ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5367/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5367/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023
Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. 1. Circumstanțele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17.08.2021 pe rolul Judecătoriei Adjud, sub nr x/2021, reclamanta UAT Municipiul Adjud a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.C. A. S.R.L., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați și Serviciul Trezorerie Adjud:
- obligarea pârâților la compensarea creanțelor bugetare ale UAT Municipiul Adjud, formate din impozite, taxe și obligații contractuale datorate bugetului local cu creanța debitorului S.C. A. S.R.L., în sumă de 42.705 RON, dispusă prin sentința civilă nr. 119/2019 a Tribunalului Vrancea.
Prin sentința civilă nr. 533/03.05.2022, Judecătoria Adjud a luat act de renunțarea reclamantei UAT Municipiul Adjud la judecata în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați și Serviciul Trezorerie Adjud; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGRFP Galați, ca neîntemeiată; a respins excepția tardivității invocată de pârâta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta UAT Municipiul Adjud, în contradictoriu cu pârâții S.C. A. S.R.L. și Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Galați.
Împotriva sentinței nr. 533/03.05.2022 a Judecătoriei Adjud a declarat apel reclamantei UAT Municipiul Adjud, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 313 din 19.12.2022, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.
Împotriva deciziei nr. 313 din 19.12.2022, pronunțate de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta UAT Municipiul Adjud, înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă sub nr. x/2021.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
1 Prin decizia civilă nr. 57/R din 26 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale-procesuale și a declinat, în favoarea sectiei de contencios administrativ a Curții de Apel Galati, competența de soluționare a cauzei privind recursul promovat de reclamanta U.A.T. Adjud împotriva deciziei civile nr. 313/19.12.2022, pronunțate de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimații-pârâți Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, S.C. A. S.R.L. și Serviciul Trezorerie Adjud.
În considerentele deciziei a reținut că la termenul din 26.04.2023, în dosarul de recurs, s-a invocat din oficiu excepția necompetenței material-procesuale, reținând că prin sentința civilă nr. 119/2019, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel Galați nr. 886/2019, s-a reținut că apelanta datora intimatei S.C. A. S.R.L. suma de 42.705 RON, sumă pe care nu a achitat-o, motiv pentru care creditoarea a demarat procedura de executare silită. Prin nota de plată nr. x/10.08.2021 intimata S.C. A. S.R.L. avea obligații de plată către apelantă în sumă de 63.077,01 RON.
Dispozițiile legale reținute ca aplicabile au fost art. 167 alin. (1) Codul de procedură fiscală (Prin compensare se sting creanțele statului sau unităților administrativ-teritoriale ori subdivizi-unilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plata de la buget, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât si pe cea de debitor, cu condiția ca respectivele creanțe să fie administrate de aceeași autoritate publică, inclusiv unitățile subordonate acesteia, art. 167 alin. (4) și (7) Codul de procedură fiscală (Dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanțele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide și exigibile. Compensarea se constata de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu), art. VI alin. (1) din O.U.G. nr. 12/2013 (în situația în care o unitate/subdiviziune administrativ-teritorială are calitatea atât de debitor pentru obligații de plată restante înregistrate față de un operator economic, cât și de creditor pentru creanțele fiscale restante către bugetul local ale operatorului respectiv, aceasta poate opera stingerea obligațiilor reciproce în limita celei mai mici dintre creanțele reciproce), precum și Ordinul nr. 512/16.04.2013 privind aprobarea procedurii de compensare conform art. VI din O.U.G. nr. 12/2013 pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale și prorogarea unor termene, în scopul stingerii obligațiilor de plată restante reciproce stabilite conform art. VI din O.U.G. nr. 12/2013 (unitățile administrativ teritoriale încheie acorduri pentru stingerea reciprocă a obligațiilor de plată restante, iar pe baza acordurilor încheiate pentru stingerea obligațiilor de plata unitățile administrativ teritoriale prezintă unităților teritoriale ale Trezoreriei Statului la care își au deschise conturile ordine de plată prin care achită sumele datorate operatorilor economici).
Potrivit Deciziei nr. 18/2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, competența de soluționare a cauzelor se determină după natura și obiectul litigiului, neavând relevanță calitatea de profesionist a uneia dintre părți.
Pretențiile recurentei își au izvorul în raporturile juridice fiscale privind administrarea creanțelor fiscale, instanțele de fond reținând că pentru ca operațiunea de compensare să-și producă efectele era necesară încheierea unui acord pentru stingerea reciprocă a obligațiilor de plată restante, chiar și atunci când compensarea ar opera de drept.
Fiind în discuție interpretarea și aplicarea art. 167 alin. (1), (4) și 7 Codul de procedură fiscală referitoare la condițiile în care operează de drept compensarea, caracteristicile creanțelor care pot face obiectul compensării, dată fiind natura raporturilor juridice dintre părți, instanța a constatat că în speță competența aparține secției contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Galați.
