recurs. Arată că înțelege să invoce, chiar și în recurs, nulitatea absolută a autorizației de construire nr. x din 14 martie 2013 pentru fraudă la lege și cauză ilicită, câtă vreme gardul a fost construit fără autorizație, iar pentru intrarea în legalitate, printre actele ce au stat la baza autorizației, nu se regăsește acordul recurentului. În sprijinul acestei afirmații, înțelege să solicite instanței de recurs, pentru a da eficiență dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ., emiterea unei adrese către Municipiul Timișoara, în vederea obținerii documentației aferente autorizațiilor de construire depuse de intimații Poparad. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., recurentul arată că instanța de apel, față de obiectul petitelor 1-5, a înlăturat efectele înscrierii în cartea funciară, nu a indicat niciun temei de drept în favoarea titlului concurent și repudierea titlului reclamantului, în condițiile în care nu există la dosar nicio renunțare din partea autoarei sale la dreptul înscris în cartea funciară. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arată că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale incidente. În situația în care data dobândirii dreptului de proprietate, de către autoarea sa, este data înscrierii în cartea funciară a certificatului de moștenitor, atunci aplicabilă era Legea nr. 59/1974, art. 38 din Decretul nr. 115/1938, complinit cu C. civ. de la 1865 și dispozițiile RIL nr. 21/2005. În cazul în care data dobândirii dreptului de către autoarea sa nu era luna noiembrie 1990, legea aplicabilă titlurilor concurente era Legea nr. 18/1991, completată cu Legea nr. 59/1974, art. 38 și C. civ. de la 1865. Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1), corelat cu art. 98 din Legea nr. 18/1991, dovada și întinderea dreptului la care persoana este îndreptățită este cea arătată în cartea funciară sau, în lipsa acesteia, în registrul agricol, iar în lipsa amândurora, prin orice mijloc de probă, inclusiv declaratii de martor. Învederează că a fost rectificată suprafața ce a stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate a autoarei pârâților, ZZ., fără a exista un text legal care să îngăduie acest lucru. Recurentul arată că este un dobânditor cu titlu ordinar, în vreme ce toți pârâții sunt dobânditori cu titlu derivat și niciunul dintre aceștia nu a contestat animus-ul reclamantului. Față de petitul nr. 6 al acțiunii introductive de instanță, planul parcelar, care are în vedere punerea în posesie conform Legii nr. 18/1991, stabilește vechea linie de hotar, în vreme ce anexa nr. 5, varianta 1 a raportului, reprezintă planul de situație existent la momentul efectuării expertizei, deci actuala linie de hotar. Referitor la calitatea procesuală pasivă a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, instituție care administrează, nu doar păstrează, cartea funciară, cum au reținut instanțele de fond, recurentul arată că tocmai documentațiile succesive avizate de instituție au condus la situația juridică dedusă judecății. În acest sens, trebuie avute în vedere nu numai dispozițiile art. 915 din C. civ., întrucât cererea de rectificare și, mai apoi, de înscriere a dreptului în cartea funciară, în favoarea reclamantului, reclamă soluționarea unei situații juridice și nu a unei pretenții față de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară conform dispozițiilor art. 29 din C. proc. civ.. Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară are calitate procesuală pasivă chiar și numai pentru faptul că a avizat toate variantele raportului de expertiză. Arată că instanța a motivat hotărârea cu aplicarea greșită a legii în privința cheltuielilor de judecată. Nu s-au cerut cheltuieli de judecată de la vecinii de la sud, est sau vest întrucât reclamantul nu are pretenții de la aceștia și recunoaște limitele proprietății față de ei. Astfel, nu are cum să cadă în pretenții față de acești pârâți întrucât a solicitat instanței să soluționeze o situație juridică, fiind chemați în judecată pentru opozabilitate și pentru a da eficiență deciziei Curții de Apel Timișoara, care i-a indicat împrocesarea tuturor vecinilor pentru a stabili vechea linie de hotar. Instanțele de fond ar fi trebuit să respingă cererea privind plata cheltuielilor de judecată față de pârâții vecini la sud, întrucât limita de proprietate cu aceștia nu s-a schimbat. Recurentul - reclamant solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel Timișoara. 5. Apărările formulate Prin întâmpinarea formulată în termen, procedural, intimații N., O., P. și S.C. CC. S.R.L. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. De asemenea, prin întâmpinare, intimații S.C. Z. S.R.L., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., Lupeș UU. