Decizia nr. 4346/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14 iunie 2021, cu număr de dosar x/2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, să oblige pârâtul FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciul cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/19 ianuarie 2017 constând în: - în principal, penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2%/zi de întârziere, potrivit Normei ASF nr. 23/2014, de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată și până la data plății efective (până la data de 06 septembrie 2021 penalitățile sunt în cuantum de 64.593,61 RON); - în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. A solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1216 din 13 septembrie 2023, a respins cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca inadmisibilă.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs reclamanta A. S.A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanței și trimiterea cauzei spre judecare pe fond primei instanțe. În dezvoltarea recursului promovat, recurenta-reclamantă a arătat că prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă prima instanță a încălcat prevederile legale ce reglementează răspunderea patrimonială a autorității publice. Astfel, prezenta cerere de chemare în judecată tinde la angajarea răspunderii patrimoniale a FGA pentru respingerea prejudiciului produs A. prin respingerea în mod nelegal a cererii de plată a despăgubirilor și lipsa A. de folosința sumelor de bani la care era îndreptățită. A susținut recurenta că angajarea răspunderii patrimoniale a autorității este condiționată de existența unui act administrativ nelegal cauzator de prejudicii, respectiv de refuzul Fondului de Garantare a Asiguraților de a da curs cererilor de plată a despăgubirilor formulate de A., așa cum a fost el exprimat prin decizia nr. 16517/27.08.2018 și reiterat prin decizia nr. 18140/227.08.2018. Având în vedere considerentele Deciziei 29/2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, a opinat că decizia nr. 16517/27.08.2018 este un act administrativ individual nelegal, iar prin invocarea excepției de nelegalitate, care ar fi trebuit admisă, prima instanță a fost învestită cu verificarea pe cale incidentală a legalității Deciziei 16517. Prin urmare, a apreciat că prima instanță ar fi trebuit să procedeze la analizarea și admiterea excepției de nelegalitate, fiind evident că și condiția existenței actului administrativ nelegal - pentru angajarea răspunderii patrimoniale a FGA ar fi fost îndeplinită. A mai arătat că refuzul de a da curs cererii de plată ce face obiectul cauzei a fost reiterat și prin Decizia 18140/28.01.2019 emisă de pârât, care conține în mod expres refuzul F.G.A. de a achita cele 270 de cereri de plată menționate în anexa 2. În opinia recurentei la baza refuzului tuturor cererilor de plată sunt aceleași argumente ce țin de interpretarea prevederilor Legii 213/2015 și mai ales a noțiunilor de creanță de asigurare, creditor de asigurare și a modului de aplicare a plafonului de 450.000 RON pentru plata despăgubirilor. Decizia nr. 18140/27.08.2018 emisă de pârât care a fost atacată și desființată ca nelegală prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021 conține în mod expres refuzul FGA de a achita cele 270 de cereri de plată. Prin urmare, a apreciat recurenta-reclamantă faptul că nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor este incontestabilă, iar prima instanță putea să rețină îndeplinită această condiție fie în baza soluției pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza nr. x/2019 – anularea deciziei nr. 18140/28.01.2019, fie prin analizarea și admiterea excepției de nelegalitate împotriva Deciziei nr. 16517/27.08.2018. Condiționând admisibilitatea acțiunii strict de anularea Deciziei nr. 16517 printr-o hotărâre anterioară, în opinia recurentei prima instanță a încălcat normele de drept material care stabilesc condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorității publice. Pentru toate aceste considerente, a apreciat că se impune admiterea cererii de recurs formulate în cauza de față, cu desființarea sentinței civile atacate. Recursul nu fost motivat în drept. Totuși, se constată că criticile formulate de recurentă pot fi încadrate în două categorii: - unele critici privesc modalitatea de soluționare a unei presupuse excepții de nelegalitate a Deciziei nr. 16517/27.08.2018 emisă de pârâtă, neanalizată ca atare de prima instanță; - celelalte critici privesc soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă. Cum aceste critici pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va judeca recursul în aceste limite.

