ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4948/2023

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.06.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub dos nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, să oblige pârâtul la acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.04.2017, în sumă de 574,98 RON constând, în principal, în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2 %/zi de întârziere, potrivit Normei ASF 23/2014 de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată până la data plății efective și, în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. La data de 19.10.2021, reclamanta a depus la dosar note scrise, prin care a invocat, în temeiul art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepția de nelegalitate împotriva Deciziei FGA nr. 16517/27.08.2018.

Prin sentința civilă nr. 326 din data de 23 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității și tardivității acțiunii, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate și a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile indicate în pct. I.2 de mai sus a declarat recurs reclamanta societatea A. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susținerea căii de atac exercitate, recurenta a învederat că, prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, intimatul-pârât FGA a respins cererile de plată formulate de A., invocând dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. e), coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, referitoare la plata creanțelor de asigurare în limita plafonului de 450.000 RON pe creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment.

Citând paragrafe din cuprinsul Deciziei nr. 29/2020, pronunțată în dezlegarea unei probleme de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție, recurenta a arătat că prin aceasta s-a stabilit, contrar poziției adoptate de FGA, că plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanțe de asigurare, motiv pentru care, în opinia recurentei-reclamante, Decizia nr. 16517/27.08.2018 este un act administrativ individual nelegal, ale cărui efecte prima instanță nu ar fi trebuit să le valorifice.

De asemenea, recurenta a argumentat în sensul că angajarea răspunderii patrimoniale a autorității este condiționată de existenta unui act administrativ cauzator de prejudicii, în speță actul administrativ nelegal fiind refuzul expres și repetat al FGA de a da curs cererilor de plată, exprimat prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 și reiterat prin Decizia nr. 18140/27.08.2018, motiv pentru care ar fi îndeplinite condițiile admiterii acțiunii în angajarea răspunderii patrimoniale a FGA, fără a fi relevantă împrejurarea necontestării, de către reclamantă, a Deciziei FGA nr. 16517/2018.

Mai arată recurenta-reclamantă că Decizia nr. 18140/27.08.2018 a fost anulată prin decizia pronunțată de ÎCCJ-SCAF la data de 19.11.2021, în dosarul nr. x/2021.

Concluzionează recurenta-reclamantă că, în speță, nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor putea fi reținută de către prima instanță fie în baza deciziei pronunțate în dosarul nr. x/2019, prin care Înalta Curte a anulat Decizia nr. 18140/28.01.2019, fie prin analizarea nelegalității Deciziei nr. 16517/27.08.2018.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare, prin care, în principal, a invocat excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat să se constate faptul că, raportat la situația de fapt a neatacării Deciziei 16517/27.08.2018, acțiunea formulată de reclamantă ar fi lipsită de interes. De asemenea, intimatul - pârât a solicitat și respingerea recursului, ca nefondat.

5.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 17 octombrie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 1 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

5.2. La data de 30 octombrie 2023, recurenta - reclamantă A. S.A. a depus la dosar cerere de suspendare a judecății dosarului pendinte până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022, în care Judecătoria Sectorului 2 București a pronunțat sentința civilă nr. 6659 din 26 mai 2023.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, deși prin sentința civilă nr. 326 din data de 23 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a soluționat și excepția de nelegalitate a Deciziei FGA nr. 16517/2018 (pe care a respins-o ca inadmisibilă), în recurs, criticile reclamantei vizează exclusiv soluția primei instanțe de respingere, ca neîntemeiată, a acțiunii în despăgubire.

Pentru a răspunde acestor critici, Înalta Curte consideră necesar a reda, rezumativ, situația factuală care a condus la promovarea litigiului de față.

Prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x din 26.04.2017, A. S.A. a solicitat plata sumei de 574,98 RON, pe care era îndreptățită să o recupereze de la asigurătorul RCA în faliment B. S.A. Această sumă este aferentă dosarului de daună x, menționat la poziția 93 în centralizatorul cu mai multe cereri ce a fost înregistrat la FGA sub nr. x/04.04.2017 (număr la care face trimitere reclamanta în cererea de chemare în judecată) - filele x ale dosarului de fond.

Cererea de plată a fost soluționată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților prin Decizia nr. 16517/27.08.2018. Potrivit mențiunilor din dispozitivul acestei decizii, FGA a achitat către A. despăgubiri ce au făcut obiect al cererilor de plată menționate în borderoul nr. 1, până la o valoare totală de 450.000 RON, toate celelalte cereri, în sumă totală de 2.019.201,68 RON, menționate explicit în borderoul nr. 2, fiind respinse la plată pentru depășirea plafonului legal de 450.000 RON, fără a mai fi analizate în fond. Cererea de plată prin care a fost solicitată plata sumei de 574,98 RON este menționată în borderoul nr. 2, anexă la Decizia nr. 16517/27.08.2018, la poziția nr. 190 .

Astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul de fond, Decizia nr. 16517/27.08.2018 a fost comunicată reclamantei A. la data de 03.08.2018, reclamanta nefăcând dovada contestării acesteia.

Pe de altă parte, reclamanta s-a prevalat și de existența Deciziei nr. 18140/28.01.2019, susținând că respingerea cererii de plată a fost reiterată de FGA prin această decizie.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x din 26.04.2017.