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimații W., X., Y., KK., U., V., S., T., II., JJ., MM., LL. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în declararea recursului, în contradictoriu cu aceste părți, iar pe fond au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimații H., I., J., K. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. De asemenea, intimata M. și intimații F. G. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, prin întâmpinarea depusă în termen procedural. Prin intâmpinare, intimații E., HH. au invocat exceptia inadmisibilității recursului, având în vedere precizarea recurentului potrivit căreia obiectul principal al acțiunii este grănițuire, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. 6. Procedura de filtru Prin încheierea din data de 16 ianuarie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus admiterea în principiu a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 352 din 16 decembrie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Reclamantul a formulat o acțiune în revendicare și granițuire prin care a chemat în judecată pe proprietarii loturilor învecinate, susținând că aceștia au repoziționat hotarele proprietăților lor, cu micșorarea suprafeței terenului propriu. Prima instanță a reținut, ca situație de fapt rezultată din probele administrate, împrejurarea că, în zonă, există un deficit de terenuri față de necesarul avut la dispoziție pentru reconstituirea drepturilor de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 și, astfel, toate proprietățile au măsurat mai puțin decât actele inițiale iar deficitul de teren pretins de reclamant, raportat la suprafața din titlul său de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, nu poate fi pus în sarcina niciunuia dintre pârâți. A respins cererea de grănituire întrucât varianta solicitată de reclamant determina modificarea limitelor de proprietate, în absența unui drept pe care să se întemeieze. A apreciat că nu poate ține seama de dreptul înscris în cartea funciară pe numele mamei reclamantului, BB., la data de 15.11.1990, întrucât terenul fusese preluat de stat și nu mai putea fi considerat ca dobândit prin moștenire, din moment ce nu mai aparținea autorului. Apelul reclamantului a fost respins, instanța de apel confirmând cele reținute în fond, inclusiv cu privire la validarea liniei de hotar corespunzătoare posesiei actuale. A constatat instanța de apel că suprafața pe teren restituită scriptic reclamantului în baza Legii nr. 18/1991 era cu 950 m mai mare decât cea a măsurată, însă această diferență de suprafață nu se regăsește în plus în parcelele pârâților, astfel că nu există o suprapunere reală de terenuri. Recurentul a formulat recurs, invocând dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Intimații W., X., Y., KK., U., V., S., T., II., JJ., MM., LL. au formulat întâmpinare, prin care au invocat inadmisibilitatea căii de atac în raport de dispozițiile art. 483 alin. (2) Cod C. proc. civ. și excepția lipsei de interes în declararea recursului, iar intimații E., HH. au invocat excepția inadmisibilității recursului, având în vedere precizarea recurentului potrivit căreia obiectul principal al acțiunii este grănițuire, iar grănițuirea nu este succeptibilă de recurs. Întrucât analiza asupra admisibilității recursului în completul de filtru a vizat aspectele formale ale acestuia, iar verificarea excepției inadmisibilității și a celei privind lipsa de interes a presupus antamarea unor aspecte de fond, acestea au fost unite cu fondul și au fost supuse dezbaterii în ședința publică. Excepția inadmisibilității căii de atac urmează a fi respinsă întrucât, astfel cum au stabilit instanțele devolutive, competența instanței de fond a fost stabilită în raport de capătul de cerere privind revendicarea, calificat drept capăt principal. Or, în raport de această calificare, acțiunea pendinte reprezintă o cerere evaluabilă în bani căreia nu i se aplică dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. S-a mai invocat, prin întâmpinare, lipsa de interes în promovarea recursului împotriva acelor pârâți, care dețin proprietăți în sudul parcelei reclamantului, de la care reclamantul nu revendică teren și a căror linie de hotar cu proprietatea sa nu o contestă. Critica este nefondată întrucât, deși etapa devolutivă a judecății s-a finalizat cu conservarea statuquo-ului juridic și faptic în ceea ce îi privește, se are în vedere faptul că instanțele de fond au avut a cerceta de unde provine deficitul de teren, astfel că au verificat titlurile de proprietate și posesia fiecăruia dintre