Apărările formulate în recurs Intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile pct. 5, alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 08 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, când Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe recursul ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată în cauză de recurenta-reclamantă A. S.A. este nefondată pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Cu privire la critica recurentei referitoare la încălcarea de către prima instanță a regulilor de procedură în legătură cu excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 16517/27.08.2018 emisă de pârâtă, Înalta Curte constată că din înscrisul de la dosar fond rezultă explicit că reclamanta recurentă a învederat Curții de Apel București că nu a înțeles să invoce o astfel de excepție de nelegalitate. Or, potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Drept urmare, prima instanță a procedat legal când a constatat, în preambulul sentinței recurate, că nu este sesizată cu această excepție, motiv pentru care critica recurentei va fi înlăturată ca neîntemeiată. Cu privire la criticile referitoare la regulile de procedură care reglementează admisibilitatea acțiunii, se constată că și acestea sunt neîntemeiate. Astfel, Curtea de Apel București a fost sesizată cu o acțiune în obligarea pârâtei Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) la plata de despăgubiri (în principal penalități de întârziere și în subsidiar dobânda legală penalizatoare) pentru prejudiciul creat reclamantei A. S.A. (A.) prin refuzul pârâtei de plată a unei sume de bani pe care reclamanta considera că era îndreptățită să o primească de la B. S.A., aflată în procedura falimentului, în temeiul dreptului de regres al asiguratorul de asigurare facultativă împotriva asiguratorului de răspundere civilă obligatorie și al obligației de garantare instituite de lege în sarcina FGA. Prima instanță, în baza probelor administrate, a reținut că suma pretinsă de reclamanta A. a fost respinsă la plată de pârâtul FGA prin Decizia nr. 16517/27.08.2019, definitivă prin necontestarea ei în termenul legal. Interpretând dispozițiile art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pe care a fost întemeiată acțiunea, prin raportare la Decizia nr. 22/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii (numită în continuare RIL nr. 22/2019), în particular a paragrafelor 77 și 78 din această decizie RIL, a constatat că reclamanta nu a făcut dovada unui act administrativ vătămător, condiție obligatorie de admisibilitate pentru a pretinde despăgubiri printr-o acțiune întemeiată pe acest text de lege, și, drept urmare, a respins acțiunea ca inadmisibilă. Soluția instanței de fond este legală. Astfel, în primul rând, Înalta Curte reamintește că starea de fapt reținută de prima instanță în baza probelor administrate nu poate face obiectul recursului, care este limitat la chestiuni de legalitate. Așa fiind, se va pleca de la faptul că suma pretinsă în cadrul prezentei acțiuni este cea care a făcut obiectul Decizia nr. 16517/27.08.2019 emisă de FGA, definitivă prin necontestarea ei în termenul legal. Or, această decizie atestă că reclamanta recurentă nu este îndreptățită la suma pretinsă. Așadar, așa cum bine a reținut instanța de fond, reclamanta recurentă nu a făcut dovada unui act administrativ nelegal, constatat ca atare de o instanță judecătorească în cadrul unei acțiuni în anularea actului. În lipsa îndeplinirii acestei condiții, cerută expres de dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și subliniată de paragraful 77 din RIL nr. 22/2019, acțiunea în despăgubiri cerută pe cale separată de acțiunea în anulare este într-adevăr inadmisibilă. Recurenta pretinde că prejudiciul rezultă tocmai din refuzul de plată. Se înlătură însă această apărare deoarece legalitate acestui refuz, exprimat prin Decizia nr. 16517/27.08.2019 emisă de FGA, nu mai poate fi pusă în discuție în prezentul litigiu deoarece s-ar încălca dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, forma în vigoare la data emiterii deciziei, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, referitoare la termenul de contestare a deciziei (10 zile de la comunicare, la acea dată, 30 zile în prezent). În concluzie, în raport de argumentația anterior expusă în motivare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs a reclamantei A. S.A. nefiind în măsură să conducă la casarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1216 din 13 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.