În raport de antereferitele aspecte, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate apărările Fondului de Garantare a Asiguraților, prin care acesta evocă faptul că acțiunea de a solicita depsăgubiri din cauza pendinte ar fi lipsită de interes, câtă vreme reclamanta încearcă, prin demersul judiciar pendinte, să valorifice, printre altele, efectele anulării Deciziei nr. 18140/28.01.2019, dar și să le înlăture pe cele ale Deciziei nr. 16517/27.08.2018, cu scopul dobândirii, în esență, a unui beneficiu, în sensul art. 33 C. proc. civ.

Prima instanță, reținând că cererea de plată a sumei 574,98 RON a fost respinsă prin Decizia nr. 16517/27.08.2019, cu privire la care nu s-a făcut dovada contestării în instanță în termen de 10 zile de la comunicare, iar nu prin Decizia nr. 18140/28.01.2019, la care s-a raportat reclamanta, a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamantă, ca inadmisibilă, dar și cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Examinând criticile aduse de recurenta - reclamantă sentinței atacate, ce au fost subsumate de aceasta cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le găsește nefondate, dat fiind faptul că hotărârea instanței de fond reflectă o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei.

În acest sens, se reține că este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate (numită și prezumția de conformitate cu dreptul), prezumție care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate. Din aceste trei prezumții rezultă că actul administrativ se impune subiectelor de drept care sunt obligate să-l respecte și să-l execute. Legalitatea unui act administrativ poate fi contestată fie pe cale principală, conform art. 1 alin. (1), coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004, fie pe cale de excepție (control indirect), conform art. 4 din Legea nr. 554/2004.

După cum s-a arătat în paragrafele anterioare, recurenta - reclamantă nu a făcut dovada atacării Deciziei nr. 16517/27.08.2019 pe cale principală, printr-o acțiune în contencios administrativ, iar în ceea ce privește excepția de nelegalitate invocată în fond, reclamanta nu a atacat, prin recursul exercitat în cauza pendinte, soluția primei instanțe de respingere a acesteia ca inadmisibile, motiv pentru care o atare soluție a intrat în puterea lucrului judecat.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte reține că efectele Deciziei nr. 16517/27.08.2019 nu pot fi înlăturate în maniera propusă de recurenta - reclamantă, indiferent de faptul că prin Decizia nr. 29/2020, pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept, de Înalta Curte de Casație și Justiție, prevederile legale ce au fost evocate în motivarea acestui act administrativ, au primit o interpretare diferită de cea exhibată de emitentul actului.

Se reține că recurenta - reclamantă a avut posibilitatea de a ataca actul administrativ printr-o acțiune în anulare și a ales să stea în pasivitate, acceptând efectele produse de acesta. Înlăturarea efectelor Deciziei nr. 16517/27.08.2019 în maniera propusă de recurentă ar echivala cu o repunere a părții nediligente în dreptul de a contestat legalitatea actului administrativ în afara termenului stabilit de legiuitor, deși aceasta avea cunoștință de conținutul actului și de vătămarea care îi este produsă încă de la momentul comunicării actului, aspect ce nu poate fi acceptat.

Contrar susținerilor recurentei - reclamante, Înalta Curte constată că, atât timp cât Decizia FGA nr. 16517/27.08.2018 nu a fost contestată în fața instanței de contencios administrativ printr-o acțiune în anulare, care să fi fost admisă, nu este îndeplinită condiția premisă pentru introducerea cererii de chemare în judecată având ca obiect plata despăgubirilor potrivit art. 19 Legea nr. 554/2004 și anume constatarea, în prealabil, a nelegalității actului vătămător.

Cât privește invocarea, ca act administrativ vătămător, a Deciziei nr. 18140/28.01.2019, Înalta Curte constată că, potrivit dispozitivului acestei decizii, FGA a respins alte două cereri de plată decât cea care face obiectul prezentului litigiu, menționate în borderoul nr. 3 . Recurenta-reclamantă s-a prevalat de împrejurarea că această decizie cuprinde și borderoul nr. 2, în care figurează și cererea de plată ce face obiectul prezentei cauze, însă, astfel cum rezultă din actele cauzei și susținerile părților, acest borderou se referă la cererile de plată deja respinse prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, fiind reluate considerentele referitoare la depășirea plafonului de despăgubire, dar fără a se dispune, prin dispozitivul deciziei, o nouă soluție de respingere a acestor cereri.

Înalta Curte mai reține că dosarul nr. x/2019, având ca obiect acțiunea în anularea Deciziei nr. 18140/28.01.2019, a fost soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în recurs, prin decizia nr. 5732/2021, în sensul admiterii recursului declarat de reclamanta A., al anulării Deciziei nr. 18140 din 28.01.2019, emisă de pârât și al obligării pârâtul FGA să soluționeze pe fond cererile de plată nr. x/18.10.2018 și nr. y/18.10.2018689 formulate de reclamantă, fiind respinsă, în rest, acțiunea. Așadar, există o soluție definitivă a instanței de contencios administrativ care constată că Decizia nr. 18140/28.01.2019 privește numai cele două cereri de plată, iar nu pe cele respinse la plată prin Decizia nr. 16517/2018.

Prin urmare, întrucât, după cum corect a reținut și prima instanță, reclamanta nu a solicitat și obținut, în instanță, anularea unui refuz emis de FGA, refuz din care să poată deriva în mod direct un drept al reclamantei la accesorii (penalități/dobânzi), hotărârea primei instanțe este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În considerarea aspectelor învederate în paragrafele anterioare, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 326 din data de 23 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 1 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.