proprietarii vecini, cu efect de opozabilitate în ceea ce privește cele statuate. Or, în lipsa unei manifestări de voință a inițiatorului procesului, de renunțare la judecată, interesul menținerii lor ca părți în recurs derivă tocmai din faptul că în fazele devolutive s-au analizat raporturi juridice în care au avut calitatea de parte, statuarea instanțelor asupra acestora constituind obiect al recursului. În ceea ce privește recursul declarat, într-o primă critică formulată în baza art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul a contestat îndrituirea Curții de apel Timișoara, în soluționarea conflictului de competență, de a califica acțiunea ca având drept capăt principal revendicarea. Critica este nefondată întrucât soluția pronunțată în conflictul de competență printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu mai poate fi cenzurată, chiar dacă a rezolvat un aspect incidental în economia litigiului pendinte. În analiza conflictului, Curtea de Apel Timișoara a cercetat modalitatea în care a fost formulată acțiunea și temeiul de drept al acesteia pentru a putea să se raporteze la competența materială în funcție de obiectul pricinii, considerând că cererea de grănițuire se grefează pe cea în revendicare, câtă vreme se contestă și suprafețe de teren aflate în posesia altor persoane, dezlegare ce s-a impus primei instanțe cu autoritate de lucru judecat, întrucât de această calificare a depins stabilirea competenței materiale de judecare a pricinii, rămasă câștigată cauzei. Într-o altă critică, întemeiată tot pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de apel ar fi nesocotit obiectul învestirii, atunci când a analizat culpa pârâților, deși într-o revendicare prin comparare de titluri nu se pune problema unei culpe, ignorând faptul că are un drept preferabil, întemeiat pe un act autentic. Înalta Curte reține că este nefondată această critică. Astfel, recurentul s-a prevalat de mențiunea intabulării certificatului de moștenitor al autoarei sale în Cartea funciară în anul 1990 în baza Decretului lege nr. 115/1938, în raport de care a susținut că i se aplică dezlegarea dată în soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 21/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care vizează regimul aplicabil acțiunilor de carte funciară. Această mențiune din Cartea funciară nu a fost considerată de instanțele devolutive ca valorând titlu de proprietate, în situația concretă din cauză, în care terenul reclamantului, provenind din zonă cooperativizată, a făcut obiect al reconstituirii dreptului de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, procedură inițiată de însăși autoarea lui. Prin urmare, nu se poate aprecia că, înlăturând motivat, din realitatea juridică, un înscris, instanța de apel a încălcat o normă de procedură în sensul reglementat de motivul de casare invocat. De altfel, instanța de apel nici nu a ridicat problema culpei pârâților, ci a precizat că aceștia nu încalcă dreptul de proprietate al reclamantului, întrucât, neexistând o suprapunere reală între suprafețe, compararea titlurilor devine inutilă. Prin urmare, nu se poate considera că instanțele devolutive, analizând din această perspecivă pretențiile recurentului, au depășit limitele învestirii. Mai critică recurentul tot în baza art. 488 pct. 5 C. proc. civ. faptul că soluția dată acțiunii în grănițiure încalcă dispozițiile art. 397 C. proc. civ. care reglementează limitele învestirii și ale art. 14 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii. Susținerea este nefondată întrucât instanța de apel a validat soluția fondului dată cu respectarea principiului disonibilității, statuând asupra faptului că varianta de grănituire solicitată de reclamant duce la încălcarea proprietății pârâților, motiv pentru care a respins acțiunea în grănituire. Or, discuțiile referitoare la acest capăt de cerere s-au întemeiat pe concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, neexistând aspecte procedurale ce ar putea suporta critici de nelegalitate, recurentul fiind nemulțumit de dezlegarea dată în aplicarea normei de drept substanțial, cu nesocotirea, susține el, a preferabilității titlului de proprietate de care s-a prevalat în prezenta cauză. Mai susține recurentul, de asemenea invocând dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., că instanța de apel a ignorat faptul că pe hotarul dintre proprietatea reclamantului și cea a pârâților Poparad aceștia au edificat un gard despărțitor fără autorizație de construire, refuzând să dispună pârâtului Mun. Timișoara să depună documentația aferentă autorizației emise în anul 2013 și, pe cale de excepție, solicită instanței de recurs să