2.2. Prin decizia civilă nr. 698/2023 din 5 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale a Curții de Apel Galați, secția CAF și a declinat competența de soluționare a cauzei privind recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Adjud împotriva deciziei civile nr. 313/23.12.2022, pronunțate de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2021, având ca obiect obligația de a face, în favoarea secției a II a Curții de Apel Galați; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a reținut că în fapt, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâților la compensarea creanțelor bugetare ale reclamantei UAT Municipiul Adjud, formate din impozite, taxe și obligații contractuale datorate bugetului local cu creanța pârâtului S.C. A. S.R.L. dispusă prin sentința civilă nr. 119/2019 a Tribunalului Vrancea.
În cauză, din actele dosarului rezultă că problema competenței materiale sau funcționale nu a fost pusă în discuție nici în fața Judecătoriei Adjud dar nici în fața Tribunalului Vrancea, fiind acceptat de către părți și de către prima instanță că litigiul este de natură civilă.
De altfel, întregul parcurs procesual al acestui dosar în fața instanței de fond și de apel denotă faptul că litigiul a fost soluționat ca unul de natură civilă.
Aceeași calificare rezultă inclusiv din calea de atac a apelului și a recursului declarate și din termenele de exercitare ale acestora menționate în dispozitivul hotărârilor de la fond și apel.
În calea de atac, competența funcțională nu se stabilește prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, ci prin raportare la instanța sau secția care a pronunțat sentința ce face obiectul căii de atac.
În această fază procesuală o eventuală necompetență (exceptând competența generală) a primei instanțe ar putea fi invocată doar prin intermediul căii de atac formulate, cu condiția invocării anterioare, la fond, a respectivei excepții.
În speță, problema competenței funcționale nu a fost pusă în discuție și clarificată în favoarea competenței funcționale a instanței de contencios administrativ, la primul termen de judecată, în fața instanței de fond, în condițiile art. 130 și 136 din C. proc. civ., iar după depășirea acestui moment procesual, necompetența funcțională nu mai poate fi pusă în discuție nici de către părți și nici de către instanță și, cu atât mai puțin, nu mai poate fi pusă în discuție direct în recurs de către instanță din oficiu.
Această interpretare rezultă fără echivoc și din prevederile exprese ale art. 480 alin. (4) și respectiv 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.
În raport de aceste considerente, având în vedere calificarea juridică a litigiului dedus judecății, dată de instanța de fond, Curtea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civilă a Curții de Apel Galați.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția civilă.
Argumentele de fapt și de drept relevante
Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanta UAT Municipiul Adjud prin care aceasta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.C. A. S.R.L., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați și Serviciul Trezorerie Adjud, obligarea pârâților la compensarea creanțelor bugetare ale UAT Municipiul Adjud, formate din impozite, taxe și obligații contractuale datorate bugetului local cu creanța debitorului S.C. A. S.R.L., în sumă de 42.705 RON, dispusă prin sentința civilă nr. 119/2019 a Tribunalului Vrancea.
În speță necompetența instanțelor aflate în conflict a fost invocată în faza de recurs.
Cele două secții ale Curții de Apel Galați, respectiv secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal, s-au declarat deopotrivă necompetente să soluționeze recursul declarat de recurenta-reclamantă UAT Municipiul Adjud împotriva deciziei nr. 313 din 19.12.2022, pronunțate de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.
Din actele și lucrările dosarului, precum și din evidențele sistemului informatic Ecris, reiese faptul că acțiunea reclamantei din prezenta cauză a fost înregistrată și soluționată în fond de către Judecătoria Adjud, iar în apel de către Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal (secție mixtă) ca litigiu de natură civilă, de către un complet specializat în soluționarea litigiilor cu profesioniști.
Astfel, în speță, necompetența materială sau funcțională nu a fost pusă în discuție nici în fața instanței de fond (Judecătoria Adjud) și nici în fața inastanței de apel (Tribunalului Vrancea), fiind acceptată de către părți și de către prima instanță, situație în care aceasta nu mai poate fi pusă în discuție de către instanța de recurs, depășindu-se momentul procesual, excepție de la această regulă făcând necompetența generală a instanțelor judecătorești, care poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii.
Mai mult, dosarul de față a urmat parcursul unui dosar de natură civilă, în care hotărârea instanței de fond a fost atacată cu apel, iar cea din apel a fost atacată cu recurs, necompetența fiind invocată de către instanța de recurs, din oficiu.
Totodată, Înalta Curte constată că și termenele acordate pentru formularea căilor de atac respectă procedura civilă și nu pe cea din contenciosul administrativ.
În faza de recurs, competența de soluționare a cauzei nu se stabilește în raport cu obiectul acțiunii introductive, ci în raport cu instanța sau secția care a pronunțat sentința ce face obiectul căii de atac.
Acest aspect a fost analizat și de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, care prin Decizia nr. 31/2019 a statuat că:
"(...) necompetența materială procesuală poate fi invocată de judecător sau de părți doar în fața primei instanțe sesizate, până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, în condițiile art. 131 din C. proc. civ.