dea eficiență dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., privind rolul activ al instanței, și să dispună anularea autorizației. Susținerile recurentului nu pot fi cenzurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., întrucât modalitatea în care instanța evaluează pertinența și concludența probelor ce se solicită a fi administrate reprezintă o un aspect de netemeinicie și nu de nelegalitate. Pe de altă parte, în legătură cu solicitarea formulată în fața instanței de recurs privind constatarea nulității absolute, pe cale de excepție, a autorizației de construire, se constată că aceasta nu este întemeiată pe o dispoziție legală care ar permite instanței să identifice regimul juridic pe care recurentul a înțeles să îl atribuie acestei excepții, respectiv dreptul comun reprezentat de C. civ., în materia nulității actului juridic sau Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în măsura în care consideră autorizația de construcție un act administrativ individual și nici nu a justificat vreun interes actual și legitim în invocarea excepției în sensul dovedirii unei legături cu cauza principală și a vătămării rezultate din încălcarea vreunui drept substanțial. În baza art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține că instanța nu a motivat respingerea acțiunii în revendicare în sensul că nu a argumentat de ce a dat preferință titlurilor pârâților, în condițiile în care, în ceea ce îl privește, dreptul său este recunoscut de dispozițiile art. 38 lit. c) din Legea nr. 58/1974 și ale Decretului Lege nr. 115/1938, fiind anterior titlurilor pârăților, iar titlul de proprietate emis pe numele autoarei sale, care nu a renunțat la dreptul înscris în Cartea funciară, corespunde vechiului amplasament. Critica este nefondată întrucât se constată că instanța de apel a argumentat care a fost situația de fapt și de drept care a adus la respingerea acțiunii revendicare a reclamantului. Astfel, a apreciat că titlul de proprietate de care reclamantul se poate prevala în prezenta cauză este reprezentat de cel emis în baza Legii nr. 18/1991, iar împrejurarea că, anterior apariției acestui act normativ, mama reclamantului a efectuat formalitățile de dezbatere a succesiunii după defunctul AAA. nu este de natură a valida deținerea posesiei asupra acestei suprafețe de teren. În cauză mama reclamantului a formulat cerere de restituire în temeiul legii speciale a fondului funciar, respectiv Legea nr. 18/1991, solicitarea sa fiind finalizată prin punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate pe numele său. Raportat la această situație, a constatat că toate loturile ce au făcut obiectul reconstituirii în baza Legii nr. 18/1991 au avut deficit de teren și deficitul de teren invocat de reclamant (suprafața măsurată a acestuia este cu 950 mp mai mică decât suprafața reconstituită) nu se regăsește în terenurile ocupate de celelalte părți. Având în vedere împrejurarea că suprafețele de teren deținute în proprietate de către pârâți nu încalcă dreptul de proprietate al reclamantului, lipsurile de suprafață din parcela reclamantului nefiind provenite de la pârâți, Curtea a reținut că nu sunt îndeplinite premisele acțiunii în revendicare, întrucât în cauză nu există o suprapunere reală. În plus, a constatat că, prin omisiunea de a efectua demersurile de intabulare în cartea funciară, reclamantul se află în imposibilitatea intabulării titlului său de proprietate datorită minusurilor de suprafață constate la întreaga tarla A442, această stare de fapt neputând fi imputată pârâților intimați. Prin urmare, instanța de apel a motivat de ce înscrierea dezbaterii succesiunii în cartea funciară nu poate prevala dispozițiilor legii speciale care se aplică terenului, raportat la regimul juridic al acestuia anterior anului 1989. Împrejurarea căinstanța de apel nu a preluat susținerile recurentului nu echivalează cu o nemotivare, cătă vreme considerentele dezbat circumstanțele de fapt și de drept care au stat la baza validării soluției de primă instanță. În temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că, în mod greșit, instanțele devolutive nu au dat preferabilitate titlului său, care a fost primul înscris în Cartea funciară, în luna noiembrie 1990 în temeiul certificatului de moștenitor emis pe numele autoarei sale. Critica este nefondată. În mod corect instanțele devolutive au apreciat că terenul nu putea fi înscris cu titlu de moștenire în Cartea funciară întrucât nu s-a făcut dovada că a rămas în mod continuu în proprietatea particulară a autorilor reclamantului. Întrucât a făcut obiectul legii speciale de reparație, ca teren cooperativizat și, împreună cu întreaga parcelă, a intrat în procesul de reconstituire a drepturilor de proprietate pe vechile amplasamente în favoarea foștilor proprietari, este evident că acest teren, aflat la dispoziția Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, a fost preluat de către stat și nu a mai putut rămâne în posesia foștilor deținători până în anul 1989. Este de reținut că însăși autoarea reclamantului a recurs la dispozițiile legii de reparație, câtă vreme înscrierea în Cartea funciară nu corespundea conținutului unui drept real de proprietate asupra terenului, ci era subsumată unei realități scriptice întemeiată pe acte de stare civilă și de succesiune ce au un caracter exclusiv declarativ, necorespunzătoare situației reale, astfel că simpla operațiune materială a înscrierii în Cartea funciară nu a dobândit relevanța pretinsă de reclamant de act doveditor al dreptului său de proprietate. O atare înscriere nu poate fi opusă cu succes titlurilor de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991, mod originar de dobândire al proprietății de care și autoarea reclamantului s-a prevalat, titlul său emis în baza Legii nr. 18/1991 fiind similar cu al celorlalți. În condițiile în care întreaga parcelă pe care s-au făcut reconstituiri a înregistrat un deficit de teren, cel mai probabil din cauza altor sistematizări intervenite în perioada anterioară, iar reclamantul nu și-a întabulat, similar pârâților, titlul deținut în baza Legii nr. 18/1991, pentru ca eventualele suprapuneri să fi fost menționate în documentațiile cadastrale și în Cartea funciară, o parte din terenuri au intrat în circuitul civil fiind supuse și unui regim construibil, astfel că reclamantul nu poate solicita acoperirea deficitului de teren pe seama proprietăților învecinate, întrucât nu are un drept prioritar față de cel al celorlalți, diminuarea operând pentru toți. Recurentul critică și menținerea, în apel, a soluției de primă instanță referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Oficiului pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară, considerând că acesta nu este doar un deținător al documentelor de Carte funciară, ci emitentul avizelor privind înscrierea documentațiilor topografice care au dus la modificarea suprafețelor și strămutarea hotarelor, fiind suficientă invocarea unei situații juridice, fără formularea unor pretenții concrete față de această instituție. Critica este nefondată. Câtă vreme recurentul nu a formulat o pretenție concretă împotriva acestui pârât, iar rectificarea de carte funciară nu este decât rezultatul unei schimbări în regimul juridic al dreptului real, urmând a fi operată de OCIPI prin prisma atribuțiilor sale legale, în temeiul dispoziției care rezolvă chestiunea de drept substanțial într-un raport juridic în care acesta nu este parte, nu există o justificare în plan legislativ care să confere instituției vocația de a sta în proces, pentru ca eventualele dispoziții conținute în hotărâre să îi fie opozabile. Mai susține recurentul, într-o ultimă critică formulată, subsumată dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., că a fost în mod greșit obligat să plătească cheltuieli de judecată acelor pârâți care au fost chemați în proces numai pentru opozabilitate și în raport cu care nu a solicitat să se stabilească un alt drept sau o situație litigioasă. Critica este nefondată. Câtă vreme pârății au fost chemați în judecată chiar și pentru a le fi opozabilă hotărârea, aceasta implică un demers procesual în cadrul căruia aveau dreptul la construirea unei apărări calificate. Cum dispozițiile art. 451 și urm. C. proc. civ. nu disting cu privire la raportul juridic dedus judecății și care trebuie apărat, ci au în vedere calitatea de parte a celui chemat în judecată, orice cheltuială făcută în scopul gestionării corespunzătoare a procesului reprezintă o cheltuială de judecată pe care partea căzută în pretenții este ținută să o suporte. Față de toate aceste considerente Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel este legală și, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat. În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurentul - reclamant la plata cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 5.000 RON către intimații W., X., Y., KK., U., V., S., T., II., JJ., MM., LL., suma de 6.000 RON către intimații F. și G., suma de 6.000 RON către intimații H., I., J. și K. și suma de 6.000 RON către intimata M., reprezentând cheltuieli de deplasare și onorariu apărători, aceastea din urmă fiind reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în raport de complexitatea cauzei, volumul muncii derulate de avocați și durata desfășurării procesului în faza procesuală a recursului.