Invocarea excepției de necompetență materială procesuală de soluționare a cauzei după acest moment nu mai este posibilă, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea. În situația în care prima instanță invocă excepția necompetenței sale după momentul procesual reglementat expres în art. 131 din C. proc. civ., instanța ulterior învestită își poate declina competența în favoarea primei instanțe, cu motivarea că această instanță a devenit competentă să soluționeze cauza, ca urmare a pronunțării unei încheieri interlocutorii prin care a reținut că este competentă material. (…)
Referitor la regimul juridic al invocării excepției de necompetență, trebuie menționat că una dintre inovațiile actualului C. proc. civ., prin care s-a urmărit să se dea o finalitate practică unui principiu nou al procesului civil, acela al accelerării judecății, reglementat de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., o reprezintă stabilirea unei limite temporale pentru invocarea excepției de necompetență materială, și anume, până la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, adică termenul la care părțile, legal citate, pot pune și concluzii (deci pricina nu se amână pentru un motiv care implică imposibilitatea unor dezbateri contradictorii, precum cel prevăzut de art. 222 din C. proc. civ.)."
Înalta Curte constată că la stabilirea competenței de soluționare a căii de atac promovate în cauză trebuie avută în vedere și Decizia nr. 4 din data de 24 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, conform căreia "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 și art. 136 din C. proc. civ., competența materială procesuală a instanței de control judiciar se va determina:
- cu respectarea specializării primei instanțe (complet/secție), care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac;
- în considerarea obiectului și naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanța de fond, în cazul soluționării în prim grad de jurisdicție a litigiului de către o instanță care nu cuprinde structuri specializate (secții/completuri)."
În considerentele decizorii ale deciziei de mai sus s-a reținut:
"119. Concluzionând, în ipoteza în care litigiul a fost soluționat în fond de o/un instanță/secție/complet specializată/specializat (potrivit reglementărilor din legi speciale sau legilor de organizare judecătorească), în cadrul verificărilor privind competența materială procesuală a instanței de control judiciar aceasta va respecta specializarea primei instanțe, care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac, fiind depășit momentul procesual până la care, în mod obiectiv, putea fi verificată competența materială procesuală, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) și ale art. 131 alin. (1) raportat la art. 136 alin. (1) din C. proc. civ.
În cea de-a doua ipoteză analizată, a învestirii instanței de control judiciar cu soluționarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanță de fond care nu este structurată în formațiuni de judecată specializate, verificarea competenței materiale procesuale în calea de atac va avea în vedere obiectul și natura pricinii, astfel cum au fost determinate de instanța de fond la pronunțarea hotărârii atacate, soluția impunându-se în considerarea rolului excepțiilor în procesul civil și a circumstanțelor în raport cu care acestea pot fi în mod obiectiv formulate.
Instanța de control judiciar specializată, învestită cu soluționarea unei căi de atac formulate împotriva unei hotărâri a unei instanțe de fond care nu a judecat într-o formațiune de judecată specializată, se va confrunta pentru prima dată în cursul procesului cu aspectele referitoare la competența materială procesuală, fiind îndreptățită ca, în conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., să își verifice propria competență materială procesuală.
După cum în mod constant s-a reținut în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, analiza competenței materiale procesuale a instanței se efectuează prin raportare la obiectul și natura pricinii (a se vedea paragraful 16 din Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 16 octombrie 2018, paragraful 155 din Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6 aprilie 2017, și paragraful 29 din Decizia nr. 16 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017).
Așadar, spre deosebire de prima ipoteză analizată, în cazul promovării unei căi de atac împotriva unei hotărâri a unei instanțe care nu este structurată în completuri/secții specializate, instanța de control judiciar specializată, cu ocazia verificărilor privind propria competență materială procesuală, va avea în vedere obiectul și natura pricinii, urmând a respecta însă calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, astfel cum a fost reținută de instanța a cărei hotărâre se atacă, neputând infirma criteriile pe baza cărora a fost stabilită competența de soluționare în faza de judecată anterioară, spre a proceda la o recalificare a obiectului sau naturii juridice a cauzei.
Necesitatea respectării calificării juridice date de instanța de fond, indiferent dacă a judecat sau nu în secții sau completuri specializate, actelor și faptelor deduse judecății se impune în procedura de verificare a competenței materiale procesuale a instanței de control judiciar, deoarece în această etapă premergătoare soluționării efective a căii de atac nu se pot analiza chestiuni referitoare la legalitatea hotărârii atacate (corecta calificare juridică a obiectului cererii fiind o chestiune de legalitate a hotărârii)."
Prin urmare, în spță competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Galați, secția civilă.
Temeiul legal al soluției adoptate
În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea Curții de Apel Galați, secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Adjud, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, Serviciul Trezorerie Adjud, S.C A. S.R.L., în favoarea Curții de Apel Galați, secția civilă.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 15 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.